Despre cetăţile de sub cetăţi

Despre Castelul Corvinilor există biblioteci, atat in ţară, cat şi in Austria, Ungaria şi una chiar cu numele „Corviniana” , la Bratislava, pare-se şi la Praga, aşadar in arealul vast al fostului Imperiu. Denumirea de „Corvineştilor” a fost pană recent menţinută şi unii incă o susţin in mod eronat: Ioan (Johannes cum il aflăm in documente şi chiar pe sarcofagul de piatră) a fost Corvin, ci nu Corvinescu, spre a fi justificat pluralul şi sufixul „escu”. Recent, hunedorenii au sărbătorit 550 de ani de la moartea marelui strateg supranumit la Vatican „Atletul lui Christos”, deoarece el a fost un ultim gardian al intregii Europe creştine contra invaziilor şi expansiunii otomane. Despre el a scris cărturarul veneţian ce i-a fost cancelar şi istoric, Ioan de Capistrano, memorabilul epitaf (Corvinul a murit de ciumă): „S-a stins lumina lumii !”
Sintagma rezistă şi azi ca o cutremurătoare definiţie a unui om genial dintre cei ce influenţează istoria. Disputele interminabile privind obarşia sa, religia şi altele, au fost şi incă răbufnesc, fără a avea in fond o relevanţă alta decat cea a extremelor deviant naţionaliste, atat la unguri, cat şi la romani. Ioan de Hunedoara, cel invocat şi de Imnul Naţional (Corvine) a fost din stirpe munteană şi innobilarea ce avea să ii fie pecete al unui destin asumat faţă de pămantenii epocii sale şi istorie, a fost in practica zilei o atestare de merite pentru vitejia sa şi a armatelor de ţărani instruiţi a lupta cavalereşte. Castelul primit şi apoi alte domenii, toate sunt păstrate şi incontestabile. Existenţa unei străvechi fortificaţii pe amplasamentul actual al Castelului de pe stancile de granit, incă din secolul XIV, castrul regal elipsoid şi cu o aripă de nord ca turn de refugiu zidit şi acesta in piatra dură la ieşirea din valea rauşorului Zlaşti, dinspre Munţii Poiana Ruscă. Atunci castrul era posesiunea familiei de Anjou, apoi a fost donată ca merit princiar lui Johanes (anno Domini 1409). Donaţia din vremea cneazului Voicu consta in Cetatea şi domeniul Hunedoarei. Oferta a fost a regelui Sigismund de Luxembourg.
Recente fotografieri dar si vechi imagini de arhivă luate in amonte pe Cerna, pe dealul numit Sanpetru, relevă insă conturul unei Cetăţi mult mai vechi care aşteaptă a fi cercetată arheologic. Părerea noastră este că de această Cetate străveche coborand cronologic pană la Daci, vorbeşte legenda pe care o voi reda mai jos, cea versificată, adică menită a fi invăţată şi ţinută minte prin invăţare, după datinele imemoriale ale culturii arhaice pămantene. Inainte de a cita legenda (există şi altele in formă epică), amintesc că după 2003 in stanca dură a aceluiaşi deal, sub fosta cetate - sau castru arhaic - arheologii clujeni şi hunedoreni au descoperit un senzaţional mormant comun la mică adancime pe pat de granit, care conţinea un grup de schelete de copii şi obiecte ce atestau anul 104-5, după monedele cu funcţie de „ort” alăturate altor obiecte de cult in obiceiul inceputului de mileniu unu. Incă nu se ştie ce rost a avut inmormantarea acestor copii, dacă nu cumva a fost vorba de o incinerare rituală, o jertfă in noimele divinaţiilor antecreştine, un sacrificiu obişnuit la Popoarele Soarelui. Există analogii intre vechile culturi de pe planetă, in acest sens. In fond, nu departe de acest deal cu cetate, există Soarele de Andezit, la Grădiştea Muncelului (Muntele mic) adică la Sarmzeigetussa Dacica Regia, cetatea de domnie a ultimilor regi Daci. Soarele de Andezit este practic un Altar cu rigole destinate scurgerii sangelui ca bunăoară la azteci ori incaşi. Conturul unei arhaice cetăţi seamănă cu cel de la Cetatea de Colţ sub Retezat peste dealuri şi legenda Cetăţii mai jos reprodusă de mine, amplasează mult mai devreme existenţa ei . Cum ştim, unor astfel de intemeieri - creaţii intru memorare sunt atribuite unor Uriaşi (extrem de frecvente in zona largă Hunedoara, Orăştie, Haţeg, Alba, Pădurenime, Deva, Zărand, etc) - sunt invocate forţe - fiinţe supranaturale - dar şi zane (unii cred zeiţe). Frecvenţa mare a acestor coduri mitologice inclusiv Munţilor Sacri Kogaion ş.a. este de reanalizat şi decriptat ca fiind un fascinant, patrimonial rezervor al Memoriei colective ancestrale. Las savoarea lecturii micii legende de intemeiere, precizand că in mare, matricea eposului este similară şi cand, bunăoară, o regăsim in uimitorul Deal Surpat al Uroiului - Huroiul ?) ce străjuie larga panoramă a Văii Mureşului nu departe de Simeria. Am urcat alpinisitc in pantă Uroiul. Ajuns pe platforma lui, am avut perspectiva indicibil de frumoasă a celor două văi raurene, a estuarului Streiului (Sargeţiei?) la intrarea in Mureş, in amonte, Cetatea Devei) cu aceleaşi atribute ale intemeierii de către zane sau uriaşi, cum de altfel şi Uroiul (vocabula UR amintind de Uriel ! unul dintre ingerii căzuţi din Apocrifa lui biblicului Enoş Antedeluvianul !)

Dar iată că şi Muntele Retezat ar fi fost intemeiat tot de straniile fiinţe troienite in ceramica Mitului, Legendei, Memoriei ancestrale a neamurilor - din Neam. Exaltarea de gen superb Densuşeniană, desigur, nu mai este prudentă şi nici măcar Poezia nu se mai aventurează in ceea ce am numit metaforic memorie freatică.

Iată legenda cu vag sunet mioritic magic. (O redăm cf. I. Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, 1013), dar şi altor surse apropiate nouă). Atenţie la modalitatea de a porni naraţia, amintind de Enuma Eliş ( atunci cand), modalitate a manticii, divinaţiilor babiloniene sumeriene. E cert că legenda nu se referă la actualul Castel Fort - Cetate Hunedoreană, ci la una din illo tempore, de la intemeiere.)

Spun că zane trei de-odată
Trei cetăţi au rădicat,
Una-n Hunead, ceelaltă
La Grădişte in deal inalt,
Alta Orlea p-un deal mare.
Cand odată se-ntalniră
De cetăţi s-au intrebat,
Ceste două sus săriră
Şi mirare-au cuvantat:
Nostrele cetăţi pe mane
Ori ajute, ori n-ajute
Domnul* gata le vom pune
Hunedoara spune iute :
Şi io peste-o săptămană
De-mi ajută Dumnezău*
Şi-mi va fi cu indemană
Voi fini* tot lucru meu
Oacă dar c-a ei cetate
Bună fu şi azi se vede
Dar czut-ai celelalte
Stand zidiri cu iarbă verde.
Două zane intra-ace-oară
Fier cumplit* a ridicară
Iute după Hunedoară
invartind il aruncară
Către munţi (care) fugise
De mania celor două
Şi la ţară mai sosise.(?)
Fierul muntele in două
L-au lovit şi l-au tăiat,
Daice* muntele şi nouă)
de aice, de unde numele de)
Se numeşte Retezat.

Index:
*Domnul , Dumnezeul, Domnul Zeilor, poate Zalmoxes, Zeul Moş, nume ce ulterior a fost sincretizat?
*Ţăranii din zonă au o vorbă veche de juruinţă- legamant de credibilitate,etc : Zău in Dumnedzău!
*Voi fini evident un latinism incipient, ulterior inlocuit cu un substitut ca multele ce abundă după retragerea romană şi invaziile panslaviste recte a le religiei celei de a doua creştinări a romanilor , via slavonica, vezi Victor Kernbach, Universul mitic al romanilor, ed. Luchman) acest slavism fiind curent şi azi in Romania: a sfarşi, săvarşi, savarşi, verbul terminării, al Fini- tudinii). Că legenda recuperează latinismul ante-slavon, se explică prin cei ce scriau incă in latină, respingand ulterioarea instrăinare prin elementele alogeniei panslavice via ortodoxism.
* Fier cumplit- evident un buzdugan uriaş aruncat de zane, dar e tulburător să apară Fierul aici unde există dovezi ale făuririi Fierului de peste 2000 de ani, preluate şi de romanii temporari, incă din vremea dacilor, meşteşug adus probabil de Celţi ?. (vezi şi Aparatul lui Uriel, de Khnigt şi Lomas; Legende urieşeşti, etc. sau termeni ca siderurgie preluat deopotrivă din astrofizică, siderit, fier căzut din cer; dar şi bizarul etimon urgie!!!
*de aice, de unde numele de) ibidem.

Eugen Evu