Nu se stie precis care a fost cauza surghiunului, cu toate ca in „Tristele” (II. v. 179-218) gasim o explicatie: ” Dar mai ramane ceva: sunt invinuit de-o crima Vai! rusinoasa: c-am fost adulter profesor” Ceea ce stim este ca Ovidiu a trait in partile acestea, ale noastre, pana la varsta de 60 de ani cand a si murit. Exista unii cercetatori care considera ca Tomisul lui Ovidiu ar fi fost pe undeva pe la nordul Marii Negre, prin tinutul massagetilor. Pe ei ii invit sa revada, impreuna cu mine, informatiile cu privire la localizarea Tomisului, pe care le gasim chiar la Ovidiu. 1. „Tristele” (II, v. 179-218), scrisoare catre Augustus, traducere versificata de St.Bezdechi: „ Sufar dureri negraite aici, parasit intre dusmani; Nimeni n-a fost surghiunit in departari asa de mari. Eu numai fost-am trimis langa a Istrului guri inseptite, Unde de-a Polului Nord geruri cumplit rebegesc.” Deci, Tomisul nu poate fi la nordul Marii Negre ci undeva langa gurile de varsare ale Dunarii in Marea Neagra, acolo unde se gaseste si azi Tomis/Constanta. 2. „Tristele” (V,7) , „Moravurile tomitanilor”: „Cartea asta pe care o citesti, iti soseste din tara Unde Danubiu cel lat apele-si varsa in Pont.” 3. „Ponticele” (III, 5): „Te intrebi de unde iti vine scrisoarea pe care o citesti? De aci, unde Istrul se uneste cu apele azurii ale marii.” Cred ca informatiile primite de la Ovidiu elimina orice alta opinie cu privire la o alta localizare a Tomisului. Despre orasul Tomis si locuitorii lui.
Orasul era inconjurat de ziduri nu prea inalte, „cu paza pe ziduri si zavor pe la porti, impiedicand astfel pe dusmanosii de geti”( Tristele, III,14,v.27) sa patrunda in ea.” Aici nu se gasesc carti de la care sa am un indemn si inspiratie „.....”in loc de carti, suiera sagetile si armele” prin aer. „ Cea mai mare nenorocire este sa traiesti intre bessi si intre geti! Cea mai mare nenorocire este sa-ti aperi viata prin porti si prin intarituri de cetate si de-abia sa ai siguranta in puterile locale”(Tristele, IV, 1, v. 67-106). „ Cat tanar am fost, am fugit de luptele cele aspre ale ostirii si cu mainile mele n-am atins decat armele placerii. Iar acum la o varsta inaintata ( de peste 50 de ani, n.a. ), pieptul mi-l apar cu sabia, coastele cu scutul si parul meu albit il var sub coif. Cand paznicul ne anunta , din locul de observatie, prind numaidecat armele cu mana mea timida. 
Dusmanul crud ( getul, n.a.), purtand arcul si sagetile sale imbibate in venin, se arata sub ziduri cu calul sau gafaind. Si, precum lupul lacom rapeste si duce cu sine prin samanaturi si prin padure oaia ce nu s-a retras in tarla, tot asa dusmanul barbar taraste pe cel ce l-a gasit pe camp neaparat de ingradeala portilor. Fiind prins, el sau il urmeaza ( pe get , n.a.) si primeste latul legat de gat sau cade de sageata lui( a getului, n.a.) otravita.” „Coasta aceasta, macar ca-ntre Geti si-ntre greci e-mpartita, Insa de Getii rebeli pare sa tina mai mult. Vezi intr-un numar mai mare pe Geti si sarmati, ce, calare, Vin si se duc tot foind prin a orasului strazi. Nu e niciunul din ei sa nu poarte in spate o tolba, Arc si sageti ce la varf unse-s cu fiere de sarpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte intreaga; Barba si pletele lor n-au fost taiate nicicand. Mana deprinsa le e sa-nfiga in dusmani cutitul, Care la orice barbar sta langa sold in chimir.” Cred ca nu este nevoie de prea multa imaginatie sa ne inchipuim ce s-a intamplat 100 de ani mai tarziu; aceiasi romani, dupa ocuparea a 14% din teritoriul Daciei, zavorati in cetati, inconjurati de dacii doritori de razbunare, tremurau pentru vietile lor, bestemandu-si „norocul” de a se gasi in mijlocul stramosilor nostri. 
In cei 152 de ani de nesemnificativa ocupatie ( pana la eliberarea Daciei de catre Regalion- stranepot al lui Decebal - 258 A.D.), au avut parte de mai mult de 100 de razboaie cu dacii locali cat si cu cei liberi. Vanatoarea de romani era pentru ei nu un sport, ci o datorie de onoare pe care si-o indeplineau cu tenacitate, brutalitate si succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu