De ce îmbătrînim? De ce murim?

Autor: Ionel Grama
„Doamne, de ce laşi oamenii să moară şi tot faci alţii în loc? N-ar fi mai simplu să-i laşi în viaţă pe ăştia?“ (Din scrisoarea unui copil către Dumnezeu)

Dana P., Suceava: „Dacă este adevărat că celulele din corpul nostru se reînnoiesc permanent, atunci de ce îmbătrînim şi murim?”
In paginile revistei noastre, am mai abordat tematici legate de ADN-ul uman, de gene şi genetică. Pentru a-i răspunde cititoarei noastre, trebuie să începem prin a reaminti că formarea, dezvoltarea şi funcţionarea organismelor vii se desfăşoară după un algoritm înscris în moleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN) printr-un cod genetic. In anul 1920, botanistul german Hans Winkler a definit genomul ca fiind totalitatea genelor dintr-o celulă. Genomul uman cromozomial este o imensă bibliotecă, în care există 5.000 de cărţi a cîte 300 de pagini fiecare, cuprinzînd în total un milion de milioane de cuvinte.
Desigur, această comparaţie ne duce cu gîndul la ceva uriaş, care nu are cum să încapă într-o singură vietate. In realitate, toate aceste „instrucţiuni“ sînt scrise pe 23 de molecule, fiecare ADN avînd o lungime de 1,8 metri şi un diametru de 2,4 nanometri. Pentru cei nefamiliarizaţi cu astfel de unităţi de măsură, un nanometru este egal cu a miliarda parte dintr-un metru. Şi ce au în comun aceste „manuale”, care nu pot fi văzute decît cu microscopul electronic, cu îmbătrînirea şi moartea?
Se ştie că 1,5% din ADN codează proteine, altă serie de 1,5% controlează, reglează şi corectează procesele desfăşurate de prima parte. Cea mai mare parte, 97%, desfăşoară operaţiuni care ne sînt necunoscute. Se pare că una dintre funcţiile acestei părţi o reprezintă copierea, repetarea şi reconstrucţia celulelor distruse din diverse motive. In această secvenţă a programului se află şi răspunsul la întrebarea pusă de cititoarea noastră. Celula nou creată este asemănătoare cu „vechiul model“, dar nu este identică! Ea are „ceva” în plus sau în minus faţă de cea al cărei prototip a fost copiat. Fiecare reproducere este doar o multiplicare a ceea ce a fost înainte, diferenţele care apar permanent declanşînd nenumărate probleme. Acel „ceva” în plus poate da naştere la apariţia malformaţiilor, a tumorilor, la îngroşarea ţesuturilor, a vaselor de sînge.
Acel „ceva” în minus duce la pierderea elasticităţii, la o imunitate scăzută, la dereglarea proceselor fizico-chimice responsabile de buna funcţionare a organismului. Mai simplu, lucrurile se petrec ca atunci cînd, folosind un şablon, decupăm alte exemplare dintr-un anume model. De fiecare dată însă, noul model va fi „tăiat” cu un milimetru în plus sau în minus. Trebuie ştiut faptul că, prin genomul mitocondrial se transmit de la mamă la făt nu numai informaţiile utile, ci şi cele inutile, greşite, unele perpetuate de la generaţiile trecute. Mai departe, evoluţia merge de la sine. Noul „manual” (genom – n.n.), cu plusul sau minusul său, va pune în aplicare sinteza proteinelor şi a enzimelor, care dau formele fiinţelor vii şi funcţionalitatea acestora după instrucţiunile pe care le are. Dacă la „defecţiunile“ de tipar adăugăm şi greşelile pe care le săvîrşim în viaţă, referitoare la alimentaţie, odihnă, echilibru spiritual ş.a.m.d., avem răspunsul complet la întrebarea „de ce îmbătrînim şi de ce murim?”.