Atlantida

Platon în lucrarea sa Critias, ne informează despre această insulă bizară, dedicată lui Poseidon (Neptun), precum şi despre năzuinţele atlanţilor de a cuceri şi stăpâni Europa ,Asia şi întreaga lume. Această insulă era situată undeva prin oceanul Atlantic, probabil în apropiere de Portugalia de azi. Nu trebuie să uităm nici faptul că potopul lui Noe a modificat probabil şi înfăţişarea uscatului. Atlantida avea o întindere mai mare decât Libia şi Asia Mică la un loc.
Autorul spune în continuare că s-a făcut odată o împărţeală între zei a tuturor regiunilor de pe pământ, astfel lui Poseidon i-a parvenit această insulă fermecătoare şi bogată atât în păşuni, cât şi în minereuri de tot felul, munţi înalţi, păduri cu pomi de toate soiurile. Primind în moştenire acest paradis terestru, zeul mări se indragosteste de o femeie muritoare cu numele Kleitho, cu care face 10 copiii. Acestora le va rămâne insula drept moştenire fiind împărţită în 10 părţi. Totuşi primul născut Atlas devine urmaş la tronul întregii împăraţi. Multe generaţii de urmaşi ai lui Poseidon au trăit pe această insulă şi multe au fost bogăţiile agonisite de ei, cum n-a mai fost şi nici nu va mai fi.
Atlanţii şi-au construit porturi, flotă maritimă, poduri, locuinţe şi temple.
Cel mai de seamă templu construit avea formă piramidală, era dedicat zeului tată Poseidon, numit Naos. Era o construcţie impozant de mare cu capela turnată în întregime din argint, acrotere din aur, tavanul interior copleşit cu fildeş şi stropit cu aur, argint şi orichal (era mai preţios decât aurul). În interior o enormă statuie a zeului tot din aur, era aşezată pe un car tras de şase cai înaripaţi. În jur erau situate alte statui a 100 de Nereide stând pe spatele delfinilor. În faţa templului se înălţau statuile tuturor urmaşilor la tron, fie bărbaţi sau femei.
Fiecare din cei 10 regi aveau în partea lor de moştenire o autoritate deplină asupra supuşilor lor. Ei singuri pedepseau şi trimiteau la moarte pe orcine voiau. Regii se jurau între ei la supunere zeului tată şi aduceau jertve deobicei câte un taur. După ce făceu acest legământ, sângele animalului sacrificat era băut, urmând apoi o ceremonie de rostogolire a regilor în cenuşă, ca simbol de deplină supunere şi ascultare.
Expansiunea atlanţilor va fi întreruptă brusc şi va lua sfârşit odată cu izbucnirea violentelor cutremure şi a cataclisului ce avea să urmeze. În numai o zi şi o noapte, această insulă cu întreaga ei populaţie a fost scufundată în ocean, fiind ştearsă complet de pe faţa pământului. După teoriile ştinţifice, cataclismul ar fi avut loc în jurul anului 9600 î.Hr.
Un alt document valoros care descrie acest dezastru, se găseşte în muzeul britanic din Londra. Este vorba de aşa numitul manuscris Troana, scris în urmă cu cca 3500 de ani de un autor apartenent al poporului Maya din Yucatan. „În al şaselea an al lui Kan la II Mulac în luna Zac, s-a lăsat un groaznic şi teribil cutremur, care a durat fără întrerupere până la 13 Chven. Ţara şi dealurile lui Mud în ţara Mu, au fost scufundate”. Insula a dispărut într-o noapte fiind necontenit zguduită de cutremur. În Atlantida trăiau cca 64 de milioane de locuitori. După cataclism, doar un număr foarte mic de locuitori ai Atlantidei au supravieţuit, emigrând în Egipt şi alte părţi ale lumii.
Capitala Atlantidei cu templele şi locuinţele sale îmbrăcate în aur, cu idoli de tot felul, cu magiile, desfrâul şi dezmăţul, cu răutăţile ei ajunse până la Cer, nu mai puteau fi îndurate. Urgia Domnului în câteva ore a scufundat acest continent, pe când Tamuz, Ishtar, Bachus, Pan, Ashteroth, Atys, Atlas...îşi vor lua zborul miraţi de cele întâmplate spre un nou început egiptean, babilonian, sumerian...
Fiindcă cei scăpaţi îşi vor continua opera nelegiuirilor şi vor depune o nouă sămânţă semyazică pe meleagurile pe care s-au refugiat şi istoria se va repeta, Dumnezeu va ridica de data aceasta potopul lui Noe, care îneca întreg uscatul pământean, dar, in urma celor doua imense cataclisme raman doar atlantii ce nu si-au uitat originea divina si scopul pentru care au ajuns pe Terra, exemplul cel mai concludent fiind cel al lui Hermes Trismegistos/Trismegistul.

Va urma...