Placile de la Sinaia

Intre placile de plumb de la Sinaia, una este cu adevarat deosebita: placa nr. 21, care infatiseaza planul cetatii Sarmisegetuza, in vremea regelui Burebista. Partizanii ideii de fals, care sustin ca aceste tablite sunt rodul unei minti bolnave, de pe la mijlocul secolului al Xix-lea, nu indraznesc sa se aplece cu temeinicie asupra acestui plan de cetate, ci sustin, incurcati, ca oricine putea sa faca o astfel de reprezentare. Totusi, la acea vreme, inca nici nu se banuia ce fel de vestigii ascunde Gradistea Muncelului. Traseul zidurilor era cunoscut doar vag, iar la existenta unei zone sacre nu se gandea inca nimeni. Abia dupa un veac s-a putut afirma ca acolo a fost capitala regilor daci, dupa ce s-au desfasurat cercetari arheologice sistematice. Si totusi, traseul actual al zidurilor nu corespunde cu cel din placa 21. Diferentele sunt destul de mari. Dar un arheolog priceput ar trebui sa recunoasca faptul ca tocmai aceste deosebiri fac din acea imagine o marturie vrednica de crezare. In imaginile de pe placa de plumb, exista un zid, inspre sud, care margineste un drum care leaga poarta de vest de cea de est. Acest drum, acoperit de o galerie, duce in afara incintei, la doua temple. In realitatea de pe teren, zidul de sud este departe de acest drum principal care strabate cetatea de la vest la est. Si e normal sa fie asa. Arheologii stiu foarte bine ca zidul dacic de sud a fost demontat integral de romani, laturile de vest si est au fost prelungite si s-a construit un nou zid, mult mai la vale. Astfel, suprafata pe care o inchideau zidurile a fost, practic, dublata. Traseul vechiului zid original de sud a fost descoperit de arheologi abia de cativa ani. Iata cum planul din placa 21 reproduce exact situatia reala din vremea lui Burebista, si nu pe cea actuala, cu modificarile facute de romani dupa cucerire. Mai e de adaugat ca, in vremea lui Burebista, intr-adevar, nu existau decat doua temple... Urcam pe terasa I, in cel mai inalt punct al fortificatiei, unde ar fi trebuit sa fie, potrivit planului desenat pe una din placile de la Sinaia, vechea resedinta a lui Burebista, parasita mai tarziu de Decebal, in folosul marelui palat de piatra construit mai in vale. Pe placuta exista o locuinta modesta, un turn de lemn, cu alte patru turnuri mai mici, la colturi. Dar pe terasa I, cea mai inaltata, arheologii au sapat si nu au gasit nici un fel de vestigii. Au remarcat, in schimb, un lucru trist: ca straturile de pamant au fost ravasite in mod barbar, pana la carnea de piatra a stancii. Nu se mai poate reconstitui nimic. Daca va fi existat o cladire de lemn, pe care romanii au incendiat-o, nu se mai poate da de urma ei. "Aici au sapat multi cautatori de comori, mai ales intre 1802 si 1804, cand Gradistea Muncelului devenise un adevarat balci. Veneau oamenii cu sutele, din toate colturile imperiului. Au facut un rau cumplit arheologiei, ravasind straturile de pamant. Iar terasa I a fost prima ochita, deoarece era punctul cel mai inalt. Acum e prea tarziu sa se mai repare ceva. Cercetarea arheologica din zilele noastre este in mare suferinta din aceasta cauza." Acolo, pe varful cetatii, intre gropile jefuitorilor de istorie, timpul o ia inapoi, cutremurat de atata nenoroc, subtiind prezentul pana la disparitie. Cand Sarmisegetuza va incepe sa vorbeasca Vladimir Brilinsky crede ca Sarmisegetuza e blestemata. Ca prea multe rele i se intampla de cand romanii au pus piciorul aici: zdrobita de cuceritori, jefuita de-a lungul timpului de cautatorii de aur, ignorata de autoritati, neglijata de arheologi, pangarita de diverse secte de exaltati... Sprijinit in toiagul lui, asemenea unui Deceneu ce poarta povara a doua milenii de somn tulbure si de intunecate dureri, ghidul meu cade pe ganduri. Privindu-l, imi pare a fi sfetnicul de taina al unui ultim rege nestiut, care isi tot strange oastea, pentru a-i alunga pe dusmani. "Noi suntem dusmanii Sarmisegetuzei: ignoranta noastra, nepasarea noastra, interesele de tot felul." Il intreb, profanand momentul, de ce merge atat de des la cetate: ce-l atrage, ce il cheama? Nu stie. Inca n-a aflat. Si, probabil ca nu e nimic de aflat. Stie doar ca trebuie sa mearga acolo. Cu fiecare om pe care il duce la cetate, raul adunat acolo scade. Le transmite tuturor dragostea sa pentru Sarmisegetuza: unii o primesc, altii nu. Dar iubirea lui este atat de mare, incat, incet-incet, imprastie ceturile si dezleaga blestemele. M-am reintors la Sarmisegetuza dupa o luna, odata cu prima ninsoare. Nimic nu mai era la fel. N-am putut tulbura Valea Alba din somnul ei de nea, ci am mers de data aceasta pe Valea Godeanului, apoi prin padurea ninsa, pieptis, pana in incinta sacra. Cararea din padure serpuia nestiuta pe sub omat, ratacindu-i pe profani. Dupa un urcus purificator, am iesit la marginea poienii cu zei, sub hora rotitoare a fulgilor. Totul era alb, precum linistea ingerilor. Sanctuarele disparusera sub valul neinceput de zapada. Doar stalpii marelui calendar tasneau intunecati, intruchipand o padure de cruci fara brate. Mi-am tinut suflarea de teama sa nu gonesc clipa. Nu pot sa cred ca Sarmisegetuza este blestemata. Blestemele nu pot atinge raiul. Si mai cred ca umbrele care se preling pe obrazul cetatii sunt date de o piedica trecatoare in calea luminii: ignoranta noastra. Despre Sarmisegetuza stim atat de putine, poate pentru ca inca nu suntem pregatiti sa aflam. Intr-o buna zi, ne vom trezi din adormire si vom intelege ca acesta este un loc unic in lume. Vom intelege cat de saraca e lumea de doua mii de ani incoace, de cand noi ne-am dat uitarii istoria. Abia atunci, Sarmisegetuza va incepe sa ne vorbeasca. Aurora Petan *Articol preluat de pe http://umbrelunatice.blogspot.com si http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com