vineri, 11 martie 2011

Moartea lui Eminescu dictată de structurile puterii


http://3.bp.blogspot.com/_mD904I36nck/SxJpgMt2nLI/AAAAAAAABDg/hmJfLXIG8Zw/s1600/mihai-eminescu.jpg
Se ştie foarte mult (deşi uneori prost) despre opera poetică a lui Mihai Eminescu, dar se ştie foarte puţin despre activitatea sa gazetărească, care este cel puţin la fel de prolifică ca şi cea poetică. Această activitate de gazetar, a atras asupra poetului, o campanie mârşava de discreditare pusă la cale de structurile puterii din acea vreme, pentru că Eminescu – o voce îndrăgită şi cu autoritate, punea beţe în roate imperialismului austro-ungar şi celui ţarist.
În presa timpului, şi mai ales în ziarul Timpul, al cărui redactor era, Mihai Eminescu demarează campanii de presă privind chestiunea Basarabiei, ridiculizând guvernul pentru înstrăinarea acestui pământ românesc şi demască politica de deznaţionalizare dusă de guvernul ţarist.
El activează şi în rândul Societăţii „Carpaţii”, militând pentru drepturile românilor din Transilvania.
În acelaşi ziar Timpul, Eminescu denunţa expansiunea catolicismului în România, articol sancţionat cu o notă diplomatică de baronul von Mayr, ambasador al Austro-Ungariei la Bucureşti.
În alt articol, publicat în 1883, realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania, ridiculizându-l Pe Carol I pentru lipsa de autoritate în această chestiune.
Într-un cuvânt, Mihai Eminescu a întreprins tot felul de acţiuni subversive, îndreptate împotriva imperiilor vecine care stăpâneau teritorii ce nu li se cuveneau.
Aceste acţiuni politice ale lui Eminescu, au condus la defăimarea sa şi în cele din urmă, chiar la asasinarea sa de către cei interesaţi să menţină starea de facto în regiunile menţionate.
Mihai Eminescu este luat cu forţa şi internat la ospiciu lansându-se zvonul unui nebunii inexplicabile asociată unei boli venerice (sifilis), activitatea sa gazetărească fiind trecută sub tăcere şi pusă la index de structurile puterii. Titu Maiorescu, îşi aduce şi el aportul ridicând manuscrisele poetului.
În timpul şederii sale în ospiciu, Eminescu este otrăvit lent cu mercur, chipurile pentru a i se trata sifilisul şi moare în disgraţie în anul 1889.
Concluzie: Mihai Eminescu nu a murit de moarte bună, în urma unei boli, fie ea şi venerică ci a fost victima unei maşinaţiuni politice menite să-l discrediteze şi în cele din urmă să-l scoată din circuit!

Noii detractori ai lui Eminescu
În prezent, ne confruntăm cu o problemă gravă, Mihai Eminescu este în continuare supus discreditării, culmea, tocmai de către cei care ar trebui să-l promoveze !
Preşedintele Institutului Cultural Român nu numai că „are ceva” cu poetul nostru naţional, dar are ceva şi cu limba şi cu poporul român !
Iată ce scria dumnealui în volumul Politice apărut la editura Humanitas în 1996: „ Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu” sau în altă parte: „feţe patibulare…maxilare încrâncenate… guri vulgare…trăsături rudimentare…o vorbire agramată şi bolovănoasă”.
Toate ca toate, dar când cineva atentează la limbă română, este absolut grav, limba noastră care a fost ridicată pe culmile gloriei de poetul nepereche Mihai Eminescu !
Limba română şi poetul Mihai Eminescu – doua simboluri naţionale care se doresc a fi desfiinţate!
După părerea aceleiaşi „minţi luminate”cu pretenţii elitiste, „româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim” iar Eminescu devine subit, după ce atâtea generaţii s-au desfătat cu versurile sale „cadavrul nostru din debara”
Cu toate acestea noi ne „încăpăţânăm” să ne vorbim limba aşa cum o fi ea, să fim un popor, bun rău cum om fi, şi să-l ţinem în viaţă pe Mihai Eminescu citindu-i poeziile (sâc!)
Dacă în România noastră ni se face o „propagandă” de asemenea fel, atunci nu trebuie să ne mai mire faptul că anumite voci iredentiste fac „gargara”. Un anume Nagy Joszef Barna, preşedinte al Organizaţiei Tinerilor Maghiari, într-un cotidian maghiar din Oradea spune:” Dacă opera lui Eminescu nu ar fi obligatorie în programa şcolară sau dacă nu s-ar găsi unii profesori maghiari - ca acesta (directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea- n.n) care să-l comemoreze, nici naiba nu iar citi opera”. Şi termină cu emfază :” Nici un om cu mintea întreagă nu stă să-l citească, în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert (poet maghiar condamnat pentru crime de război în România anului 1946-n.n) – îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! – pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal”.

Lecturând aceste două pasaje, „elocvente” zic eu, vă întreb pe dumneavoastră, cei care mă citiţi, cum este posibil aşa ceva în România?
Aşa cum arata d-na Cezarina Bărzoi si dl. Ionuş Băiaş (v. Bibliografia): „Asasinarea lui Eminescu a continuat şi continuã şi în prezent prin trecerea sub tăcere a activităţii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naţionaliste şi anti iudeo-masonice. Continuã prin prezentarea sa în şcoli în mod voit deformat, în ipostazã numai de poet genial, sărac şi fustangiu. Continuã şi prin eliminarea din opera sa poeticã a acelor poezii cu caracter profund naţional, cum ar fi versiunea adevărata a poeziei Doina. Continuã prin atacurile tot mai dese şi abia disimulate ale aşa-zisei elite culturale române. … Dar cel mai mult, continuã prin lipsa noastră de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei şi a dorinţelor sale pentru neamul românesc.”
Mihai Eminescu, poetul nostru nepereche, nu se poate apăra de abjecţiile cu care-l împroaşcă cei ce-l vor acoperit de uitare. E datoria noastră, a celor ce-am ramas, sa-l apărăm, să-i facem cunoscută întreaga operă, să-i pastrăm neîntinată amintirea. E datoria noastră a celor ce credem în viitorul României, să nu-l pierdem nici pe Mihai Eminescu, nici limba română , nici nimic altceva din ceea ce aparţine spiritualităţii şi culturii poporului roman !
Doina si Ion Aldea Teodorovici – Eminescu

3 comentarii:

  1. ma gandesc ,totusi ca nu e totul pierdut,atata timp cat se mai gasesc fiinte devotate unui crez precum tu,care sa ne aduca aminte aceste fapte...ghizela

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil "domnul"(ca numai domn nu e)Rresedinte al Institutului Cultural Roman a ascultat cateva manele inainte de a scrie balivernele redate mai sus. Apopo,cam care sunt criteriile de accedere pe astfel de posturi? Adica nu se impun niste norme totusi? Alina

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc extrem de mult, Ghizela.
    Normele sunt gradul cat mai mare de manipulare si lipsa coloanei vertebrale.

    RăspundețiȘtergere