Get sau got?

Goţii - istoria „oficială”

Istoria oficială consideră goţii ca un popor migrator de neam germanic făcând parte din marea familie indo europeană constituind ramura principală a neamurilor germanice răsăritene. În secolele III-IV ei au jucat un rol activ în regiunile de la Dunărea de Jos şi în regiunea nord pontică
Când vine vorba despre patria de origine a acestor goţi , unii cercetători susţin originea scandinavă a acestora de unde, la începutul erei creştine, ar fi migrat spre zona de vărsare a Vistulei, pe malul Mării Baltice. Ciudat este însă că istoricii nu se pot pune de acord şi prin urmare apare o altă „ tabără” care susţine originea continentală a goţilor plasându-le patria de origine în regiunea Mozaviei a cărei reşedinţă a fost până în secolele XIV-XV Varşovia. Din patria de origine, care după cum vedem, nu se ştie exact unde trebuie plasată, undeva în a doua jumtate a secolului II, goţii pornesc spre regiunile din sudul şi sud vestul Balticii. Între a doua jumatate a secolului II şi începutul secolului III goţii ar fi staţionat o vreme destul de îndelungată în Dacia. În perioada următoare ei se afirmă pe plan politic organizând incursiuni de pradă asupra nordului pontic sau asupra Sciţiei Minor/Dobrogea.
Treptat marele neam got s-a împărţit în două grupe mari: ostrogoţii şi vizigoţii. Vizigoţii au ocupat Dacia după retragerea romană. În confruntarea cu hunii au fost înfrânţi şi sub conducerea lui Atanaric ei vor trece în Peninsula Balcanică, impunând primirea lor în Imperiul Roman ca federaţi, apoi vor ajunge în Italia şi vor staţiona mai apoi în Spania unde vor forma un puternic regat: regatul vizigot.
Ostrogoţii, au fost supuşi la rândul lor de huni dar au intrat în uniunea de triburi aflată sub conducerea lui Attila iar în secolul IV vor trece în Italia unde vor forma sub conducerea lui Theodoric un regat cu capitala la Ravenna.

Inadvertenţe istorice – geţii şi goţii acelaşi neam!
Trecând peste ceea ce spune istoria oficială vom fi surprinşi probabil să aflăm că dacii şi goţii sunt percepuţi ca acelaşi neam de către istoriografia epocii cu toate că istoricii moderni sunt aproape unanim de acod că este vorba de o confuzie între etnonimele dac şi got pornită chiar de la istoricul goţilor Iordanes, născut în Moesia şi ajuns în cele din urmă episcop de Ravenna. Ca şi cum Iordanes, săracu, ar fi fost un prunc de ţâţă care nu ştia pe ce lume se află şi cărui neam aparţine. Acest Iordanes, parcă în ciuda istoricilor, se încăpăţânează să confunde Dacia cu Goţia pomenind între oamenii de seama pe care i-a avut Goţia pe Decebal , pe Deceneu. Aceştia erau, după ştiinţa mea, daci nu goţi! „Confuzia” lui Iordanes merge până acolo încât renunţă la „patria natală” a goţilor din Scandinavia sau Mozavia şi spune: „această Gotia, pe care strămoşii noştri au numit-o Dacia”! „Aceasta Gotia” era în nordul Dunării.
Savanţii istorici moderni ar trebui să privească puţin altfel problema, adică dintr-un unghi diferit: „ confuzia” dintre daci şi goţi se datoreşte ignoranţei lui Iordanes ( aci trebuie ţinut seama şi că respectivul Iordanes făcea parte din clasa cultă) sau faptului că, în epocă, prin got şi get, se înţelegea acelaşi lucru care nu mai trebuia demonstrat ci era subânţeles ?
Dacă doar Iordanes ar fi mâncat ciuperci bolânde să nu mai ştie cărui neam aparţine şi să facă confuzia amintită, ar fi cum ar fi, poate am putea ajunge la părerea că într-adevăr e o confuzie, numai că acestă „ confuzie” exista şi înainte de Iordanes. Bunăoară Strabon o fi mâncat şi el ciuperci bolânde? Asta pentru că el ne spune clar şi concis:” Goţii, o ramură din marele trunchi al tracilor, locuind un spaţiu întins… reprezentau o mare forţă politică şi militară, ce a fost temută în permanenţă de Imperiul Roman”. Ori în vremea lui Strabon singura putere militară şi politică capabilă să facă faţă Romei şi să se amestece în treburile Imperiului Roman a fost Dacia condusă de Burebista! Aceeaşi „confuzie” este alimentată de Philostorgius care în „Istoria Eclesiastica” atunci când vorbeşte desre Ulfila îl numeşte „ unul dintre sciţii de dincolo de Istru ( pe care cei vechi îi numeau daci iar cei noi îi numesc goţi)”. Un alt „ confuz” al epocii în care se zice că respectivii goţi au stăpânit Dacia ( secIV-V) este Paulus Orosius care în Historia adversus paganos vorbind despre cursul Dunării, numită de el Hister, spune că la „ răsărit se găseşte Alania, la mijloc e Dacia unde este şi Goţia”
Dacă până acum am vorbit de confuzii, Procopius din Ceazareea, chiar a mâncat ceapa ciorii ( s-o scrântit, adica) pentru că el spune despre goţi, alani şi gepizi că „ unii îi consideră neamuri getice. Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nume … dar încolo sunt în toate la fel. Căci toţi sunt albi la trup şi cu părul blond, înalţi la statură şi frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. Toţi sunt de credinţa lui Arius ( creştini arieni. n.n) şi au o singură limbă numită gotica. Eu cred că la obârşie se trag cu toţii dintr-un singur neam şi s-au deosebit după numele conducătorilor lor. Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istros.”,iar acest neam care locuia la nord de Istru (dincolo) erau de când lumea geţii sau dacii!
Spuneam ceva mai devreme că vizigoţii au întemeiat un mare regat în Spania iar Isidor din Sevilla, precursorul istoriografiei spaniole, pică şi el în „confuzie” concluzionând că dacii sunt strămoşii spaniolilor. Aceeaşi tradiţie se păstrează în Spania secolului XIII când Rodrigo Jimenez, episcop de Rada, menţionează în genealogia poporului spaniol nume surprinzătoare precum Don Diceneo, Don Zamolxen, Don Buruista. Ciudat , nu? Ce interes aveau spaniolii să se fălească cu un neam din celălalt capăt al Europei? Căci cele trei nume evident sunt numele spaniolizate ale lui Deceneu, Zamolxe şi Burebista! Ceea ce este mai ciudat este că în toată literatura medievală şi în cronicile oficiale hispanicii se considerau descendenţii geţilor. Cărturarii şi oamenii din clasa nobiliară trebuia, pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau măcar să afirme descendenţa lor din geţi.Mai mult, în vremea lui Enrique al IV-lea ( sec XV) regii Spaniei coborau din Dacia, din principii geţi, luându-şi numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru ( a se înţelege mai cunoscut – n.n) decât al stămoşilor.

Toţi aceşti cronicari mai vechi sau mai noi s-or fi pierdut uzu raţiunii şi numai savanţii istoricii moderni deţin adevărul? Io zic că nu!
Şi ca să lămurim lucrurile şi mai bine vom spune că sub presiunea hunilor cetele vizigote conduse de Frithingern şi Alaviv se refugiază în Imperiu dar „Athanaric încercă cu restul vizigoţilor din nordul Dunării, o rezistenţă disperată în regiunea Caucaland”. Aci se impun două constatări: Atilla nu are în titulatura sa nici o trimitere spre goţi el numindu-se „ Rex hunorum, medorum et dacorum”. Deci, dacă i-a înfrânţi pe goţi şi i-a înglobat stăpânirii sale, cum spune istoria oficială, de ce nu apar goţii în titulatura lui cum ar fi normal? Răspunsul este logic: pentru că i-a înfrânt pe geţi nu pe goţi. Apoi se impune încă o precizare de ordinul geografiei sacre a antichităţii. Caucaland însemană „ Ţara Capului” sau Ţara Caucazului ori Caucazul este, în primul rând , Muntele Polar, situat în Centrul Spiritual al Lumii deoarece legendele ne spun că Prometheu a fost încatenat pe Columna Cerului situată în Caucaz. Ori în Caucazul asiatic nu există nici o Columnă a Cerului ci această Axă a Lumii e situată în Polul Getic ,la nord de Istru, în Munţii Bucegi unde se află marele cap sculptat cunoscut sub numele de Sfinxul românesc!
La fel identitatea dintre geţi si goţi este dovedită si de epopeea gemanică Cântecul Nibelungilor unde în alaiul lui Atilla se află principi valahi cu nume „ germanice” sau mai clar gotice.” Atilla acum venea. Douăzeci şi patru de prinţi îl precedau voioşi. Însuşi Ramung , principele care stăpânea ţara Valahiei...” Acelaşi poem ni-l aminteşte şi pe Sigeher de Walaghen adica Sigeher de / al Valahiei nu al Gotiei ci al Valahilor descendenţi din daci.
Să mergem acum puţin în patria de origine a goţilor, în Peninsula Scandinavică. Despre aceasta Marea Enciclopedie Franceză spune textual: „ Dacia.Nom du Danemark et meme toute la Scandinavie dans le latin du moyen age” Punctum ca să folosim si noi latina Evului Mediu! Iar Paul Lucescu după ce studiază câteva biblioteci si cronici scandinave, printre care Cronica dacilor de Normandia conchide: „ În istoriografia medievală Danemarca este cunoscută şi cu denumirea da Dacia, Geţia sau Goţia”
Credem noi că identitatea get/ got , în lumina izvoarelor prezentate, este mai mult decât reală nefiind o „viziune de noapte” a unor istorici iresponsabili!