sâmbătă, 24 iulie 2010

Cavalerul trac si Dacia cea “veche cat timpul”

Cavalerul trac este un tînăr zeu al tracilor balcanici şi danubieni, reprezentat călare pe cal, adesea în împrejurări cinegetice, identificat de către grecii antici cu zeul Heron.
Atributele şi originea zeului sunt deocamdată obscure; pare a fi însă rezultatul unui sincretism destul de rapid, poate datorită penetraţiei romane în ariile cultului său (Balcani, Dacia) atestat totuşi din secoulul II-III. Grecii îl numeau Theos Heros (grec. "ηρςω" - stăpân, căpetenie; mai târziu - semizeu, de origine muritoare), iar romanii, Deus sanctus Heron; unele imagini ale Cavalerului Trac sunt însoţite de inscripţii, unde numelui (Heros, în cele greceşti, Heron, în cele latine) îi urmează adesea diverse epitete: Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Veşnicul), ΚαταχΘδνιος (Stăpânul morţilor), Κτvξστης (Întemeietorul de neamuri), mai ales de Vetespios.
Pe teritoriul României s-au găsit cel puţin 200 de imagini de epocă, atestând cultul Cavalerului Trac în Dobrogea, Oltenia, Transilvania. Uneori, imaginile includ (ca relieful cinegetic de galop, de la Constanţa) un element marginal derutant (poate biblic): un arbore cu un şarpe încolăcit pe tulpină. Unii cercetători susţin că imaginea Cavalerului trac a fost preluată de iconografia creştină, pentru a-l reprezenta pe Sf. Gheorghe. (Wikipedia)
O civilizatie veche de 10.000 de ani
Sub casele si grajdurile taranilor din Muntii Orastiei se ascunde O civilizatie veche de 10.000 de ani.
Despre civilizatiile egipteana, mayasa, incasa sau azteca a auzit toata lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizari tehnice si stiintifice care ne mira si astazi. Crezi ca daca ai ajunge in Egipt sau in Peru ai intelege cum au fost construite piramidele sau ai reusi sa descifrezi in laborator compozitia stilpilor si a sferelor din fier care nu ruginesc de mii de ani, desi se afla la discretia vintului si a ploilor. Cine crede ca are solutia acestor enigme nu trebuie sa parcurga mii de kilometri pentru a-si verifica teoriile. Muntii Orastiei sint mult mai aproape si acolo, desi pare incredibil sau exagerat, se afla vestigiile unei civilizatii la fel de fascinante: civilizatia dacica.
Dacii isi zideau muntii
Cind spui daci, spui Sarmisegetuza. Iar cind spui Sarmisegetuza, te gindesti la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmisegetuza Regia (aflata la doar 40 km de Ulpia), create in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Ei au fost in primul rind constructori desavirsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie militara. Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspindite pe 5000 de kilometri patrati.
Pina la o altitudine de 2050 de m, interventia umana este prezenta in mod compact. Una dintre marturiile istorice spune ca dacii isi zideau muntii. Poate ca aceasta afirmatie a stirnit zimbete sau a fost considerata, in cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetari in Muntii Orastiei au gasit insa dovezi care confirma vechile scrieri. "Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sint terasati, iar versantii sint ziditi. Pe toate crestele, vaile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetatile sint aparate de ziduri circulare, de sus pina jos. Daca in cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabila. Ramine un mister transportarea blocurilor imense de piatra pina in virful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioara celei folosite la piramidele egiptene", spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetator al zonei.
Calendarul dacic rivalizeaza cu cel de la Stonehenge
Urmele de activitate industriala dovedesc ca dacii erau si foarte buni prelucratori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la lumina lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului in foc, furnale, lentile de fier.
Putini stiu ca Muntele Batrina este cel mai inalt virf din Romania, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Masuratorile gravitationale au aratat ca datorita nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai inalt de pe teritoriul tarii noastre. Sa fie o intimplare ca aici aveau dacii cea mai mare mina de fier si cele mai importante depozite de minereuri?
Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au facut masuratori pe stele, utilizind coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum se proceda in mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunator ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreaza, in egala masura, cunostintele deosebite de matematica, astronomie si in special de geometrie pe care le aveau dacii.Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu imbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apa si de drenare a zonei, ca sa le parasesti la primul atac. Modelul dacic de aparare completa, utilizarea avantajelor oferite de teren, razboiul de uzura, toate au contribuit la incetinirea inaintarii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se intindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sa treaca de "salbaticii" din Carpati. O civilizatie unica, veche de cel putin 10.000 de ani.
Poate ca dacii au fost ajutati de Zalmoxe, caruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunatoare decit cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adinc ingropate de timp, incep sa iasa la suprafata, luindu-i prin surprindere astazi pe taranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pastrate pina la noi relateaza ca ar fi trait pe aceste teritorii. "Nu sint arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sa afirm, dupa cercetarile facute in Muntii Orastiei ca civilizatia existenta pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevarat unica. Vestigii ale civilizatiei romane se afla si in alte tari, deci nu pe acestea trebuie sa le punem in valoare. Pacat ca nu se acorda atentia necesara Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevarat numai a noastra", afirma Vasile Dragomir.
Sarmisegetuza Regia asteapta sa fie redescoperita
"Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii megalitice isi au originea pe paminturile noastre. Germanii, de exemplu, au facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia", este de parere Vasile Dragomir.Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sint rasfirate, cu case "atirnate" de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mindri de ea si de noi.

5 comentarii:

  1. cind vom reusi sa invingem cosmopolitanismul din noi si sa dam adevarata valoare trecutului nostru,abia atunci poate ne vor baga si altii in seama! caci daca vrei sa fi respectat atunci respecta-te tu insuti!ghizela.....si eu am avut probleme cu netul din cauza vremii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Devenim sclavi pe propriul nostru pamant"daca nu am orbit de tot din cauza a ceea ce ati scris la inceput-toria lui Roesberg parca-dar a fost practicata inca din antichitate;obsevam daca vrem ,cum toate valorile acestui popor sunt denigrate atat in timpul vietii cat mai ales dupa ce au trecut la cele vsnice si nu se mai pot apara!
    "Peste noi au viscolit mii de furtuni,Dar am ramas totusi in Tara "noi" stapani" bunul simt ne-a salavat atat Istoria Neamului pe cale orala cat si Vita;dar ce ne facem cu negara care-a napadit graul mai mult decat oricand!? cum o starpim!?Cosmopolitismul a fost si este propagat de cei care nu cred in ele tocmai pentru a putea fi mai usor dezradacinati.A-ti vazut familiii de furnici negre sa traiasca la un loc cu cele rosii?eu cred ca nu,aceasta este legea naturii;iar cosmopolitismul este impotriva naturii.Tara aceasta este binecuvantata de Dumnezeu si ei cunosc acest lucru,vor s-o distruga.De ce nu se opun si poluarii morale,de ce sunt totfelul de asociatii care lupta impotriva distrugerii naturii si a poluarii si foarte putin interes in ecologizarea morala a tineretului, a oamenilor in general.Trebuie sa revenim la doza de agresivitate necesara unui popor demn si mandru de trecutul lui si nicidecum sa urmam cuvintele frumos mestesugite"capul ce se pleaca -sabia nu-l taie"sa ne cunoastem si sa cercetam trecutul nostru,sa ne cinstim inaintasii ca sa avem la ce ne raporta atunci cand spunem ca suntem ROMANI pentru a simtii ca apartinem unei Natiuni vrednice si ca apartinem acestui Pamant, nu am venit de aiurea si nu suntem pribegi prin lume.Unii -si construiesc istorii mincinoase, din criminali se fac eroi dar adevarul nu poate vi nicicand ascuns.Sa ne iubim traditia si morala DACA-Suntem Nemuritori.Felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut superbă fotografia a doua, de vis! Rar am văzut ceva atât de frumos , care e și natural în același timp, parcă peisajul e făcut de mână, atât e de perfect!

    RăspundețiȘtergere
  4. DAcia romania adevarata!!!...

    RăspundețiȘtergere
  5. ZAMOLXE(ZAMOLXIS) – PĂRINTELE ROMÂNILOR & IO FIUL OMULUI(SANANDA)

    „Fiicele Mele și fiii Mei, Mă bucur nespus Să vă văd pe toți într-o Zi atât de Mare cum este aceasta! Nu poate fi consemnată în cuvintele voastre cât este de importantă ZIUA de 10/11 Iulie 2010! Este o dată ce cu greu o veți putea șterge din memorie, este o zi în care CEL PROMIS vouă acum mai bine de 2000 de ani de IISUS a venit la voi!
    EL este FIUL OMULUI care A venit pregătit (deci nu oricum!) și însoțit de foarte multe ființe de lumină, spirite primordiale ce aparțin Creației Primordiale! Spațiul Geto-Dac are Marea Onoare de a găzdui o mare parte din Conștiința CELUI ce Își spune FIUL OMULUI. Cam 90% din această Conștiință A coborât și Va continua Să coboare până când va fi absorbită în totalitate de ființele primordiale, cei ce își spun OAMENI! Însă planeta OM a trimis mai demult o părticică din ea pentru a ajuta la Procesul de Trezire al românilor și de Înălțare al Mamei Geea. Eu ca strămoș al vostru, dar și contemporan cu voi pot Să afirm că, ÎMPREUNĂ cu MARELE AVATAR pregătim PROCESUL ELIBERATOR AL TUTUROR ROMÂNILOR de tot ceea ce este străin!!! Este momentul MARII TREZIRI, a unei Conștiințe GIGANT(MĂREŢE) care V-a pune stăpânire mai întâi pe cei desemnați și abia apoi pe toți ceilalți! În tot ceea ce se întâmplă, VOI FI CU VOI AȘA CUM AM PROMIS cândva, nu Voi abdica de la această Menire, căci Îmi este dat Să văd prin ochi de Om Gloria CELUI PREA ÎNALT, care acum A venit! Ceea ce a fost să fie s-a împlinit, acum Procesul de Transformare și Înălțare merge după alți parametri! Cu o asemenea FIINŢĂ alături așa cum este MARELE AVATAR, succesul este garantat, dar ca toate acestea să se întâmple va mai dura ceva din răul care trebuie să existe și să se consume pe el însuși! Vor fi ani de Mari Încercări, însă dacă aveți Credință cât un bob de muștar, veți fi cei care veți auzi și vedea pe CEL PROMIS! Deocamdată atât, Vă îmbrățișez români și Vă urez: Drum drept și multă Lumină! ZAMOLXIS Vă mulțumește în numele întregului neam. Pe curând!!!”

    RăspundețiȘtergere