joi, 31 martie 2011

Actul magic al Solomonarilor


In traditiile rurale, cele mai frecvente forme de magie aplicata privesc apa – fie in domeniul meteorologiei, norii fiind manevrati de solomonari (care aduc sau abat in special grindina), iar ploile fiind invocate de paparude, fie in practica saparii fantanilor. Fantanarii se bucura la tara de mare respect: este o meserie utila si straveche; dar fantanarul descopera izvoarele de apa freatica slujindu-se de nuiaua sau cracana de alun (uneori de o “cumpana” din lemn de corn) care, tinuta cu degetele sensibile in dreptul inimii, trebuie sa vibreze in locul cuvenit, deasupra izvorului ascuns, iar aici intervine radiestezia, adica acea insusire nativa, atribuita unor persoane de exceptie, de a inregistra senzatia produsa de emisiunea de radiatii a unor corpuri vii sau amorfe. Nuiaua de alun cu proprietati radiestezice nu apartine insa numai zonei noastre magice.
Magia populara romaneasca procedeaza ca orice magie (fie religioasa, fie mai ales neapartenenta religiei), recurgand la descantec si nu la rugaciune, la constrangerea fortelor supranaturale si nu la imbunarea lor prin acte de umilinta sau prin sacrificii propitiatoare; ea nu opereaza ca religia, in normele unei legislatii divine deduse, ci isi impune propriile reguli care au adesea rostul de a intimida divinitatile sau spiritele. In formele de magie inferioara, magicianul constrange fortele demonice fie prin pactizare cu ele, fie prin santaj; iar daca in unele descantece sau chiar in colindele cu substrat magicvom intalni incercarea de a constrange pe Dumnezeu prin invocatie poruncitoare de a participa la un act omenesc, nu trebuie sa ne insele terminologia, care face parte dintr-un strat tarziu, deoarece in textul originar a fost vorba, fara indoiala, de un demon sau un duh, caruia vrajitorul sau samanul arhaic ii poruncea ca in tehnica obisnuita a oricarui act magic.
Sunt diverse practici magice pe care le-a conservat traditia romaneasca populara. Craniile (de cal sau de vaca), infipte in parul portii rurale, au efect apotropaic, ele fiind intelese ca semne magice menite sa asigure apararea animalelor domestice, iar in epoca moderna mai sunt utilizate (nu fara relict magic) doar ca simple sperietori vizuale, in mod discret – impotriva dracilor si fortelor malefice, in mod fatis – numai impotriva pasarilor rapitoare.
Practicarea magiei e distribuita dupa categoriile profesionale. Veche si activa, bucurandu-se de respectul oamenilor simpli, era magia zidarilor, reducandu-se de fapt la tehnicile de legare si dezlegare a ploii (stapanite, potrivit credintei populare, si de gradinarii zarzavagii), dar pe care – asa cum vom vedea – le-au practicat mult mai intens solomonarii. Totusi reconditionarea atmosferica si dirijarea precipitatiilor (lucru important in zidarie) nu constituie decat un act secundar. Mai important se pare ca era socotit furtul umbrei: o cladire nu poate dura fara inzidirea in ea a unei fiinte omenesti nevinovate; traditia aminteste insa rar cazurile folosirii directe a omului viu (ca in Mesterul Manole); de obicei se masoara cu o trestie umbra unui om si numai trestia, adica masura umbrei, e ingropata la temelia casei noi, fiindca se crede ca dupa 40 de zile moare si omul caruia I s-a masurat umbra, el devenind stafie protectoare a cladirii. Cu toate acestea, furtul umbrei se poate face si in scopuri de magie neagra; aceasta superstitie este dintre cele mai persistente, citabila in Romania chiar si la inceputul sec. XX, cand unii tarani alungau pe pictori, de teama de anu li se fura umbra (asa cum povesteste doctorul G. Ulieru in insemnarile sale interbelice).
Ion-Aurel Candrea considera ca la baza actiunilor magice populare sta magia imitativa (principiul homeopatic similia similibus curantur), ideea existand anterior la J.G. Frazer (“magia homeopatica”). “Pentru ca sa-I prieasca ceva –scria Candrea- pentru ca sa izbuteasca in ceea ce intreprinde, omul trebuie sa imite , prin actiunile lui, tot ce I se pare ca are oarecare legatura, oarecare asemanare cu ceea ce doreste sa realizeze, trebuie, cu alte cuvinte, sa recurga la magia imitativa.” Iata cateva din numeroasele exemple citate de savant: cand seamana grau, semanatorul trebuie sa inchida ochii la primul gest, ca “sa nu vada pasarile graul cum nu-l vad eu acuma”; in scalda copilului se pune “trup de licurici”, ca sa fie luminat la minte; omul bolnav de inima se vindeca mancand inima unui animal; de Armindeni se bea vin rosu, ca sa innoiasca sangele; galbinarea se tamaduieste cu orice flori galbene (sofran, galbenele, papadie, rostopasca). Dar similitudini se regasesc in folclorul medical al multor popoare europene si microasiatice.
J.G. Frazer exemplifica tipurile de magie homeopatica (vrajitoria egipteana, babiloniana, chiar greaca si romana) prin ranirea sau inteparea imaginii simbolice (desenate) a dusmanului; aceasta tipologie e raspandita, dupa savantul englez, la toate populatiile primitive asiateice, africane, amerindiene si australiene. Dar de fapt, la o privire atenta, regasim in acelasi context si grupurile arierate din cadrul civilizatiilor europene; un singur exemplu este edificator: vrajitoarele din Romania sec. XIX si XX (de obicei tiganci) obisnuiesc sa intepe cu acul descantat ochii, fruntea, etc., de pe fotografiile “victimelor”, insotindu-si operatia cu un descantec specific.
Cat priveste magia mitica pe care o relateaza din belsug basmele, pe langa padurile si zidurile crescute instantaneu din periile si gresiile arundcate peste umar, sa amintim nu numai felul cum ostile fratilor lui Fat-Frumos sunt prefacute, prin vraji, in movile (probabil memoria cetoasa a inmormantarilor de razboinici calari in gorgane), dar si cum, dupa aceea, citirea hrisoavelor magice deasupra lor dezleaga farmecele si toate aceste osti se intorc la viata (Fat-Frumos cu carata de sticla, col. P. Ispirescu).
Principalii magicieni din credintele noastre folclorice sunt solomonarii. Solomonaria este un soi de masonerie populara, o asociatie secreta de initiati in magia meteorologica, dar pretinzandu-se atotstiutoarea tainelor lumii, numele lor insusi descinzand de la regele biblic Solomon, considerat in folclorul popoarelor a caror cultura a fost fertilizata de Biblie, drept cel mai intelept om de pe pamant. (De altfel, regele Solomon e socotit de legenda si fondatorul francmasoneriei, desi variante ale legendei ii atribuie paternitatea regelui Hiram). Solomonarii sau solomonarii, numiti de moti zgrimintesi, sunt in primul rand niste vrajitori meteorologici populari (nu samani – desi tipul lor de magie si scoala lor initiatica amintesc de samanism).
Sursele folclorice, de altfel foarte diverse, arata ca selectia viitorilor solomonari pare a se face din medii diferite, dar cu anume predilectie pentru mediile cu oarecare vocatie: de pilda, cel mai mic dintre sapte frati calugari (T.Pamfile).
Scoala solomonareasca (Solomonaria) e situata sub pamant sau intr-o groapa adanca, invatamantul durand sapte ani (Chestionarele lui B. P. Hasdeu, dupa informatii din Neamt). Lazar Saineanu, pe baza mai multor izvoare (Schmidt, S.Fl. Marian, M.Gaster, I.Budai-Deleanu, Fr. Muller), sintetizeaza astfel: Necuratul “locuieste sub pamant, unde se afla scoala diabolica, numita Solomanta sau Solomonarie, dupa prototipul atotstiutorului Solomon, si unde se invata toate Limbile fiintelor vii, toate tainele naturei si toate formulele magice, farmece si vraji (solomonii). Acolo nu se primesc decat zece ucenici si dascal e diavolul insusi, care, dupa sapte ani de invatatura, isi opreste cate un ucenic si acela devine apoi solomonar: calare pe un balaur el se suie in nori, de unde poarta ploi, furtuni si grindini”. Datele sunt confirmate in folclorul epic (de ex. Basmul banatean Dracul si ucenicul sau, col.Schott). In Cartea (sau “cartile”) Solomonarului este cuprinsa invataura globala a magiei populare.
Solomonarul e capabil de a organiza dupa placul sau fenomenele atmosferice, aducand ploaia si dirijand furtunile si grindina; ca atare vehiculul sau aerian, ca si paratul sau tehnic, este balaurul. Dupa credintele motilor, cum se relateaza in Chestionarele lui N.Densusianu, solomonarul apare ca “un domn cu o iapa alba”, cautand un anumit iezer de unde invoca balaurul.
Un portret complex al solomonarului a facut Traian Gherman: solomonarii nu-si marturisesc profesiunea in fata oamneilor, dar orice satean il recunoaste, “caci au infatisare ingrozitoare, ochi rosii, bulbucati, fruntea lata si incretita, piept lat, gat puternic, statura mijlocie ori mica” si “au doua cozi, una de pene subsuoara, si alta e prelungirea sirei spinarii. […]Toata infatisarea li-e de oameni salbatici cu par sburlit si aspru, ca parul de porc. Hainele lor sunt numai petece si murdare. […]De multe ori umbla imbracati cu sapte pieptare chiar si in mijlocul verii, intr-o mana cu o carte, iar in cealalta cu un toiag. Totdeauna sunt scurti la vorba, arare ori ii auzi vorbind, daca capata ceva mila nu multumesc, pita capatata de pomana nu o mananca, ci o arunca pe ape. Nu dorm nicicand in casa, […] locuiesc in munti prin pesteri, prin paduri in colibe sau prin tarine. Ei […] is oamnei blastamati de Dumnezeu, cari se pun in legatura cu necuratul si isi vand sufletul, ca sa capete putere asupra vazduhului si a balaurilor”.
Absolvirea scolii este indispensabila: “Dupa sapte ani de invatatura iasa din scoala invaluiti in neguri si tinandu-se cu mainile de un fuior lung de nor, care ii scoate in lumea noastra din celalalt taram, imbracati tot cu vesmintele cu care au intrat, iar din scoala capata o carte, un toiag sau un carlig si un frau de scoarta de mesteacan”.
Asupra originii solomonarilor s-au facut cateva speculatii hazardate in unele raspunsuri la Chestionarele lui B.P.Hasdeu, solomonarii sunt numiti – ca legatori si dezlegatori ai ploilor – si valhasi (dupa mai vechiul valhovnic – “mag” din slav “volhv” – “vrajitor” sau “sacerdot” slav pagan). Mult mai riscanta este o speculatie a lui Traian Herseni, dupa care solomonarii ar fi trait “in locuri solitare, in padurile sau aproape de lacurile montane – (desi potrivit multor surse folclorice ei evita tocmai padurlie, iar amplasarea lor in munti (rar amintita de surse, afara de citatul text a lui Traian Gherman) i-a fost utila sociologului spre a le construi o genealogie neintemeiata documentar, din tagma sacerdotala dacogetica a “ctistilor” (ktistai). La aceeasi locuinta montana si cu acelasi scop genealogic se refera si Eugen Agrigoroaiei: “Solomonarul (mostenire dacica) avea si el putere asupra dragonului”, precizand bineinteles ca avea “o locuinta montana”.
Lasand la o parte inconsistenta omologarii solomonarilor cu tagma nahoretilor ktistai, nu se poate accepta nici identificarea lor cu samanii. Mircea Eliade citand cu prudenta pe calatorul strain Bandinus care vorbea despre niste “incantatores” din Moldova de nord, pune la indoiala informatia, intrucat ea nu e confirmata de un atat de bun cunoscator al obiceiurilor moldovenesti ca Dimitrie Cantemir; de aici rezulta ca nu se poate vorbi, in cazul solomonarilor, de un samanism romanesc.
O definitie lipsita de exagerari si intemeiata pe informatii stricte din sec. XIX (deci mai apropiate de epoca in care aceasta tagma mai functiona) gasim in cartea lui Fr. Muller, Siebenburgische Sagen : “Solomonarii sunt mostenitorii intelepciunii lui Solomon, considerat ca mare vrajitor, care poate inchide si deschide cerul cu farmece, a ingheta apele si lacurile, a aduce roua si grindina in campii”. Functia lor magica se pare ca se limita la ceea ce comunica Tudor Pamfile: “Solomonarii se duc la iezeresi de acolo scor Balaurul.” Acelasi folclorist defineste si balaurul, ca instrument al operatiilor solomonaresti: “sarpele pe care noua ani de zile nime nu l-a vazut, se face Balaur, adica sarpe urias, care poate si sbura. Dupa ce poate sbura, se duce pana gaseste un hau fara fund, numit iezer, se baga acolo si tot bea apa pana-l scoate vreun solomonar.”
Din toate sursele folclorice autentice rezulta constant ca solomonarul este un om cu puteri supranaturale, care se prezinta de obicei icognito, ca un cersetor zdentaros sau ca un domn elegant avand in mana cartea, in cealalta un toiag sau mai ales un capastru (adesea din coaja de tei) cu care loveste balaurul in cap, capastrul fiind astfel un soi de starter. Capacitatea supranaturala a solomonarului e descrisa de folclor contradictoriu: desi e socotit de cele mai multe ori un discipol al Diavolului, uneori se considera ca e un sfant, subaltern al lui Dumnezeu; dar aceasta diferenta portretistica a depins probabil de influenta Bisericii crestine, in raport cu capacitatea de rezonanta a constiintei populare dintr-un mediu sau altul. Intrucat pretutindeni se crede ca solomonarul este o fiinta pozitiva care face bine oamenilor, fiind vindicativ numaicu oamenii rai (carora le strica semanaturile, batandu-le cu grindina), se poate presupune ca tocmai aceasta trasatura este specific folclorica deoarece, in stratul mai adanc al conceptiei mitologice rurale, Diavolul e agreat discret si chiar admirat pentru inteligenta ce i se atribuie – una, cum am zice azi, luciferica. Toata tehnica invatata in scoala diabolica de solomonar se rezuma prin urmare la capastrul amintit si la cartea din care citeste, catre balaur, formulele magice, care nu sunt insa descantece. Obligat astfel de solomonar, balaurul inghite apa iezerului, pe care apoi o varsa asupra locului indicat, cand solomonarul traverseaza cerul calare pe acest balaur zburator.
Stim ca folclorul contine pentru fiecare act malefic, pentru fiecare noxa, un antidot care, ca si in cazul buruienilor de leac, tine de magia alba. Fata de actiunea solomonariei, antidotul il poseda niste “contrasolomonari”, proveniti dintre mesterii zidari, caramidari, pietrari, despre care se crede ca au fost solomonari ce si-au incheiat durata slujbei; acestia implanta patru furculite spre cele patru puncte cardinale, rostind o formula magica; iar, daca vor, pot chiar sa ucida balaurul pluvial, aruncand in inima vartejului un cutit.
Ne vom mai referi o data la anumite detalii ale scolii solomonaresti subterane (localizare sugearnd un comportament special din Infern); fara sa mai insistam asupra testarii curajului si rezistentei la durere fizica si la situatii extreme, trebuie sa amintim ca “ucenicii” asculta prelegerile predate de diversi demoni (printre care arhidemonul Uniila), citesc manulalele numai la lumina unui opait in timp ce sunt asezati pe o piatra de moara rotindu-se cu mare viteza si suspendata cu un fir magic de tavanul pesterii in care e adapostita scoala. Daca privim cu atentie acest cadru misterios, conceput in atmosfera de basm, vom remarca totusi ca scoala subterana a initierii e un ecou saracit al vechilor mistere de initiere hermeneutica prin cartile sapientiale ale lui Hermes Trismegistul sau de initiere agrara, ca in Misterele Eleusine. Dar nu e de prisos sa citam, macar pentru anecdotica lor locala, unele referiri folclorice asupra trimiterii viitorilor solomonari, pentru specializare suplimentara (ca un soi de doctorat), fie in Orient, fie chiar la...Paris.
Limbajul imagistic de prezentare curenta a scolii si elevilor ei este, evident, din sursa limbajului bisericesc, de la durata de sapte ani a scolii (cat tinea invatamantul seminarelor teologice in veacul trecut) pana la “arhidemonul” profesor si la obarsia numelui profesional derivat din numele inteleptului biblic Solomon. Mult mai importanta, ca un relict antic, este prezenta manualului infailibil “Cartea solomonariei”, care nu are nimic in comun cu Sfanta Scriptura si s-ar putea sa fi fost implantat prin ricoseu, in memoria populara, din traditia apocrifelor gnostice. Iar poliglotismul uman si animal, obligatoriu pentru solomonari, este tot stravechi, avand functia unei ecologii intuitiv-empirice de stapanire a naturii prin confundare totala cu ea.
V.Kernbach
*articol preluat de pe www.enciclopedia-dacica.ro

Parannoya - Liberi sa fim

Sora lui Decebal


de Cicerone Theodorescu

Tu stejar,
Prea mãritul meu rege,
Drag îmi eşti,
Prea iubitul meu frate.
Ştiu cã inima ta înţelege
Suferinţele toate.

Strigă-n mine-o lupoaicã flãmândã
Prinsã-n laţ,
Într-un codru,
Departe.
De victorie cornul lor cântã.
Mie-mi cântã
De moarte!

Sunt în tabãra lor o captivã.
Îi privesc: nu mã biruie teama.
Viaţa,
Moartea,
Îmi sunt deopotrivã.
Dar pe cât îmi dau seama,

Focul luptelor înverşunându-i,
Arme noi
Aruncând peste ţarã,
Ţarã,
Oameni,
Copii,
Cum sã-i mântui
Sã-i ascunzi, sã nu piarã?

La Zamolxis
Vã ştiţi adãpostul
Tu şi-ai tãi, luptatorii din munte,
Şi Diegis,
Drag fratele nostru
Sasii de frunte,

Dar femeile-n captivitate,
Pângãrite,
Plãpânde,
Strãine,
Cãtre moarte-n zadar se vor zbate
Şi-or trãi în ruşine,

Sau uitând umilinţa,
Prin vreme,
Vor uita şi-ale noastre dojane,
Şi copiii
La ele-or sã-şi cheme
-Daci – cu nume romane!

Chibzuieşte,
Mãritul meu rege,
Cere pace,
Iubitul meu frate,
Ştiu cã inima ta înţelege
Suferinţele toate.

Marin Pihuleac - Vanatoarea de romani

miercuri, 30 martie 2011

Capul de lup


Ovidiu, spunea, referindu-se la Dacia: "Asadar mi-a fost sortit sa vad Scitia si tinuturile care se gasesc sub axa lui Lykaon". Lykaon a fost primul rege al Arcadiei, tatal ursoaicei Kallisto si numele sau se refera la lup (gr. lykos). "Axa lui Lykaon" desemneaza Axis Mundi, Axa polara, fiind o "amintire" a tarâmului hiperborean si gasim aici o indicatie ca, alaturi de mistret si ursoaica, lupul participa la guvernarea lumii primordiale; faptul ca Lykaon este "tatal" ursoaicei sugereaza ca lupul ar trebui plasat între mistret si urs. Din punct de vedere traditional, functia de Împarat al Lumii contine în unitatea sa, ca si orice alt element sacru, o dualitate în fasa, din care se dezvolta cele doua functii, autoritatea spirituala (Preot) si puterea temporala (Rege). Daca mistretul simbolizeaza pe Împaratul Lumii, fiind lumina suprema a lumii noastre ("Ciclul Mistretului Alb"), iar ursul este sigla puterii temporale ce, prin uzurpare, va ajunge sa ia locul mistretului, în mod necesar mai trebuie sa existe o emblema care sa defineasca autoritatea spirituala: aceasta emblema este lupul. Chiar si lingvistic, lupul apare înrudit cu celelalte doua animale hiperboreene. Cuvântul "lup" provine din sanscr. vrka, cuvânt derivat din aceeasi radacina - var, ca si "mistret" sau "urs". Nu este hazardat sa presupunem ca "tara mistretului" a ajuns la un moment dat "tara lupului", un tarâm hiperborean definit de "axa lui Lykaon", si Dacia s-ar putea sa fi fost mai degraba "tara lupului" decât "tara ursului". La greci, cele doua functii laterale au fost reprezentate de Apollo Lykos ("lupul") si Artemis ursoaica, gemeni "de aur" provenind din acelasi trunchi, si considerati de origine pur hiberboreana; în traditia germana/scandinava, Odin, zeul întelepciunii si al initierii, era însotit de doi lupi; iar peste veacuri, la români, Stefan cel Mare este descris într-o legenda ca umblând prin padure, copil fiind, însotit de doi lupi. Cu alte cuvinte, lupul, înainte de a decadea, ajungând doar o fiara razboinica (ca urmare a "revoltei" ksatriya), a fost simbolul spiritualitatii si emblema sacerdotiului, iar constelatia polara înainte de a se fi numit "Ursa" este posibil sa se fi chemat "Lupul", de unde amintirea despre "axa lui Lykaon".
Multe eforturi au fost cheltuite pentru a lega pe daci de lupi. Dupa Strabon (VII.3.12), dacii se numisera mai întâi daoi si Hesychius, pastrând informatia ca în frigiana daos înseamna "lup", permite formularea opiniei ca dacii sunt de fapt "lupii". Exista numeroase exemple de popoare ce si-au legat originile si existenta de lup, cazul Romei fiind cel mai cunoscut, dar urmele lupului se întâlnesc peste tot în Asia Mica, în zona traca gasindu-se tinuturile Lykia si Lykaonia, tari ale lupului; iar grecii, am vazut, asimilasera pe lup cu Apollo, zeul Soarelui spiritual si al initierii. Deci nu ar parea asa de neobisnuit ca dacii sa aibe si ei o "genealogie lupeasca", argumentul forte si irefutabil fiind, desigur, stindardul dacic ce prezinta un cap de lup. Din punct de vedere traditional, stindardul avea o semnificatie cu mult mai profunda decât cea actuala. Daca în lumea moderna steagul, element important al unei tari, are conotatii mai ales de ordin sentimental si moral, într-o societate traditionala stindardul avea o esenta operativa, simbolizând efectiv "puterea", "chintesenta" ei divina. De pilda, când spaniolii au invadat pe azteci, desi acestia din urma erau de mii de ori mai numerosi, ei s-au predat când spaniolii, sireti, le-au capturat stindardul. Pentru "omul traditional" stindardul nu era numai o insigna, o "eticheta", ci definea Spiritul respectivului popor, fapt pentru care elementele stindardului purtau o încarcatura simbolica profunda si efectiva. De aceea, am putea chiar presupune ca dacii au fost la început, nu un trib, ci o casta sacerdotala, având lupul ca simbol al spiritualitatii, abia cu caderea lumii si rotirea ciclului, când multe din datele spirituale au fost pierdute, ei aparând ca trib iar lupul ca emblema razboinica.
Ni se completeaza astfel imaginea tulburatoare din capitolul precedent: "alesul" dac, "omul drept", se prezinta ca o perfecta oglindire a Omului Universal, ca o desavârsita proiectie în planul dacic a Împaratului Lumii; purtând sabia curba, caciula si stindardul, el îmbina cele trei functii principiale, mistret - lup - urs. Pentru mentalitatea omului profan, aceasta defilare de animale, zugravita aici, este o "copilarie"; în cel mai bun caz, animalele reprezinta "genii" ale naturii sau vegetatiei, legate de anotimpuri, de viata si de moarte, ori totemuri cu functii "magice" pe care oamenii primitivi, atât de ignoranti si de speriosi, le-au folosit sa-si învinga "teroarea" în care supravietuiau. Din punct de vedere traditional însa, toate elementele lumii, deoarece au fost produse de Principiul unic, sunt imagini ale acestuia si deci pot fi utilizate ca suporturi simbolice întru aflarea tainelor divine. Ca urmare, animalele-simbol nu numai ca nu sunt niste vulgare insigne morale, sentimentale sau magice, creatii ale imaginatiei individuale, ci au un caracter spiritual accentuat, reflectând Lumina suprema, si de aceea, adesea, numele lor poarta întelesul de lumina sau stralucire celesta.
La greci, Apollo Lykos, zeul hiperborean ce desemneaza Soarele spiritual si Initiatorul, se refera nu numai la lup dar si la lumina (gr. lykos = "lup", lyke = "lumina"); locuinta lui Apollo este "insula fericitilor", Thule hiperboreana, sau Syria (sanscr. surya, "soare"), sau Ogygia, dar si Leuke, "insula alba", albul indicând spiritualitatea, lumina, si caracterizând centrul spiritual. Dar nu numai lupul contine noima de lumina, ci si ursul; în sanscrita ruch înseamna "a straluci", iar riksha are si semnificatia generala de stea (Guénon, Simb., p. 167). Sanscr. go (de unde engl. cow), "vaca", contine de asemenea întelesul de lumina, înteles sustinut si de simbolismul cirezii de vaci furate de zmeii din traditia hindusa, gest echivalent cu furtul soarelui, lunei si stelelor de catre zmeii traditiei românesti, si referindu-se la "sfârsitul lumii" când lumina se ascunde înapoi în tenebre. Într-o epoca în care lupul si-a pierdut "luminozitatea", functia spirituala fiindu-i uitata, si ramânând numai cea "razboinica" (sau mai bine zise "zmeiasca"), el a fost înlocuit de cerb; simbolismul cerbului înca se refera la o perioada arhaica, dar evident mai recenta, caci daca în cazul lupului nu era nevoie de vreo explicitare pentru a întelege aspectul luminos si spiritual, cerbul, prin coarnele ce le poarta, permite mintii umane sa recunoasca mai usor "razele solare". Este o situatie ce deriva din descendenta ciclului, din trecerea de la sacru la profan, când, datorita obnubilarii intelectuale tot mai accentuate, Cuvântul trebuie înlocuit de cuvinte si de vorbe tot mai multe, simbolurile trebuie explicate si comentate, si apoi comentariile comentate la rândul lor, scripturile sintetice dezvoltate si interpretate. De aceea, cerbul cu coarnele sale devine, în locul lupului, simbol al Soarelui spiritual, al puterii sacerdotale, asa cum apare clar în "Povestea lui Harap Alb" unde, înca face pereche cu ursul; mai mult, înaintând în timp, chiar simbolismul cerbului nu mai este înteles, si atunci a fost nevoie sa se adauge imaginea pietrei pretioase din fruntea cerbului si a celorlalte nestemate de pe corpul lui, în felul acesta explicitându-se si mai tare noima sa simbolica. Continuându-se rotirea ciclului, animalele cu coarne, precum taurul si berbecul, vor deveni preponderente, taurul luând locul ursului ca însemn al constelatiei polare (Guénon, Simb., p. 170).
Uitarea aspectului luminos al lupului devine atât de totala încât el va ramâne cunoscut ca "lupul cel rau", "balaurul", asa cum, de altfel, ni-l prezinta, pare-se, si basmele. În traditia romanilor, Saturn împarte domnia "vârstei de aur" cu Ianus, acesta fiind zeul cu "doua fete", paznicul portilor, celesta si infernala. Prima fata a lui Ianus corespunde lui Ianua Coeli, (în traditia hindusa, deva-yâna, "poarta zeilor"), poarta solstitiului de iarna prin care omul, ajuns la desavârsire spirituala, se poate elibera de conditia individuala si înalta la ceruri, dar prin aceeasi poarta coboara în lume un avatâra, un mântuitor, cum a coborât Cristos de exemplu, care s-a nascut exact la solstitiul de iarna. Cealalta fata se refera la Ianua Inferni (în traditia hindusa, pitri-yâna, "poarta oamenilor"), poarta solstitiului de vara prin care omul (deobicei profanul, ignorantul) revine în lume, fiind prins de vârtelnita nastere-moarte-nastere, de turbionul elicei Existentei. Prima fata este deci Poarta Eliberarii, a nemuririi; a doua este Poarta Mortii, a muririi. Falcile balaurului ("din cer pâna în pamânt") sunt un alt simbol al aceste porti duble, falca superioara, fixa, desemnând Cerul, iar falca inferioara, mobila, Pamântul. Când "alesul", calator pe drumul realizarii spirituale, gaseste Eliberarea, gura reprezinta Ianua Coeli, poarta supernaturala, "gura de rai", deschisa spre nemurire, spre beatitudinea absoluta, spre NeFiinta. Se realizeaza Identitatea Suprema, Sinele fiind reunit cu Principiul. Aceeasi gura este Ianua Inferni, "gura mortii" pentru ignorant (în sens traditional), pentru profan, gura deschisa spre Pamânt si iad. Ignorantul va reveni în Lume, prins de latul existential. Din aceasta cauza, Balaurul este ceva înspaimântator si teribil pentru cei profani; pentru ei Balaurul este Moartea, pentru ei Balaurul este o bestie infernala, Talpa Iadului, o fiinta malefica, pentru ei poarta este "gura lupului", adica primejdie totala. Pentru întelept, Balaurul este salvarea, este Soarele spiritual; a fi înghitit de gura Balaurului înseamna Eliberarea, si în scrierile sacre, inclusiv basmele si baladele românesti, neofitul, dupa ce a fost devorat de balaur, va fi "vomitat" afara, ceea ce simbolizeaza învierea întru nemurire.
"Lupul cel rau" este Balaurul, având toate atributele acestuia. Lupul este, ca si orice balaur, masca Principiului. El este "lup rau" numai pentru ignorant, pentru care reprezinta Moartea, bestia teribila, si odata cu pierderea sacrului, lupul si-a pierdut, ca si Saturn sau mistretul, atributele benefice, ramânând în memoria lumii în special ca un simbol malefic. De fapt, lupul este un fel de Ianus Bifrons, fiind atât Ianua Coeli, cât si Ianua Inferni. În consecinta, "lupul cel rau" este "rau" numai pentru cei rataciti în "tenebrele exterioare". Pentru o societate sacra, lupul este "tatal spiritual", fata Principiului suprem; pentru neofit, lupul este Initiatorul, Balaurul ce devoreaza agregatul psihico-fizic ("eul", individualitate, Corpus si Anima, fratii-iezii mai mari din basme), eliberând Sinele, Spiritus (iedul cel mic); lupul este teribil numai pentru ego, care va fi omorât pentru a dezvalui la lumina Sinele nemuritor. Stindardul dacilor reprezinta un balaur cu cap de lup. O imagine mai clara nici ca se poate. Evident, asa cum am mai spus, este imposibil de gândit ca un popor traditional va avea ca semn esential un simbol malefic si infernal; este limpede ca balaurul dacic simbolizeaza Balaurul suprem, Principiul a carui gura de lup este Poarta solara conducând spre nemurire. Asa cum lupoaica romana, mama gemenilor Romulus si Remus, deci Mama Imperiului Roman, nu poate fi "lupul cel rau", carnivorul feroce, tot asa balaurul cu cap de lup al dacilor nu este o emblema a iadului. Balaurul cu cap de lup este o perfecta reprezentare a unui simbolism gasit în toate traditiile; el este Moartea numai pentru ignorant si fortele "tenebrelor exterioare" (incluzând desigur dusmanii dacilor), pentru dacii însisi fiind însa Principiul supraluminos si mântuitor.
Balaurul dacic prezinta o caracteristica importanta: el este zburator. Purtat în vazduh, balaurul cu cap de lup zboara, dezvaluind o trasatura fundamentala, provenita din Traditia primordiala. "Sarpele zburator" este un simbol universal si primordial, el este balaurul traditiei chineze (Khien, Principiul supernal din I Ching), este Quetzalquatl, "Sarpele cu pene" al aztecilor si toltecilor, unificând fortele terestre (sarpele, uneori pestele) si fortele celeste (pasarea), cei doi curenti cosmici, ascendent si descendent, murirea si nemurirea, în traditia crestina aceasta sinteza aflându-se în povata: "Fiti întelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii" (Matei 10:16). De obicei "Sarpele zburator" are ca emblema fizica lebada a carei forma când zboara seamana mult cu un sarpe; lebada (hamsa) este în traditia hindusa sigla oamenilor primordiali, a hiperboreenilor, ea este, de asemenea, pasarea lui Apollo Hiperboreanul. Alaturi de lebada, barza (care a ramas în amintirea lumii ca aducatoare de noi-nascuti, deci ca Principiu generator), cocorul (pasarea sacra a taoistilor), bâtlanul (pasarea sfânta a aztecilor), au aceeasi noima, forma corpului lor în zbor ilustrând exact "Sarpele zburator".
În fine, trebuie sa remarcam o alta caracteristica, la fel de importanta, a stindardului dacic: el nu este un simplu balaur zburator, ci unul cu un cap schimbat, cu cap de lup. Decapitarea si înlocuirea capului este un rit sacru întâlnit în varii traditii. La nordici, uriasul zeu asen Mimir a fost decapitat de zeii vani, iar Odin a preluat capul, acesta fiind izvorul întelepciunii, strajuind chiar izvorul stiintei de la radacina Frasinului Lumii; la fel, capul tracului Orfeu este descris plutind pe apele fluviului Hebrus, fiind un cap vorbitor ("cap profetic"). În traditia hindusa, zeul întelepciunii si simbol al autoritatii spirituale, Ganesa, are capul înlocuit cu un cap de elefant; în Satapatha Brâhmana (XIV.I) se povesteste despre înteleptul (rshi) Dadhyac ca era amenintat de Indra cu decapitarea daca va transmite învatatura melifera (madhu-vidya), de aceea Asvinii (gemenii calareti, fiii Soarelui si ai Iepei, aceeasi Iapa din I Ching si din basme) vor înlocui capul brahmanului cu un cap de cal si acest cap de cal le va transmite învatatura; Indra îl va decapita pe Dadhyac si gemenii Asvini îi vor pune la loc capul originar. Columna lui Traian dezvaluie obiceiul de a înfige în pari capetele dusmanilor, ori aceste capete ce au dobândit un nou "corp", sunt proiectiile "capului sacrificiului", parul fiind Axis Mundi; si dovada ca, de fapt, este vorba despre o noima profund spirituala si chiar benefica o gasim tot la stindardul dacic unde capul de lup apare tras în teapa. În "Povestea lui Harap Alb" regasim acelasi scenariu: Spânu îl decapiteaza pe Harap Alb, iar fata împaratului Ros va repune capul sacrificiului. Capul de lup al dacilor se înscrie în acest tablou initiatic si spiritual. Indiferent de cât de constienti mai erau dacii lui Decebal despre aceste noime sacre ale capului, simbolismul sau ramâne vesnic si imuabil. Balaurul cu cap de lup este, prin urmare, nu numai "Sarpele zburator", emblema a Principiului suprem, a Balaurului supraluminos, dar si "capul" întelepciunii divine, gura de lup fiind cu adevarat "gura de rai" sau "gura de aur".

*articol preluat de pe www.enciclopedia-dacica.ro

SDST - Magie neagra

Rămas bun


de Valeriu Gafencu

Sângernând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mâ gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.
Nu plângeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viată grea şi-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.
Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.
Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.

Grupul Poesis – Soldatul

marți, 29 martie 2011

Legile lui Zamolxe la...suedezi


Neamurile goţilor ce "au trăit" "între" geţi "în pace sau gîlcevi uitate", timp de peste 750 de ani nu au plecat toate spre vest la prăduială după anul 401 cum vrea să ne convingă istoria. O parte dintre ei s-au întors în regiunea lor de baştină adică în Germania şi partea de sud a Suediei. Aceste informaţii se găsesc în istoria veche a suedezilor scrisă pe pietre cu alfabetele runice care spun despre goţii decedaţi în Grecia sau Macedonia ajunşi aici cu ceva gînduri urîte de jaf. Iar unii s-au stins pe drum către baştină semn că nu au venit să viziteze ţinuturile Afroditei şi cei care le-au ieşit în cale nu s-au lăsat peniţi fără să le dea la mir. Pentru că aceşti suedezi au un respect deosebit faţă de trecutul lor, unii s-au ostenit să-l pună în texte astfel ca informaţiile să fie transmise generaţiilor viitoare. Printre cei care s-a învrednicit cu asemenea muncă a fost şi Carolus Lundius ce a scris o carte intitulată Zamolxis, Primus Getarum Legislator şi tipărită în anul 1687 la Upsala iar în româneşte a fost tălmăcită in anul 2002. De profesie jurist şi avînd calitatea de consilier al regelui Suediei, în trebuşoara înfăptuită dovedeşte serioase cunoştinţe de istorie veche şi lingvistică. Cartea lui este şi în prezent foarte apreciată pentru înalta erudiţie dovedită. Ceva asemănător s-a întîmplat şi la noi cu un avocatul N. Densuşianu numai că a avut o soartă greu de acceptat, istoricii l-au acuzat că este nebun! Fire bătăioasă şi foarte sigur pe ce spune, Lundius nu ne mai lasă să umblăm cu cotite: ,,Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. …grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere”. Uite aşa, să ţi se zbîrlească freza de greutatea acestor vorbe! Fiind bun cunoscător al celor juridice spune că toate legile goţilor/geţilor au fost date de marele gînditor Zamolxe. Parcă prea se întrece cu gluma suedezul şi ia în derîdere toată floarea cea vestită a istoriografiei româneşti. Se mai sumeţeşte fără putinţă de îndoială: ,,…Zamolxis în pergamentele noastre Samolses. La el sînt raportate începutul legilor paternale şi apărarea acestui adevăr. Cine este el şi de unde vine? El aparţine Geţilor care sînt aceeaşi cu Goţii şi Sciţii”. Îl citează pe Diodor din Sicilia care spune despre Zamolxe că a fost marele legiuitor al geţilor, ce le-a schimbat viaţa în bine şi i-a făcut mai vrednici şi mai drepţi! Măi să fie, parcă se ţine numai de ghiduşii ca să ne încreţească nouă minţile! ,,Tăbliţele cerate împreună cu celelalte manuscrise, atunci cînd vorbesc despre originea legilor paternale(naţionale), fac referire la Samolse. Despre el nu se ştie foarte exact dacă a fost om sau cînd s-a născut. Totuşi cei mai mulţi autori afirmă, cu cea mai mare uşurinţă, că s-a născut întru-un loc pe Pămîntul Tracic. Pe atunci acolo locuiau Geţii, adică cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci după cum spune Herodot. ..Cei care în Tracia erau numiţi Geţi, au fost numiţi pe vremea lui Procopius(istoric grec mort la 562) Goţi şi în vremuri mai vechi fuseseră numiţi Sciţi. …De reţinut acest adevăr unic şi anume că geţii şi goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de Sciţi”. Îl mai aminteşte pe scriitorul grec şi cu scrierea Vandalii unde spune că: ,,Naţiunile gotice au fost multiple şi odinioară dar sînt şi astăzi. Cele mai nobile dintre acestea sînt Goţii, Vandalii, Vizigoţii şi Gepizii. Sînt unii care i-au numit Geţi pe aceştia. …Dar aceştia, adică geţii nu diferă de goţi decît prin nume”. Parcă te pune pe gînduri zburdălnicia acestui suedez plin de rîvnă pentru trecutul glorios al neamului său. Ca să înţelegem hotărîrea lui Lundius trebuie să deschidem urechile şi la argumentele istorice pe care le foloseşte pentru a-şi dovedi susţinerile. Îl citează pe Procopius cu scrierea De bello Gothorum care precizează: ,,Acesta este modul de a trăi a locuitorilor insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele mult mai înfloritoare decît celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s-au aşezat lîngă heruli(popor scit locuind în regiunea lacului Maeotis) sosiţi acolo”. Iar Plinius în Istoria naturală spune despre insula Thula: ,,Unde nopţile clare de vară confirmă la rîndul lor că ceea ce raţiunea a cugetat, e demn de crezut în zilele solstiţiului, soarele înălţîndu-se mai aproape de axa lumii, printr-un spaţiu îngust al luminii, pămîntul are şase luni de zile fără întrerupere noapte, cu o distanţă diferită de solstiţiul de iarnă. Tocmai aşa avea loc pe insula Thula cum a scris Pythias din Massilena(navigator din Marsilia) la o distanţă de şase zile din Britania spre nord”. Dar prima patrie a Goţilor - ţinutul Svithiod era situat la nord de Marea de Azov, în cel mai nordic punct chiar şi avea un climat foarte aspru, regiunea este secătuită de ger şi zăpadă iar viaţa era foarte grea. Pentru un trai mai bun au migrat o parte către vest ocupînd teritoriile actuale ale Germaniei iar alţii către nord-vest ajungînd în regiunea Smaland din sudul Suediei care în vechime se numea Guta şi era locuită de guţi sau gutari, o ramură a goţilor. Voi reveni la acest ram germanic şi la baştina lui. Îl aminteşte şi pe Iordanes cu De origine actibusque Getarum(Despre obîrşia şi faptele geţilor) unde se spune cum au ajuns pentru prima dată goţii în Sciţia vecină cu Marea Neagră. Îi laudă pe sciţi şi aminteşte informaţiile transmise de către Pitheas din Marsilia(vestit navigator şi geograf din secolul lV î.e.n.) care spune despre Basileea ca fiind sediu al sciţilor regali. Herodot aminteşte şi el această împărţire a sciţilor în sciţii nomazi şi sciţii regali. Ca să convingă ce neam de soi erau aceşti sciţi îl aduce la lumină pe Justinus care spune: ,,După cum se poate vedea, ce este de admirat la sciţi, este ceea ce le-a dat lor natura, ceea ce grecii nu pot obţine nici prin nesfîrşitele doctrine ale înţelepţilor şi preceptele filozofilor, căci sînt întrecuţi, punîndu-i în balanţă de bunul simţ înnăscut şi obiceiurile neşcolite ale barbariei: căci sciţilor le-a folosit mai mult necunoaşterea viciilor decît le-a folosit grecilor cunoaşterea virtuţii”. Pentru ca elenii să nu-l acuze de ceva gînduri necurate îl pune alături şi pe grecul Xenofont cu ceva ziceri pline de folos puse în Despre faptele şi vorbele lui Socrates şi spune că spre deosebire de celelalte popoare, Sciţii şi Tracii sînt dotaţi de la natură cu această netă superioritate în a mînui arcul şi săgeţile. ,, Legile persane, de fapt urmăresc prevenirea delictelor, ele prevăd ca încă dintru început cetăţenii să nu iasă din litera lor, să nu cadă în ceva necinstit sau să se amuze de un lucru ruşinos sau de o faptă criminal” extras din Copilăria lui Cyrus. Iar legile suedeze, atît mai vechi, cît şi mai recente la care face referire autorul, nu se face numai menţionarea săgeţilor, ci totdeauna sînt pomenite împreună arcul şi săgeţile. În probleme de moştenire, cînd se făcea succesiunea, acela din fii era socotit mai norocos şi deci mai puternic în războaie, care moştenea 12 arcuri; acesta se numea de fapt. Scit. Şi conchide plin de fermitate: ,,Socot că s-a demonstrat clar pentru a spune că Goţii şi Geţii sînt aceeaşi cei mai neînvinşi prin virtute şi fapte şi care mai sînt cunoscuţi şi sub alte nume”. Mai aminteşte de năvălirile goţilor în sudul Europei, regatele pe care le-au întemeiat pe teritoriul Daciei şi mai către est în nordul Mării Negre precum şi trecerea lor pe malul drept al Istrului apoi migrarea către vest după anul 401 cu întemeierea statelor germanice în Italia, sudul Galiei şi Spania. Cînd goţii au plecat din Balcani să răstoarne imperiul roman de apus şi să-l treacă sub sabie au dus cu ei şi legile după care s-au ocîrmuit în nordul Mării Negre, la gurile Dunării sau în sudul acesteia cînd au locuit în Tracia. Aminteşte cu vădită mîndrie de legile ostrogoţilor în Italia, legile vizigoţilor din Spania, pe lîngă altele ale longobarzilor, burgunzilor, francilor, alemanilor care se trag toate din legile goţilor. Despre ilustru învăţat Olaus Magnus spune că ,,a văzut cu ochii lui în Italia, la Perusia un volum de legi gotice/getice, scris cu caractere gotice/getice şi că, în ciuda vechimii acestui monument literar-juridic, căci desigur se scurseseră mulţi ani de cînd goţii locuiseră Italia, era cu grijă păstrat de către perusieni. Acest volum este o carte conţinînd legi ale goţilor, reunind un ansamblu de legi de care se folosesc şi astăzi Sueţii şi Goţii, aşa că s-au descoperit exact aceleaşi legi care sînt şi astăzi în vigoare. Această concordanţă a conţinutului legilor ne-a condus la un argument foarte sigur şi anume că Goţii, cînd au plecat în Italia, au luat cu ei şi codurile de legi.…Legile străvechi paternale ale tuturor Goţilor şi în parte privitor la expediţiile ostrogoţilor, atît cea militară în Grecia cît şi în alte locuri, cu un cuvînt se menţionează regiunile migraţiei”. Lundius ia o parte din informaţii din lucrarea lui Iornandes care aminteşte de leges bellagines ca vechi legi luate de goţi de la strămoşii noştri geţi. Iordanes era şi el got născut în Panonia sau Dacia care a avut o pregătire culturală serioasă şi a cunoscut realităţile din Dacia prin experienţă personală la care s-a adăugat sursele orale sau scrieri dispărute. Cum Iordanes a folosit în mod evident şi izvoare gotice despre care nu ştim, putem spune că Getica sa reprezintă în mare măsură o tradiţie istorică gotică. Luînd informaţii de la Orosius că goţii sînt geţii de altădată, împrumută date din istoria acestora găsite în autori vechi pentru a arăta virtuţile şi faptele de seamă ale neamului got în vremurile de demult. O istorie fabuloasă a goţilor precede istoria lor adevărată. Informaţiile transmise de Iornandes cu privire la leges bellagines sînt în mare parte corecte numai că noi românii umblăm tot cu părul în ochi şi scuipăm pe adevăr pentru că supără anumite căpăţîni nebune! Mai spune că sistemul juridic suedez de la acea vreme avea rădăcini adînci în legile lui Zamolxe şi nimeni nu cuteza să pună la îndoială această istorie. Îl invocă pe Seneca cu privire la judecătorii infernului pentru a arăta că au elemente comune şi cu vechiul sistem juridic al romanilor. La judeţul din lumea tăcerii cei trei magiştri Minos, Rhandamanthes şi Aeascus erau singurii care aveau dreptul de judecată şi împărţire a dreptăţii. Cel mai important dintre judecătorii era Minos, căruia îi urma Aeascus după afirmaţiile lui Platon şi Plutarh şi el putea să judece singur cînd lipseau ceilalţi doi. Numele lui la Svioni, înseamnă ,,mai bun” căci man, minn, minur, madur şi cuvîntul compus lagmadur îl susţin. Aşa cum se arată din legile străvechi suedeze această expresie înseamnă, a judeca foarte drept, a desfăşura audierea corectă a martorilor, a conduce procesul în locul regelui. Bagheta de magistrat a lui Aeacus a fost numită la Svioni şi Gothoni kasla şi staf. Din acest motiv, la goţii care locuiau în Moesia, tocmai de la acest termen sau sceptru judecătoresc numit stava şi judecătorul s-a numit tot stava, iar tribunalul acestuia s-a numit stavastola. Pe tăbliţa 30 avem felul de judecată descris de Lundius şi practicat în Moesia pe la 150 î.e.n. dar şi în vremea cînd goţii erau pe meleagurile de la sudul Istrului. Bazorio era foc de nemulţumit cum merg treburile în Moesia şi a pornit cu oaste să îndrepte strîmbătatea lui Eneo pe care l-a adus la judeţ sub un copac fiind judecat în faţa neamului său. Pentru că nu avea pe unul mai vrednic să pună în loc i-a dat înapoi sceptrul acestui nimic de Eneo! Tot despre judeţ la geţi se mai vorbeşte în tăbliţa 33 unde solul trimis la besi nu a făcut treabă bună iar cînd s-a întors pe şapte cărări a fost judecat de dage balo şi măsurat cu toiagul în văzut tuturor spre a fi pildă. În limba română avem stava cu sensul de loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr cu sensul de fermitate, hotărîre, stabilitate iar stol înseamnă masă şi stola are sensul de strat iar figurat făcut cu mare grijă. Uite că sîntem şi oleacă de suedezi sau mai corect ei au ceva împrumutat de la noi aşa cum o spune cu mîndrie chiar Lundius! Din fragmentele de legi Askeskäpte aflăm că la vechii suedezi judecătorul slăbea mînerul bastonaşului de frasin în timpul unui act solemn cum ar fi fost clarificarea unei proprietăţi de drept, înstrăinată regulamentar, fapt întărit şi de colecţionarea diferitelor stipulări cu diferite codexuri ale diferitelor legi. De aici şi scrierile judecătorilor de eliberare a sclavilor, în vigoare, skaptebreff(scapă-te bre!) cum se obişnuieşte să li se spună în Goţia de Vest şi în multe alte locuri. Iar scrierile Eddice ne spun că zeii tocmai sub frasin îşi desfăşurau judecăţile pe lîngă alte raţiuni mai ales pentru că dintre toţi copacii, frasinul este cel mai puternic şi cel mai bun. Ei foloseau pe radmenn care erau sfetnicii înţelepţi ai regelui în număr de 12, şi mai îndeplineau funcţia de asesori judecătoreşti. Plin de mîndrie încheie: ,,…Aşa cum s-a arătat filozofia cea mai veche este cea a lui Zamolxis şi a neamului nostru; din izvoarele ce s-au iscat şi principiile şi preceptele juridice şi tot ele s-au revărsat în for; ele sînt exemplul de nezdruncinat al adevărului.…Dar nu mă îndoiesc că există unii care vor socoti că ceea ce am făcut eu este mai puţin corect, prin faptul că, vorbind despre începuturile legilor la geţi, mă refer în primul rînd la Samolse ei crezînd cu tărie că erudiţii noştri s-ar fi inspirat din literele greceşti dar literele getice, fiind deja inventate şi puse în uz, grecii le-au luat de la noi, conform istoriei noastre vechi şi a înţelepţilor noştri experimentaţi în literatura scriitorilor vechi, de asemenea inşi, ei nu vor fi socotiţi ca atare, pe asemenea persoane noi nu dăm nici un ban, iar judecata posterităţii îi va condamna – şi sînt demni de a fi condamnaţi în unanimitate, aceasta, deoarece despre stilul lui Samolse ne stă mărturie autoritatea unor istorici antici care consemnează cu toată claritatea adevărul”! Bravos neică, le-ai dat în bot să-i saturi de lehăit!
În cele mai vechi documente suedeze, scrierile Eddice, se distinge la mare cinste spune Lundius şi ,,Teologia lui Samolse care este, în acelaşi timp şi cea a celor mai vechi cetăţeni ai Sueoniei, se face deosebire între viaţa viitoare a celor drepţi, dusă în fericire şi cea a celor răi, dusă dimpotrivă în nefericire, la zeii subpămînteni. Dumnezeu însuşi a făcut cerul, pămîntul şi toate cele care se găsesc pe el şi ceea ce este nemaipomenit, a făurit omul al cărui suflet i s-a introdus în trup ca nemurire, căci corpul poate fi prefăcut în pulbere, sau dacă este ars, în cenuşă. Cei drepţi trăiesc veşnic împreună cu El în Gimle sau Wingulff, cei nedrepţi însă sînt aruncaţi la zeii subpămînteni”. Şi ne lămureşte el cum vine vorba despre acest ţinut misterios şi plin de încîntare Gimle. ,,În partea sudică a cerului se vede cel mai frumos templu şi cu un soare mai strălucitor decît oriunde pe care localnicii îl numesc Gimle. Acesta va dura cît timp vor fi focul, cerul şi pămîntul şi acolo vor locui în veci cei cinstiţi şi drepţi. Toate aceste scrieri spun că această lume unică ar trebui să piară în flăcări astfel: într-o zi această lume va dispărea prin foc”. Rămîi uimit despre asemănarea zicerilor vechilor suedezi şi basmele noastre populare dar şi tradiţiile precreştine ale poporului român păstrare atît de bine în mituri şi legende. Limba română veche are cuvîntul cimili cu sensul de a explica, a clarifica, a tîlcui, adică un ţinut al judecăţii. Edda face referiri privitoare la fericirea de după moarte a celor drepţi şi la pedepsirea, chiar şi răstignirea celor nedrepţi în iad. El ne spune că acest ţinut al fericirii este în partea sudică a cerului pe care localnicii o numesc gimle, cuvînt care în emegi este compus din gim cu sensul de mesager, direcţie, călătorie şi le cu sensul de strălucitor, încîntător, măsură dreaptă. Mai adaugă cu acribie că despre acestea se găsesc informaţii şi în inscripţiile vechi gravate în piatră de către profani unde le vedem cu sufletul şi cu ochii noştri de pe aceste meleaguri şi locuinţe de la lăcaşurile celor fericiţi la cel mai înalt cuprins al cerului, îmbrăţişînd şi înlănţuind toate. El nu folosesc cuvîntul Walhalla pentru a arăta ţinutul eroilor şi a oamenilor merituoşi precum goţii din Germania. Dar şi acest cuvînt are legături cu plaiurile noastre mioritice fiind apropiat fonetic de Valahia. În Edda mai sînt descrise pe scurt lucruri despre nemurirea sufletelor în care geţii au crezut din totdeauna(geţii adică gautoi, gautar, gothar, gothi) şi ne dă spre adîncă şi tristă meditaţie cuvintele meritorii ale lui Bonaventura Vulcanius din De literis et lingua getarum sive gothorum(Despre literele şi limba geţilor sau goţilor) apărută la Lyon în anul 1597. ,,Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic”. La noi multe adevăruri au fost trecute sub tăcere iar asemenea gînduri venite din partea unui străin te lasă fără cuvinte!
Dar să revin la vechea denumire Guta din regiunea Smaland situată în sudul Suediei şi la locuitorii ei guti sau gutari, ce făceau parte din neamul goţilor. Informaţiile vechi spun că obîrşia neamurilor goţilor era undeva deasupra Mării de Azov (Lacul Meotic) şi de acolo au migrat în timp spre vest sau nord-vest. În scrierile sumeriene s-a consemnat că oraşele-state ale lor au intrat sub stăpînirea unui popor foarte violent care a năvălit din munţii din nord numit guti sau gutei. Au stăpînit neamul emeşilor în perioada 2150 – 2060 după care au dispărut din istoria acelei zone. Se spune că erau roşcaţi şi cu pielea albă iar emeşii i-au numit ,,balauri ai munţilor” ce vorbeau o limbă bolborosită. Şi în prezent în ţinutul muntos al Kurdistanului din Iraq în zona oraşului Erbil – vechiul ţinut de unde năvăleau guţii peste emeşi - există o populaţie cu părul roşcat, pielea albă şi ochii albaştri. Dacă trecem aceşti munţi spre nord şi ne mişcăm ceva spre est, ajungem exact în regiunea de baştină a neamului goţilor cu rămurica lui suedeză guţii din Guta. Nu întîmplător limba gotică dar şi suedeza veche şi germana au cuvinte comune cu limba arabă chiar dacă aceste neamuri nu au fost vecine după cum spune istoria. Şi totuşi ele au fost împreună la sfîrşitul mileniului lll î.e.n. aşa cum am arătat mai sus iar guţii i-au alungat pe akadieni – popor semit, cînd au ocupat statele sumeriene.

Dau mai jos cîteva cuvinte din limba gotică şi suedeză veche luate din cartea lui Carolus Lundius şi le compar cu limba română şi arabă. Primul este cuvîntul gotic, al doilea este cuvîntul românesc iar ultimul este cuvîntul arab.
achtbar: onorabil, remarcabil = akbar: înalt, mare, inegalabil, din înaltul cerului; aet: rubedenie, arbore genealogic = aed: poet grec din vechime care transmitea legendele şi miturile unui neam; aewe: a avea = aieve: întocmai, aici, a confirma ceva = awan,ewan: a avea; agha: stăpîn, feudal = agă: comandant, şef de poliţie = aghaewer: stăpîn; al: progenitură, urmaş = a lu: fiul lui, urmaşul lui; arf: arc, săgeată = arc: unealtă cu coardă folosită pentru aruncat săgeţi; arfdabolker: moştenitor ereditar = cuvînt compus din arc + dabo: cetate + licăr: luminiţă mică, prelingere; atta: tată = ata: tată în aromână = at: tată; begia: a împrăştia, a răspîndi = begea: ferestruica din acoperişul casei pe unde iese fumul sau se face aerisirea; bassa, pasa: principe, important = başi: căpetenie, cap = paşa: conducător; baera: copii = baera: sfoara de care se agaţă traista, legătură, amuletă = bar: copil; baer: pământ, proprietate = baer: salbă, legătură, barieră = ber,baer: pământ; burga: a ocroti, a ascunde în castel = burca: haină bărbătească ţărănească, turtă ţărănească din mălai coaptă pe vatră = burca: voal cu care femeile musulmane acopera fata; der: poartă = dereg: stîlp de lemn la casă; dor: poartă = dor: stare sufletească de nostalgie sau tristeţe: gaeta: a răspîndi, a oferi, a dărui = gaiţă: persoană prea vorbăreaţă, gură-rea; ghaeti: plini de vigoare = geţi: strămoşii românilor; ghuti: energici, plini de vigoare = guţi: strămoşii guţilor şi goţilor: ghaema: a distruge, a se plînge de soarta sa = gemea: a suferi o durere sau un necaz; gia: pământ, spaţiu = gia: spaţiu, regiune, pământ; giabir: a-şi atribui pe drept mai mult = geaba: a-şi atribui pe nedrept ceva = giabir: mîndru; giba: dat ca dar = giba în emegi: dansator, cununa miresei, graţie; giga: gigant = giga mîndru, frumos; giran: vecini, consorţi = girant: garant, asociat prin garanţie; girannar: vecinătate = granar: vecinătate haba: a avea, a poseda = haba: şezătoare, bube rele; hira: a mişca, a agita = hîră: ceartă neînţelegere, tuse rea, boală de piele; hyta: vîrtej al capului, nebunie cînd cineva nu ştie ce face = hîţa: a se mişca încolo şi în coace, a scutura puternic; juk: povară, jug = Juc: localitate în judeţul Cluj, jug: dispozitiv la care se prind boii pentru a trage la car; ilmaela: a profera o injurie, a bartjocori = imala: murdărie, noroi, a întina cu vorbe; im,is,ist: sînt, eşti, este = ime: uite!, îs: a fi, ist: acest; yra: a agita = ira: strigăt de nemulţumire sau supărare; iri: stăpîn = ir: în emegi, bărbat, a conduce, a bate, piaţă; kasla: baghetă judecătorească = cîşlă: aşezămînt provizoriu de păstori; kiri: stăpîn, domn = chir: domn, stăpîn, în emegi înseamnă a închide gura cuiva, a se impune; kira,kirr: liniştit = cir: turtă de pîine coaptă pe plită, în emegi înseamnă soartă; koghla: a defăima, a murdări cu vorbe = cocli: a se ameţi de băutură; lag: lege, datină, obligaţie = leg: testament, lag în emegi înseamnă a fi împreună, liturghie pentru meditaţie; lalla: a cînta, a lălăi pentru a adormi ţîncul = lălăi: a fredona fără cuvinte, lala în emegi înseamnă a cînta, a se veseli; lesa: a aduna, a alege, a culege spicele = lisă: cîmp necurăţat; lysa: lucitoare, sclipitoare, a lumina = lisă: cu părul sclipitor şi cu pată albă pe frunte sau pe bot; lita: a uni, a concilia = Lita: localitate în judeţul Cluj, liţă: epitet pentru fete şi femei tinere; man: mai bun, mai reuşit = man: în emegi este asociat, belşug, soţie; mana: rodnicie, rădăcină = mană: belşug, spor în produse agricole; mulka: a mulge = mulgă: mulsoare, cantitatea de lapte de la o turmă; oma: bunică = oama: femeie, cea care a născut copii. În eme-gi ,,ama” înseamnă mamă, a îngriji ca o mamă. plugum: ogoare arate = plug: unealta cu care se ară; rada: ţinut, neam = radă: sfat, adunarea unui neam; Radu: bărbat, ban, drapel = Radu: nume şi prenume; rast: a se odihni = rast: repaus, popas, odihnă; rug: revenire, reîntoarcere = ruga; sărbătoare bănăţeană cu ocazia reîntîlnirii fiilor satului, rug în emgi înseamnă a înapoia, a reveni; ruf: exilare = rufă: figurat a-i face necazuri cuiva; sa: a însămînţa, a semăna = sa: în emegi înseamnă a cultiva o grădină, a plivi buruienile; saek: gras, corpolent = saiac: postav aspru de culoare închisă din care se făceau haine lungi; sassa: însoţitor, împreună = sasău: papură; semia: a administra cu demnitate = same: recensăminte care se făceau în Ţările Române pentru stabilirea birului; semi: sumă de bani; satt: a veni la un loc, a se aduna, a intra şi a ieşi = sat: locuinţele unei comunităţi rurale; setta: dar, ofrandă făcută pentru iertare = seta: a înseta; sewr,seur: bou, turmă = şez: ocol pentru vite folosit vara = sewr: bou, turmă; sir: domn, stăpîn = siră: succesiune, urmaşii cuiva; sitia: a se aşeza = şedea: a se aşeza; skaptebreff: act de eliberare din sclavie, cuvînt compus: scapă-te + bre; skura: vorbăreţ, flecar = scura: a curăţa, a scăpa de păcate; styg: a striga, a invoca, a vrăji = stig: a striga; strale: săgeată = zreli: a face aşchii, a se rupe osul în aşchii; stava: sceptru judecătoresc, judecător = stava: loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr: fermitate, hotărîre, stabilitate; stola: masa judecătorului = stol: masă; tina: grămadă = tînas: grămadă de grîu, tina: noroi, pămînt; weckia: a trezi din somn = veghea; a supraveghea, a fi treaz, a fi atent la; wisir: administrator suprem = wezir: principe, administrator, şef.
Am să dau cîteva cuvinte găsite în Edda scrise în norvegiana veche(primul cuvînt) care sînt identice sau asemănătoare cu cele din limba română sau emegi(după semnul =).
afl: alb, luminos, strălucitor = alb: culoare; ahwa: apă = apa; ai: străbunic = ai: ani; amma: bunica = oama: femeie, mamă şi ama: mamă, mătuşă în emegi; blid: prietenoasa = blid: strachină, farfurie; boddi: cel cu barbă de ţap = badi: frate mai mare; Dag: numele unui Asen = dagă: cuţit cu trei muchii purtat de geţi pentru a arăta un rang social şi dag: strălucitor, luminos, existenţă, adunare, cameră din emegi; edda: străbunica = edia: preot judecător la geţi sau deciziile acestuia; gardrofa: cea care rupe gardurile = gard + rufa: a face rău cuiva; glad: cel sprinten = Glad: numele unui voievod român; gust: suflătorul = gust: senzaţie olfactivă; har: măreţul = har: dar sau răsplată divină, graţie; hati: cel plin de răutate = hăţi: a smuci pe cineva, a zgîlţîi; hold: ţăran liber = holdă: cîmp de grîu; holm: insulă = Holm: deal în comuna Flămîni; Hrist: nume de walkirie ce duce cornul din care eroii îşi beau berea = Hrist: nume pentru Iisus; igg: cel roditor, nume dat lui Odin = ig: a iriga, a adăpa vitele, a aduna laolaltă în emegi; kor: patul în care zace bolnavul = cori: pojar; legg: bărbatul = leg: testament; lyr: aducător de căldură = Ler: personaj mitologic invocat în urăturile de Anul Nou la români; olrun: cea care cunoaşte runele băuturii = ol: cană de lut + Rona: localitate în Maramureş; ristil: energica = răsti: a striga cu putere; Sad: cel ce chema cu gras tare, alt nume pentru Odin = sad: soi, sămînţă de plante; syn: tăgada = sin: nepot, fiul lui; Sin este duhul lunii şi al înţelepciunii în emegi; skald: trubadurul care spunea baladele nordicilor = scald: a spune poveşti, a îndruga verzi şi uscate; Rig: numele unui Asen = rigă: rege şi rig: a aduce, a păzi, a se înclina, buzdugan, sceptru în eme-gi; thrud: putere = trudă: muncă, putere, efort; wallasi: strămoşi în quechua, limba incaşilor = valahi: român.

*articol preluat de pe www.ariminia.ro

Arssura - Nascuti pacatosi

Mi-s ochii trişti


de Valeriu Gafencu

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea şi îndelungă alergare
Şi plânge ca o pasăre rănită.
Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
Mărgăritarul preţios e-n tine.
Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca şi altădată,
Îngenunchez ’naintea Ta plângând
Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.

Grupul Canon - Balada lui Avram Iancu

luni, 28 martie 2011

"Problema jidaneasca"


Am fost în Maramureş, în Maramureşul care este leagănul descălecătorilor noştri, al moldovenilor – maramureşenii sunt străbunii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei. Şi acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare şi la care a asistat dl. prof. Cătuneanu, a venit un om bătrân cu plete albe şi a făcut mărturie în faţa instanţelor judecătoreşti, de cele ce că spun eu acum: „Noi, maramureşenii, suntem de viţă boierească şi am avut moşiile noastre şi munţii noştri. Până în 1847 eram stăpâni. La 1848, când eram copil, au venit cei dintâi jidani la noi în comună.”
Şi aici fac o paranteză. Eu nu întrebuinţez cuvântul de jidan pentru ca să insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru că aşa cred eu că se numesc ei şi de altfel – mi se pare curios – este singura naţie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are.
Pentru mine, această populaţie, pe pământul tării mele – şi rog să mă creadă toată lumea – atunci când eu am conştiinţa fermă că o atacă şi că îşi caută loc pe propriul nostru teritoriu, pentru mine, vă rog să mă credeţi, s-a deschis o luptă pe viaţă şi pe moarte şi nu-mi arde să fac glume sau să insult pe cineva. Pentru mine este clar si precis: inteligentă sau neinteligentă, parazitară sau neparazitară, morală sau imorală, această populaţie este o populaţie duşmană aici pe pământul tării. Şi eu înţeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea, legea şi dreptul meu românesc.
Ei bine, d-lor. Şi-mi spunea bătrânul acela: „La noi, la 1848, au venit cei dintâi jidani, pe care părinţii noştri, văzându-i rupţi şi flămânzi, de milă i-au lăsat să stea la marginea moşiilor noastre. Astăzi, la 1930, noi am pierdut 60 din cei 62 munţi. Noi, românii, mai avem numai 2 munţi, iar restul de 60 de munţi sunt în stăpânirea jidanilor. Astăzi, noi ne-am retras şi stăm sărmani şi fără pâine la marginea moşiilor lor.”
Ei bine această situaţie din Maramureş se întinde şi în Bucovina; această situaţie se întinde şi în Moldova noastră unde bisericile se închid, unde altarele se dărâmă. Şi eu vă întreb pe dvs., pe toţi: ce se alege de o naţie căreia i se dărâmă altarele?
Comerţul nostru a îngenuncheat. La noi, în Bârladul străvechi, în Bârladul care exporta mărfuri în Polonia sub Ştefan cel Mare, şi exporta din Cetatea Albă până la Constantinopole şi Alexandria, la noi a mai rămas un singur comerciant român de manufactură.
Ei bine d-lor., nu se poate neglija această problemă şi nu se poate spune de nimeni că ea nu este problema dominantă a politicii României moderne. Cu noi se săvârşeşte exact acelaşi lucru care s-a săvârşit cu Pieile Roşii din America de Nord. Ne găsim în faţa unei invazii străine şi avem tot dreptul şi avem şi datoria să ne apărăm Patria. Pe mine nu mă interesează cine vine şi este – mi se pare lucru curios, ca atunci când veneau duşmanii cu arma să ne fure pământul nostru, noi încremeneam cu toţii în tranşee, cu arma în mână, iar astăzi când arma s-a schimbat în bani şi când aceştia sunt în stare cu banii lor să ne cumpere ţara, atunci nu mai este nimeni la noi care să protesteze?
Iată d-lor. cum se pune această problemă.
Dvs. ştiţi foarte bine că Pieile Roşii din America de Nord au dispărut încetul cu încetul în fata năvălirii anglo-saxone. Astăzi toată Europa îi deplânge şi îi regretă pentru că au fost oameni de treabă, dar se zice: „ce să facem, au fost alţii mai tari!”
D-lor, mă gândesc cu groază că la un moment dat, Europa va avea să ne plângă şi pe noi şi pe urmaşii noştri.
Iar în ce priveşte tinerimea noastră zbuciumată, care după cum v-am spus a fost răstignită pentru această idee, căci eu vin aici după doi ani de închisoare nedreaptă, ei bine, vă spun d-lor, ce doriţi dvs. să facă aceşti tineri, care au fost loviţi de toţi conducătorii de până acum? Doriţi să ne luăm într-o bună zi traista în băţ şi să plecăm în altă ţară, pe alte meleaguri, ca să ne câştigăm pâinea şi să găsim un refugiu de viată naţională liberă? Noi nu vă cerem prea mult. Nu vă cerem decât un singur lucru: să ne lăsaţi aici, pe acest pământ, sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.
D-lor, îmi pare rău că în acest răspuns la Mesaj nu se vede absolut nimic pentru noi, nici măcar o licărire de speranţă şi nici o preocupare din partea conducătorilor acestei ţări asupra problemei expuse mai sus.
Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib

Vama de Est - Basarabia pamant romanesc

Marsul lui Iancu


Astazi cu bucurie Românilor veniti,
Pe Iancul în câmpie cu toti sa–l însotiti,
Spalati armele voastre, de graba s'alergati,
Din locurile noastre pe dusman s'alungati.

Dumnezeule, mare, bunule,
Cu noi sa fii.
Tu însoteste si însufleteste,
Pe ai tai fii.

Optzeci de oi despoaie si în frigari le pun,
De fluier si cimpoaie padurile rasun.
Românii se aduna pe lâng–un mare foc,
Si Iancu ospateaza cu dânsii la un loc.

Iancule mare, bravule, tare.
Cu noi sa fi,
Tu însoteste si însufleteste,
Pe ai tai fii.

Sunt gata, stau cu totii, sa se coboare'n vai,
Sa izgoneasca hotii si–ai neamului calai.
Iancu mergea'nainte, pe–un cal cu aprig curs,
Si peste'mbracaminte purta piele de urs.

Cine sta'n cale, Iancule mare,
Si brav Român,
Fulger si traznet peste–a lui crestet,
Dela Români.

Doru Stanculescu - Balada de copilarie

duminică, 27 martie 2011

Saculetul cu tarana – Talismanul legionarului


Cu ţărâna astfel amestecată(pamant ce a fost adus din locurile in care sangele vitejilor nostri staramosi a fost varsat: Turtucaia, Marasti, Marasesti, Oituz, Podul Inalt, Calugareni, Sarmisegetuza, Alba Iulia, etc) s-au umplut mai multe săculeţe mici, dându-se fiecăruia, după facerea legământului, pentru a-l purta la gât.
Ion Moţa a luat legământul lui Corneliu Codreanu, după care i-a încredinţat acestuia săcuşorul cu ţărână. După aceea Corneliu Codreanu a luat legământul lui Ion Moţa si celorlalţi.
Acest legământ a constat din 5 întrebări şi răspunsuri, anume:
1. Te legi ca pentru Dreptatea Patriei primejduite să înfrângi toate dorinţele şi interesele tale personale?
– Răspunsul: Da!
2. Recunoscând că stăpânirea jidanilor asupra noastră ne aduce pieirea sufletească şi naţională, te legi frate cu noi să lupţi pentru apărarea, curăţirea şi dezrobirea pământului strămoşesc?
– Răspuns: Da!
3. În această luptă te vei supune Legiunii Arhanghelul Mihail?
– Răspuns: Da!
4. Vei purta această ţărână cu evlavie la pieptul tău?
– Răspuns: Da!
5. Şi nu vei pleca dintre noi?
– Răspuns: Nu voi pleca!
După ce fiecare, individual trecea şi răspundea la aceste întrebări, căpăta săcuşorul de piele legat cu şnur de mătase.
Solemnitatea a început la ora 1. 30. După masă la ora 3 a început consfătuirea. Ea a fost prezidată de către cel mai bătrân dintre legionarii prezenţi, d-l Cristache Solomon de la Focşani.
Consfătuirea a ţinut până la ora 6.30 după care s-a dat citire următorului comunicat:
1. Legiunea afirmă că mai presus de interesele personale stă Patria cu nevoile ei.
2. În slujba acestei Patrii încălcate de străini toţi copiii Pământului Românesc trebuie să alerge cu sufletul şi cu braţul lor.
3. Legiunea se îndreaptă către tot cel ce se simte de soldat chemându-l sub drapelul ei întru apărarea pământului strămoşesc.
4. România a românilor. Pentru jidani, Palestina. Dreptate românului şi moarte trădătorului.
Trăiască în noi inima de soldat!
Trăiască, înflorească România Nouă!
Astfel s-a încheiat ziua de Sf. Arhanghel Mihail şi Gavril. Fie ca purtând fiecare la inima noastră ca talisman Sfânta ţărână a pământului strămoşesc, să scoatem din ea sângele vitejesc şi să-l turnăm în vinele noastre.
Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib

Bitza - Armele pregatite

Graiul neamului


Fie–a voastra'ntreaga tara
Si de cereti va mai dam,
Numai dati–ne voi graiul
Neamului. si se sculara
Sa ne vremuiasca traiul,
Câti dusmani avem pe lume,
Graiul ni–l cereau, anume:
Sa–l lasam, sa–l lasam.

Dar nestramutat stramosii
Tot cu arma'n mâini au stat,
Au vazut si munti de oase,
Si de sânge râuri rosii;
Dar din tara lor nu–i scoase,
Nici potop si nici furtuna.
Graiul lor de voie buna
Nu l–au dat, nu l–au dat.

Astazi stam si noi la pânda,
Graiul vechi sa–l aparam,
Dar pe–ascuns dusmanii cata,
Sa ni–l fure, sa ni–l vânda;
Daca'n vreme tulburata,
Nu ne–am dat noi graiul tarii,
Azi, în ziua desteptarii,
Cum sa–l dam, cum sa–l dam?

Repezi trec ca vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam Român, cu ura mare
Vor cata mereu dusmanii,

Graiul nostru sa–l omoare.
Dar sa crape ei cu totii,
Nu–l vom da si nici nepotii
Nu–l vor da, nu–l vor da!

Corina Chiriac si Horia Moculescu - Si ieri, si azi, si maine

sâmbătă, 26 martie 2011

Salutări de la Abrud - de Csibi Barna

Sunt sigur ca ati auzit de uratul incident ce a avut loc pe data de 15 martie, dar si de urmarile acestuia. Pentru a nu lungi asteptarea inutil, in cele ce urmeaza va prezint o scrisoare imaginara pe care Csibi Barna ar trimite-o mamei sale dupa instalarea in Abrud ca functionar public.
Sa ne amuzam putin in aceste tulburi vremuri in care zambetele ne-au cam disparut de pe buze.

„- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu". L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita...Dache mai ajung...
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare". Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase". Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie".
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.
Pusilok, Csibi Barna".

Doamna cu masca


Autor: Ionel Grama

Despre imperiul incaş, despre oamenii, construcţiile şi comorile acestuia s-au scris nenumărate poveşti, cele mai multe dintre ele confirmate pe parcurs, prin descoperirile arheologice. Avînd centrul în Peru, imperiul a fost fondat prin anul 1200 şi s-a extins cuprinzînd Ecuadorul, Bolivia, Argentina şi Chile. In limba Quechua, imperiul se numea Tawantin Suyu, Uniunea celor patru regiuni, pe teritoriul său vorbindu-se peste 700 de limbi, deşi locuitorii se închinau unui singur zeu, Inti, adică Zeul Soare.
In 1533, conchistadorul spaniol Francisco Pizarro l-a ucis pe Sapa Inca, cunoscut mai bine sub numele de Atahualpa, ultimul împărat incaş, schimbînd definitiv destinele acestui popor. Inalta cultură şi nivelul de cunoştinţe ale acestui popor au ridicat nenumărate semne de întrebare privitoare la sursa informaţiilor, inexplicabilă pentru acele timpuri. Cu mult înaintea incaşilor, în zona respectivă au existat alte civilizaţii, cea mai veche fiind Norte Chico, dezvoltată între anii 3000 şi 1800 î.Hr. Au urmat culturile Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari şi Chimu. Deşi enigmaticele desene de la Nazca există şi azi, cercetătorii nu au găsit niciun fel de legături între aceste civilizaţii, îndeosebi între Moche şi Wari. La jumătatea anului 2008, arheologii peruani au descoperit în nordul ţării urmele unui oraş care a existat între anii 600 şi 1100 d.H., aparaţinînd culturii Wari. Iniţial, la o adîncime de 11 metri sub pămînt a fost descoperită o mumie cu o vechime de 1.300 de ani. După cercetările de specialitate, s-a stabilit că este vorba despre o tînără nobilă din tribul Wari. Isabel Flores, arheologul care a condus operaţiunea, a afirmat: „Este vorba despre un mormînt, în care s-au descoperit trei mumii aşezate ghemuit, cu genunchii la gură. Una are o mască cu nas acvilin, buze subţiri, ochi mari, iris alb şi pupile negre. Este vorba despre femei, pentru că, în apropierea lor, s-au descoperit urme de textile”. Lîngă ele se afla şi mumia unui copil. Acesta a fost sacrificat, probabil, împreună cu două slujnice, şi au fost îngropaţi alături de fată, pentru a o însoţi în lumea de dincolo. Doar tînăra nobilă are pe faţă o mască, celelalte femei fiind doar mumificate. Descoperirea permite crearea unei punţi de legătură, inexistentă pînă acum, între culturile Mocha şi Wari. Una dintre întrebările la care se caută răspuns este legată de cauza dispariţiei acestor popoare. Antropologul Mike Moseley, de la Unversitatea din Florida, a ajuns la o concluzie deosebită: „Aceste civilizaţii, apărute cu peste 5.800 de ani în urmă, care au construit piramide înaintea celor din Egipt, care pescuiau cu ajutorul plaselor, care aveau livezi, culturi de bumbac şi legume, pe care le udau cu sisteme de irigaţii ingenioase şi care aveau vaste cunoştinţe de astronomie şi medicină, au dispărut din cauza cataclismelor care s-au abătut asupra Americii Centrale. Cutremurele devastatoare au distrus clădirile, sistemele de irigaţii şi drumurile şi au provocat alunecări de pămînt masive, care au rupt şi au astupat totul în calea lor. Fenomenul El Nino a adus ulterior ploi interminabile, ce au înecat regiuni întregi şi au modificat relieful”. Aşadar, Terra a mai trecut prin fenomene distrugătoare, cauzele acestora fiindu-ne, deocamdată, necunoscute. In acest context, unii specialişti îşi pun întrebarea dacă nu cumva teribilul cutremur din Haiti, produs la 12 ianuarie 2010, dar şi celelalte fenomene climatice distrugătoare sînt începutul unei noi apocalipse, asemănătoare celei care a dus la moartea poporului Doamnei cu mască.

JustMarshal - In viitor

Marsul anului 1848


de Andrei Muresanu

Desteapta–te Române, din somnul cel de moarte,
În care te–adâncira barbarii de tirani.
Acum ori niciodata, croieste–ti alta soarta, bis
La care sa se'nchine si cruzii tai dusmani. bis

Acum ori niciodata sa aratam în lume,
Ca'n aste mâini mai curge un sânge de Roman,
Si ca'n a noastre piepturi, pastram cu fala–un nume,
Triumfator în lupte: un nume de Traian.

Înalta–ti a ta frunte si vezi în jur de tine,
Cum stau ca brazii'n munte, voinici sute de mii.
Un semn numai asteapta si sar ca lupii'n stâna:
Barbati, batrâni si tineri – din munti si din câmpii.

Priviti marete umbre: Mihai, Stefan, Corvine,
Româna Natiune, ai vostri stranepoti.
Cu bratele armate, cu focul vostru'n vine,
Viata'n libertate, ori moarte striga toti.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodata,
Uniti–va în cuget, uniti–va'n simtiri.
Strigati în lumea larga, ca Dunarea–i furata,
Prin intriga si sila, viclene uneltiri.

Preoti cu crucea'n frunte, caci oastea e crestina,
Deviza–i: libertate si scopul ei prea sfânt.
Murim mai bine'n lupta cu glorie deplina,
Decât sa fim sclavi iarasi, pe–al nostru scump pamânt.

Anda Calugareanu - Generatii secate

vineri, 25 martie 2011

Secretele faraonilor


Autor: Ionel Grama

Piramidele egiptene ne-au impresionat întotdeauna prin măreţia lor, prin rezistenţa în faţa timpului, prin bogăţiile şi tainele pe care le ascund în măruntaie. In camerele mortuare, pe capacele uriaşelor sarcofage din piatră, în picturile sau sculpturile de pe pereţi, în măştile mumiilor, faraonii egipteni, regii unor popoare dispărute şi ai unor istorii încă necunoscute, au fost întotdeauna impresionanţi prin statura şi prin expresiile feţelor lor.
Desenate sau încrustate în piatră ori în metale preţioase, ei ne apar ca fiind extrem de puternici, calmi, hotărîţi, stăpîni parcă pe toate secretele văzute şi nevăzute ale lumii. „Master Poziţia“ era poziţia în care faraonul stătea cu picioarele uşor depărtate, cu piciorul stîng mai în faţă, cu privirea îndreptată înainte, fermă şi cu pumnii strînşi, ţinînd în fiecare mînă „ceva“. Multă vreme egiptologii au crezut că regii aceia ţin în mîini nişte papirusuri, documente cu înscrisuri importante pentru regatele lor. Mult mai tîrziu însă, cineva a remarcat că aşa-numitele „tije ale lui Ra“, sulurile aflate în mîinile faraonilor, sînt, de fapt, nişte „tuburi“ diferite, cu un rol extrem de surprinzător. La toate mumiile dezgropate, bărbaţi sau femei de rang foarte mare, s-au găsit un tub din cupru în mîna dreaptă şi altul de zinc în cea stîngă. Căutîndu-se explicaţiile legate de acestea, s-a ajuns la concluzia că tuburile erau elementele unui dispozitiv galvanic, care funcţiona avînd ca electrolit transpiraţia organismului, iar drept conductor de legătură însuşi corpul omului respectiv. In interiorul tuburilor s-au găsit umpluturi diferite, cărbune, cristale sau magnetit, în funcţie de scopul pentru care erau folosite. Intregul dispozitiv furniza un curent continuu de circa 0,8-1 V, suficient pentru a avea un efect benefic asupra persoanei care îl utiliza. In acest mod se putea acţiona asupra sistemului nervos, liniştindu-l sau anihilînd durerile, era influenţată circulaţia sangvină sau pH-ul organismului, se controla tensiunea arterială, se accelera procesul de vindecare în caz de boală sau se mărea imunitatea organismului împotriva factorilor de risc. Reacţia piezoelectrică a tuburilor metalice, în funcţie de încărcătura din interiorul lor, putea influenţa însă şi chakrele 6 şi 7, stimulînd funcţionarea hipotalamusului şi, implicit, a sistemului nervos central. Toate aceste descoperiri au ridicat o nouă serie de întrebări, la care se caută răspuns.
Electricitatea este cunoscută din Antichitate, dar abia de vreo 500 de ani - de cînd fizicianul Wiliam Gilbert (1544-1603) a constatat că aceasta nu este o proprietate constantă a materiei, ci un „fluid“ care apare în anumite condiţii - putem vorbi de folosirea ei în mod controlat. Dar dispozitivele electrice descrise mai sus au fost folosite de faraoni acum 4.500-5.000 de ani. Cunoşteau ei acest „secret“, pe care noi l-am descoperit doar în urmă cu jumătate de mileniu? Primul aparat medical cu impulsuri electrice, „Diapuls”, a fost construit abia în anul 1930, adică acum 80 de ani. De unde ştiau egiptenii de efectele benefice ale acestuia şi, mai ales, cine i-a învăţat cum să-l construiască?

Cedry2k - Noi sau ei

Melodie necenzurata!

Executia lui Ion Antonescu


Înainte de execuţie, Ion Antonescu a exclamat: "Iar ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici măcar cenuşa mea". "[...] După care s-a dat comanda pentru execuţie. Armele au fost încărcate şi atunci când s-a tras, Mareşalul a salutat ridicându-şi pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Mareşalul s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot şi a spus: 'Nu m-aţi împuşcat, domnilor, foc!', după care gardianul şef s-a dus la Antonescu cu pistolul în mână şi l-a împuşcat în cap. Doctorul i-a examinat şi a spus că Antonescu şi Vasiliu erau încă în viaţă. Gardianul şef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o puşcă de la unul dintre gardieni şi a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia puşca s-a blocat şi ea. A schimbat puşca cu alta şi a mai tras alte trei focuri în diferite părţi ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la Mareşal şi i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou şi a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viaţa. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăştiaţi, dar el mai mişca şi mai spunea ceva ce nu putea fi înţeles. Gardianul s-a dus din nou şi i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat şi pe Vasiliu mort.

Adrian Paunescu si Mircea Vintila - Fat-Frumos

joi, 24 martie 2011

2012


Daca strangem in acelasi loc toate informatiile vehiculate in presa aflam ca peste tot in lume au loc: inundatii, incendii, cutremure, dereglari ale temperaturii, ninsori in zone cu clima subtropicala si multe altele. Daca lipim acestei imagini raportul despre incalzirea globala al pentagonului din 2004, avertizarile NASA din 2009, 2010 despre furtunile solare ce tocmai au inceput si vor fulmina in 2012-2013 si prezicerile civilizatiei Maya despre aceasta mare schimbare, trecere de la cel de-al 5 lea ciclu la cel de-al 6 lea, putem lesne intelege ca pregatirile au inceput deja.
De obicei lumea ia in derizoriu acest subiect, iar daca il cred, ochii constiintei se inchid si omul revine la ignoranta. Ignoranta nu face decat sa ne tina cu ochii in pamant si nu catre cer!
Debutul anului 2010 a fost cu seria de cutremure din intreaga lume si care probabil va mai veni intr-un val inspre luna noiembrie, urmand catastrofele de la suprafata pamantului : inundatii, incendii si dereglari severe ale climei. Unii pun aceste informatii pe seama dezvoltarii si propagarii informatiei in lume prin intermediul media, fata de acum 50 de ani. Problema pe care nu si-o pun este ca la tropice nu a mai nins niciodata pana acum sau in desert asa cum s-a intamplat anul trecut in Spania.Faptul ca in Romania si in alte tari a nins abundent asa cum a mai nins si in urma cu 20 de ani, fara ca de atunci sa nu se mai fi repetat, asta nu inseamna ca este o clima normala. Faptul ca au mai fost inundatii asemanatoare pe undeva prin 1880, adica in urma cu 130 de ani, nu inseamna ca este normal.Asa cum nu este normal nici faptul ca in europa de est au inceput sa apara tornade, ca in Argentina, in Bueno Aires, Peru, Paraguay, Patagonia, Chile a nins si au murit oameni din cauza gerului la -15 grade, asa cum in Rusia au fost si mai sunt incendii din cauza temperaturilor anormale si nu mai vorbesc de inundatiile devastatoare din :Romania, Portugalia , Franta (in sud), Serbia, Polonia, Ungaria,Pakistan,Afganistan, Brazilia,America, China si altele.
Pe de alta parte expertii NASA avertizeaza :
” Terra va suferi, în anul 2013, efectele unor explozii solare de-a dreptul devastatoare, anuntă oficialii NASA. Sistemele electrice vor fi distruse, sateliţii artificiali vor inceta sa functioneze, zborurile vor fi intrerupte, iar Terra se va scufunda în întuneric dupa ce generatoarele de curent electric se vor supraîncălzi. Toate acestea se vor intampla in maxim 3 ani, atunci cand Soarele va ajunge la maximul puterii sale, este mesajul îngrijorator al aceloraşi specialişti.Oamenii de ştiinţă susţin că distrugerile vor afecta toata aparatura electronică, de la dispozitivele bancare şi cele din spitale, până la computerele personale şi Ipod-uri. Pierderile financiare s-ar ridica astfel, în urma valurilor fără precedent de energie magnetică, la mai multe miliarde de dolari. “ conform mediafax.
"Stim ca va veni, dar nu putem estima cat de rau va fi", afirma Dr. Richard Fisher, directorul departamentului de heliofizica din cadrul NASA.
"Primele vor cadea sistemele de comunicatie, satelitii si sistemele de ghidare a avioanelor. Cat de curand, vor urma dispozitivele electrice din banci, spitale si chiar si cele din propriile noastre case. Vor fi probleme uriase pentru omenire. Largi parti ale globului vor ramane complet in intuneric, din cauza caderii sistemelor generatoare de energie, iar refacerea acestora va necesita mult timp", a adaugat acesta.

Cel mai optimist scenariu este acela in care Terra va suferi doar cateva ore din cauza furtunilor magnetice si nu zile sau luni intregi, asa cum prevede Dr. Fisher. Cert este, avertizeaza cercetatorii NASA, ca masurile trebuie luate din timp pentru a preveni un dezastru de asemenea proportii.”
Situatia este atat de ingrijoratoare incat NASA a convocat Casa Alba pe 3 iulie 2010 pentru a discuta despre masurile de prevenire a caderilor de curent si telecomunicatii in perioada de varf a activitatii solare. Imaginati-va omenirea fara curent 3 zile sau 3 luni.Dar oare cat vor dura acestea si cat de puternic pot acestea afecta viata pe pamant? Daca problema este grava la nivel tehnologic oare ce intensitate vor avea radiatiile pe pamant? Despre asta nu prea se vorbeste desi este evidenta. La stiri tot timpul auzim de codul rosu pentru ultraviolete si ar trebui luat in seama. Daca in urma cu mai multi ani spuneam ca nu e bine sa stai la soare dupa ora 11 pentru ca iti arde pielea, acum o poate imbolnavi direct! E un aspect de care trebuie sa tinem cont!
Colac peste pupaza, ca sa spun asa, omenirea se confrunta cu o puternica criza de identitate fara precedent.Au fost crize financiare si spirituale prin anii ’70 , ’30 dar incomparabile cu aceasta.Acum s-au inlantuit criza financiara cu ce politica si cu cea de sistem.Se impune schimbare in tot.
O alta informatie data uitarii, de parca ar fi fost o fituica prosteasca, este Raportul Pentagonului despre clima si incalzirea globala “An Abrupt Climate Change Scenario and Its Implications for United States National Security”. Ce spun ei in inceputul acestui raport : “We have created a climate change scenario that although not the most likely, is plausible, and would challenge United States national security in ways that should be considered immediately.” Dupa cum suna parca nu este o informatie care sa fie vehiculata prea mult prin presa.Ei bine, in acest raport este prefigurat un scenariu care, spun ei, din nefericire, este destul de realist.Pentagonul cat si multe alte institute de cercetare de varf a avertizat in repetate randuri Casa Alba cat si guvernele Angliei si Frantei.La vremea repectiva nimeni nu a schitat nici un interes, interesele financiare ale guvernelor si multi nationalelor a fost si este mai presus de orice.Devenind din ce in ce mai presanta si mai evidenta situatia incalzirii globale, Pentagonul si-a asumat responsabilitatea sa faca public acest document de 22 de pagini.Iata ce spun ei in cateva randuri :
“In raportul de fata – ca o alternativa la scenariile referitoare la incalzirea climatica graduala care sunt atat de des intalnite – vom prezenta un scenariu al schimbarilor climatice abrupte care a avut loc la 100 de ani dupa evenimentul petrecut cu 8200 de ani in urma. Scenariul schimbarilor climatice abrupte este caracterizat de urmatoarele conditii meteorologice:
● Temperaturile medii anuale scad cu pana la 5 grade Fahrenheit in Asia si America de Nord si cu pana la 6 grade Fahrenheit in nordul Europei;
● Temperaturile medii anuale cresc cu pana la 4 grade Fahrenheit in zone de importanta majora din Australia, America de Sud si sudul Africii;
● Seceta se mentine in cea mai mare parte a deceniului in regiuni agricole importante si in zonele unde exista resurse importante de apa pentru centrele demografice importante din Europa si zona de est a Americii de Nord;
● Furtunile si vanturile pe timp de iarna se intensifica, amplificand astfel impactul schimbarilor. Europa Apuseana si Nordul Pacificului vor fi scena unor vanturi puternice.
Prezentul raport exploreaza modul in care un astfel de scenariu al schimbarilor climatice abrupte ar putea destabiliza mediul geopolitic, ducand astfel la tulburari si chiar razboaie, datorate unor constrangeri referitoare la resursele principale, cum ar fi:
1. Criza de hrana datorata diminuarii productiei agricole globale;
2. Disponibilitate si calitate scazuta a apei potabile in regiuni cheie, datorate tiparelor
3. modificate de precipitatii, care sunt cauza fenomenelor frecvente de inundatii si seceta.
4. Acces intrerupt la sursele de energie, datorate marilor inghetate si lipsei ploilor.”
Astazi, peste 400 de milioane de oameni traiesc in regiuni mai uscate, subtropicale, mai austere din punct de vedere economic, iar schimbarile climatice si efectele lor reprezinta o amenintare la adresa stabilitatii politice, economice si sociale. In regiunile mai putin prospere, unde tarilor respective le lipsesc resursele si capacitatile necesare pentru a se adapta rapid la conditii climatice mai severe, se pare ca aceasta problema se va extinde. Pentru unele tari, modificarile climatice pot deveni o provocare atat de mare incat disperarea oamenilor sa duca la fenomene de imigrare in masa in zone precum Statele Unite, care dispun de resursele necesare adaptarii.”
Traducere www.altermedia.ro
In raport se spune ca din 2010 incepe sa se manifeste evident incalzirea globala si ca pana in 2020 vor avea loc o serie de catastrofe naturale pe tot globul ce vor pune omenirea in situatii delicate.In Londra va fi Clima Siberiana iar in Europa de est clima subtropicala si desertica.Tarile de pe malurile oceanelor vor fi inundate iar tarile tropicale vor intra intr-un proces de racire ireversibil, spunea in 2004 Pentagonul.Acum, in 2010, in Argentina ninge, fiind iarna australa, iar in Rusia sunt temperaturi foarte ridicate provocand incendii devastatoare.
In linkul urmator puteti gasi raportul scris in engleza
http://www.edf.org/documents/3566_AbruptClimateChange.pdf
Lumea, treptat, treptat, se rupe, se detaseaza de forma, de iluzoriu si revine la esenta, la sine, la adevarata identitate. Omul ,fiind necredincios in mare parte, sufera pentru ca nu se mai regaseste pe sine, defapt nici nu stie ca are un “sine” pentru ca nu si-a pus problema.Dar pentru ca timpurile sunt aici si nu mai este timp de huzureala, Dumnezeu ia toate acestea de la noi, trage un pres de sub picioarele noastre.Ramane de vazut daca picam in gol sau mergem plutind cu credinta mai departe asemeni Sf Apostol Petru. Pe acest covoras omul si-a construit cu tenacitate si daruire tot felul de iluzii,de : case, afaceri, bani, cariera, ambitii, patimi trupesti, sperante desarte materiale, pasiuni trecatoare, mandrii si vanitati, capricii si rautati, cu alte cuvinte isi doreste sa fie Dumnezeul covorasului.Problema este ca in esenta covorasul nu exista! Esenta este in afara covorasului, este in castel, in locul unde noi existam.Desi pare nebuneste, esenta noastra, a fiecaruia, nu este aici ci dincolo, in planul in care nevazutul cuprinde tot atat vazutul cat si nevazutul.Tocmai din acest motiv omenirea a ajuns intr-o criza de identitate fara precedent.Si asta din cauza faptului ca omenirea, oricat de involuata a fost tehnologic, si-a pastrat pana la un punct spiritualitatea, credinta, cinstea si respectul fata de Creator, de Dumnezeu. Omul, de cand a venit pe pamant, nu a facut decat sa se degradeze treptat, treptat, adica sa rupa legatura cu Dumnezeu, ba si mai mult decat atat, sa-L ignore total. Se spune ca primii oameni erau intr-o continuua corespondenta, comuniune cu Dumnezeu, oare noi cat o mai avem? Acum, ca timpurile s-au apropiat si usa s-a stramtorat s-a impus de la Sine, din lege, ca forma sa se zdruncine, sa se sparga, sa se detaseze de miez. Lantul in care s-au legat toate evenimentele si informatiile de pe glob nu face decat sa evidentieze cu voce tare schimbarea prin care lumea trece.
Este adevarat ca in aceasta “mare” de informatii se strecoara cu usurinta si tot felul de prostii, povesti si presupuneri oculto-ridicole. Mai exista si curentul panicarii totale, a anxietatii privind un scenariu mai putin fericit dar asta nu rezolva cu nimic situatia.Ideea centrala, unica si de esenta este revenirea la sine, la credinta, la Dumnezeu in modul cel mai sincer cu putiinta prin rugaciune si meditatie. Este necesara separarea de “valtoare”, de vartejul in care lumea intra orbecaind dupa valori ce incep sa se topeasca si in final, sa dispara. In afara de reintoarcerea catre Hristos si Dumnezeu Tatal nu se cere altceva.E atat de simplu incat este cel mai de necrezut cu putinta pentru omenire. Sfantul parinte Tadei, spunea : “ Sa nu lasi pentru nimic in lume sa-ti ia cineva pacea si linistea sufleteasca, pentru nimic! “. Iar acest lucru este un barometru sufletesc, divin.Daca faptul ca esti in miezul unei transformari te sperie si te deprima, indeparteaza de la tine acestea si pastreaza tihna sufletului, a credintei de nestramutat in Dumnezeu si in Voia Sa, ne-ar spune parintele Tadei. Intelepciunea nu sta in frica ci in liniste!
Importanta este lupta cu noi insine, cu tiparele noastre, cu prejudecatile si orgoliile noastre, cu mandria ce motorizeaza toate, cu nesupunerea si necinstirea noastra, cu poftele noastre, cu lenea noastra interioara…intr-un final cu patemile noastre.Daca atunci cand te lasi de fumat este greu si nu prea accepti in sinea ta, dara mite cu orgoliile si vanitatile noastre cum este?Din dragoste fata de Dumnezeu toate dispar, spun sfintii.Si daca au ajuns sa spuna asa ceva este ca totul este posibil pentru oricine.Din punctul meu de vedere este foarte important ca aceasta tara sa pastreze o unitate in duh, credinta si comuniune, sa revina la esenta ce rezoneaza din istoria veche, probabil mai inainte de hiperboreeni. Din punct de vedere matricial eu tind sa cred ca fiecare tara din lume se va reconecta la izvorul primordial, la identitatea specifica, unica si personala a fiecarie tari.Privind dintr-o prisma holografica, omenirea intra intr-o reconectare cu matricea primordiala.Desi pare SF ceea ce am spus, exista o coerenta destul de certificata in lumea stiintei.
Pentru clarificare va recomand sa cititi cartea “ Universul Holografic” de la editura Daath in care sunt inglobate toate experimentele stiintifice din ultimii 60 de ani ale fizicii cuantice si neurologiei.Cartea reda parerile si descoperirile oamenilor de stiinta premiati cu premiul Nobel.
Puntea catre acesta transformare din lumea a 5a catre lumea a6a, dupa cum spun mayasii, se face prin rugaciune si meditatie, prin reconsiderare. Nu ne obliga nimeni sa credem si sa revenim la Dumnezeu dar este foarte indicat sa o facem. Indiferent daca toate acestea pot parea de necrezut, povesti sau bazaconii, reintoarcerea la credinta este este atat de necesara precum este aerul pentru plamani.

“Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales” Nichita Stanescu.
http://carareauniversului.blogspot.com/