Autor: Ionel Grama
Frica de... „frică”
Discuţii despre dîrele lăsate de avioane pe cer se poartă nu numai în România, ci pe tot globul. Explicaţiile contradictorii, de cele mai multe ori fără o bază ştiinţifică, au creat în rîndul oamenilor o frică teribilă, alimentată permanent de aceia cărora le este teamă de frica lor sau de anumite fapte reale, bune sau rele, despre care oamenii simpli nu ştiu absolut nimic. Şi asta trebuie să ne îngrijoreze.
Diferenţe de formă
Prin „chemtrail(s)” se înţelege acea operaţiune de pulverizare din avioane a unor substanţe, în anumite scopuri. Atenţie însă, cuvîntul nu se referă la pulverizările de substanţe împotriva dăunătorilor agricoli, pentru stîrpirea ţînţarilor ori a lăcustelor sau pentru stingerea incendiilor. Chemtrail are un înţeles specific, de „traseu chimic”, de împrăştiere a unor substanţe otrăvitoare, menite să ucidă oameni. Astfel de operaţiuni s-au practicat în diferite războaie, cînd STL – substanţe toxice de luptă – au fost folosite pe scară largă. Alte scopuri ale chemtrails ar fi pentru controlul climei şi transformarea acesteia în armă de luptă, pentru controlul natalităţii populaţiei globului ori pentru folosirea energiei solare în scopuri distructive. Există o multitudine de acuzaţii prin care se susţine că aceste „dîre chimice” fac parte dintr-un program pus la cale de o conspiraţie mondială. Frica şi manifestările anti-chemtrails s-au amplificat din 1996, cînd s-a aflat de un aşa-zis document al USAF, „Meteo, multiplicator de forţe. Controlul vremii în anul 2025”. Deşi autorităţile Statelor Unite au precizat că aviaţia americană nu are astfel de preocupări, discuţiile au luat totuşi amploare. In Marea Britanie, secretarul de stat pentru mediu, alimentaţie şi afaceri rurale a fost întrebat de ce departamentul de cercetare s-a angajat în „studierea efectelor chemtrails”. Răspunsul: „Departamentul de cercetare nu se ocupă de studiul chemtrails”. Canadienii şi-au acuzat şi ei guvernanţii, pentru că au trecut sub tăcere astfel de experimente, dar şi aici răspunsul a fost: „Nu există probe ştiinţifice pentru a susţine că la mare altitudine au fost pulverizate substanţe în spaţiul canadian”. In ţara noastră, aceste discuţii au fost preluate de pe internet, amplificate şi răspîndite, ajungîndu-se pînă la a declara o „zi anti-chemtrails” (se pare că la o activitate ţinută pe 10 octombrie 2010, la Braşov), deşi cei mai mulţi adepţi habar nu au de-spre ce este vorba.
Confuzii curente
Un termen folosit în aeronautică, „contrail(s)”, este deseori confundat cu acela descris mai sus. Contrails sînt dîrele albe formate de aeronave în zbor, la mare altitudine, provocate de condensarea vaporilor de apă evacuaţi de motoarele avioanelor ori ale rachetelor. Gazele fierbinţi, azvîrlite în spaţiul înconjurător, la contactul cu aerul extrem de rece (temperatura scade cu 6,7 grade Celsius la fiecare mie de metri înălţime) formează picături microscopice de apă sau chiar cristale de gheaţă. Fenomenul este mai frecvent la peste 7.000 de metri înălţime. Există însă şi dîre ce se formează la joasă înălţime, aşa-numitele „vîrtejuri de aripă”, care pot apărea nu numai la aeronave, ci şi la zborul unor păsări, atunci cînd atmosfera este încărcată cu apă. Paradoxal, dar contrails au un efect pozitiv, ele constituindu-se într-un ecran protector împotriva radiaţiilor nocive venite de la soare sau de la alte corpuri cosmice. In fine, mai există un al treilea termen, despre care, cu siguranţă, foarte puţini oameni au auzit, şi anume „distrails”. Acesta este un „tunel” care se formează printr-un nor foarte subţire, la mare înălţime, cînd un avion trece prin el. Departe de a fi terminate, discuţiile despre chemtrails au luat amploare. Adepţii teoriei despre conspiraţia mondială susţin că se urmăreşte reducerea populaţiei globului prin otrăvire, aducînd ca argumente moartea a mii de păsări şi peşti, dar şi extinderea unor maladii (gripa porcină, cea aviară ş.a.). La polul opus, cei care susţin că aceste contrails reprezintă un fenomen normal, fără efecte negative majore asupra omului, plantelor şi animaleler, au convingerea că, dacă din avioane s-ar pulveriza STL, acestea ar fi purtate de vînt şi peste ţările celor care le-au împrăştiat, riscînd astfel să-şi omoare propria populaţie.
S-ar părea că această logică are cîştig de cauză. Realitatea ne demonstrează însă că, în diferite războaie, din Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, au fost folosite STL, dar şi că s-au desfăşurat o serie de experimente secrete, ce au avut ca scop tocmai determinarea suprafeţelor şi direcţiilor pe care ar ajunge eventual substanţe pulverizate din avioane de la diferite înălţimi.
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
vineri, 25 noiembrie 2011
Iisus Hristos, Zamolxe şi dacii - I
Autor: Ionel Grama
Afirmatiile domnului prof. dr. Constantin Miu, din lucrarea Doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus au trezit un mare interes, am luat legătura cu autorul şi am obţinut acordul Domniei Sale pentru a prezenta întregul studiu. Dată fiind însă întinderea materialului, acesta va fi publicat fragmentat.
Scurtă prezentare a autorului
Dl. prof. dr. Constantin Miu s-a născut la data de 7 ianuarie 1957, în Medgidia, este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1982), profesor titular de limba şi literatura română la Liceul Teoretic din oraşul natal. A obţinut masteratul în Teologie – „Ecole du Maître” – Geneva (între 1992 şi 1994), cu teza Les Dons du Saint Espirit, titlul de doctor în filologie la Universitatea „Al. I Cuza” din Iaşi, în 2001, cu teza Poezia religioasă a lui V. Voiculescu. Dl prof. dr. Constantin Miu a ţinut peste 28 de conferinţe pe diferite teme, fiind autorul a
650 de eseuri, poezii, cronici literare, comentarii şi sinteze, publicate în peste 23 de reviste. A scris 31 de cărţi, publicate la diferite edituri, este colaborator al unor emisiuni de radio şi televiziune şi a primit 18 premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale.
A existat Iisus Hristos?
Pornind de la un articol publicat pe internet (http://www.razboiulnevazut.com/iisus-marele-initiat-din-dacia.html), unde se acreditează ideea (susţinută pe baza unei documentaţii riguroase) că Iisus ar fi „Marele Iniţiat din Dacia”, vom aduce şi noi alte argumente, „teza” noastră fiind centrată pe doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus.
Mai întîi, se cuvine să amintim consideraţiile în legătură cu atestarea documentară a existenţei lui Iisus: „Numeroase voci, uneori avizate, alteori neavizate, se pronunţă că Iisus Hristos nu a existat ca personaj istoric, fiind doar o născocire evreiască. Ateii mai moderaţi şi cu puţină ştiinţă de carte susţin faptul că inexistenţa unui Iisus istoric este susţinută de cvasitotala lipsă a informaţiilor despre persoana sa în documentele istorice ale vremii (în afara Evangheliilor, a căror existenţă nu o pot contesta). Noi spunem că nici unii, nici ceilalţi nu au dreptate. Avem anumite rezerve în a crede că evreii se tem atît de mult de o «născocire» şi mai ales o născocire de-a lor, cu care ar trebui sa fie mîndri. Avem rezerve în a crede şi faptul că Iisus lipseşte cu desăvîrşire din literatura vremii, deoarece există o sumedenie de autori care-l menţionează foarte clar ca personaj istoric. Acest lucru îl fac pînă şi evreii, acuzîndu-l însă de vrăjitorie. O tradiţie din secolul I sau II îl menţionează pe «Yeshu», care «practica vrăjitoria şi uimea Israelul» (cf. Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol. II, p. 305, ediţia 1992). Apoi, avem mărturia lui Flavius Josephus, istoric roman de naţionalitate evreiască. El afirma că în acea epocă trăia un om pe nume Iisus, care avea o purtare foarte bună şi virtuţi puternice. (cf. J. Duquesne, Iisus, Editura Humanitas, 1995, p. 245). Mai mult, el este pomenit şi de către cei mai înverşunaţi duşmani ai creştinismului, romanii. Tacitus, de exemplu, ne confirmă faptul că Iisus a fost condamnat la moarte în vremea cînd guvernator al Palestinei era Pontius Pilat (Anale, 15, 44). Alte mărturii în legătură cu Iisus le avem de la Pliniu cel Tînăr (Scrisori, 10, 96) şi Suetonius (Viaţa lui Claudius, 25,4). Să nu mai punem la socoteală faptul că o «născocire evreiască» nu putea beneficia de «acte în regulă» ale condamnării sale la moarte. Acest document există, dar şi altele, precum Mărturia păgînului Lentullus, proconsul al Tyrului şi Sydonului în vremea împăratului roman Tiberius; Epistola femeii lui Pilat, pe numele său Procula, adresată prietenei sale Pulvia, în care se relatează despre ultimele evenimente din viaţa lui Iisus, şi alte patru epistole ale lui Pilat către împăratul Romei. Atîta zarvă pentru o «născocire evreiască»?… Ne îndoim în mod serios. Urmărind atît relatările istorice despre Iisus, cît şi cele evanghelice, avem anumite rezerve în a crede că Iisus ar fi fost evreu, aşa cum afirma M. Eliade, şi că divinitatea căreia i se închina el şi o numea Tată era Yahwe al evreilor.”
Cărui neam i-a aparţinut Iisus?
In subcapitolul Caracterele tipologico-raseologice ale lui Iisus, cel care semnează, din păcate, cu pseudonimul „Zamolxe” încearcă să demonstreze ideea că Iisus ar încarna tipul uman carpato-danubian. Iată care sînt argumentele: „Beneficiem de două descrieri amănunţite ale lui Iisus: una a lui Lentullus, funcţionar roman în regiunea Tyr şi Sydon, şi cealaltă a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate împăratului de la Roma. Să-i dăm cuvîntul lui Lentullus, care ne spune: «(Iisus) este de o statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lui este ca aluna coaptă şi îi cade pînă la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lată, exprimînd inocenţă şi linişte. Nicio pată sau zbîrcitură nu se vede pe faţa lui rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă nu arată niciun argument pentru vreo critică logică, iar barba lui bogată şi de aceeaşi culoare cu părul este lungă şi se desparte în două pe la mijloc. Ochii sînt albaştri-vineţii, blînzi şi senini» (diacon Gheorghe Băbuţ, Vămile Văzduhului, Istoria despre Hristos, Documente istorice, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1993, p. 116).
De altfel, în majoritatea icoanelor creştine, mai vechi sau mai noi, Fecioara Maria este înfăţişată cu acelaşi păr şaten, ochi albaştri, piele deschisă la culoare… Prin urmare, nimic din caracterele tipologico-rasiale ale evreilor. Faptul este dovedit şi de afirmaţia lui Pontiu Pilat: «Trecînd într-o zi pe lîngă lacul ce se cheamă Siloam, am văzut acolo mare mulţime de popor, iar în mijlocul ei pe un tînăr… Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puţin mă aşteptam să văd, atît de mare era deosebirea dintre el şi ascultătorii lui… El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atît de senină şi de dulce, un contrast mai izbitor decît între el şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate» (ibidem, p. 121). Urmărind relatările celor două oficialităţi romane, tragem concluzia că Iisus nu era evreu! Dar cărui neam putea aparţine el? Ne lămuresc în această privinţă Eugen Delcea şi Paul Lazăr Tonciulescu, care, vorbind despre tărtărienii plecaţi spre Sumer din «Ţara Soarelui Răsare» (Dacia), spun că, sumerienii, «în acord cu prezumţiile sumerologilor», aveau ochii mari, buzele subţiri, nasul drept sau puţin acvilin şi pielea albă, fiind de tip brahicefal (cu fruntea lată) – descriere ce se potriveşte perfect tipului uman geto-dacic. La acesta se adaugă portul bărbii lungi şi al pletelor (Eugen Delcea/ Paul Lazăr Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, Editura Obiectiv, Craiova, vol. I, p. 63). Iar I. I. Russu completează: «…Dacii erau aşa cum este aproape în totalitate poporul român, iar brahicefalii europoizi (a se înţelege tărtărienii – n.n.), cuceritori ai Sumerului la mijlocul secolului al IV-lea, nu puteau fi decît cu părul castaniu» (ibidem, p. 64). Prin urmare, după caracteristicile tipologice, Iisus se încadrează tipului uman carpato-dunărean şi nicidecum tipului semitic!”
Asemănări bizare
In cartea sa Piramida ocultă, Cristian Crăiţă rezumă legenda Gemenilor Divini Zamolxis. Intre aceasta şi „istoria” lui Iisus Cristos pot fi sesizate cu uşurinţă numeroase similitudini. Iată care sînt acestea:
- Mama Gemenilor Divini, Zamolxis, se numea (Fecioara) Maria, ca şi mama lui Hristos. La naşterea Copiilor Cereşti au venit, dinspre Marea Neagră, adică de la Răsărit, trei magi cu daruri, aşa cum au venit, tot de la Răsărit, la naşterea lui Iisus;
- Regele scit Erete a vrut să-i ucidă pe pruncii Apollon şi Artemis, întocmai cum regele Irod a vrut să-l omoare pe pruncul Iisus. Ca să scape de persecuţiile lui Erete, Aisepios (tatăl adoptiv al Copiilor Cereşti), şi soţia lui, împreună cu pruncii, au fugit la Cabesos, iar Iosif, mama şi copilul, în Egipt;
- Tinerii zei traco-daci au participat la Canonia („nunta”, conform românescului cununie), iar Hristos a fost invitat la nunta de la Cana;
- In graiul traco-dac, conducătorului unui ţinut i se spunea
PILEAT („nobil”, „stăpîn”), iar guvernatorul roman în timpul căruia a fost răstignit Hristos a fost Pilat din Pont;
- Inainte de a fi ucis, Apollon s-a retras în crîngul AKES-SAMENOS („Grădina Sfîntă”), iar Iisus în grădina Ghetsimani;
- Cea care l-a uns cu mir pe Apollon se numea Modula, iar cea care l-a miruit pe Iisus a fost Maria din Magdala;
- Pe o gemă tracică, Apollon (cu supranumele de OR-PHEOS – „Cel Jelit”) apare crucificat ca şi Hristos, în iconografia creştină;
- Iisus a fost crucificat pe dealul Golgota, care înseamnă „Locul Căpăţînii” iar zeul trac a fost ucis pe colina ARGE-DAVA (jud. Giurgiu), „Locul Capului”, „Căpăţîna”. Cel care l-a adus acasă pe Apollon ucis a fost tatăl adoptiv, AISEPIOS, nobil din ţinutul AURUMETTI (Ialomiţa); cel care a luat trupul lui Iisus de pe cruce şi l-a pus în mormînt a fost un om bogat din Arimateea, cu numele de Iosif;
- Naşterea Gemenilor Divini a fost prorocită de Orpheus, căruia i s-a mai spus şi Ion „Magnificul”; profetul care i-a pregătit Calea lui Iisus a fost Ioan Botezătorul. Lui Orpheus i-au tăiat capul MANAIDES („Dansatoarele”), pe timpul marii preotese SALONAI, iar Sfîntului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul în urma unui dans al Salomeei;
- Primii patru apostoli ai lui Iisus au fost: Simon, zis Petru, Andrei, Iacov şi Ioan, iar primii patru „ucenici/apostoli” ai lui Apollon au fost Asanum, zis Petrae, Andar, Iacchus şi Ion, care erau fraţi de lapte ai zeului. Ultimul apostol al lui Hristos a fost Pavel din Tars, iar cel care a reabilitat cultul zamolxian a fost Boerebuistas, căruia poporul i-a zis şi PAVEL TER („Cel mai mare împărat de pe pămînt);
- Ca şi zeul trac, Hristos a înviat şi s-a înălţat la cer.
Afirmatiile domnului prof. dr. Constantin Miu, din lucrarea Doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus au trezit un mare interes, am luat legătura cu autorul şi am obţinut acordul Domniei Sale pentru a prezenta întregul studiu. Dată fiind însă întinderea materialului, acesta va fi publicat fragmentat.
Scurtă prezentare a autorului
Dl. prof. dr. Constantin Miu s-a născut la data de 7 ianuarie 1957, în Medgidia, este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1982), profesor titular de limba şi literatura română la Liceul Teoretic din oraşul natal. A obţinut masteratul în Teologie – „Ecole du Maître” – Geneva (între 1992 şi 1994), cu teza Les Dons du Saint Espirit, titlul de doctor în filologie la Universitatea „Al. I Cuza” din Iaşi, în 2001, cu teza Poezia religioasă a lui V. Voiculescu. Dl prof. dr. Constantin Miu a ţinut peste 28 de conferinţe pe diferite teme, fiind autorul a
650 de eseuri, poezii, cronici literare, comentarii şi sinteze, publicate în peste 23 de reviste. A scris 31 de cărţi, publicate la diferite edituri, este colaborator al unor emisiuni de radio şi televiziune şi a primit 18 premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale.
A existat Iisus Hristos?
Pornind de la un articol publicat pe internet (http://www.razboiulnevazut.com/iisus-marele-initiat-din-dacia.html), unde se acreditează ideea (susţinută pe baza unei documentaţii riguroase) că Iisus ar fi „Marele Iniţiat din Dacia”, vom aduce şi noi alte argumente, „teza” noastră fiind centrată pe doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus.
Mai întîi, se cuvine să amintim consideraţiile în legătură cu atestarea documentară a existenţei lui Iisus: „Numeroase voci, uneori avizate, alteori neavizate, se pronunţă că Iisus Hristos nu a existat ca personaj istoric, fiind doar o născocire evreiască. Ateii mai moderaţi şi cu puţină ştiinţă de carte susţin faptul că inexistenţa unui Iisus istoric este susţinută de cvasitotala lipsă a informaţiilor despre persoana sa în documentele istorice ale vremii (în afara Evangheliilor, a căror existenţă nu o pot contesta). Noi spunem că nici unii, nici ceilalţi nu au dreptate. Avem anumite rezerve în a crede că evreii se tem atît de mult de o «născocire» şi mai ales o născocire de-a lor, cu care ar trebui sa fie mîndri. Avem rezerve în a crede şi faptul că Iisus lipseşte cu desăvîrşire din literatura vremii, deoarece există o sumedenie de autori care-l menţionează foarte clar ca personaj istoric. Acest lucru îl fac pînă şi evreii, acuzîndu-l însă de vrăjitorie. O tradiţie din secolul I sau II îl menţionează pe «Yeshu», care «practica vrăjitoria şi uimea Israelul» (cf. Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol. II, p. 305, ediţia 1992). Apoi, avem mărturia lui Flavius Josephus, istoric roman de naţionalitate evreiască. El afirma că în acea epocă trăia un om pe nume Iisus, care avea o purtare foarte bună şi virtuţi puternice. (cf. J. Duquesne, Iisus, Editura Humanitas, 1995, p. 245). Mai mult, el este pomenit şi de către cei mai înverşunaţi duşmani ai creştinismului, romanii. Tacitus, de exemplu, ne confirmă faptul că Iisus a fost condamnat la moarte în vremea cînd guvernator al Palestinei era Pontius Pilat (Anale, 15, 44). Alte mărturii în legătură cu Iisus le avem de la Pliniu cel Tînăr (Scrisori, 10, 96) şi Suetonius (Viaţa lui Claudius, 25,4). Să nu mai punem la socoteală faptul că o «născocire evreiască» nu putea beneficia de «acte în regulă» ale condamnării sale la moarte. Acest document există, dar şi altele, precum Mărturia păgînului Lentullus, proconsul al Tyrului şi Sydonului în vremea împăratului roman Tiberius; Epistola femeii lui Pilat, pe numele său Procula, adresată prietenei sale Pulvia, în care se relatează despre ultimele evenimente din viaţa lui Iisus, şi alte patru epistole ale lui Pilat către împăratul Romei. Atîta zarvă pentru o «născocire evreiască»?… Ne îndoim în mod serios. Urmărind atît relatările istorice despre Iisus, cît şi cele evanghelice, avem anumite rezerve în a crede că Iisus ar fi fost evreu, aşa cum afirma M. Eliade, şi că divinitatea căreia i se închina el şi o numea Tată era Yahwe al evreilor.”
Cărui neam i-a aparţinut Iisus?
In subcapitolul Caracterele tipologico-raseologice ale lui Iisus, cel care semnează, din păcate, cu pseudonimul „Zamolxe” încearcă să demonstreze ideea că Iisus ar încarna tipul uman carpato-danubian. Iată care sînt argumentele: „Beneficiem de două descrieri amănunţite ale lui Iisus: una a lui Lentullus, funcţionar roman în regiunea Tyr şi Sydon, şi cealaltă a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate împăratului de la Roma. Să-i dăm cuvîntul lui Lentullus, care ne spune: «(Iisus) este de o statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lui este ca aluna coaptă şi îi cade pînă la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lată, exprimînd inocenţă şi linişte. Nicio pată sau zbîrcitură nu se vede pe faţa lui rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă nu arată niciun argument pentru vreo critică logică, iar barba lui bogată şi de aceeaşi culoare cu părul este lungă şi se desparte în două pe la mijloc. Ochii sînt albaştri-vineţii, blînzi şi senini» (diacon Gheorghe Băbuţ, Vămile Văzduhului, Istoria despre Hristos, Documente istorice, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1993, p. 116).
De altfel, în majoritatea icoanelor creştine, mai vechi sau mai noi, Fecioara Maria este înfăţişată cu acelaşi păr şaten, ochi albaştri, piele deschisă la culoare… Prin urmare, nimic din caracterele tipologico-rasiale ale evreilor. Faptul este dovedit şi de afirmaţia lui Pontiu Pilat: «Trecînd într-o zi pe lîngă lacul ce se cheamă Siloam, am văzut acolo mare mulţime de popor, iar în mijlocul ei pe un tînăr… Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puţin mă aşteptam să văd, atît de mare era deosebirea dintre el şi ascultătorii lui… El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atît de senină şi de dulce, un contrast mai izbitor decît între el şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate» (ibidem, p. 121). Urmărind relatările celor două oficialităţi romane, tragem concluzia că Iisus nu era evreu! Dar cărui neam putea aparţine el? Ne lămuresc în această privinţă Eugen Delcea şi Paul Lazăr Tonciulescu, care, vorbind despre tărtărienii plecaţi spre Sumer din «Ţara Soarelui Răsare» (Dacia), spun că, sumerienii, «în acord cu prezumţiile sumerologilor», aveau ochii mari, buzele subţiri, nasul drept sau puţin acvilin şi pielea albă, fiind de tip brahicefal (cu fruntea lată) – descriere ce se potriveşte perfect tipului uman geto-dacic. La acesta se adaugă portul bărbii lungi şi al pletelor (Eugen Delcea/ Paul Lazăr Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, Editura Obiectiv, Craiova, vol. I, p. 63). Iar I. I. Russu completează: «…Dacii erau aşa cum este aproape în totalitate poporul român, iar brahicefalii europoizi (a se înţelege tărtărienii – n.n.), cuceritori ai Sumerului la mijlocul secolului al IV-lea, nu puteau fi decît cu părul castaniu» (ibidem, p. 64). Prin urmare, după caracteristicile tipologice, Iisus se încadrează tipului uman carpato-dunărean şi nicidecum tipului semitic!”
Asemănări bizare
In cartea sa Piramida ocultă, Cristian Crăiţă rezumă legenda Gemenilor Divini Zamolxis. Intre aceasta şi „istoria” lui Iisus Cristos pot fi sesizate cu uşurinţă numeroase similitudini. Iată care sînt acestea:
- Mama Gemenilor Divini, Zamolxis, se numea (Fecioara) Maria, ca şi mama lui Hristos. La naşterea Copiilor Cereşti au venit, dinspre Marea Neagră, adică de la Răsărit, trei magi cu daruri, aşa cum au venit, tot de la Răsărit, la naşterea lui Iisus;
- Regele scit Erete a vrut să-i ucidă pe pruncii Apollon şi Artemis, întocmai cum regele Irod a vrut să-l omoare pe pruncul Iisus. Ca să scape de persecuţiile lui Erete, Aisepios (tatăl adoptiv al Copiilor Cereşti), şi soţia lui, împreună cu pruncii, au fugit la Cabesos, iar Iosif, mama şi copilul, în Egipt;
- Tinerii zei traco-daci au participat la Canonia („nunta”, conform românescului cununie), iar Hristos a fost invitat la nunta de la Cana;
- In graiul traco-dac, conducătorului unui ţinut i se spunea
PILEAT („nobil”, „stăpîn”), iar guvernatorul roman în timpul căruia a fost răstignit Hristos a fost Pilat din Pont;
- Inainte de a fi ucis, Apollon s-a retras în crîngul AKES-SAMENOS („Grădina Sfîntă”), iar Iisus în grădina Ghetsimani;
- Cea care l-a uns cu mir pe Apollon se numea Modula, iar cea care l-a miruit pe Iisus a fost Maria din Magdala;
- Pe o gemă tracică, Apollon (cu supranumele de OR-PHEOS – „Cel Jelit”) apare crucificat ca şi Hristos, în iconografia creştină;
- Iisus a fost crucificat pe dealul Golgota, care înseamnă „Locul Căpăţînii” iar zeul trac a fost ucis pe colina ARGE-DAVA (jud. Giurgiu), „Locul Capului”, „Căpăţîna”. Cel care l-a adus acasă pe Apollon ucis a fost tatăl adoptiv, AISEPIOS, nobil din ţinutul AURUMETTI (Ialomiţa); cel care a luat trupul lui Iisus de pe cruce şi l-a pus în mormînt a fost un om bogat din Arimateea, cu numele de Iosif;
- Naşterea Gemenilor Divini a fost prorocită de Orpheus, căruia i s-a mai spus şi Ion „Magnificul”; profetul care i-a pregătit Calea lui Iisus a fost Ioan Botezătorul. Lui Orpheus i-au tăiat capul MANAIDES („Dansatoarele”), pe timpul marii preotese SALONAI, iar Sfîntului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul în urma unui dans al Salomeei;
- Primii patru apostoli ai lui Iisus au fost: Simon, zis Petru, Andrei, Iacov şi Ioan, iar primii patru „ucenici/apostoli” ai lui Apollon au fost Asanum, zis Petrae, Andar, Iacchus şi Ion, care erau fraţi de lapte ai zeului. Ultimul apostol al lui Hristos a fost Pavel din Tars, iar cel care a reabilitat cultul zamolxian a fost Boerebuistas, căruia poporul i-a zis şi PAVEL TER („Cel mai mare împărat de pe pămînt);
- Ca şi zeul trac, Hristos a înviat şi s-a înălţat la cer.
duminică, 20 noiembrie 2011
Crestinismul Miscarii Legionare – cadru de formare a viitorilor Sfinti din inchisorilor comuniste
Imnul biruintei
Chinuiti si-nfometati
infruntam urgii,
Stam crucificati,
Transformati in torte vii.
Se smulge neamul din suferinta,
Nadejdea si-o ridica la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi il duce
Navalnic spre marea biruinta.
Din zbuciumul si suferinta noastra
Se-nalta-n zarea albastra
Ca o catapeteasma-n sarbatoare
Imnul biruintei legionare!
(V. Gafencu)
La 24 Iunie 1927, vineri, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, a luat fiinta, din pronia divina, „Legiunea Arhanghelul Mihail”, denumita astfel dupa icoana Sf. Arhanghel Mihail, protectorul ei, icoana purtata in toate ceasurile de suferinta. Întemeietorul, tanarul Corneliu Zelea Codreanu, marturiseste:
Eram asa de putini si asa de saraci, incat nu numai ca am fost tinta sagetilor ironiei altora, dar ne-am ingrozit noi insine de saracia noastra. Credinta insa nu ne-am pierdut-o nici o clipa. N-am avut nici o secunda de indoiala. Pare ca Dumnezeu inadins ne-a adunat asa de saraci pentru ca sa arate ca in victoria legionara materia n-a avut nici un rol. Din primul moment am avut viziunea clara a victoriei finale si mi-am asumat intreaga raspundere a conducerii. De atunci am trecut prin greutati, primejdii si riscuri nenumarate, dar aceasta viziune a victoriei nu m-a parasit nici o secunda…
De atunci a intrat in viata sociala si in vesnicie miscarea romaneasca de revigorare moral-spirituala, comparata cu ceea ce, in monahismul ortodox, a fost miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama (secolul XIV). Fenomenul legionar poate fi patruns in esenta sa doar pe cale teologica. El nu se reduce la politica, nici la anticomunism, nici la eroism de bravura, nici la gesturi sau imbracaminte, cum fals considera chiar unii „apropiati” de fenomenul legionar. Legiunea este o parte a Bisericii, face parte din ea. Lupta impotriva comunismului ateist si a tuturor nedreptatilor; are un temei spiritual, crestin: lupta impotriva raului.
Sfantul Apostol Pavel ii dojeneste astfel pe crestini: „In lupta voastra cu pacatul, mi v-ati impotrivit inca pana la sange“ (Evrei 12,4). Lupta aceasta este nevazuta, cum arata acelasi apostol: Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare”. (Efes. 6, 11-13). Deci o lupta interioara cu sine insusi, cu patimile si neputintele personale, si de aici rezultand formarea unui om nou, crestin, cat se poate de desavarsit, moral, integru, cinstit si constiincios in fiecare domeniu de activitate, inclusiv in politic si social. Acest lucru a fost realizat tocmai de Miscarea Legionara in membrii ei si, prin ei, in toata tara, dorind o „tara sfanta ca soarele de pe cer“, cum spunea Mota.
A fi un om moral si cinstit, iubitor de Dumnezeu si de Neam. Atat putea face Legiunea. Mantuirea se da prin mijloacele harice ale Bisericii. Nici o substituire asadar, nici un conflict, nici o competitie intre cele doua. Ci o completare: ce nu putea face Biserica prin cler, facea Legiunea pe planul moral, civic, social, cultural si politic. Iar desavarsirea acestui om integru, omul nou, avea loc in trupul Bisericii. O alaturare organica fericita, o fuziune intre cer si pamant, intre divin si uman, intre transcendent si imanent.
Ca n-a fost sa fie tara toata ca „soarele de pe cer”, nu e vina Miscarii, ci a dusmanilor vazuti si nevazuti. Dar cu atat mai mare e vina lor ca au impiedicat un lucru bun si frumos. Vesnic vor purta ocara cerului ca au impiedicat cele mai sfinte si nobile idealuri prin mijloace cu totul necinstite. „Cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii. Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Mat. 18, 6-7; Lc. 17, 2).
Iata asadar, unii au ales jertfa cu arma in mana, altii in inchisori, in chinuri inimaginabile. Virgil Maxim imagineaza un dialog intre Capitan si Dumnezeu:
- Luam asupra noastra pacatele acestui neam, a zis Capitanul, oferind Miscarea Legionara lui Dumnezeu, ca jertfa de ispasire pentru pacatele neamului. Iar Dumnezeu a acceptat:
- Luati-le!… Si Fiul Meu a luat asupra Lui de bunavoie pacatele lumii. Veti patimi si voi! Fratii vostri de sange si dusmanii Mei va vor ucide!
- Da, Doamne, raspundem noi, dar asa cum pe El L-ai inviat din morti, nadajduim sa fii si cu noi, ca la invierea Neamurilor, sa nu fim in afara dragostei Tale! Si credem ca aceasta nadejde ne va izbavi!
(Imn pentru crucea purtata)
Intreaga suferinta a fost mijloc de purificare, jertfa de ispasire a pacatelor neamului. Si atunci cand iti pui viata pentru ai tai, din dragostea lui Hristos Dumnezeu, cum sa nu fii cinstit dupa moarte ca un placut Lui! Ca un sfant!
Extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche
Chinuiti si-nfometati
infruntam urgii,
Stam crucificati,
Transformati in torte vii.
Se smulge neamul din suferinta,
Nadejdea si-o ridica la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi il duce
Navalnic spre marea biruinta.
Din zbuciumul si suferinta noastra
Se-nalta-n zarea albastra
Ca o catapeteasma-n sarbatoare
Imnul biruintei legionare!
(V. Gafencu)
La 24 Iunie 1927, vineri, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, a luat fiinta, din pronia divina, „Legiunea Arhanghelul Mihail”, denumita astfel dupa icoana Sf. Arhanghel Mihail, protectorul ei, icoana purtata in toate ceasurile de suferinta. Întemeietorul, tanarul Corneliu Zelea Codreanu, marturiseste:
Eram asa de putini si asa de saraci, incat nu numai ca am fost tinta sagetilor ironiei altora, dar ne-am ingrozit noi insine de saracia noastra. Credinta insa nu ne-am pierdut-o nici o clipa. N-am avut nici o secunda de indoiala. Pare ca Dumnezeu inadins ne-a adunat asa de saraci pentru ca sa arate ca in victoria legionara materia n-a avut nici un rol. Din primul moment am avut viziunea clara a victoriei finale si mi-am asumat intreaga raspundere a conducerii. De atunci am trecut prin greutati, primejdii si riscuri nenumarate, dar aceasta viziune a victoriei nu m-a parasit nici o secunda…
De atunci a intrat in viata sociala si in vesnicie miscarea romaneasca de revigorare moral-spirituala, comparata cu ceea ce, in monahismul ortodox, a fost miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama (secolul XIV). Fenomenul legionar poate fi patruns in esenta sa doar pe cale teologica. El nu se reduce la politica, nici la anticomunism, nici la eroism de bravura, nici la gesturi sau imbracaminte, cum fals considera chiar unii „apropiati” de fenomenul legionar. Legiunea este o parte a Bisericii, face parte din ea. Lupta impotriva comunismului ateist si a tuturor nedreptatilor; are un temei spiritual, crestin: lupta impotriva raului.
Sfantul Apostol Pavel ii dojeneste astfel pe crestini: „In lupta voastra cu pacatul, mi v-ati impotrivit inca pana la sange“ (Evrei 12,4). Lupta aceasta este nevazuta, cum arata acelasi apostol: Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare”. (Efes. 6, 11-13). Deci o lupta interioara cu sine insusi, cu patimile si neputintele personale, si de aici rezultand formarea unui om nou, crestin, cat se poate de desavarsit, moral, integru, cinstit si constiincios in fiecare domeniu de activitate, inclusiv in politic si social. Acest lucru a fost realizat tocmai de Miscarea Legionara in membrii ei si, prin ei, in toata tara, dorind o „tara sfanta ca soarele de pe cer“, cum spunea Mota.
A fi un om moral si cinstit, iubitor de Dumnezeu si de Neam. Atat putea face Legiunea. Mantuirea se da prin mijloacele harice ale Bisericii. Nici o substituire asadar, nici un conflict, nici o competitie intre cele doua. Ci o completare: ce nu putea face Biserica prin cler, facea Legiunea pe planul moral, civic, social, cultural si politic. Iar desavarsirea acestui om integru, omul nou, avea loc in trupul Bisericii. O alaturare organica fericita, o fuziune intre cer si pamant, intre divin si uman, intre transcendent si imanent.
Ca n-a fost sa fie tara toata ca „soarele de pe cer”, nu e vina Miscarii, ci a dusmanilor vazuti si nevazuti. Dar cu atat mai mare e vina lor ca au impiedicat un lucru bun si frumos. Vesnic vor purta ocara cerului ca au impiedicat cele mai sfinte si nobile idealuri prin mijloace cu totul necinstite. „Cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii. Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Mat. 18, 6-7; Lc. 17, 2).
Iata asadar, unii au ales jertfa cu arma in mana, altii in inchisori, in chinuri inimaginabile. Virgil Maxim imagineaza un dialog intre Capitan si Dumnezeu:
- Luam asupra noastra pacatele acestui neam, a zis Capitanul, oferind Miscarea Legionara lui Dumnezeu, ca jertfa de ispasire pentru pacatele neamului. Iar Dumnezeu a acceptat:
- Luati-le!… Si Fiul Meu a luat asupra Lui de bunavoie pacatele lumii. Veti patimi si voi! Fratii vostri de sange si dusmanii Mei va vor ucide!
- Da, Doamne, raspundem noi, dar asa cum pe El L-ai inviat din morti, nadajduim sa fii si cu noi, ca la invierea Neamurilor, sa nu fim in afara dragostei Tale! Si credem ca aceasta nadejde ne va izbavi!
(Imn pentru crucea purtata)
Intreaga suferinta a fost mijloc de purificare, jertfa de ispasire a pacatelor neamului. Si atunci cand iti pui viata pentru ai tai, din dragostea lui Hristos Dumnezeu, cum sa nu fii cinstit dupa moarte ca un placut Lui! Ca un sfant!
Extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche
Constiinta
Felul in care un indian a definit constiinta pare nu numai amuzant, ci si foarte semnificativ:
"Constiinta este un obiect triunghiular ascutit care locuieste în interiorul meu. Cand fac ceva rau, se învarte si îmi produce mari dureri. Dar daca fac în continuare lucruri rele, obiectul se va rasuci atat de mult, încat colturile sale se vor toci si nu-mi vor mai produce nici o durere. “
"Constiinta este un obiect triunghiular ascutit care locuieste în interiorul meu. Cand fac ceva rau, se învarte si îmi produce mari dureri. Dar daca fac în continuare lucruri rele, obiectul se va rasuci atat de mult, încat colturile sale se vor toci si nu-mi vor mai produce nici o durere. “
Abonați-vă la:
Postări (Atom)