miercuri, 2 februarie 2011

Trei feţe


Copilul râde:
–Înţelepciunea şi iubirea mea este jocul!
Tânărul cântă:
–Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!
Bătrânul tace:
–Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!
(Lucian Blaga)

marți, 1 februarie 2011

Stelele - intre adevar si frumos


Am ajuns. Sfarsitul isi inspira trist ultimele lui ceasuri. In curand zorii diminetii vor aduce un soare palid si inghetat. Am scapat de agitatia orasului. Sunt doar eu si gandurile mele.
Gandurile mele o iau agale spre trecut ,spre trecutul apropiat. Privesc acesti astri luminatori , care au o insemnatate aparte pentru toti.
Pentru oamenii de stiinta ei reprezinta reactoare nucleare, care produc in spatiu cantitati enorme de energie ,apoi isi inceteaza activitatea fiecare in felul sau.
Insa, nu cumva avem “prostul obicei” de a ne pierde in definitii si de a explica totul luand in calcul doar ratiunea?
E o noapte mult prea sincera , ca sa stric totul insirand niste definitii, fondate, e adevarat pe principii stiintifice. Dar cu fenomenalul ,supranaturalul cum ramane?
De obicei acceptam definitiile astea impuse ,uitand sa ne folosim de asa-zisa “ratiune”.
Ei, acum vreau ca macar pentru cateva momente sa-mi depasesc aceasta conditie, asa ca voi aborda lucrurile altfel, din alta perspectiva.
Uitandu-ma la stele , realizez ca ele sunt intr-adevar niste reactoare de energie, si nu ma refer la cea externa, care este evidenta , ci la cea interna, care ne inspira , care ne hraneste spiritual.
Si am argumente cand afirm acest lucru. Unul din oamenii care s-au hranit cu aceasta energie de natura spirituala, a fost chiar marele Eminescu.
In viziunea lui , dupa cum probabil stiti , stelele indica “filosofia vietii” , o valoare existentiala a omului in raport cu dimensiunea temporala .
In poeziile sale el a contemplat spatiile stelare, comunicandu-si in acelasi timp si propriile trairi: “La steaua care-a rasarit,/ E-o cale-atat de lunga,/ Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii sa ne-ajunga”.
Bine, Eminescu a fost unul dintre putinii oameni cu adevarat destepti, avand capacitatea de a explica aceste lucruri intr-un stil propriu cu totul si cu totul deosebit , reusind sa-i “lumineze” pe contemporanii sai , riscand totusi sa para “un nebun al Universului”.
Chiar daca foarte putini dintre noi avem capacitati de intelegere aidoma lui Eminescu , cred ca putem incerca sa ne oprim macar un minut din viata pentru a analiza mai profund ceea ce ne inconjoara.
Astfel, vom deveni adevarati locuitori ai Caii Lactee , cunoscand in acest mod, inca din temelii , contructia acestei locuinte imense in care ne aflam.
Dar pentru mine ce reprezinta stelele, aceste bijuterii ale intunericului, carora le dedic aceasta noapte?
Neavand nici capacitatea de intelegere a lui Eminescu si nici precizia oamenilor de stiinta care le-au definit , nu va pot uimi cu un raspuns remarcabil , insa voi incerca sa emit unul care sa impace atat stiinta , cat si literatura.
Asadar, stelele pentru mine reprezinta reactoare de energie atat externa, atunci cand piesa de teatru ia sfarsit si cortina noptii este trasa, cat si interna , atunci cand contempladu-le ne ajuta sa ne privim existenta cu seninatatea cerului din noptile cu luna plina.
Stiu ca mai sunt multe lucruri de spus in legatura de acest subiect , insa acum nu vreau sa fiu decat eu si noaptea care ma inconjoara…

Moină Alina

Ascultă vecine, ascultă-mă bine

„Trăiască România, dodoloaţă !”


Martor ocular al Adunării Naţionale de la Alba Iulia: Lucian Blaga.
Pentru marea, istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. In dimineaţa zilei de1 Decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia (spre Bălgrad, cum îi spuneam noi) (…) pe jos şi cu căruţele. Am renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba Iulia nu erau decat 16 km.
Era o dimineaţă rece, de iarnă, (…). Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealalaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi al tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite.(…) Uite, îi spun lui Lionel (fratele scriitorului – n.n.): aşa – prin ger şi zăpadă – se retrăgea pe vremuri Napoleon.
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toata ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei.
Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună… Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt Timp cu toate că n-am făcut decât să “participăm”, tacuti si insignifianti, la un act ce se realiza prin puterea destinului. (…). Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor, zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.
Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir (…) Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: “Trăiasca România dodoloaţă!”

Cantec pentru eroi - Taticul meu e la razboi (Glorie Armatei Române)

Mihaela Runceanu - De-ar fi sa vii

Neadevaruri despre Holocaust

Un mit propagandistic: germanii ar fi fabricat săpun din cadavre de evrei

Istoricii seriosi ai Holocaustului nazist spun că afirmaţiile despre folosirea de catre germani a corpurilor umane, sunt o inventie a propagandei franceze de la începutul primului război mondial şi că zvonurile privind folosirea cadavrelor de evrei, au început sa circule cel mai devreme în august 1942 .
Se subliniază că nu a fost niciodata gasita nici macar o dovadă, care sa confirme existenta unor astfel de activitati, cum ar fi facturi de transport, dovezi fizice de la o fabrica, sau chitanţe legate de tranzacţiile cu acest tip de sapun.
Astfel de probe abundă pentru transferurile de păr şi aur dentar de provenienta umana.
Mai mult decât atât, aceste zvonuri, l-au deranjat pe Heinrich Himmler, atunci cand la data de 30 noiembrie 1942, rabinul Stephen Wise din New York, a vorbit presei americane despre zvonurile privind folosirea de catre germani a corpurilor umane pentru fabricarea sapunului . Himmler i-a scris următoarele lui Heinrich Müller, şeful Gestapo-ului: “Amândoi ştim că există o creştere a mortalităţii în rândul evreilor pusi la muncă. Trebuie să-mi garantezi că toate cadavrele acestor evrei decedaţi, sunt fie arse ,fie îngropate la fiecare locaţie, şi că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu ele . Sa se faca imediat anchete peste tot dacă au avut loc abuzuri [cu cadavrele] . SS sa notifice fiecare abuz de acest fel.”
Cu toate acestea, peste ani, supravieţuitori ai Holocaustului au prezentat calupuri mici de culoare albastru-verde de sapun, susţinând că acestea au fost făcute din grăsime umană, deoarece au fost ştampilate cu initialele RIF.
Aaron Breitbart, un cercetător senior la Centrul Simon Wiesenthal, a explicat că aceste initiale ar insemna “Reich Industrie Fat.”. În lagăre, unii evrei au crezut că “I”,ar fi fost “J” şi că acesta era initiala pentru”Juden”(in germana=evreu),rezultand ca RIF ar insemna “Grăsime evreiască pură.”
Atunci când au fost analizate aceste mostre de sapun,nu a fost detectata nici o probă de ADN uman. Astfel, acuzaţiile privind săpunul inscriptionat RIF s-au dovedit a fi fost un zvon, chiar dacă mulţi oameni au crezut la momentul respectiv ca asa ceva ar fi putut fi posibil.