marți, 31 august 2010
Doamne, daca-mi esti prieten
Spiridon Popescu
Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.
Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.
"/>
Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii în gura mare,
Moaie-ti tocul în cerneala
Si-nainte de culcare
Da-i în scris porunca mortii,
Când si-o ascuti pumnalul,
Sa-l înfiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.
Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.
Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.
"/>Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i în scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii în gura mare,
Moaie-ti tocul în cerneala
Si-nainte de culcare
Da-i în scris porunca mortii,
Când si-o ascuti pumnalul,
Sa-l înfiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.
luni, 30 august 2010
Get sau got?
Goţii - istoria „oficială”
Istoria oficială consideră goţii ca un popor migrator de neam germanic făcând parte din marea familie indo europeană constituind ramura principală a neamurilor germanice răsăritene. În secolele III-IV ei au jucat un rol activ în regiunile de la Dunărea de Jos şi în regiunea nord pontică
Când vine vorba despre patria de origine a acestor goţi , unii cercetători susţin originea scandinavă a acestora de unde, la începutul erei creştine, ar fi migrat spre zona de vărsare a Vistulei, pe malul Mării Baltice. Ciudat este însă că istoricii nu se pot pune de acord şi prin urmare apare o altă „ tabără” care susţine originea continentală a goţilor plasându-le patria de origine în regiunea Mozaviei a cărei reşedinţă a fost până în secolele XIV-XV Varşovia. Din patria de origine, care după cum vedem, nu se ştie exact unde trebuie plasată, undeva în a doua jumtate a secolului II, goţii pornesc spre regiunile din sudul şi sud vestul Balticii. Între a doua jumatate a secolului II şi începutul secolului III goţii ar fi staţionat o vreme destul de îndelungată în Dacia. În perioada următoare ei se afirmă pe plan politic organizând incursiuni de pradă asupra nordului pontic sau asupra Sciţiei Minor/Dobrogea.
Treptat marele neam got s-a împărţit în două grupe mari: ostrogoţii şi vizigoţii. Vizigoţii au ocupat Dacia după retragerea romană. În confruntarea cu hunii au fost înfrânţi şi sub conducerea lui Atanaric ei vor trece în Peninsula Balcanică, impunând primirea lor în Imperiul Roman ca federaţi, apoi vor ajunge în Italia şi vor staţiona mai apoi în Spania unde vor forma un puternic regat: regatul vizigot.
Ostrogoţii, au fost supuşi la rândul lor de huni dar au intrat în uniunea de triburi aflată sub conducerea lui Attila iar în secolul IV vor trece în Italia unde vor forma sub conducerea lui Theodoric un regat cu capitala la Ravenna.
Inadvertenţe istorice – geţii şi goţii acelaşi neam!
Trecând peste ceea ce spune istoria oficială vom fi surprinşi probabil să aflăm că dacii şi goţii sunt percepuţi ca acelaşi neam de către istoriografia epocii cu toate că istoricii moderni sunt aproape unanim de acod că este vorba de o confuzie între etnonimele dac şi got pornită chiar de la istoricul goţilor Iordanes, născut în Moesia şi ajuns în cele din urmă episcop de Ravenna. Ca şi cum Iordanes, săracu, ar fi fost un prunc de ţâţă care nu ştia pe ce lume se află şi cărui neam aparţine. Acest Iordanes, parcă în ciuda istoricilor, se încăpăţânează să confunde Dacia cu Goţia pomenind între oamenii de seama pe care i-a avut Goţia pe Decebal , pe Deceneu. Aceştia erau, după ştiinţa mea, daci nu goţi! „Confuzia” lui Iordanes merge până acolo încât renunţă la „patria natală” a goţilor din Scandinavia sau Mozavia şi spune: „această Gotia, pe care strămoşii noştri au numit-o Dacia”! „Aceasta Gotia” era în nordul Dunării.
Savanţii istorici moderni ar trebui să privească puţin altfel problema, adică dintr-un unghi diferit: „ confuzia” dintre daci şi goţi se datoreşte ignoranţei lui Iordanes ( aci trebuie ţinut seama şi că respectivul Iordanes făcea parte din clasa cultă) sau faptului că, în epocă, prin got şi get, se înţelegea acelaşi lucru care nu mai trebuia demonstrat ci era subânţeles ?
Dacă doar Iordanes ar fi mâncat ciuperci bolânde să nu mai ştie cărui neam aparţine şi să facă confuzia amintită, ar fi cum ar fi, poate am putea ajunge la părerea că într-adevăr e o confuzie, numai că acestă „ confuzie” exista şi înainte de Iordanes. Bunăoară Strabon o fi mâncat şi el ciuperci bolânde? Asta pentru că el ne spune clar şi concis:” Goţii, o ramură din marele trunchi al tracilor, locuind un spaţiu întins… reprezentau o mare forţă politică şi militară, ce a fost temută în permanenţă de Imperiul Roman”. Ori în vremea lui Strabon singura putere militară şi politică capabilă să facă faţă Romei şi să se amestece în treburile Imperiului Roman a fost Dacia condusă de Burebista! Aceeaşi „confuzie” este alimentată de Philostorgius care în „Istoria Eclesiastica” atunci când vorbeşte desre Ulfila îl numeşte „ unul dintre sciţii de dincolo de Istru ( pe care cei vechi îi numeau daci iar cei noi îi numesc goţi)”. Un alt „ confuz” al epocii în care se zice că respectivii goţi au stăpânit Dacia ( secIV-V) este Paulus Orosius care în Historia adversus paganos vorbind despre cursul Dunării, numită de el Hister, spune că la „ răsărit se găseşte Alania, la mijloc e Dacia unde este şi Goţia”
Dacă până acum am vorbit de confuzii, Procopius din Ceazareea, chiar a mâncat ceapa ciorii ( s-o scrântit, adica) pentru că el spune despre goţi, alani şi gepizi că „ unii îi consideră neamuri getice. Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nume … dar încolo sunt în toate la fel. Căci toţi sunt albi la trup şi cu părul blond, înalţi la statură şi frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. Toţi sunt de credinţa lui Arius ( creştini arieni. n.n) şi au o singură limbă numită gotica. Eu cred că la obârşie se trag cu toţii dintr-un singur neam şi s-au deosebit după numele conducătorilor lor. Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istros.”,iar acest neam care locuia la nord de Istru (dincolo) erau de când lumea geţii sau dacii!
Spuneam ceva mai devreme că vizigoţii au întemeiat un mare regat în Spania iar Isidor din Sevilla, precursorul istoriografiei spaniole, pică şi el în „confuzie” concluzionând că dacii sunt strămoşii spaniolilor. Aceeaşi tradiţie se păstrează în Spania secolului XIII când Rodrigo Jimenez, episcop de Rada, menţionează în genealogia poporului spaniol nume surprinzătoare precum Don Diceneo, Don Zamolxen, Don Buruista. Ciudat , nu? Ce interes aveau spaniolii să se fălească cu un neam din celălalt capăt al Europei? Căci cele trei nume evident sunt numele spaniolizate ale lui Deceneu, Zamolxe şi Burebista! Ceea ce este mai ciudat este că în toată literatura medievală şi în cronicile oficiale hispanicii se considerau descendenţii geţilor. Cărturarii şi oamenii din clasa nobiliară trebuia, pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau măcar să afirme descendenţa lor din geţi.Mai mult, în vremea lui Enrique al IV-lea ( sec XV) regii Spaniei coborau din Dacia, din principii geţi, luându-şi numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru ( a se înţelege mai cunoscut – n.n) decât al stămoşilor.
Toţi aceşti cronicari mai vechi sau mai noi s-or fi pierdut uzu raţiunii şi numai savanţii istoricii moderni deţin adevărul? Io zic că nu!
Şi ca să lămurim lucrurile şi mai bine vom spune că sub presiunea hunilor cetele vizigote conduse de Frithingern şi Alaviv se refugiază în Imperiu dar „Athanaric încercă cu restul vizigoţilor din nordul Dunării, o rezistenţă disperată în regiunea Caucaland”. Aci se impun două constatări: Atilla nu are în titulatura sa nici o trimitere spre goţi el numindu-se „ Rex hunorum, medorum et dacorum”. Deci, dacă i-a înfrânţi pe goţi şi i-a înglobat stăpânirii sale, cum spune istoria oficială, de ce nu apar goţii în titulatura lui cum ar fi normal? Răspunsul este logic: pentru că i-a înfrânt pe geţi nu pe goţi. Apoi se impune încă o precizare de ordinul geografiei sacre a antichităţii. Caucaland însemană „ Ţara Capului” sau Ţara Caucazului ori Caucazul este, în primul rând , Muntele Polar, situat în Centrul Spiritual al Lumii deoarece legendele ne spun că Prometheu a fost încatenat pe Columna Cerului situată în Caucaz. Ori în Caucazul asiatic nu există nici o Columnă a Cerului ci această Axă a Lumii e situată în Polul Getic ,la nord de Istru, în Munţii Bucegi unde se află marele cap sculptat cunoscut sub numele de Sfinxul românesc!
La fel identitatea dintre geţi si goţi este dovedită si de epopeea gemanică Cântecul Nibelungilor unde în alaiul lui Atilla se află principi valahi cu nume „ germanice” sau mai clar gotice.” Atilla acum venea. Douăzeci şi patru de prinţi îl precedau voioşi. Însuşi Ramung , principele care stăpânea ţara Valahiei...” Acelaşi poem ni-l aminteşte şi pe Sigeher de Walaghen adica Sigeher de / al Valahiei nu al Gotiei ci al Valahilor descendenţi din daci.
Să mergem acum puţin în patria de origine a goţilor, în Peninsula Scandinavică. Despre aceasta Marea Enciclopedie Franceză spune textual: „ Dacia.Nom du Danemark et meme toute la Scandinavie dans le latin du moyen age” Punctum ca să folosim si noi latina Evului Mediu! Iar Paul Lucescu după ce studiază câteva biblioteci si cronici scandinave, printre care Cronica dacilor de Normandia conchide: „ În istoriografia medievală Danemarca este cunoscută şi cu denumirea da Dacia, Geţia sau Goţia”
Credem noi că identitatea get/ got , în lumina izvoarelor prezentate, este mai mult decât reală nefiind o „viziune de noapte” a unor istorici iresponsabili!
Istoria oficială consideră goţii ca un popor migrator de neam germanic făcând parte din marea familie indo europeană constituind ramura principală a neamurilor germanice răsăritene. În secolele III-IV ei au jucat un rol activ în regiunile de la Dunărea de Jos şi în regiunea nord pontică
Când vine vorba despre patria de origine a acestor goţi , unii cercetători susţin originea scandinavă a acestora de unde, la începutul erei creştine, ar fi migrat spre zona de vărsare a Vistulei, pe malul Mării Baltice. Ciudat este însă că istoricii nu se pot pune de acord şi prin urmare apare o altă „ tabără” care susţine originea continentală a goţilor plasându-le patria de origine în regiunea Mozaviei a cărei reşedinţă a fost până în secolele XIV-XV Varşovia. Din patria de origine, care după cum vedem, nu se ştie exact unde trebuie plasată, undeva în a doua jumtate a secolului II, goţii pornesc spre regiunile din sudul şi sud vestul Balticii. Între a doua jumatate a secolului II şi începutul secolului III goţii ar fi staţionat o vreme destul de îndelungată în Dacia. În perioada următoare ei se afirmă pe plan politic organizând incursiuni de pradă asupra nordului pontic sau asupra Sciţiei Minor/Dobrogea.
Treptat marele neam got s-a împărţit în două grupe mari: ostrogoţii şi vizigoţii. Vizigoţii au ocupat Dacia după retragerea romană. În confruntarea cu hunii au fost înfrânţi şi sub conducerea lui Atanaric ei vor trece în Peninsula Balcanică, impunând primirea lor în Imperiul Roman ca federaţi, apoi vor ajunge în Italia şi vor staţiona mai apoi în Spania unde vor forma un puternic regat: regatul vizigot.
Ostrogoţii, au fost supuşi la rândul lor de huni dar au intrat în uniunea de triburi aflată sub conducerea lui Attila iar în secolul IV vor trece în Italia unde vor forma sub conducerea lui Theodoric un regat cu capitala la Ravenna.
Inadvertenţe istorice – geţii şi goţii acelaşi neam!
Trecând peste ceea ce spune istoria oficială vom fi surprinşi probabil să aflăm că dacii şi goţii sunt percepuţi ca acelaşi neam de către istoriografia epocii cu toate că istoricii moderni sunt aproape unanim de acod că este vorba de o confuzie între etnonimele dac şi got pornită chiar de la istoricul goţilor Iordanes, născut în Moesia şi ajuns în cele din urmă episcop de Ravenna. Ca şi cum Iordanes, săracu, ar fi fost un prunc de ţâţă care nu ştia pe ce lume se află şi cărui neam aparţine. Acest Iordanes, parcă în ciuda istoricilor, se încăpăţânează să confunde Dacia cu Goţia pomenind între oamenii de seama pe care i-a avut Goţia pe Decebal , pe Deceneu. Aceştia erau, după ştiinţa mea, daci nu goţi! „Confuzia” lui Iordanes merge până acolo încât renunţă la „patria natală” a goţilor din Scandinavia sau Mozavia şi spune: „această Gotia, pe care strămoşii noştri au numit-o Dacia”! „Aceasta Gotia” era în nordul Dunării.
Savanţii istorici moderni ar trebui să privească puţin altfel problema, adică dintr-un unghi diferit: „ confuzia” dintre daci şi goţi se datoreşte ignoranţei lui Iordanes ( aci trebuie ţinut seama şi că respectivul Iordanes făcea parte din clasa cultă) sau faptului că, în epocă, prin got şi get, se înţelegea acelaşi lucru care nu mai trebuia demonstrat ci era subânţeles ?
Dacă doar Iordanes ar fi mâncat ciuperci bolânde să nu mai ştie cărui neam aparţine şi să facă confuzia amintită, ar fi cum ar fi, poate am putea ajunge la părerea că într-adevăr e o confuzie, numai că acestă „ confuzie” exista şi înainte de Iordanes. Bunăoară Strabon o fi mâncat şi el ciuperci bolânde? Asta pentru că el ne spune clar şi concis:” Goţii, o ramură din marele trunchi al tracilor, locuind un spaţiu întins… reprezentau o mare forţă politică şi militară, ce a fost temută în permanenţă de Imperiul Roman”. Ori în vremea lui Strabon singura putere militară şi politică capabilă să facă faţă Romei şi să se amestece în treburile Imperiului Roman a fost Dacia condusă de Burebista! Aceeaşi „confuzie” este alimentată de Philostorgius care în „Istoria Eclesiastica” atunci când vorbeşte desre Ulfila îl numeşte „ unul dintre sciţii de dincolo de Istru ( pe care cei vechi îi numeau daci iar cei noi îi numesc goţi)”. Un alt „ confuz” al epocii în care se zice că respectivii goţi au stăpânit Dacia ( secIV-V) este Paulus Orosius care în Historia adversus paganos vorbind despre cursul Dunării, numită de el Hister, spune că la „ răsărit se găseşte Alania, la mijloc e Dacia unde este şi Goţia”
Dacă până acum am vorbit de confuzii, Procopius din Ceazareea, chiar a mâncat ceapa ciorii ( s-o scrântit, adica) pentru că el spune despre goţi, alani şi gepizi că „ unii îi consideră neamuri getice. Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nume … dar încolo sunt în toate la fel. Căci toţi sunt albi la trup şi cu părul blond, înalţi la statură şi frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. Toţi sunt de credinţa lui Arius ( creştini arieni. n.n) şi au o singură limbă numită gotica. Eu cred că la obârşie se trag cu toţii dintr-un singur neam şi s-au deosebit după numele conducătorilor lor. Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istros.”,iar acest neam care locuia la nord de Istru (dincolo) erau de când lumea geţii sau dacii!
Spuneam ceva mai devreme că vizigoţii au întemeiat un mare regat în Spania iar Isidor din Sevilla, precursorul istoriografiei spaniole, pică şi el în „confuzie” concluzionând că dacii sunt strămoşii spaniolilor. Aceeaşi tradiţie se păstrează în Spania secolului XIII când Rodrigo Jimenez, episcop de Rada, menţionează în genealogia poporului spaniol nume surprinzătoare precum Don Diceneo, Don Zamolxen, Don Buruista. Ciudat , nu? Ce interes aveau spaniolii să se fălească cu un neam din celălalt capăt al Europei? Căci cele trei nume evident sunt numele spaniolizate ale lui Deceneu, Zamolxe şi Burebista! Ceea ce este mai ciudat este că în toată literatura medievală şi în cronicile oficiale hispanicii se considerau descendenţii geţilor. Cărturarii şi oamenii din clasa nobiliară trebuia, pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau măcar să afirme descendenţa lor din geţi.Mai mult, în vremea lui Enrique al IV-lea ( sec XV) regii Spaniei coborau din Dacia, din principii geţi, luându-şi numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru ( a se înţelege mai cunoscut – n.n) decât al stămoşilor.
Toţi aceşti cronicari mai vechi sau mai noi s-or fi pierdut uzu raţiunii şi numai savanţii istoricii moderni deţin adevărul? Io zic că nu!
Şi ca să lămurim lucrurile şi mai bine vom spune că sub presiunea hunilor cetele vizigote conduse de Frithingern şi Alaviv se refugiază în Imperiu dar „Athanaric încercă cu restul vizigoţilor din nordul Dunării, o rezistenţă disperată în regiunea Caucaland”. Aci se impun două constatări: Atilla nu are în titulatura sa nici o trimitere spre goţi el numindu-se „ Rex hunorum, medorum et dacorum”. Deci, dacă i-a înfrânţi pe goţi şi i-a înglobat stăpânirii sale, cum spune istoria oficială, de ce nu apar goţii în titulatura lui cum ar fi normal? Răspunsul este logic: pentru că i-a înfrânt pe geţi nu pe goţi. Apoi se impune încă o precizare de ordinul geografiei sacre a antichităţii. Caucaland însemană „ Ţara Capului” sau Ţara Caucazului ori Caucazul este, în primul rând , Muntele Polar, situat în Centrul Spiritual al Lumii deoarece legendele ne spun că Prometheu a fost încatenat pe Columna Cerului situată în Caucaz. Ori în Caucazul asiatic nu există nici o Columnă a Cerului ci această Axă a Lumii e situată în Polul Getic ,la nord de Istru, în Munţii Bucegi unde se află marele cap sculptat cunoscut sub numele de Sfinxul românesc!
La fel identitatea dintre geţi si goţi este dovedită si de epopeea gemanică Cântecul Nibelungilor unde în alaiul lui Atilla se află principi valahi cu nume „ germanice” sau mai clar gotice.” Atilla acum venea. Douăzeci şi patru de prinţi îl precedau voioşi. Însuşi Ramung , principele care stăpânea ţara Valahiei...” Acelaşi poem ni-l aminteşte şi pe Sigeher de Walaghen adica Sigeher de / al Valahiei nu al Gotiei ci al Valahilor descendenţi din daci.
Să mergem acum puţin în patria de origine a goţilor, în Peninsula Scandinavică. Despre aceasta Marea Enciclopedie Franceză spune textual: „ Dacia.Nom du Danemark et meme toute la Scandinavie dans le latin du moyen age” Punctum ca să folosim si noi latina Evului Mediu! Iar Paul Lucescu după ce studiază câteva biblioteci si cronici scandinave, printre care Cronica dacilor de Normandia conchide: „ În istoriografia medievală Danemarca este cunoscută şi cu denumirea da Dacia, Geţia sau Goţia”
Credem noi că identitatea get/ got , în lumina izvoarelor prezentate, este mai mult decât reală nefiind o „viziune de noapte” a unor istorici iresponsabili!
duminică, 29 august 2010
Sanctuarele-calendare de la Sarmisegetuza
Prezentarea sanctuarelor de la Sarmizegetusa şi funcţionalitatea lor ca şi calendare se bazează pe cartea "Calendarul de la Sarmizegetusa Regia" scrisă de Ştefan Bobancu, Cornel Samoilă şi Emil Poenaru. Deşi majoritatea observatiilor se bazează pe această carte, s-au adus câteva mici modificări cu argumente de bun-simţ logic. Oricare opinie ar fi adevarată, câteva calcule pe baza sanctuarelor vor indica funcţionalităţi exacte şi originale ale acestor calendare. Pe lângă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta are o proprietate mai rar întâlnită: anul începe cu prima zi a primei săptămâni din an şi se termină în ultima zi a ultimei săptămâni din an.
În continuare se vor folosi următorii termeni: zi (24h), săptămână (o grupare de 6,7,8 zile), an (un ciclu variabil de aproximativ 360 de zile), sensul de parcurgere al calendarelor este ales cel trigonometric (antiorar), lespede (paralelipiped), stâlp (paralelipiped cu latura bazei tangentă la cerc mai mică decât a lespedei sau un cilindru acoperit cu teracotă), calendar solar (calendarul urmăreşte evoluţia soarelui pe cer), anul tropic (365.242198).
SANCTUARUL MIC ROTUND - Micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese dintre care 13 sunt lespezi, iar 101 sunt stâlpi. Cei 101 stâlpi sunt împărţiţi de cele 13 lespezi în 13 grupări cu următoarea ordine: 8 grupe de 8 stâlpi, 1 de 7 stâlpi, 3 de 8 stâlpi şi una de 6 stâlpi. Micul sanctuar rotund întruchipează un calendar solar:
-1 stâlp = 1 zi;
-1 lespede = 1 marcaj pentru o săptămână şi pentru un an;
-numărătoarea poate începe de lângă oricare lespede;
-un an se atinge prin 3 rotaţii complete + 8 săptămâni;
-se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns;
-se începe noul an de la stâlpul următor;
-se efectuează un ciclu de 13 ani (până se marchează toate lespezile);
-în acest interval anul dacic rămâne în urmă cu 1 zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi;
-din cauza celor 2 săptămâni de 6 şi 7 zile durata anilor fluctuează dând următoarea succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367;
-singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a ţine minte săptămânile impediment ce poate fi uşor înlăturat prin calcularea punctului unde se termină anul nou şi marcarea lui;
-structura simplă a calendarului îl indică ca fiind unul civil.
SANCTUARUL MARE ROTUND - Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice plus o absidă în interiorul lor.
Cercul exterior (A) este alcătuit din 104 lespezi (de 45 de cm înălţime) lipite una de alta şi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc (B) este format din 210 piese: 180 de stâlpi (cu înălţimi între 120-135cm) despărţiţi în 30 de grupuri de câte 6 de 30 de lespezi (cu înălţimi între 55-65 cm). Al treilea cerc (C) la o distanţă considerabilă de primele două este format din 68 de stâlpi (cu înălţimea de 3m, acoperiţi cu teracotă şi dotati cu piroane ce aveau în capăt inele) aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în urmatoarea ordine: 17 stâlpi - 4 lespezi - 18 stâlpi - 3 lespezi - 16 stâlpi - 4 lespezi - 17 stâlpi - 4 lespezi. Absida conţine 72 de blocuri: 68 de stâlpi (de diferite înălţimi a căror umbră proiectată pe sol se pare că ar forma o figură geometrică cu o anumită semnificaţie, concepţie care depinde de corectitudinea aprecierii înălţimii stâlpilor de către arheologi) împărţiţi în 2 grupe despărţiţi de câte 2 lespezi astfel: 13 stâlpi - 2 lespezi - 21 stâlpi - 2 lespezi. Lespezile din cercul C şi din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcţia celei orizontale în afara sanctuarului se afla pragul de acces un dreptunghi de 4x5 lepezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar:
-1 stâlp din B şi C reprezintă o zi;
-numărătoarea poate începe de oriunde la B şi C dar puţin probabil (posibil să înceapă de la pragul-intrare);
-un an se atinge prin două rotatii ale cercului B;
-concomitent se parcurge şi cercul C la a cărui fiecare parcurgere se adaugă o zi la cercul B (se mută marcajul pe stâlpul dinainte) rezultând ani fluctuanţi de 365-366 de zile;
-corecţia este foarte bună pentru un ciclu de 13 ani;
-1 stâlp din absidă reprezintă un an, parcurgerea ei (21+13+13=47 ani) implicând corecţia de 7 zile eşalonat sau deodată;
-1 stâlp din cercul A = 1 an, parcurgerea lui (104 ani) implicând corecţia de 2 zile deodată;
Funcţionarea de mai sus este uşor modificată faţă de cartea menţionată, în continuare se va încerca combaterea câtorva ipoteze ale autorilor de mai sus:
-1 stâlp de pe absidă = 1 săptămână din calendarul mic;
-calendarul mare se corecta anual;
Aceste ipoteze implică o folosire mult prea complicată prin corecţii în grup de 5-6 zile pe an, o parcurgere ciudată pe sectoare a cercului C, se impune legătura dintre sanctuare care este improbabilă sau măcar mult mai complicată.
-împărtirea calendarului în 3 segmente: vara (21 de săptămâni), toamna (13 săptămâni), iarna (13 săptămâni)
Să fi ignorat dacii anotimpul reînvierii naturii si a unui nou început pentru agricultură? Puţin probabil.
Construcţie mai complexă cu o destinaţie mai complexă probabil. Aceasta ar putea însemna că era un calendar religios. Folosirea ceva mai complicată decât cel mic are avantajul unei corecţii mai bune pe termen mai lung, poate era folosit la anticiparea mai uşoară a anumitor evenimente probabil a sărbătorilor religioase (care ar fi putut fi însemnate pe cercul C) oricum destinaţia era cert diferită faţă de cel mic, datorită săptămânilor.
Diferenţa de opinii, oricare ar fi ele, se referă doar la modul de folosire a sanctuarelor căci algebric calculele se leagă de anul tropic, arătând originalitatea calendarului dacic şi exactitatea lui surprinzătoare.
SANCTUARELE DREPTUNGHIULARE - Unul pe terasa mai înaltă de 6x10 tamburi, pe terasa de jos unul de 5x3, unul de 5x3 şi unul de 4x13+7.
Ipoteza că şi acestea erau folosite la măsurarea timpului este puţin probabilă, deşi ultimul ar oferi calendarului dacic, în opinia autorilor de mai sus, la un interval de 2275 de ani dacici o diferenţă, practic nulă, faţă de anul tropic.
În combaterea teoriei de mai sus pot fi aduse următoarele argumente:
-sanctuarul mare dreptunghiular s-ar baza pe corectarea ciclurilor de 13 ani, metodă de care sanctuarul mare rotund ar avea nevoie;
-parcurgerea lui nu ar fi naturală;
-cât depre "reforma calendarului dacic" (cei 7 tamburi adăugaţi sanctuarului) este o modalitatea improbabilă prin care dacii să fi făcut un calendar mai bun;
-sanctuarul dreptunghiular în discuţie a fost construit înaintea celui rotund deci nu avea cum să-l completeze;
Acestea erau probabil sălaşe religioase sau educaţionale sau amândouă, despre care nu există nici o informaţie.
BIBLIOGRAFIE:
1. Bobancu Ştefan, Samoilă Cornel, Poenaru Emil - Calendarul de la Sarmizegetusa Regia
2. Daicoviciu Hadrian – Dacii
*articol preluat de pe www.dracones.ro
sâmbătă, 28 august 2010
Detoxificarea organismului cu ceai de plante
Ceaiurile de plante au in princiopiu rolul de a echilibra functiile organismului, iar proprietatile acestora de detoxifiere a organismului sunt in general sigure pentru sanatate.
Detoxifierea organismului nu este un concept nou. Multe culturi antice au practicat detoxifierea sub forma accelerarii metabolismului si prin curatarea colonului cu ajutorul plantelor medicinale. Corpul omului are o capacitate uimitoare de eliminare a toxinelor si otravurilor din sistem. Aceasta functionalitate este imbunatatita prin folosirea ceaiurilor medicinale care poseda capabilitati de curatare si detoxifiere. Uleiurile volatile si componentele fenolice din plante sunt eliberate prin turnarea apei fierbinti peste acestea.
Acestea scalda tesuturile cu componentele lor naturale care promoveaza regenerarea celulara si eliminarea toxinelor. Detoxifierea ar trebui vazuta ca si un proces general valabil pentru toate organele din corp, toate acestea fiind nevoie sa fie implicate pentru ca detoxifierea totala a organismului si fie obtinuta. In total exista 7 canale de eliminare a toxinelor. Primele cinci dintre acestea sunt: colonul (intestinul gros), rinichii, pielea, plamanii si ficatul. Celelalte doua canale sunt sangele si sistemul limfatic. Curatarea colonului este primul canal utilizat in cadrul procesului de detoxifiere. Aceasta poate fi realizata prin curatarea acestuia cu plante medicinale mai intai si apoi cu ajutorul hidroterapiei.
Exista o multitudine de modalitati utilizate pentru detoxifierea organismului. Unele dintre cele mai eficiente sunt: dieta corecta, programe de curatare cu plante si hidroterapia colonului. O dieta vegetariana normala este cea mai buna metoda de eradicare eficienta a toxinelor din sistem. O asmenea dieta ofera organismului fibrele de care acesta are nevoie for a stimula o mai buna mobilitate intestinala si asimilarea cantitatii de vitamine necesare pentru a sustine organismul in procesul de detoxifiere.
O dieta robusta este foarte importanta pentru a avea o fundatie pentru procesul de detoxifiere, fie ca aceasta este realizata cu ajutorul plantelor medicinale, curatarea colonului sau alte programe de detoxifiere. O dieta care sustine detoxifierea este aceea care elimina toate alimentelor ce pot declansa probleme de indigestie sau excretie. Graul si produsele lactate reprezinta cauza frecventa a alergiilor.
Zaharul trebuie evitat datorita continutului ridicat de calorii. Carnea de vita si pui, care au fost crescuti cu cereale trebuiesc de asemenea eliminate deoarece pot contine hormoni si antibiotice(daca este posibil,asa cum am scris mai sus, evitarea totala a carnii este cea mai sanatoasa).
Cine-i uita, nu-i merita
Din lipsa timpului aceasta lista este infinit mai scurta de cat ar fi daca i-as include pe toti marii romani din istoria noastra(asta ar insemna sa ma prinda 2015 in fata computerului) . Lista nu este ordonata din punct de vedere cronologic sau a categoriei in care au activat sau mai bine zis au performat.
Burebista
Decebal
Mircea cel Batran
Iancu de Hunedoara
Vlad Tepes
Stefan cel Mare
Mihai Viteazul
Avram Iancu
Closca, Horea si Crisan
Baba Novac
Tudor Vladimirescu
Pintea
Corneliu Zelea Codreanu
Grupul “Ilascu”
Doina si Ion Aldea Teodorovici
Petre Tutea
Octavian Paler
Mihai Eminescu
Grigore Vieru
Radu Gyr
Constantin Brancusi
Alexandru Ioan Cuza
Carol I
Henri Coanda
g
Aurel Vlaicu
Traian Vuia
Ion Luca Caragiale
Nicolae Iorga
Vasile Parvan
Constantin Brancoveanu
George Enescu
Ion I.C. Bratianu
Ion Creanga
Nichita Stanescu
Lucian Blaga
George Emil Palade
Florin Piersic
Dimitrie Cantemir
Amza Pellea
Toma Caragiu
Arsenie Boca
Ilie Cleopa
Nicolae Steinhardt
Ciprian Porumbescu
Iancu Jianu
Nicolae Densusianu
Dem Radulescu
Jean Constantin
Puiu Calinescu
Burebista
Decebal
Mircea cel Batran
Iancu de Hunedoara
Vlad Tepes
Stefan cel Mare
Mihai Viteazul
Avram Iancu
Closca, Horea si Crisan
Baba Novac
Tudor Vladimirescu
Pintea
Corneliu Zelea Codreanu
Grupul “Ilascu”
Doina si Ion Aldea Teodorovici
Petre Tutea
Octavian Paler
Mihai Eminescu
Grigore Vieru
Radu Gyr
Constantin Brancusi
Alexandru Ioan Cuza
Carol I
Henri Coanda
gAurel Vlaicu
Traian Vuia
Ion Luca Caragiale
Nicolae Iorga
Vasile Parvan
Constantin Brancoveanu
George Enescu
Ion I.C. Bratianu
Ion Creanga
Nichita Stanescu
Lucian Blaga
George Emil Palade
Florin Piersic
Dimitrie Cantemir
Amza Pellea
Toma Caragiu
Arsenie Boca
Ilie Cleopa
Nicolae Steinhardt
Ciprian Porumbescu
Iancu Jianu
Nicolae Densusianu
Dem Radulescu
Jean Constantin
Puiu Calinescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)