Caldura focului

In timpul Sfintei Spovedanii, un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, imi simt sufletul greu de pacate. Cum pot sa fiu iarasi linistit, cand stiu ca am gresit?
- Fiule, omul nu trebuie sa-si piarda niciodata speranta. Chiar daca am pacatuit, Dumnezeu ne va ierta greselile, dar cu o conditie: sa ne caim. Sa ne caim cu sinceritate, din suflet. O sa-ti dau un exemplu. Afara este iarna grea, gerul este mare. Du-te si adu-mi un turture de gheata.
Cand tanarul s-a intors tinand bucata de gheata in mana, parintele a luat-o si a aruncat-o in soba, unde turturele a inceput imediat sa se topeasca la caldura focului.
- Ai vazut gheata pe care ai luat-o de afara?! Era asa de la inceputul iernii si tot asa ar mai fi ramas, oricat ar fi stat in frig. Dar acum, ca ai adus-o inauntru, vezi cum a inceput sa se topeasca? Devine iarasi apa curata si folositoare. Cat era inghetata nu era buna de nimic.
La fel este si sufletul, atunci cand ingheata de atatea pacate. Dar daca te caiesti sincer, caldura rugaciunii tale si harul Domnului topesc tot ce-i rau si-ti aduc viata si liniste in suflet.
- Priveste pomii de afara, i-a mai spus parintele. Sunt inghetati de ger, dar, la primavara, soarele ii va incalzi si iarasi se vor trezi la viata.
La fel sa ai si tu rabdare si incredere in bunatatea si mila lui Dumnezeu si sa te caiesti din suflet, fiindca asa cum caldura focului topeste gheata, la fel cainta sincera vindeca sufletul bolnav de pacate.
"Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune."