luni, 26 septembrie 2011

Forta cuvintelor


Émile Coué a fost timp de aproape 30 de ani farmacist în Troyes (Franţa), totuşi el nu a devenit celebru datorită reţetelor sale, ci datorită unei propoziţii simple, banal de simple: “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere”.

Cu aceste cuvinte el a tratat mii de pacienţi intr-o clinica gratuita in Nantes, pacienti cu boli considerate incurabile la vremea respectivă, (reumatism, dureri acute de cap, astm, pareze, TBC, bâlbâială, deformări ale tegumentelor datorită TBC-ului, cancer, ulcere etc.), multe dintre ele fiind considerate de medicina alopată incurabile chiar şi astăzi.

“Nici o dată nu am tratat pe nimeni , ci i-am învăţat să se trateze singuri”spunea E.Coue. Miraculosul tratament poate parea copilaresc deoarece tot ceea ce făcea era sa-i puna pe pacienţi să repete in fiecare zi de 20 de ori propoziţia de mai sus înainte de masă şi de încă 20 de ori seara. Cu toate acestea, actele dovedesc în mod incontestabil că pacienţii părăseau clinica vindecati.

Explicatia acestui tratament miraculos este insa banala autosugestie…Daca in viata de zi cu zi am folosi cele doua principii ale Autocontrolului , si anume :
a) Nu ne putem gândi în acelaşi timp decât la un singur lucru
b) Concentrându-ne suficient de puternic asupra unui gând, acesta devine realitate,
vom descoperi puterea extraordinara care exista in fiecare dintre noi.
Cum pe nivelele Alfa şi Beta forţa cuvintelor este mult întărită si daca zi de zi veti folosi frazele “Zi de zi mă simt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere.” si “Nici o influenţă negativă, nici un gând negativ nu poate pătrunde pe nici unul din nivelele conştientului, subconştientului şi inconştientului meu, nici în Alfa şi nici în Beta” veti ramane surprinsi de forta extraordinara a cuvantului. Scutul protector ce se va forma in jurul vostru va fi unul extrem de puternic iar multe dintre atacurile energetice cu care ne confruntam aproape zilnic , se vor dovedi ineficiente. Succes si perseverenta!

Dan Seracu

2 comentarii: