joi, 3 martie 2011

Farurile cosmice


Autor: Ionel Grama

Quasarul este definit ca fiind un obiect cosmic cu strălucire de zeci sau sute de ori mai puternică decît a celor mai mari galaxii, care emit intens radiounde (DEX, ediţia 1998, p. 877). Alte surse, Wikipedia de exemplu, îl definesc precum „o galaxie îndepărtată, cu un nucleu galactic puternic activ, care emite enorme cantităţi de energie“.

Numele „quasar” provine de la „quasi stellar radio source”, sursă radio cvasistelară. In anul 1962, astronomul australian Cyril Hazard, de la Universitatea din Sydney, a descoperit, folosind un radiometru, primul astfel de corp ceresc, în constelaţia Fecioarei, pe care l-a numit 3C-273. Acesta se afla, în acel moment, la o distanţă de trei miliarde de ani-lumină de noi (1 an-lumină = 94.605.248x10 la puterea 12 km). Prin aparatura din cosmos, omul poate „vedea” acum corpuri cereşti aflate la 13 miliarde de kilometri. Conform definiţiilor de la început, quasarul ar fi în realitate nu un corp, ci o zonă, după unele păreri cît o galaxie, extrem de activă, care emite încontinuu unde luminoase şi unde radio. Recent, astronomii au descoperit că quasarii nu sînt galaxii, nu sînt nici nuclee de galaxii, pentru simplul motiv că luminozitatea lor este cu mult mai puternică decît cea a oricărui nucleu galactic descoperit pînă acum şi, într-un fel, puterea şi modul lor de „funcţionare” par mai degrabă artificiale decît naturale. Şi atunci ce sînt?
Astronomul Maarten Schmidt, de la Observatorul Mount Palomar, California-SUA, a constatat, în urma unor măsurători riguroase, că 3C-273 emite mai multă energie decît cîteva sute de galaxii luate la un loc. Este ca şi cum un far cu o lumină extrem de puternică, ce este capabilă să acopere lumina altor corpuri sau grupuri cereşti, s-ar aprinde regulat în nesfîrşitul întuneric cosmic. Straniu este şi faptul că, în aceeaşi imensitate spaţială, unii quasari emit alternativ şi unde radio. Aşa cum pentru dirijarea avioanelor, a rachetelor cosmice, a vapoarelor şi chiar a submarinelor omul foloseşte acum radio-faruri. Comparaţiile pot părea oarecum forţate, dar există argumente care duc către ipoteza că aceste emiţătoare de unde luminoase şi radio, de puteri nebănuit de mari, sînt nu numai nişte repere pentru călătorii care străbat întinderile Universului, dar şi staţii de transmitere a energiilor, de care navele extraterestre au nevoie şi, mai nou, un fel de geamanduri de avertizare asupra unor pericole. Mai concret, quasarii se găsesc, în toate cazurile, în apropierea unor găuri negre. Se ştie acum că acestea „înghit” toată materia (sori, planete, asteroizi etc.) din jurul lor şi o transformă, cel mai probabil, în energie. S-a constatat că quasarii „pornesc” (încep să emită) atunci cînd găurile negre devin active, încep să atragă tot ce este în apropierea lor şi „se opresc” atunci cînd gaura neagră a epuizat materialul şi nu mai este activă. Deci, aceştia se comportă ca adevărate geamanduri ce avertizează asupra pericolului din zonă. Unii cercetători consideră quasarii ca fiind nişte „fîntîni stelare”, anumite puncte cosmice diametral opuse găurilor negre. In conformitate cu legea echilibrului universal, se presupune că materia „înghiţită” de o gaură neagră ajunge într-un univers paralel sau chiar înapoi în universul de origine transportată prin găurile de vierme, despre care am mai scris în revistă. Uneori asistăm la fenomene care depăşesc chiar imaginaţia SF. Unii quasari, cu diametre chiar de 50 km, emit radiaţii un timp foarte precis (50 de secunde), constant, puterea lor energetică în 10 secunde fiind egală cu cea a Soarelui nostru timp de o săptămînă! Aceştia au fost descoperiţi în 1976, fiind cercetaţi în 1979 de telescopul de la bordul satelitului american HEAO-2.
Abia în 1983 americanii au declarat că aceste surse de radiaţii rămîn o enigmă, deoarece „este foarte posibil ca ele să fie de natură artificială, căci un corp natural atît de mic nu ar putea emite cu o asemenea energie colosală, iar o simplă reflectare a energiei unei alte stele nu s-ar putea produce atît de regulat, ştiut fiind că orice stea emite energia dezordonat, datorită exploziilor de intensitate diferită din interiorul ei“. Cel mai recent quasar descoperit este APM 08279+5255. Acesta este cel mai strălucitor corp ceresc descoperit de om, are o emisie continuă, iar luminozitatea lui este mai mare decît 100 de miliarde de sori ca al nostru. Unii cercetători mai îndrăzneţi au emis ipoteze absolut şocante: quasarii sînt nu numai staţii de alimentare cu energie pentru navele interstelare, ci şi un mijloc de legătură, un fel de internet galactic, prin intermediul căruia călătorii altor lumi trimit şi primesc mesaje.
Povestiri ştiinţifico-fantastice? In 1865, Jules Vernes a scris De la Pămînt la Lună, iar în 1869, In jurul Lunii. Nimeni nu a crezut în relatările sale. Cînd omul a zburat în cosmos şi a ajuns pe Lună, după 100 de ani, a folosit ideile marelui vizionar. Erau adevărate!

2 comentarii:

  1. Da,in general avem tendinta asta de a ne teme de nou,de a nu constata cu stupoare ca ideile pe care le-am sustinut cu tarie,nu sunt adevarate...Alina

    RăspundețiȘtergere
  2. Frica de nou este o temnita ce ne face sa batem pasul in loc sau chiar sa regresam/

    RăspundețiȘtergere