vineri, 4 noiembrie 2011

Samanta geto-daca

de Pavel Coruţ

Ploua cu spaimã şi durere
Peste cetatea mea învinsã,
Cãdeau bãrbaţii în tãcere,
Murea un Zeu cu tâmpla ninsã…

Ardeau strãbunele altare,
Se coborâse Ceru-n bernã,
Treceau oştirile barbare
Peste cetatea mea eternã.

Stam gol în focul de altare
Cu ochii cãutând la ceruri,
Cerşeam un strop de îndurare,
Un colţ din veşnice-adevãruri.

Ardeam pe geticul jertfelnic
Şi muntele ardea cu mine...
Din trupul meu de om nevrednic
Şi din bãtrânele ruine,

Se zãmislea sãmânţa dacã,
Din foc şi sânge şi pãmânturi
Şi dintr-un strop din sfânta apã
Şi din blesteme şi din cânturi...

Sãmânta geţilor rodeşte,
Cãci Timpul i-a trimis poruncã;
Un Neam întreg din mine creşte,
Un Neam de foc şi flori de stâncă…

2 comentarii:

  1. Frumoase versuri(prin profunzimea ideilor exprimate).Alina

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, pacat ca nu prea este luat in seama ca poet :(

    RăspundețiȘtergere