duminică, 20 noiembrie 2011

Crestinismul Miscarii Legionare – cadru de formare a viitorilor Sfinti din inchisorilor comuniste

Imnul biruintei

Chinuiti si-nfometati
infruntam urgii,
Stam crucificati,
Transformati in torte vii.

Se smulge neamul din suferinta,
Nadejdea si-o ridica la Cruce,
Mihai Arhanghelul azi il duce
Navalnic spre marea biruinta.

Din zbuciumul si suferinta noastra
Se-nalta-n zarea albastra
Ca o catapeteasma-n sarbatoare
Imnul biruintei legionare!
(V. Gafencu)

La 24 Iunie 1927, vineri, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, a luat fiinta, din pronia divina, „Legiunea Arhanghelul Mihail”, denumita astfel dupa icoana Sf. Arhanghel Mihail, protectorul ei, icoana purtata in toate ceasurile de suferinta. Întemeietorul, tanarul Corneliu Zelea Codreanu, marturiseste:
Eram asa de putini si asa de saraci, incat nu numai ca am fost tinta sagetilor ironiei altora, dar ne-am ingrozit noi insine de saracia noastra. Credinta insa nu ne-am pierdut-o nici o clipa. N-am avut nici o secunda de indoiala. Pare ca Dumnezeu inadins ne-a adunat asa de saraci pentru ca sa arate ca in victoria legionara materia n-a avut nici un rol. Din primul moment am avut viziunea clara a victoriei finale si mi-am asumat intreaga raspundere a conducerii. De atunci am trecut prin greutati, primejdii si riscuri nenumarate, dar aceasta viziune a victoriei nu m-a parasit nici o secunda…
De atunci a intrat in viata sociala si in vesnicie miscarea romaneasca de revigorare moral-spirituala, comparata cu ceea ce, in monahismul ortodox, a fost miscarea isihasta a Sf. Grigorie Palama (secolul XIV). Fenomenul legionar poate fi patruns in esenta sa doar pe cale teologica. El nu se reduce la politica, nici la anticomunism, nici la eroism de bravura, nici la gesturi sau imbracaminte, cum fals considera chiar unii „apropiati” de fenomenul legionar. Legiunea este o parte a Bisericii, face parte din ea. Lupta impotriva comunismului ateist si a tuturor nedreptatilor; are un temei spiritual, crestin: lupta impotriva raului.
Sfantul Apostol Pavel ii dojeneste astfel pe crestini: „In lupta voastra cu pacatul, mi v-ati impotrivit inca pana la sange“ (Evrei 12,4). Lupta aceasta este nevazuta, cum arata acelasi apostol: Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare”. (Efes. 6, 11-13). Deci o lupta interioara cu sine insusi, cu patimile si neputintele personale, si de aici rezultand formarea unui om nou, crestin, cat se poate de desavarsit, moral, integru, cinstit si constiincios in fiecare domeniu de activitate, inclusiv in politic si social. Acest lucru a fost realizat tocmai de Miscarea Legionara in membrii ei si, prin ei, in toata tara, dorind o „tara sfanta ca soarele de pe cer“, cum spunea Mota.
A fi un om moral si cinstit, iubitor de Dumnezeu si de Neam. Atat putea face Legiunea. Mantuirea se da prin mijloacele harice ale Bisericii. Nici o substituire asadar, nici un conflict, nici o competitie intre cele doua. Ci o completare: ce nu putea face Biserica prin cler, facea Legiunea pe planul moral, civic, social, cultural si politic. Iar desavarsirea acestui om integru, omul nou, avea loc in trupul Bisericii. O alaturare organica fericita, o fuziune intre cer si pamant, intre divin si uman, intre transcendent si imanent.
Ca n-a fost sa fie tara toata ca „soarele de pe cer”, nu e vina Miscarii, ci a dusmanilor vazuti si nevazuti. Dar cu atat mai mare e vina lor ca au impiedicat un lucru bun si frumos. Vesnic vor purta ocara cerului ca au impiedicat cele mai sfinte si nobile idealuri prin mijloace cu totul necinstite. „Cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii. Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Mat. 18, 6-7; Lc. 17, 2).
Iata asadar, unii au ales jertfa cu arma in mana, altii in inchisori, in chinuri inimaginabile. Virgil Maxim imagineaza un dialog intre Capitan si Dumnezeu:
- Luam asupra noastra pacatele acestui neam, a zis Capitanul, oferind Miscarea Legionara lui Dumnezeu, ca jertfa de ispasire pentru pacatele neamului. Iar Dumnezeu a acceptat:
- Luati-le!… Si Fiul Meu a luat asupra Lui de bunavoie pacatele lumii. Veti patimi si voi! Fratii vostri de sange si dusmanii Mei va vor ucide!
- Da, Doamne, raspundem noi, dar asa cum pe El L-ai inviat din morti, nadajduim sa fii si cu noi, ca la invierea Neamurilor, sa nu fim in afara dragostei Tale! Si credem ca aceasta nadejde ne va izbavi!
(Imn pentru crucea purtata)

Intreaga suferinta a fost mijloc de purificare, jertfa de ispasire a pacatelor neamului. Si atunci cand iti pui viata pentru ai tai, din dragostea lui Hristos Dumnezeu, cum sa nu fii cinstit dupa moarte ca un placut Lui! Ca un sfant!
Extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche

2 comentarii:

  1. Nu sunt eu adepta miscarilor extremiste,dar ideile expuse in randurile anterioare mi se par in regula(poate ar fi cazul sa ne trezim putin si sa infruntam propria realitate,pentru ca modele si puncte de plecare avem destule).Alina

    RăspundețiȘtergere
  2. Cata nevoie avem de o astfel de ideologie in zilele acestea intunecate.

    RăspundețiȘtergere