Preistoria spatiului carpatic

Aveau geto-dacii un alfabet alcatuit din 22 de semne?

Cercetatorul si universitarul Mihail Diaconescu arata intr-un articol publicat in revista "Dacia Magazin", nr. 5 din iunie 2003 si intitulat "Memorialistul si geograful Aethicus Histricus si receptarea operei sale in timp si in lume" ca geto-dacii ar fi avut un alfabet compus din 22 de semne. Considerat personalitate a culturii noastre, Aethicus Histricus s-a nascut in Dacia Pontica, la Histria, in a doua jumatate a secolului al IV-lea si a murit in prima parte a secolului al V-lea e.n., probabil tot in Dobrogea.
Ca negustor de aur, argint si pietre scumpe, a calatorit in regiuni indepartate, in sate si cetati din Europa, Africa si Asia. Pornind de la Dunare si Marea Neagra pe Marea Mediterana, a trecut prin Dalmatia si Tracia pana in Thesalia, apoi a atins coastele Spaniei (unde a stat un an) si coastele Peninsulei Scandinave, unde se afla "Marea inghetata". A stat un an in Armenia, ulterior deplasandu-se in tinuturile Mesopotamiei, apoi in Mongolia, India, la Izvoarele Gangelui, Ajungand in Insula Ceylon, s-a intors acasa trecand prin Arabia, Cannan, Egipt si Libia.
Atat in timpul peregrinarilor, cat si la intoarcerea sa acasa si-a consemnat toate experientele in lucrarea sa, cunoscuta sub numele Cosmographia. In unele pasaje autorul a consemnat realitati enigmatice, utilizand o combinatie personala de semne grafice latine, grecesti si ebraice, la care a adaugat literele unui alfabet local, cunoscut azi sub numele de alfabetul aethicus.
Acest alfabet de 22 litere este asociat de unii cercetatori straini si romani cu sistemul semnelor grafice ale geto-dacilor. Nu este exclus, daca avem in vedere faptul ca regele Cotiso I si-a redactat poemele sale in limba getica pentru care avea nevoie de un alfabet capabil sa exprime nuante ale fonetismului specific conationalilor sai.
Cosmographia lui Aethicus Histricus a fost cunoscuta si apreciata de alti eruditi dupa moartea sa, cum ar fi Sfantul Isidor de Sevilla (got de origine, care a trait intre 550-635) sau de Ieronimus, care traia intr-o manastire benedictina, in secolul al VIII-lea, acesta dandu-i lucrarii o redactare abreviata.
Versiunea prescurtata a Cosmographiei lui Aethicus Histricus a fost cunoscuta si de alti invatati ca benedictinul Harabanus Maurus (780-856), care il citeaza si ii reproduce alfabetul.
Mai tarziu, opera sa a fost cunoscuta si apreciata de catre mari geografi si cartografi umanisti, cum sunt olandezul Gerhardus Mercator (1512-1592) si germanul Sebastian Münster (1488-1552).
In anii 1853-1854, invatatul german H. Wutke a editat Cosmographiei lui Aethicus Histricus dupa manuscrisul abreviat de la Leipzig (secolul al VIII-lea), cel mai vechi cunoscut pana astazi.

O scriere sacra, incarcata de simboluri

In urma cu cinci ani, la Milano s-a desfasurat un simpozion stiintific intitulat "Originile scrierii", in cadrul caruia cercetatorul Haral Harmann, de la "Research Centre on Multilingualism" din Bruxelles, a reluat, pe baze documentare noi, ideea privind aparitia primelor incizii scrieriforme pe obiecte descoperite in arealul carpato-balcanic, adica in spatiul a ceea ce s-a numit "vechea Europa".
Noua teorie lansata in cadrul simpozionului academic de la Milano venea sa acrediteze ideea, care pentru cercetatorii Vechii Europe nu era chiar noua - conform careia aparitia scrisului era impinsa cu mult inainte de anul 3.300 i.Hr., devansand cu peste doua mii de ani chiar scrierea hieroglifica egipteana. Inceputul scrierii in bazinul carpato-balcanic ar data, asadar, din mileniul al VI-lea i.Ch., avand ca motivatie, desigur, atat consideratii cultico-ritualice (pentru "a vorbi cu zeii", cum zice Harmann), cat si administrativ economice,
De la primele semne de scriere incizata pe tablitele ceramice descoperite in "Corona Montium", adica in Ardeal, mai apoi in regiunea Balcanilor, la pictogramele incrustate pe placutele de argila din Mesopotamia (3500 - 3300 i.Hr.), de la hieroglifele egiptene de pe placutele de os (3200 - 3000 i.Hr.) la pictogramele cu inscriptii de pe Valea Indului (inca nedescifrate - circa 2500 i. Hr) sau cele din China, din timpul dinastiei Shang (circa 1500- 1200 i.Hr), de la enigmaticele mesaje ale zapotecilor mexicani (circa 600 i. Hr.) pana la atatea si atatea inscriptii avand ca suport ceramica si piatra, ce isi asteapta inca descifrarea din partea cercetatorilor, de la toate acestea pana azi exista un drum lung, graind despre aparitia scrisului in istoria omenirii ca manifestare primara a unei mentalitati cultural-autoritare, reflex al organizarii cultice si administrarii tribale.
Astfel ca inscriptiile descoperite in arealul carpato-balcanic, cercetate cu atentie de oameni de stiinta si savanti de indiscutabila autoritate stiintifica (acad. bulgar Vladimir Georgiev, acad. rus Boris Perlov s.a.) apartin unei populatii neolitice preindoeuropene, databila 7500 - 3500 i.Hr (v. Marija Gimbutas). Revenind asupra chestiunii in 1997, cercetatoarea americana de origine lituaniana, Marija Gimbutas, precizeaza ca sistemul de scriere la vechi europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative, ci "era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungate folosiri a unor semne grafice incarcate de un simbolism particular". Aparitia acestei scrieri (cum atesta neolitice de la Turdas, apoi, de la Tartaria si, ulterior, la Asaia, in apropiere de Iasi) "este strans legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine".
Aceste incizo-ideograme graiesc despre o scriere primordiala apartinand carpato-danubienilor (sec. V i. Hr.), ce-au fost comparate de savantul rus Boris Perlov cu ideogramele sumeriene (sec. IV-III i.Hr.) si cu cele ale Linearului A din Creta (inceputul mileniului II i. Ch.). Identitatea caracterelor este nu numai frapanta, ci mai ales identitara sub aspectul unor conotatii privind un asa-zis ritual sacrificial dedicat zeului suprem Saue, nume cu "rezonante summeriene", generand o intreaga toponimie si hidronimie ardeleana.
In inciziogramele de pe tablitele de lut ars de la Tartaria se presupune a se fi folosit un vechi alfabet pelasg, unele din semnele acestuia pastrandu-se in rabojul plutasilor de pe Bistrita, socotit drept "cel mai vechi alfabet de pe teritoriul nostru". Acest "alfabet arhaic", cu semne identificabile in „runele scandinave, in cele aglo-saxone si in alfabetele Rhetilor si Salassinilor", cuprinde "caractere grafice, cari, pe langa toate ca astazi si-au pierdut valoarea fonetica, au insa o origine istorica"
In albumul "Identitati europene" (Ed. Tehnica, Buc, 1994), arh. Silvia Paun reproduce, cu o uluitoare probitate stiintifica, toate formele de mesaj, din istoria omenirii, de la cele zooantropomorfe la cele abstract-geometrice, precum si primele semne-mesaj privind comunicarea umana in timp si spatiu, de la scrierea pictografica la cea incrustata pe raboj sau abstract-geometrica. Rezulta, comparativ, "o uimitoare similitudine, pana la identitate" a unor semne, dovada ca "ele fac parte din marea masa a unei scrieri preistorice".
O reinterpretare a mesajelor incizate pictoideografice de pe tablitele de la Tartaria se cere imperios intreprinsa, in contextul in care au proliferat atatea aproximatii mitologice pe marginea acestor prime mesaje criptice din istoria omenirii.
Departe de a fi elucidata, aceasta scriere, comparabila cu alte sisteme de scriere, poarta totusi pecetea neoliticului arian din bazinul carpatic nord-dunarean si, desigur, un cod specific acelor realitati administrativ-cultice, care inca se lasa descifrat de specialisti, a aratat prof. drd. Zenovie Carlugea, din Targu-Jiu.

Mesaje preistorice descoperite in pesterile din Gorj

Primele mesaje izvorate din nevoia de comunicare ni s-au transmis sub forma unor imagini (antropomorfe, zoomorfe, etc.) sau, adesea, sub forma unor simple semne geometrice: cercul, linia curba, spirala, triunghiul, etc. Explicatia lor trebuie cautata, asa cum arata cercetatoarea Zoia Elena Deju, din Targu Jiu, intr-o mentalitate tribala vanatoreasca, pastorala si agricola, avand la origine paleo-simboluri indo-europene.
Surprinzatoarele analogii ce se pot stabili intre desenele rupestre antropomorfe si zoomorfe sau semne incizante, pe arii vaste euro-asiatice, constituie inca o dovada ca nevoia de comunicare a omului preistoric era aceeasi, fie ca el traia in pesterile Alpilor, ale Carpatilor, ale Uralo-Altailor sau ale Tibetului. Iata, spre exemplu, pentagrama dacica, identificata de cercetatorul arheolog, Vasile Boroneant in Pestera Chindiei din Mehedinti, regasita, ulterior, in cultura Greciei antice, in Diagrama lui Pitagora, dainuind in etnografia romaneasca pana azi, ca "un semn de mare mester",
Amuletele solare de la Turdas, Tablitele de la Tartaria, ca si cea descoperita la Dragoesti-Valcea, cu patru fascicule a cate trei raze, cu incizii simple, picturale sau ideografice, sunt, desigur, marturii preistorice, insa intentia expresiva a paleosimbolurilor se pierde in negurile preistoriei.
Ar fi fost interesant de observat ca simbolurile unghiulare de pe statueta de la Hotarani (cultura Vadastra, 5.250 i. Ch.) sunt aproape asemanatoare cu inscriptiile de pe strachina de la Gradesnita (Bulgaria) sau cu cele de pe fusaiola de la Kosovsko Mitrovita, Iugoslavia (reproduse de I. C. Gragan, Istoria Romanilor, Ed. "Europa Nova", Buc., 1994).
Avand in vedere toate aceste considerente privind semnele, imaginile si paleosimbolurile preistorice, studiul de fata se opreste la unele marturii descoperite de-a lungul timpului pe teritoriul judetului Gorj, fie in pesterile si avenele din Cheile Oltetului si Sohodolului, fie in cele de la Brosteni (Pestera Cioarei) sau Baia de Fier (Pestera Muierii).
Fiind pana la descoperirea lor, in 1928, de catre C.S. Nicolaescu-Plopsor, "singurele cunoscute in Romania", aceste manifestari de arta paleolitica stau in stransa legatura cu cele de pe versantul nordic al Carpatilor, unde exista un puternic centru musterian, dar mai ales, aurignacian, prin ale carui iradieri s-ar explica si asezarile paleolitice din Oltenia.
Aceste coduri-mesaje imagistice, intre care trebuie amintite si cele de pe Valea Jaresului, vorbesc de la sine despre inceputurile preistorice ale scrierii in acest spatiu Carpato-Danubian in care "s-a format si inchegat centrul cel mai mare si puternic al populatiei neolitice din Europa", concluzie la care a ajuns si cercetarea istorica contemporana.