vineri, 15 iulie 2011

Piatra, un element de baza al druidismului


Druidismul considera ca piatra, oricare ar fi ea si ca orice alt element din natura, contine o forta care o anima. Totul are viata pe planeta noastra iar pietrele nu fac exceptie, chiar daca forma lor de existenta e diferita de a celor pe care obisnuim sa le numim vietati.
Acest element, legat de pamant si Terra-Mama dar si in stransa relatie cu Cerul Divin, e inconjurat de o bogata simbolistica care are in mare, aceleasi sensuri pe intreg globul terrestru si e legata de eternitate si de relatia pamat si cer, oameni si Zei.
Piatra bruta, e considerata androgina iar androginatul constituie perfectiunea starii primordiale, in timp ce piatra pretioasa este piatra ajunsa la maturitate, idee comparabila cu transformarea plumbului in aur, din alchimie.
Alisanos, este numele celtic al Zeului pietrelor si stancilor.
Asadar, rolurile pietrelor au fost din cele mai variate in credintele vechi. Ele sunt adesea adaposturi, au rol de mormant, de pavaza, de arma, de tron sau de altar, iar in druidism ele constituie piatra de temelie a multor ritualuri si obiceiuri.
Una din ideile cele mai interesante din punct de vedere mistic si ezoteric este asocierea piatrei cu apa, datorita faptului ca precum ploaia, « pietrele cazute din cer », sunt dovada venirii Zeilor pe Pamant.
« Pietrele cazute din ceruri » (asteroizii) sunt adesea « pietre vorbitoare », cum este cea de la Tara (Piatra destinului sau Lia Fail) care indica cine urmeaza la tronul Irlandei, ca rege. Respectati si considerati sacri, acesti meteoriti erau instrumente ale oracolelor sau aducatori de mesaje, asa cum este piatra cea neaga a Cybelei si a altor omologi ai sai, sau cum este Paladiumul din Troia.
O alta idee in raport cu pietrele cazute din ceruri este ideea de « piatra fulgerului » cum a fost considerat Ciocanul lui Thor si piatra despre care se spune ca a cazut din fruntea lui Lucifer si in care a fost mai apoi sculptat Graalul.
Tot o connotatie sacra o au si pietrele ridicate care, de data aceasta se ridica de la pamant catre ceruri . Dolmene si menhire se gasesc o multime pe coastele bretone (si nu numai, astfel de pietre s-au gasit si in Africa de Nord, Palestina, si chiar la noi in tara) iar prezenta lor ramane in multe cazuri invaluita in mister.
Movila de pietre : movile de pietre se intalneau adesea pe campii sau pe coline, si formau un fel de altare unde indragostitii isi impartaseau dorintele si visele. Traditia voia sa se adauge altarului o piatra in momentul nasterii unui copil si sa se retraga alta de fiecare data cand un om inceta din viata.
Piatra centrala a templului : marcheaza centrul ariei sacre. Ea reprezinta axa centrala a lumii in jurul careia totul se roteste de aceeasi maniera ca astrele in ceruri.
Pietrele mistice : legendele spun ca zanele, ca si duizii si marii preoti, se pot preschimba in pietre devenind astfel nemuritori, sau altfel spus pentru a putea reveni la viata in timpuri viitoare.
Pietrele magice : sunt pietre folosite in ritualurile magiei druidice, si stropite cu apa pentru a aduce vantul si ploaia.
Piatra suprema : este piatra care « striga cu vocea cerului si pamantului si care desemneaza viitorul rege.
Piatra de mormant : este intermadiarul dintre « taramul vietii » si « taramul mortii », lumi ce se intersecteaza in noapte, piatra de mormant devenind astfel sursa de inspiratie.

4 comentarii: