joi, 17 martie 2011

Complotul Organizatiei Natiunilor Unite pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale - Ultima parte

Programul de Control şi Dezinformare

Pentru a înţelege mai bine acest „Program de Control şi Dezinformare” instituit de clasa politică a epocii cu ajutorul specialiştilor guvernamentali în „spălarea pe creier”, e bine să abordăm în acest punct principalele linii directoare de fond. Veţi constata că acest „Program” este exact acelaşi care încă se mai întrebuinţează şi în zilele noastre:
1. a crea o problemă acolo unde nu există, cu ajutorul Mijloacelor Oficiale de Informare favorabile guvernului şi al finanţelor obţinute de la băncile asociate cu Noua
Ordine Mondială;
2. a da problemei respective o dimensiune religioasă, indiferent din ce sursă;
3. a amplifica disproporţionat aceeaşi problemă, făcându-i pe oameni să creadă că universul cotidian a ajuns dintr-o dată în pericol;
4. a convinge populaţia, cu ajutorul psihiatrilor, al sociologilor, al politologilor recunoscuţi, că religia înseamnă „fanatism”;
5. a da în mare măsură publicităţii presupusele incidente religioase, astfel încât să se demonstreze că vieţile oamenilor sunt în pericol, fiind necesară intervenţia autorităţilor guvernamentale;
6. a aduce la locul incidentelor forţe masive (disproporţionate) de poliţişti şi militari - forţe speciale - pentru a da iluzia că gruparea religioasă vizată este în realitate foarte periculoasă. A adăuga la toate acestea prezenţa „noilor forţe speciale de intervenţie” - cu uniforme şi echipamente noi - pentru a obişnui publicul cu imaginea lor, în vederea unor intervenţii asemănătoare din viitor;
7. apoi, în continuare, prin intermediul unor politicieni aleşi cu mare atenţie, a determina populaţia să-şi hărţuiască reprezentanţii parlamentari spre a obţine noi legi pentru a-şi proteja familia şi bunurile contra oricărei grupări sau a oricărei credinţe religioase nerecunoscută de către guvern.
Toate acestea se numesc „spălare pe creier” şi au fost implantate în America în anii 1960. De exemplu, în 1990, la Oka, Qubec-u1 de atunci a experimentat o situaţie asemănătoare care a dus la crearea „puterii autohtone” din Canada.
Şi ar fi posibil să continuăm la fe1, pe zeci şi zeci de pagini, ceea ce n-ar face decât să confirme încă o dată o voinţă mondială prin intermediul unor organisme şi grupări fără scop lucrativ, dar combătând, ca din întâmplare, toate „grupările şi organizaţiile religioase”!
Ceea ce este important de reţinut aici, e orientarea din ce în ce mai pronunţată împotriva a tot ceea ce este reli¬gios; cu atât mai mult, cu cât totul se va amplifica enorm prin apariţia unor probleme economice fără precedent, care vor atinge toate straturile societăţii şi îi vor arunca pe toţi indivizii într-o stare de profundă nesiguranţă.
Serge Monaste
29 martie 1995

ÎNCHEIERE

DESTINUL AUTORULUI

Aici se încheie manuscrisele incomplete ale lui Srege Monaste, pe care moartea prematură, în condiţii neelucidate, l-a împiedicat să finalizeze lucrarea de faţă. Toate documentele confidenţiale folosite de autor au dispărut, nu ştim dacă recuperate de asasini, sau preluate de prieteni, pe care victima i-ar fi pus în temă cu posibila sa ucidere. Din acest motiv, am preferat să nu amplificăm conţinutul cărţii, redactând doar şi aşezând într-o ordine coerentă materialele lăsate de autor.

-Michael A. Beaumonn

3 comentarii: