marți, 1 martie 2011

Gimnastica minţii - Grădina lui Dumnezeu


Autor: Ionel Grama

Cea mai mare parte a omenirii de pe planeta Pămînt crede în ceva sau în cineva. Iată şi o statistică, aflată în continuă schimbare: creştini - 2,1 miliarde (ortodocşi, catolici, adventişti, evanghelişti etc.); islamici - 1,5 miliarde, hinduşi - 1 miliard, budişti - 400 de milioane, iudaici - 14 milioane, bahai - 7 milioane, fiecare dintre acestea avînd diverse forme rupte din ele.
Există şi religiile de trib, care adună cam 400 de milioane de suflete, 300 de milioane în Asia şi 100 de milioane în Africa. Există însă şi oameni care nu au nicio religie, nu cred în absolut nimic şi care reprezintă cam 12% din populaţia Terrei, dar şi atei, cei care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei alte divinităţi - circa 2,3%. Nu, nu vă grăbiţi să-i etichetaţi ca „oamenii dracului”, „comunişti” ori „satanişti”, deoarece aceste categorii cred totuşi în ceva, fie aceasta doar o idee. La un sondaj efectuat în Statele Unite, 80% dintre psihologii din 21 de universităţi s-au declarat atei. Nedumerirea este alta. Dacă toate credinţele susţin că Dumnezeu este unul singur, de ce oare în grădina lui există atîtea „soiuri” diferite?

2 comentarii:

  1. Nu-mi permit sa emit un raspuns cu caracter general,insa eu sunt sigura ca Dumnezeu e acelasi pt. toti,chiar daca exista "mai multe soiuri"de oameni.Cred ca la final vor fi judecate faptele pe care le-am savarsit fiecare in contextul religiei in care am trait.(E o opinie...)Alina

    RăspundețiȘtergere