Orasul secret de sub Sarmizegetusa

La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti

Tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, atrage atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari. Localnicii povestesc cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti(ce ii au ca stramosi tot pe daci-pelasgi), care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut.

Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile? Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.

Vescan - Sub acelasi tricolor (Mesaj pt. Cotroceni)

“Presedintele Obama se pregateste sa anunte public despre existenta extraterestrilor”

Televiziunea nationala chineza a anuntat ca presedintele SUA, Barack Obama, va desecretiza cateva cunoscute “Cazuri OZN”. Acesta va redeschide capitole ascunse opiniei publice despre intalniri de gradul III.
Se presupune ca accesul la fiserele UFO va fi facut in cursul acestui an. Stirea televiziunii “Xinhua” este evaziva si destul de speculativa. “Presedintele Obama se pregateste sa anunte public despre existenta extraterestrilor”, anunta televiziunea Xinhua care mai vorbeste despre o adevarata “cursa pentru dezvaluirea existentei OZN”, intre SUA si China.
Se vorbeste despre Apocalipsa, despre Sfarsitul timpurilor si despre faptul ca Obama este constient despre venirea “zeilor biblici” care vin sa salveze Terra de la catastrofa. Chinezii sunt marcati de aceste fenomene OZN de cand o aparitie asemanatoare a facut sa se inchida un aeroport, in iulie 2010.
Un urias obiect zburator a aparut deasupta pistelor de aterizare, iar aeroportul a fost inchis pentru mai multe ore. Nu s-a aflat pana la urma ce a fost, iar autoritatile chineze au spus ca este vorba despre un OZN. De atunci, chinezii au ramas sensibili la subiectul acesta, care este destul de des reluat si comentat la televiziunile din China.
Chinezii dezbat despre Paneta Nibiru, despre civilizatiile antice, sumeriene si presumeriene, ca si despre celebrii anunnaki, care au venit pe Pamant cu nave extraterestre si ar fi parintii omenirii. In documentarul prezentat la televiziunea chineza se spune ca presedintele Obama stie despre venirea extraterestilor si ca acesta ar fi in contact cu astfel de civilizatii evoluate.
Se spune, insa, ca nivelul de constinta al americanilor nu este atat de avoluat incat sa inteleaga la adevarata valoare o astfel de informatie.
Asupra acestui subiect ne atrage atentia si colaboratorul nostru Cristian Negureanu, expert in astfel de fenomene si care remarca la randul lui o coincidenta stranie. Anuntul facut despre explozia Betelgeuse, cea care va face ca in 2012, in partea a doua a anului, sa se vada cei “doi sori”. Si aparitia Planetei Nibiru face sa se vada doi sori pe cer, conform literaturii de specialitate.
Probabil ca stirea despre Betelgeuse este facuta sa mascheze adevarul din spatele Planetei Zeilor.Si probabil ca de aceea se pregateste Obama sa anunte opinia publica, in viziunea chinezilor.

Vaneyo - Cu gluga pe cap

Cine este Paul Goma?

,,Pentru mulţi români din ţară, dar mai ales din exil, Paul Goma a fost şi este singurul disident autentic al ţării lor, care a opus o rezistenţă activă Sistemulul Comunist, prin biografia şi prin literatura sa”.
Pentru a vedea în ce măsură se justifică această afirmaţie, ar trebui sa facem o incursiune pe terenul biografic al autorului, sondând straturile traumatizante ale copilăriei şi a evenimentelor de ordin istorico-social care au dus la elaborarea unei concepţii despre lume (incorporată ulterior în operă), căci ,,biografia oamenilor de creaţie a fost considerată, din Antichitate până astăzi, o zonă de proiectare a traumelor care au putut marca conştiinţa unui artist [...].
Biografia lui Paul Goma poate fi împărţită în trei etape, care îşi au punctul de plecare în spaţii diferite, dictate de ingerinţele sistemului.
Prima etapă îşi are punctul de plecare în Basarabia (România de atunci) unde, în ziua de 2 octombrie 1935 se naşte, în satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei, al doilea fiu ( primul moare, înainte de a împlini un an) al învăţătorilor Eufimie Goma şi al Mariei(născută Popescu), Paul Goma. În 1940, după ce Basarabia este cedată ruşilor, familia Goma încearcă să se refugieze, dar este întoarsă din drum , înainte de a trece Prutul. Experienţele timpurii ale copilăriei, care au avut urmări profunde, încep din anul 1941, când Eufimie Goma este ridicat de agenţii NKVD şi deportat în Siberia, pentru ca abia în 1943 familia să primească o carte poştală de la Lagărul de prizonieri sovietici Slobozia-Ialomiţa, pentru a furniza mărturii pentru eliberarea prizonierului.În 1942 copilul Goma începuse deja să frecventeze şcoala primară în satul natal. În martie 1944, (când Basarabia revine la URSS, după armistiţiul româno-sovietic), familia Goma se refugiază în Transilvania, întâi la Sibiu, într-un Centru de Refugiu, apoi în satul Gusu, pentru ca după actul politic de la 23 august (arestarea lui Ion Antonescu în biroul regelui Mihai I), să fie nevoită să se ascundă pentru a nu fi ,,repatriată” în Siberia. În ianuarie 1945, familia Goma este ,,condusă” în Centrul de Repatriere de la Sighişoara, unde tatăl lui Paul Goma face acte salvatoare, care le permit să se întoarcă ,,acasă”, în satul Buia, de pe Târnava Mare. În septembrie 1946, Paul Goma devine elev al Şcolii Normale ,, Andrei Şaguna” din Sibiu, pentru ca în anul 1948, în urma reformei învăţământului, să fie transferat în ciclul doi la o şcoală din Şeica Mare, judeţul Târnava Mare. ,, Ca fiu al unei familii de învăţători, Paul Goma percepe aici cu deosebită acuitate barbaria culturală a arderii de cărţi în şcoală, înregistrează de timpuriu, cu nervi fini, ostilitatea faţă de intelectuali a noului regim şi reacţionează cu aversiune atât la presiunea ideologizării, cât şi la ipocrizia camarazilor de şcoală”. Anul 1949 este marcant prin arestarea provizorie a părinţilor de către Securitate, pentru a-i urma, în 1952, o arestare de opt zile a elevului de clasa a X-a ( Liceul ,, Gheorghe Lazăr” din Sibiu), pe motiv că a discutat despre partizani şi că ar ţine un jurnal-intim codificat. Este exmatriculat , fiind considerat suspect din punct de vedere politic şi, după numeroase încercări disperate, absolvă liceul la Făgăraş. ,,Biografia adolescentului încheie astfel o primă etapă, răvăşită de istorie şi politică, transpusă mai târziu în romanele scriitorului matur”.
A doua etapă îşi are punctul de plecare în Bucureşti( 1954), când Paul Goma reuşeşte la admitere simultan la Filologia română şi la Institutul de literatură şi critică literară ,, Mihai Eminescu”, care devine o secţie a Universităţii. Paul Goma se decide pentru cea de-a doua posibilitate, atitudinea sa irepresibilă faţă de sistemul politic aducându-i alte represalii. În urma disputelor de la seminarii, unde dă curs liber ideilor refulate în subconştient, este ,,judecat” la rectoratul Universităţii şi atenţionat pentru îndrăznelile lui. Începând cu 1956, după suprimarea Revoluţiei de la Budapesta, ca urmare a citirii a unui capitol dintr-un roman propriu, în care personajul naraţiunii, un tânăr comunist, predă carnetul de membru de partid, în semn de protest, Paul Goma este arestat la 22 noiembrie 1956 şi condamnat la doi ani de închisoare pentru ,,instigare publică”. În practicile ,,reeducării” comuniste Paul Goma trăieşte calvarul detenţiei în penitenciarele Jilava (1957) şi Gherla ( 1958), fiind trimis în noiembrie 1958 în domiciliu obligatoriu în satul Lăteşti pentru trei ani, restricţia prelungindu-se până în 1963. Vorbind despre prima sa experienţă în închisoare şi referindu-se la ultimul său an, Paul Goma îşi aminteşte că se simţea norocos în comparaţie cu ,,… încă zece sau încă cincisprezece, sau încă…toată viaţa. Erau oameni care făceau închisoare de atâta amar de vreme încât…ce n-ar fi dat ei să ştie că mai au de făcut numai un an!”. Până în 1965 revine la viaţa ,, normală”, lucrând ca fotograf ambulant, muncitor necalificat, zilier la fier-beton, dezgropător de puieţi la o pepinieră etc. În urma decretului din 1963, care le permitea foştilor deţinuţi politici să-şi reia studiile, în august 1965, pentru că nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, dă examen de admitere la Facultatea de Filologie română din Bucureşti, devenind, după o întrerupere de 11 ani , student în anul I, pentru ca în 1967, ca urmare a hărţuielilor Securităţii, să întrerupă din nou studiile.
Fiind considerat ,, un caz”, i se refuză publicarea primelor încercări literare, pentru ca în 1966 să debuteze cu povestirea Aia, cu titlul schimbat de redacţie, Când tace toba, în revista ,,Luceafărul”, urmând publicarea altor texte, printre care un fragment din romanul Ostinato. Aruncând o privire asupra acestuia, Miron Radu Paraschivescu este primul care îl situează pe Goma pe tărâmul disidenţei, exclamând că ,,… e un Soljeniţîn român”. În 1967, printr-o împrejurare fericită, apare la Viena un fragment din romanul Ostinato, eveniment soldat cu abandonarea Universităţii, în urma insistenţelor Securităţii ( Paul Goma rămâne un ,,licenţiat în liceu”). În 1968 debutează în volum cu prozele scurte din Camera de alături.
În valul de entuziasm stârnit de condamnarea, de către Ceauşescu, a invaziei sovietice din Cehoslovacia, Goma se înscrie în 1968 în Partidul Comunist, funcţionând între 1968-1973, ca redactor cu jumătate de normă la ,, România literară”, la ,,pagina muzică”. Refuzat de editurile româneşti pentru că nu a dorit să-şi ,,adapteze” textele, în 1971 apare în Germania romanul Ostinato şi în Franţa sub titlul Les Cellule des liberables, tradus şi prefaţat de Alain Paruit. Evenimentul este într-adevăr epocal, autorul fiind caracterizat ca un Soljeniţîn român. Apariţia lui Ostinato în străinătate – ,,o mărturie despre închisorile din România venită tocmai din interior – era menită să contrarieze profund sistemul politic al minciunii”. În consecinţă, scriitorul este exclus din partid şi i se oferă, în 1972, o viză de călătorie cu intenţia de a scăpa de el şi de familia sa. Goma acceptă o viză turistică doar pentru sine şi se întoarce în România în iunie 1973. Tot în anul 1972 apare în germană şi în franceză cel de-al doilea roman, Uşa noastră cea de toate zilele ( Die Tur, Suhrkamp, şi Elles etaient quatre.., Gallimard), în foileton la ,, Europa liberă”, ca şi cartea despre Gherla mai târziu ( 1976). Prin publicarea acestor cărţi, autorul câştigă un prestigiu internaţional care funcţionează ca un zid protector în lupta cu Sistemul Comunist, care încerca să-l facă să nu mai vorbească.
Unul dintre primele documente publice emise de Paul Goma este scrisoarea către Heinrich Boll, pentru Securitate şi Cooperare în Europa împotriva violării drepturilor omului în România, subliniind că aici nu sunt respectate convenţiile semnate: Carta Drepturilor Omului, documentele Conferinţei de la Helsinki pentru Securitate Europeană. Apogeul opoziţiei lui Goma îl semnalăm, însă, în 1977, apariţia Chartei 77 incitând o curajoasă scrisoare de sprijin din partea scriitorului Paul Goma şi a altor şapte intelectuali români, care au fost, însă, reduşi la tăcere de mâna grea a Sistemului Comunist. Nu mai puţin importante sunt scrisorile pe care i le trimite lui Nicolae Ceauşescu, prima dintre ele fiind ,, o adevărată capodoperă în genul ei”, prin care îi propune să semneze împreună scrisoarea de solidaritate cu Carta 77. Consecinţele sunt inevitabile: hărţuit şi ameninţat, arestat la 1 aprilie ( ştrirea eliberării fiind publicată în presa franceză la 10 mai, ca urmare a presiunii internaţionale), exclus din Uniunea Scriitorilor (9 aprilie), Goma alege în cele din urmă exilul. La 20 noiembrie 1977 scriitorul, împreună cu soţia şi fiul lui, ajung la Paris cu o viză turistică, unde obţine imediat azil politic.
A treia etapă îşi are punctul de plecare în exilul parizian. În 1978 Paul Goma devine membru fondator al Comitetului Intelectualilor pentru Europa Libertăţilor – CIEL şi al revistei ,, L Alternative”. Doi ani mai tărziu, în 1980, este director al colecţiei ,, Est-Ouest” ( Est-Vest) de la editura Hachette. ,, Şi ca azilant politic, Goma îşi continuă activitatea sub semnul protestului şi al demascării. Neobosit, el îşi spune opinia, ia poziţie faţă de evenimentele politice şi culturale din România, polemizează cu persoane particulare, prieteni de odinioară, colegi de facultate, colegi scriitori, ca şi adversari de altădată din aparatul comunist. Atacurile sale duse şi aici prin scrisori deschise şi personale, prin declaraţii, emisiuni de radio sau articole de revistă nu numai că sunt susţinute printr-o limbă acuzator-demascatoare, acidă, dar se disting, totodată, prin francheţea şocantă în denunţarea numelor şi prin expresia directă, neocolită şi neobişnuită a judecăţilor (s.n.)”. Alte cărţi denunţă vehement monstruozitatea Sistemului Comunist din România: Les Tremblement des hommes (publicată la Seuil în 1979, în olandeză în 1980, în româneşte în 1990 – Culorile curcubeului 77, ulterior 1993, cu titlul – Culoarea curcubeului 77); Les Chiens de mort ( apărută la Hachette în 1981, în 1984 – în germană, în 1985 – în olandeză, iar în româneşte în 1990, cu titlul Patimile după Piteşti); Chassee-croise ( Hachette, 1983, iar în versiune românească – Soldatul căinelui, 1991); Bonifacia ( Albin Michael, 1986, iar în România în 1991, cu acelaşi titlu ); Le Calidor ( Albin Michael, 1987, în Germania în 1989, la London în 1990, tot în acest an, cu titlul Din Calidor, la Chişinău şi la Bucureşti). Cum se poate obeserva, în 1989 cărţile lui Goma încep să fie publicate şi în România, după cum urmează: 1990 – Gerla; 1991 – Arta Refugii, Sabina; 1992 – Uşa noastră cea de toate zilele, Astra; 1994 – În cerc; 1993-1995 – Amnezia la români, vol. I-II; 1995 – Adameva, Justa, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor; 1997 – Gardă inversă, Jurnal vol. I-II-III; 1998 – Alte jurnale, Jurnalul unui jurnal, Altina – grădina scufundată; 1999 – Jurnal de apocrif, Roman intim, Scrisori 1972-1998; 2001 – Profil bas; 2002 – Infarctus, Basarabia.
În exil se încearcă de două ori – în 1981 şi 1982 – asasinarea lui Paul Goma de către Securiatate: o dată printr-un colet exploziv, a doua oară prin otrăvire – tentative eşuate, dar care au lăsat sechele adânci în conştiinţa scriitorului, ele fiind povestite cu simţul dramaticului în romanul Soldatul câinelui, în deschiderea căruia autorul se defineşte: ,, Nu sunt istoric, nici sociolog, nici om politic.(…) Sunt, întâmplător, scriitor. Acel animal care povesteşte ce ştie”.
Biografia lui Paul Goma contribuie la formarea autorului ca personalitate în plan politic şi literar, prin parcurgerea celor trei etape care îl situează într-un exil continuu, atât exterior, cât şi interior, psihologic. De fiecare dată el este nevoit să plece către un nou ,, acasă”, intransigenţa sa constituind punctul de rezistenţă în lupta cu aprigul braţ al Securităţii. Din acest motiv, coabitarea literaturii cu politica este în mod evidentă în operele sale.

Sursa : curaj.net

Joplin Janis - The rose

Imnul BIRUINTEI

versuri: Radu Gyr

Batuti de crivatul nebun,
Dusi în surghiun
Am sângerat.
Cu carnea rupta în fâsii
Mucenicii
Ne-au inspirat.
Temnite reci: Tismana si Ciuc
Si Dragomirna lumini aduc.
Se strâng si vifore si noroi,
Biruitori
Calcam pe zori.

Din ranile noastre,
Cresc glorii de legionari,
Si-n ceruri albastre
S-aprind ca niste flacari mari.
Din temniti si bezne,
Din ocna-n care-am suferit
Cu aripi la glezne
Se-nalta neamul dezrobit.

Venim cântând din închisori,
Învingatori
Prin aurori.
În lanturi trupul ne-a scrâsnit,
Dar am zidit alt rasarit.
Am patimit prigoane si chin,
Pentru credinta în alt destin,
Iar astazi faurim sub cer
Un veac de fier,
Un veac de fier.

Se zvârcolesc toti cei misei
Sub pasii grei
De legionari.
Dreptatea noastra triumfând
Strafulgerând
Pe umeri tari.
Cu pieptul ars de grindini si de vânt,
Tu Capitane, tradari ai frânt
Si mari destine românesti
Împaratesti,
Tu împlinesti.