Ocultarea istoriei neamului

O serie impresionantă de artefacte a fost catalogată, fără să fie cercetată în prealabil, ca fiind falsuri fără valoare istorică. Astfel mintenaş au fost fabricaţi câţiva ţapi ispăşitori pentru a ascunde adevărul falsificării sau furtului acestor aşa zise… făcături. Mistificarea unor date s-a făcut în cazul tăbliţelor de la Sinaia şi în multe altele. Mai mult, acestea fiind catalogate drept falsuri, au fost vitregite de şansa de a fi văzute expuse la muzeu dar au fost depozitate/aruncate de-a valma în subsolul Muzeului Naţional de Arheologie din Bucureşti în nişte coşuri de nuiele timp îndelungat.
În momentul de faţă există două tabere: – Unii care încearcă să discrediteze piesele cum ar fi în Proiectul Limbilor Thraco-Daco-Moesiene – un site al lingvistului Sorin Olteanu în care acesta conchide că tăbliţele sunt falsuri fără să le studieze atent. - Un alt grup încearcă să dezgroape adevărul ascuns în întunericul istoriei. Aceştia sunt Dr.Săvescu, preşedintele „Societăţii Dacia Revival Internaţional”, Dan Romalo cu remarcabila carte „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Adrian Bucurescu în „Tainele tăbliţelor de la Sinaia”, Dumitru Manolache cu „Tezaurul dacic de la Sinaia”.
Dacă vrem să găsim informaţii despre aceste piese le putem căuta pe site-ul lingvistei Aurora Petan – Bibliotheca Dacica, în care susţine autenticitatea artefactelor. Dintre contestatari s-au ridicat voci în decursul timpului care au afirmat că autorii „falsurilor” ar putea fi Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Nicolae Densuşianu, etc. Regele Carol I, în 1875, a reuşit să schimbe un teren din Bucureşti pentru un teren din Poiana Văcăriei care aparţinea Mănăstirii Sinaia, teren unde aveau să apară Castelul Peleş şi Pelişorul. Se pare că la momentul începerii excavaţiilor pentru construirea Peleşului s-au descoperit numeroase piese din aur inscripţionate în relief. După ce i s-au făcut copii în plumb, tezaurul a fost topit de regele Carol I şi transformat în fonduri necesare construcţiei.
Pe replicile pieselor de tezaur există imagini în clar ale cetăţii dacice Sarmisegetuza Regia care la vremea respectivă (1879) nu fusese încă descoperită (templu dezvelit de arheologul I.H.Crişan la finele anilor ‘50) cât şi scrieri încifrate, în relief precum si Şarpele Tomitan nedescoperit în acele vremuri. Din motivele pe care vi le-am enumerat mai sus, tezaurul de la Sinaia nu numai că nu a fost studiat, înregistrat, inventariat timp de aproximativ o sută de ani, dar a mai fost şi prădat până când au mai rămas doar câteva piese. Mă întreb aşa, într-o doară, dacă tot sunt falsuri de ce acei muzeografi care trebuiau să protejeze artefactele „au avut grijă” să le valorifice prin toată lumea.
de Cosmin ŞTEFĂNESCU