DACIA SECRETĂ - ADRIAN BUCURESCU

Pentru ca cele ce urmeaza sa fie cat mai bine intelese vom face o prima precizare: geto-dacii s-au detasat de contextul celorlalte semintii printr-o performanta unica - sunt singura semintie europeana cu o neclintita continuitate in cele trei dimensiuni ale fiintei sale (spatiu, timp si spiritualitate).
Numai constienti de aceasta realitate vom putea sa imbratisam exceptionala mostenire spiritual-initiatica a “Cultului lui Zalmoxis”.
Se cuvine a face o distinctie intre perioada de inceput a “Cultului Zalmoxian” (nasterea si implinirea ca forma distinct magica) si perioada de extindere (transfer) dincolo de perimetrul formarii sale, in cuprinderea Greciei antice, unde continua sub o forma readaptata, cunoscut si comentat de majoritatea specialistilor drept “Cult al lui Apollon”. Reintarim ceea ce spuneam in capitolul - ORFEU -. Este regretabila confuzia inca acceptata de multi autori: Orfismul este un lucru aparte, ORFEU nu este Apollon, cum nici Zalmoxis nu este ORFEU.
Sa ne intoarcem deci, cu mai bine de 1300 de ani I.Hr. la vremea cand influenta bacantelor scazuse considerabil, la vremea in care pe faimosul KOGAION mai oficiau Preotii Cultului Luminii. Si daca spiritul a nazuit intotdeauna spre inaltimi, socotim ca superba salba de creste muntoase a Carpatilor a contribuit in buna masura la asezarea in acest perimetru a unei lucrari initiatice aparte, cu nimic mai prejos de marile scoli ale antichitatii.
Reamintim ca inca din vremea “Oficierilor Orfice”, prezenta celtica, cu druizii in prim plan, a lasat urme concrete in practica initiatica pe aceste meleaguri, urme care inca se mai resimteau in timpul aparitiei Zalmoxismului.
Nasterea celor doi Copii Divini
O inscriptie tracica plaseaza cu exactitate locul nasterii celor doi gemeni ceresti: “Magii, cand au auzit vestea despre cei doi nascuti pe taramul de Apus al Lacului Alb, au pornit indata de la Marea Neagra, catestrei in goana cailor…” (Altar de piatra - Strunga - Macedonia) sau pe o alta inscriptie descoperita la Hinog (Constanta): “La apus de Ochiul Lin, doi copii din flori a nascut Aurora (Cea luminoasa).”
Sa intram in intimitatea legendei, incercand sa decriptam cine erau cei doi Copii Divini.
Asa dupa cum a prorocit ORFEU, la 24 de veacuri de la moartea sa, pe o inscriptie de pe un altar de piatra (confluenta raurilor Timis cu Bistra) se consemna: “Aprindeti luminile, caci s-au nascut, pe malul apei, conform previziunilor Doi Sfinti. Laudati sa fie !”
Legenda spune ca Maria (Divina Fecioara) a pogorat pe pamant in chip de prunca si a fost adoptata si crescuta in Templu pentru a sluji la Altarul Marelui Zeu. Intr-o zi un trimis al Cerului (CAEPROEZUS) a anuntat-o ca va naste un baiat si o fata, Fii ai Domnului Universului. Afland ca Maria e insarcinata, superioara Templului a alungat-o. Ajunsa intr-o padure ce impanzea o colina mai inalta a nascut in chinuri, persecutata de duhul malefic al Universului.
Dupa ce copiii au implinit 7 luni, pe Maria au luat-o la Cer Ingerii (ANSES), in timp ce gemenii dormeau. Ramasi singuri pruncii au fost adoptati de o familie de daco-geti care aveau in cinstire ca si intreaga comunitate pe CHAREY (Fecioara).
Tatal adoptiv (AISEPOS) PASTORUL, iar mama adoptiva (BRITO-LAGIS) DIVINA LUPOAICA, au fost nevoiti sa fuga impreuna cu cei doi prunci, care erau de mult asteptati sa se nasca (inca din vremea lui ORFEU).
Peste acelasi neam al NAPEI-lor, la nord de raul Naparis (Ialomita), domnea ERETE (TEPOSUL) care credea cu tarie ca nasterea celor doi, va aprinde scanteia revoltei in randul napeilor. De aceea ERETE a dat ordin sa fie ucisi toti pruncii ce ar putea avea varsta gemenilor.
Parintii adoptivi s-au refugiat la nord, in teritoriul necontrolat de ERETE. La 13 ani copii au fost despartiti, baiatul fiind luat de preoti si desemnat uceniciei de initiere. Ceremonia a imceput prin purificarea lui prin botez, in acelasi rau Naparis (Ialomita) pe care a plutit capul lui ORFEU.
Pe o caramida descoperita la Drobeta este consemnata urmatoarea inscriptie: “Zeii nostrii au trait simplu, dar la treisprezece ani, Tatal Ceresc i-a schimbat la fata.”
Mai intai geto-dacii si mult dupa aceea grecii i-au numit pe cei doi gemeni ZALMOXIS -si ulterior pentru a-i deosebi l-au numit pe baiat APOLLON (Albul) iar pe fata ARTEMIS (Rosia).
Dupa moartea lui ERETE, peste comunitatea napeilor a fost rege, PYTHA-GORAS (Vita sau Fiara Puternica) care era in gratiile scitilor si putinilor greci care vietuiau intre napei. Aisepos si ai sai s-au reintors in mijlocul napeilor la vechea lor gospodarie.
Retragandu-se pe noile meleaguri, Zalmoxis - Apollo a renuntat la continuarea vietii ca initiat slujitor al Altarului, preferand sa pazeasca oile lui Aisepos.
Pentru a fi cat mai aproape de turmele tatalui, Zalmoxis a sapat un bordei spatios in coasta unui deal spre a-i servi de locuinta.
Ne oprim deocamdata pentru a puncta doua intelesuri, consemnate si interpretate diferit de majoritatea istoricilor.
Deducem ca Zalmoxis nu a fost sclavul vestitului Pitagora (initiat si matematician) ci supusul regelui PYTHA GORAS ceea ce este cu totul altceva. De asemenea subterana in care este receptat Zalmoxis a-si tine inceputurile initiatice fata de o seama de adept!, nu este altceva decat bordeiul sapat de inca, pastorul Zalmoxis.
Evident napeii au fost cuceriti, treptat, de farmecul si cunostintele tanarului Zalmoxis si au inceput sa asculte de el. Ca sa-i faca sa inteleaga mai usor un mod mai bun de viata, Zalmoxis - Apollon a asezat legile divine pe rime si melodie, ajungand pana acolo incat a pus si tablele matematice pe versuri:
“BAN AGNA INO” - “Cinci fara unu”
“OPTO PE TEB MO…” - “Opt supra doi am…”
Treptat, Zalmoxis a inchegat un grup insemnat de ucenici, asigurandu-i ca prin cunoastere (stiinta) pot deveni mai puternici. Abia apoi cunostintele din medicina, din perimetrul ierburilor de leac, al descantecelor si din adancul tainelor magice vor alcatui o adevarata invatatura in stare a-i face deosebiti:
“ZANVOT VAVOT VRNYL UNT MIL”
(Invatatura voastra va birui si muntele)

MOARTEA SI INVIEREA
Iubitor de cunoastere, regele PYTHA GORAS, venea destul de des la bordeiul lui Zalmoxis. Dezbateau cu siguranta probleme tinand de misterele Cerului, sau de predictii vizionare privind soarta comunitatii lor de napei.
Din nefericire nici getii, nici scitii si cu atat mai putin grecii, destul de salbatici in felul lor, nu erau prea impresionati de intalnirile celor doi si nici de inteligenta celor doi. Ba mai mult, au gandit in putinatatea inchipuirii lor, cum ar putea sa-i invrajbeasca. De aceea au momit pe multi dintre napei, fortand chiar mana lui PYTHA GORAS, promitandu-le ca daca cei doi se vor infrunta si Zalmoxis va invinge vor avea libertate deplina.
Planul lor se bizuia cu siguranta, pe aspectul fragil, de flacau subtire si inca neformat pe care il etala Zalmoxis.
Totusi in intalnirea care a avut loc, cei doi s-au infruntat la tranta, intrecerea cu arcul si la manuirea sabiilor. Victoria intreita a lui Zalmoxis - Apollon a fost generatoarea legendei Cavalerului Trac invingand dragonul (PYTHON) sau balaurul.
Tinandu-se de cuvant regele a acordat lui Zalmoxis stapanirea peste neamul daco-get de la AKER-SOMENOS (Gradina Sfanta) pana la granita de apus a napeilor.
Pastorul Zalmoxis, devenit conducator si responsabil al atator suflete, si-a inceput lucrarea, dublat de sora sa, inzestrata si ea cu darul sfant al prezicerii. Unele din actiunile lor au fost receptate ca adevarate minuni, ridicandu-le statutul de Copii Divini.
Traditia spune ca, aflandu-se la o nunta la care CANONIA (Cununia) se petrecea in aer liber, s-a abatut peste locul cu pricina un nor gros aducator de ploaie. Zalmoxis si-a pus sageata in arc si tintind norul a slobozit 3 sageti, rostind un descantec anume.
Imediat ploaia s-a oprit si nuntasii si-au reluat petrecerea.
Alta data, fiind chemati intr-un satuc de la nord de Magura Sacra, s-au aflat la capataiul unei fetite muribunde careia parintii disperati nu stiau ce sa-i mai faca. Atunci a rostit Zalmoxis celebrele cuvinte: “TILLITO COUMI!”(Copila ridica-te!) si fata de indata s-a ridicat sanatoasa.
Evident, scitii si mai ales grecii nu vedeau cu ochi buni ascendentul lui Zalmoxis si nici n-au uitat afrontul adus lui PYTHA GORAS, indemnandu-l pe rege sa ucida pe “barbarul” ajuns vestit si respectat.
La inceput regele n-a acceptat. Pe masura insa, ce supusii sai plecau tot mai des la Zalmoxis sa-l consulte sau sa-i asculte invatatura, a incuviintat un plan, pus la cale de o sleahta condusa de cel mai priceput arcas al lor TANTA-LOS (Dintosul).
Sora sa Rosioara, i-a prezis lui Zalmoxis sfarsitul, intocmai oii nazdravane din balada Miorita, dar acesta stiindu-si prin puteri magice viitorul, si-a urmat soarta fara ezitare. Asadar in ziua de ajun a Sf. Gheorghe de azi si care atunci corespundea datei la care se desfasura cea mai importanta ceremonie pastoreasca, Zalmoxis insotit de Ion, fiul mai mic al lui AISEPOS, s-a cufundat in rugaciune si dupa ce s-a aratat Steaua Pastorului, s-a pornit spre locul praznicului.
In timp ce sarbatoarea se derula pe malul drept al raului Naparis (Ialomita), in crangul de pe malul stang pandeau deja ucigasii gata de atac.
Renuntand in ultima clipa la atitudinea sa pasiva, Zalmoxis s-a urcat intr-un stejar batran ca sa-si potriveasca o ramura zdravana de baltag. Tantalos si-a incordat arcul si a strapuns pieptul tanarului cu o sageata otravita. In cadere corpul sau, zdrelit de ramuri, a ramas atarnat in forma de cruce cateva minute. Lumea care s-a adunat la strigatele de spaima ale lui Ion, a mai putut auzi ultimele cuvinte ale lui Zalmoxis: “HELIS, HELIS, ALMIIS ABA TANI !”
(”Doamne, Doamne, Marire Tie !”)
Scrasnind din dinti, micul Ion a smuls sageata ucigasa din pieptul lui Zalmoxis si ajutat de oameni l-au coborat asezandu-l pe sarica ciobaneasca, sus la stana, privegheat doar de cei dragi.
Legenda spune ca la miezul noptii, toti cei ce-l privegheau au adormit in afara de sora sa Artemis. Atunci s-a intamplat miracolul care avea sa-i zguduie pe geto-daci.
Inca din timpul vietii Magul-pastor le spusese napeilor ca va invia. Mai tarziu printre denumirile date Cavalerului Trac va fi si aceea de “SOL-DO-BOOYSENOS” sau “Domnul Patimilor”. O gema tracica ni-l infatiseaza de altfel, ca pe un crucificat cu trupul gol (dezbracat), asemeni napeilor (celor goi) cu inscriptia: “OR-PHEOS VAKKANKOS” (Cel jelit s-a Inaltat) - a Inviat
Mult mai tarziu, versiunea marilor initiati zalmoxieni a fost consemnata si pe o stela de marmura (Constanta) cu textul:
“Frumosul tanar din moarte a inviat. Sora lui rana i-a vindecat-o.”
Similitudinea cu motivul Hristic de mai tarziu a intrigat pana si pe Fericitul Origenes care scria:
“Apoi fiindca noi (crestinii - n.n.) cinstim pe cel prins si mort, cum spune Celsus, el crede ca noi am facut la fel ca getii care cinstesc pe Zalmoxis”
Dupa invierea sa, conform unor variante mai vechi Zalmoxis a ajuns sa cutreiere lumea, cunoscand o sumedenie de taine desprinse din cultul altor semintii, evident sub raport initiatic. Dupa alta mai moderna, a cutreierat doar Geto-Dacia, travestit, nevoit mereu a-si ascunde chipul ce pastra inca urmele caderii printre ramurile ste-jarului, sub o gluga anume confectionata.
Ce credem ca e bine sa retinem este paleta destul de larga a simbolurilor intiatice, dintre care la un loc de cinste era vestita pentagrama, luata la acea vreme aproape sigur, direct sau prin cai intermediare de la egipteni.
Pentru a incheia cum se cuvine, vom lasa din nou rostirea legendei sa creioneze finalul de “traire pamanteasca”, finalul de prezenta al celor doi gemeni divini in perimetrul geto-daciei lor.
Se spune ca, o zi inainte de marea despartire, cei doi si-au chemat apropiatii (ucenicii) la cina de despartire. Undeva la “Echinoctiul de Toamna”, putin dupa culesul viilor, Zalmoxis-Apollon si Rosioara-Artemis au baut o cupa cu apropiatii asigurandu-i ca pe urmatoarea o vor bea tot impreuna, in Paradis.
Cu siguranta la acea masa sfanta, cei doi au impartasit ucenicilor cateva din tainele ce aveau sa fie pastrate. In traditie acel ceas a ramas sub denumirea de CON CINNA NALEINNA - “Marea Cina a Vrednicilor”.
A doua zi, cei doi si-au luat ramas bun de la rude pana in clipa in care “in vazduh s-au ivit lucruri neintelese. Schimbari de necrezut: lumina Soarelui a disparut asternandu-se noaptea, brazdata de fulgere si clatinata de vijelia vantului. Multimea s-a imprastiat inspaimantata. Dupa ce tulburarea a incetat, lumina a stralucit din nou, dar platoul era gol…”
Ucenicii au spus multimii ca cei doi au fost luati de ANSES (Ingeri) si dusi in Cer la TATO-NIPAL (Tatal Cerurilor).
De atunci s-a sarbatorit BESKOS sau BACCHUS (Inaltarea) la culesul viilor. Cu acest prilej se tineau serbari sfarsind prin adevarate festinuri in timpul carora multimea striga EVOE (Marire, Inaltare) iar Zalmoxis-Apollon era considerat D-ION-YSOS (Urmasul lui Ion) marcand continuitatea “Cultului Orfic” in Zalmoxism, sau cultul lui CAP-NOBATAI (Domnul nevazut). Ceremoniile se sfarseau si incepea noaptea la lumina facliilor, dar atragem atentia ca nu trebuie sa confundam aspectul de credinta (manifestarile de masa), intru recunoasterea lui Zalmoxis, cu practica Magic-Initiatica a ucenicilor si Marilor Magi pastrata in taina de piatra a KOGAION-ului.

INITIEREA
Initierea la geto-daci, consta ca in orice alt procedeu initiatic intr-o suita de invataturi si etape, parcurse treapta cu treapta spre stadiul de Maestru.
Dupa ce, individul care dorea cu toata fiinta sa porneasca pe drumul Initierii, era cercetat printr-o conversatie libera de chiar Zalmoxis, dupa ce verdictul era favorabil, viitorul ucenic era chemat, singur sau cu mai multi la confirmarea sa prin “Botez”. Aproape ca in “Cultul lui ORFEU”, cel ales intra dezbracat in apa, de obicei la ceasul amiezii si era insotit de asta data de 3 Magi-Preoti care-l asistau. Primul dintre ei cufunda vasul sacru in undele raului Naparis (Ialomita) si varsandu-i continutul pe crestetul novicelui rostea: “- Sa crezi cu toata fiinta in Invatatura !” Apoi al doilea repeta operatiunea rostind aceeasi fraza. Dupa ce si cel de-al treilea oficia rostind indemnul de a crede in Invatatura, novicele primea aceeasi haina aspra si lunga, apoi, insotit de cei 3 era dus in incinta perimetrului de initiere pe munte. Acolo ingenunchea in fata Altarului invocand pe Tatal Ceresc:
“Parinte fii alaturi de mine, Eu iti apartin !”
Urmau 40 de zile de purificare si rugaciune, timp in care era supravegheat de departe, fara a fi tulburat.
Dupa parcurgerea celor 40 de zile, ucenicul era purtat intr-o procesiune solemna la lumina facliilor in fata marelui preot. Aceasta a fost oarecum perioada de NASTERE si fara de ea nu era admis nimeni la etapa de cunoastere a INVATATURII.
In fata Altarului ucenicul ingenunchea si rostea in gand multumirea catre Tatal Ceresc.
Apoi Marele Preot il ridica de umeri aratandu-i pe rand cele doua picioare ucenicului: “Sa stii si sa nu uiti! Initiatul are doua picioare, altele decat lumea. Unul este insasi Invatatura, Credinta si dorinta de Cunoastere, fara de care nu poti pasi. Al doilea, Rabdarea - cea care echilibraza si face pasul bun, chiar daca el nu pare spornic.”
Din acel moment, ucenicul incepea cu adevarat patrunderea Tainelor. Invata si era indrumat de Magi-Preoti in miracolul astrelor, in metodele de decriptare a previziunilor din semne, in lumea mirifica a plantelor de leac, in taina trupului si a medicinii oculte, in priceperea de a te autocontrola.
“Lasa-ti trupul sa vorbeasca. Asculta-l si lucreaza asupra lui nu numai cu mintea ci si cu sufletul.”
Vorbele cadeau rar si ucenicul incerca sa retina totul intr-o chinuitoare lupta cu sinele.
“Sa nu uiti ca cele 7 necesitati ale trupului tau sunt: a respira, a te hrani, a bea, a te misca, a te purifica (spala, dejecta, urina), a face dragoste, a te odihni. Toate cele 7 isi cer pretuirea. De cum le vei intelege asa le vei domina sau vei sta sub ele”.
Poate cel mai greu era taramul magic, acolo unde lucrurile inca abia se ghiceau si efortul era dublu: a vedea cu vederea fizica si cea de dincolo de vedere. Dupa cei trei ani de incrancenare intre sumedenia de lucruri ce se cereau stiute urmau alte 40 de zile de post si rugaciune. La sfarsitul lor, ucenicul primea acceptul de a urma cea de-a doua etapa: CALEA MAGICA - unde lucrurile se schimbau cu totul. Mai intai era lasat un an prin lume sa-si consolideze cunostintele, sa le aplice unde era chemat s-o faca si mai ales sa se puna de acord cu sine. Urmarit, de multe ori dublat de ochiul atent al Magiior-Preoti, initiatul era reprimit la “Solstitiul de Toamna”, pentru prima oara, alaturi de magi la CINA ALESILOR.
Apoi din nou ingenunchea in fata Altarului ascultand rostirea Marelui Preot:
“Viata este Lumina, iar lumina este vesnica ! De cate ori vei uita aceasta, intunericul te va impresura…”
Pornit pe ultima etapa, initiatul era acomodat treptat cu tainele geometriei sacre, cu taina puterii nascatoare de lumina. Conturul Pentagramei ajungea in ultimul an sa-i fie lacas si spatiu de veghe. Practicile de autocontrol acolo se desfasurau si tot acolo apareau revelatiile.
“Nu uita - LUMINA Pentagramei magice este IUBIREA! Dar ca s-o faci luminoasa, trebuie sa ajungi la esenta Pentagramei - IERTAREA !”
Lucrurile pana nu demult involburate se asezau cu incetul in “Ordinea Sacra” dictata de puterea CREDINTEI. “Poti invinge predestinarea numai armonizandu-te cu propriul tau destin”
Invatatura lua sfarsit cu putin inainte de ultima incercare. Acum putea realiza cat de iute au zburat cei 3 ani si cat de uriasa era zestrea pe care o primise in timpul curgerii lor.
Gatit sufleteste si trupeste initiatul era condus din nou cu alai, trecut pe sub bolta de lumina, sub care valvataile inimii erau asemeni zecilor de faclii aprinse.
Urma finala purificare. Cu pasi siguri se apropia si fara sa ezite traversa dansul fascinant si ametitor al flacarilor ce se prelingeau din gurile tainice ale grotei subterane.
In mijlocul dogorii se oprea o clipa surazand.
“Neatins esti de flacari, in mijlocul primejdiei! Zambeste si crede…”
Vocea rasuna in urechi pana dincolo de iadul flacarilor si ingenunchea in fata Altarului. Pentru prima oara vedea de aproape pe cei trei mari Magi-Preoti socotiti Maestrii desavarsiti: Maestru TRADITIEI, Maestrul JERTFEI si Maestrul LUMINII - adunati laolalta pentru a-l recunoaste pe el Mag si initiat in taina de veacuri a maritului Zalmoxis.
Haina lunga, de lana alba, ii confera o stralucire palida pe langa stralucirea ochilor, aproape de neinfruntat.