Un om bogat avea doi servitori. Unul foarte rău, leneş, neloial, al doilea cinstit, harnic, loial, pios. Neavând urmaşi, negustorul a lăsat averea celor doi slujitori, în părţi egale. Amândoi s-au apucat de negustorie. Cel rău prospera văzând cu ochii şi făcea bani şi din piatră seacă. Al doilea, deşi suflet mare, nu prospera deloc, dimpotrivă ieşea în pagubă din negustoria făcută. Supărat foarte şi mirat, cel din urmă a mers la un călugăr şi l-a întrebat:
–Părinte, cum se face că un om rău şi necredincios prosperă şi este fericit, în timp ce credincioşii au atât de multe necazuri?
Bătrânul călugăr era cunoscut pentru înţelepciunea sa:
–Donmul dă necredincioşilor fericirea pământească trecătoare, singura, pe care ei o pot înţelege. Dar dacă duşmanilor săi, Dumnezeu le dă atât de mult, imaginează-ţi, ce daruri are pentru prietenii săi!
Privind cu atentie fotografia atasata,constat ca in acest caz cuvintele nu-si mai au rostul. Ochii (care ilustreaza reflexivitatea fiintei umane) spun mai mult decat ar spune 5000 de cuvinte rostite de filosofi,academicieni si alti eruditi.Alina
RăspundețiȘtergerefacandu-mi cont pe google mi s-a schimbat numele,asta ca sa nu va speriati ca va ia cineva in coarne!! ghizela
RăspundețiȘtergereAi dreptate Alina.
RăspundețiȘtergereIti urez bun venit noule, dar vechiule prieten Capricorn :D