luni, 11 octombrie 2010

Ridica-te

de Radu Gyr

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru o lopată de rumenă pâine,
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
Pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
O claie de zari şi-o căciulă de stele,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
Pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

3 comentarii:

  1. unde e Gheorghe? unde e Ion?cind suntem potopiti de Salam,Vijelie,Minune,Ciumac,...cam greu!!!!ghizela

    RăspundețiȘtergere
  2. La care se adauga Stralucirea,Mercedesa etc. Cred ca Ion si Gheorghe se zvarcolesc acum in mormant.Alina

    RăspundețiȘtergere
  3. Totusi cea mai mare parte a romanilor si-au pastrat "demnitatea numelui", deci, ca sa si glumim, mai are cine sa se ridice.

    RăspundețiȘtergere