Despre Zei

Mircea Eliade scria despre zeii tracilor ca sint ”marii anonimi ai religiei vechi” si, pentru ca erau mai vechi decit ai popoarelor vecine, nu s-au mai pastrat informatii despre ei. In viata strabunilor nostri, religia ocupa un loc mult mai important decit in zilele noastre, iar crestinismul a cistigat un numar mare de adepti numai in secolul al IV-lea e.n
Mina dreapta a conducatorilor daci, viceregii, erau marii preoti care, pe linga faptul ca il sfatuiau pe rege in cele mai importante treburi de stat, uneori il urmau la conducere.
Dacia, mai ales dupa cucerirea romana, era un mozaic religios, plin de credinte si divinitati pagine, caci fiecare colonist din imperiu si-a adus zeitatile de acasa. Fastuoasele manifestari religioase au contribuit si ele la procesul de romanizare al Daciei.
Mai mult, dr. arhitect Florea Costea, cel mai cunoscut specialist in istoria dacilor din Brasov, spune ca, din cauza importantei deosebite a religiei, romanii au avut grija ca, dupa cucerire, sa transforme vechile sanctuare.
Dacii credeau in nemurirea sufletului, deoarece pentru ei viata trupeasca era doar trecatoare, iar cea vesnica, a sufletului, ii astepta pe cei viteji si vrednici in imparatia zeului suprem Zamolxis.
Herodot spunea ca ”dacii stiu sa se faca nemuritori”. Ca o dovada a glorificarii vietii de dupa moarte, dacii faceau banchete si chefuiau la inmormintari, iar la nasteri jeleau copilul abia venit pe lume. Acest obicei s-a mai pastrat in unele sate din tara.Cultele orientale invadeaza provincia daca spre finele sec. al II-lea e.n., dar mai ales sub dinastia Severinilor. Procesiunile fastuoase, ritualurile exotice promiteau mintuirea adeptilor in lumea de dincolo.
Cel mai important zeu adus din Orient, din Persia, este Mithras, care a fost adoptat de o buna parte a populatiei dacice. Acesta era zeul luminii, al dreptatii si victoriei impotriva raului.
Pe teritoriul vechii Dacii s-au descoperit circa 300 de inscriptii si reprezentari sculpturale ale lui Mithras. Cultul zeului persan se desfasura in temple subterane, unde participau credinciosi din toate straturile sociale.
Multe divinitati s-au contopit cu Mithras si au imprumutat din teologia lui elemente de dogma.
Istoricul Tudor Dumitru precizeaza, in aceeasi carte, ca in prima jumatate a secolului al III-lea e.n., Mithras se afla in fruntea tuturor cultelor din Dacia, adorate atit de soldati, cit si de populatia civila.
Alti zei orientali care au fost adorati de daci au fost Cybele (Marea mama a zeilor), Isis si Dea Syria. Dea Syria s-a bucurat de protectia imparateselor siriene. Multi baali orientali s-au contopit cu tatal zeilor de la romani, luindu-si numele acestuia, alaturi de ale lor. In tainele misterelor orientale erau admisi numai cei initiati, organizati pe grade.

Dacii adorau si notiuni abstracte ca Virtutea, Victoria, Speranta, Sanatatea etc.
Pe unele piese de parada sint reprezentate scene amoroase
O alta zeitate importanta pentru daci era Cavalerul trac, ce stapinea cimpurile, padurile, ogoarele si fiarele salbatice. Este prezent in Dacia in aproape 50 de reliefuri sculptate de mici dimensiuni si in mai multe monumente mari. Acesta era venerat de populatiile tracice din regiunea balcano-dunareana, iar in inscriptile grecesti apare sub numele de Heros si in cele latine sub acela de Heron. Pentru adeptii lui, Cavalerul trac era ”protectorul casei si al familiei, intemeietorul de colonii sau neamuri, stapinul celor vii si celor morti, invincibil, plin de forta si vesnic”. In reliefurile din piatra este reprezentat ca un tinar calaret in galop sau la pas, la vinatoare ori in diferite ipostaze rituale. Uneori, imaginea lui este insotita de cea a altor trei divinitati : Cybele, Hermes si Dionysos. Majoritatea sculpturilor Cavalerului trac provin din Dobrogea (Histria, Tomis si Callatis), iar restul din Transilvania si Oltenia.
Arheologul brasovean Florea Costea afirma ca, in aceeasi zona balcano-dunareana,s-au descoperit piese de parada, din argint si argint aurit, in care sint reprezentate scene amoroase, dintre un barbat si o femeie. Cei doi, care simbolizeaza probabil zeii fecunditatii, apar goi in cele mai ”fierbinti” si variate pozitii, care se repeta in mai multe scene ce impodobesc coifuri si alte obicete de parada folosite de nobili. Se pare, cultul falic, adorat de vechii greci, se trage tot de la traci.Fara indoiala ca zeitatea suprema a dacilor a fost Zamolxis, numit si Zalmoxis, zeul vegetatiei, al reinnoirii, al dualitatii fiintei umane si stapinul lumii mortilor.
Zeul Gebeleizis este mentionat o singura data in texte, de catre Herodot, care spunea despre el ca era divinitatea ce stapinea fulgerele si tunetele.
Cei mai multi istorici sint de acord cu varianta ca Zamolxis si Gebeleizis sint una si aceeasi divinitate. Faptul ca dacii trageau cu sagetile in cer, in anumite ritualuri, i-a facut pe unii cercetatori sa se indoiasca de faptul ca Gebeleizis era zeitatea cerului, caci este greu de crezut ca un popor superstitios ar putea sa se razvrateasca impotriva unei zeitati, printr-un gest simbolic de agresiune.
Despre Zamolxis s-au nascut tot felul de legende, inca inainte de cucerirea romana. Textele antice spun despre el ca, la inceput, a fost un muritor de rind, un fel de profet sfint al zilelor noastre, care apoi a fost zeificat de geto-daci. Mentiuni depsre el s-au descoperit de 30 de ori in texte scrise pina in Evul Mediu Dezvoltat.
Prima mentiune despre Zamolxis o face Herodot. Strabon si Hellanicos spuneau despre zeul dacilor ca a fost intii sclavul lui Pitagora, de la care a invatat tainele stiintelor, ca astronomia, matematica si filosofia. Dupa ce a fost eliberat, ar fi fost si prin Egipt, unde si-a insusit si mai multe cunostinte, devenind un erudit de seama. Asa s-ar explica faptul ca a preluat unele precepte ale religiei si spiritualitatii grecesti, egiptene, si ale marelui filosof.
Dupa ce a strins avere, s-a intors acasa, unde a inceput sa ii invete pe preoti marile taine. Arheologul Florea Costea este convins ca aceasta teorie nu poate fi adevarata, caci Zamolxis nu a fost contemporan cu Pitagora, cei doi traind la distante mari de timp si spatiu.
O data la patru ani, dacii sacrificau un om pentru Zamolxis, aruncindu-l in virfurile lancilor. Ce se stie cu certitudine este ca Zamolxis statea intr-o pestera din muntele sfint Kogaionon,de unde iesea o data la patru ani. Atunci vorbea numai cu cei initiati, probabil preoti, si carora le dezvaluia intelepciunea sa. Porphyrius scria ”unii spun ca el mai este numit Thales”, un nume similar cu cel al filosofului ionian din sec. al VI-lea i.e.n. Acest nume ar putea sa faca legatura zeului cu lumea plantelor si inflorirea lor, caci in greaca ”thaleo” inseamna a inflori.
Intr-un alt pasaj al lui Porphyrius se mentioneaza faptul ca Zamolxis a cazut odata in miinile tilharilor, care l-au legat la fata si l-au tatuat. Tatuarea era o practica cunoscuta la nobilii traci.
Grecii credeau ca Zamolxis i-ar fi invatat pe druizii celtilor toate tainele. O data la patru ani, geto-dacii aduceau zeului jertfa cea mai inalta, un om, caruia i se lua viata de carne spre a i se darui cea de spirit.
Celui sortit jertfirii i se spuneau toate pasurile si dorintele care urmau sa fie transmise dupa moarte zeului, dupa care era aruncat in lanci. Istoricul Vasile Pirvan scria :
”Si aceasta jertfa e asa de sfintita incit, daca cel aruncat in virf de lanci nu moare, inseamna nu ca zeul are mila de el, ci dimpotriva, ca-l osindeste la moartea eterna a vietii trupului, si-l socoate nevrednic de a se arata inaintea sa. Ferice de cel ce, aruncat in lanci, pierde viata trupului spre a se destepta in viata cea vesnica, la zeul din cer.”