duminică, 31 octombrie 2010

Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara. Marii duhovnici ai Romaniei despre legionari si Capitanul


Nu se cuvine a vorbi despre Sfintii Inchisorilor, fara a pomeni Miscarea Legionara sau cuvantul legionar. Cei ce fac aceasta se aseamana jidovilor si tortionarilor.


In ziua de 8 noiembrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, discutam ce nume sa dam acestei organizatii tineresti. Eu am spus:
- Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
- Este in biserica o icoana a Sfantului Mihail, pe usa din stanga a altarului.

- Sa mergem sa vedem. M-am dus cu Mota, Garneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudosea. Ne uitam si intr-adevar ramanem uimiti. Icoana ni s-a aratat de o frumuseste neasemuita. Eu niciodata nu fusesem atras de frumusetea unei icoane. Acum insa ma simteam legat de aceasta cu tot sufletul si-mi facea impresia ca Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput sa iubesc icoana.
De cate ori gaseam biserica deschisa, intram si ne inchinam la icoana. Ni se umplea sufletul de liniste si de bucurie.
extras din Cartea Capitanului

Parintele Justin Parvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.
Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.
Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Parintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.
Articol preluat de pe : http://apologeticum.wordpress.com

Vama de Est - Basarabia pamant romanesc

Edgar Cayce si spiritele naturii

Sa invatam sa vorbim cu spiritele naturii
Spiritele Focului, Aerului, sau Apei - daca ar fi sa credem in relatarile celor care au avut contact cu ele - nu numai ca se manifesta sub forme foarte diverse, dar uneori se multumesc doar sa sugereze natura lor interioara, oglindind culori, creind forme luminoase sau umbre, pinze colorate plutind la mare distanta deasupra solului. Acestea sunt niste norisori colorati, dar fara forma precisa, care isi schimba culoarea. Pentru unii este o stralucire insolita intr-un copac, pentru altii este una dintre aceste fisii de ceata, aceste "perne de materie eterica" despre care am vorbit mai sus. Cineva auzise... naiul lui Pan, caci acest nai nu este un "mit". Spiritele Naturii cinta si R. Ogilvie Crombie spune ca a auzit naiul lui Pan in adincul padurilor.
Intr-una din fotografiile faimoasei carti The Coming of the Fairies, apare un gnom care cinta la un mic instrument ce seamana cu un fluier. Intreaga traditie antica o confirma: in sculpturi, basoreliefuri, picturi, Pan si micii fauni sunt reprezentati pretutindeni cintind la instrumente de suflat, inrudite cu fluierul (iata de ce tinara Sylvia, de care vorbeste Cayce, stia foarte bine sa cinte la fluier cimpenesc sau la flaut. Cel care cauta nu numai "sa vada", dar si "sa auda" poate foarte bine sa traiasca experienta "naiului lui Pan".
Trebuie sa cauti spiritele Naturii in elementul lor: Gnomii, la atingerea Pamintului; Zanele, Silfii, Elfii, zburind in Aer; Ondinele, linga Apa; Salamandrele, in Foc. Spiritele Naturii trebuie sa fie vazute in contextul lor: la tara. Anumite zane sunt niste fapturi mici si dragute, altele, mai importante, sunt entitati puternic personalizate, cu puteri intinse, care le situeaza la nivelul "Devasilor" sau ingerilor. Acestea sunt venerate ca zeitati in cultele antice. Ele sunt legate de un loc - pe care il protejeaza - sau de o familie careia ii protejeaza casa.
Exista si ore mai nimerite: seara, la caderea noptii, se intimpla adeseori "lucruri" - cum tocmai am vazut! Daca nu, mijlocul dupa-amiezii, intr-o zi frumoasa, insorita, este foarte favorabil pentru contact. in astrologie, aceasta ora corespunde casei a VIII-a, aflata sub semnul Scorpionului - dotat intotdeauna cu darul vederii duble! in acele ore, privind atent peisajul, simti o anumita plutire interioara - semn ca poti avea acces la alte realitati.
Au fost scrise multe carti pentru a da "formule": ritualuri de magie (trasarea de cercuri, atragerea zanelor cu o oglinda etc). Eu cel putin, cred mai degraba in deschiderea celui de-al treilea ochi, intr-o stare sufleteasca. in concluzie, ritualurile au importanta lor, dar eu cred mai ales in puterea dorintei - ea este cheia care permite contactarea spiritelor Naturii si este totodata avantajul copiilor; trebuie sa ne intoarcem la o anumita prospetime copilareasca, sa mai fim in stare sa admiram, sa dorim din inima, daca vrem sa obtinem un rezultat!.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Semnal M - Romanta cu parfum


Semnal M - Romanta cu parfum

Gigantii, din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu

Edgar Cayce si spiritele naturii

Zanele se intorc

The Coming of the Fairies/Intoarcerea Zanelor: titlul acestei carti-eveniment a lui Sir Arthur Conan Doyle capata astazi, la 88 de ani de la aparitie, un sens profetic. Ele se intorc in cultura noastra, de unde au fost alungate in ultimul secol, de catre materialismul “adevaratilor oameni de cultura”...
Una din cititoarele lui Cayce, stiind ca el se jucase cu zanele cind era copil, a vrut sa stie mai mult. lata scrisoarea sa, scrisa in 1933:
"Draga domnule Cayce,
Fiica mea mai mare, pentru care ati dat lectura 2144, m-a rugat sa va pun intrebari despre un domeniu pe care, cred, il cunoasteti bine. In urma cu citva timp, intr-una din scrisorile dumneavoastra, mi-ati spus ca oamenii va considerau un copil ciudat, pentru ca vorbeati despre tovarasi de joaca invizibili (...). Or, fiica mea a adus de la biblioteca o carte a lui Sir Arthur Conan Doyle, intitulata The Corning of the Fairies. Aceasta carte contine fotografii de zane si oameni care le-au vazut, ca si descrierile lor. Acesti oameni erau in majoritate mediumi, cred. Daca aveti timp sa-mi scrieti si va intereseaza, as vrea sa-mi povestiti citeva din experientele dumneavoastra pe aceasta tema."

Enya - Fauna

Enya - Marble Halls

vineri, 29 octombrie 2010

Prostia şi vanitatea


Regele Pedro al Braziliei, a vrut să ridice primul spital public în ţara sa, dar n-a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în ţară, că oricine va dărui pentru spital un milion de pesos, va deveni duce, cine va da o jumătate de milion, conte, iar pentru o sută de mii de pesos, baron...Cât ai clipi, s-au stâns banii trebuitori pentru ridicarea spitalului.
Toată suflarea a venit la inaugurare şi pe placa comemorativă au putut citi:
,,Spitalul a fost ridicat de prostia şi vanitatea omenească, pentru cei suferinzi."
P.S. Imaginea nu are legatura cu textul. Negasind o poza ce se muleaza pe subiect am decis sa o pun pe aceasta.

Enya - Only time


Enya - Only Time

Edgar Cayce si spiritele naturii

Prietenii nevazuti ai micului Edgar

Iata raspunsul lui Cayce la intrebarea consultantei sale, “doamna 464”, sau mai degraba "confesiunea" sa despre prieteniile ciudate din copilarie. Scrisoarea este datata 31.01.1933 (avea atunci cincizeci de ani):
Aceasta problema ma intereseaza enorm si merita sa vorbesc despre ea. Trebuie sa spun ca am fost intotdeauna o persoana prozaica, cu picioarele pe pamint. Si totusi acesti tovarasi de joaca din copilaria mea erau tot ce poate fi mai real. Dar experientele pe care le-am avut cind eram mic, si care imi sunt foarte dragi, mi se par acum departe. M-am departat mult de ele. imi spun ca erau doar etape in dezvoltarea mea. Poate, daca as fi fost mai atent, astazi lucrurile ar fi altfel.
Nu stiu cum trebuie sa va spun ca sa fac lucrurile bine si daca ceea ce va povestesc poate fi valabil - si daca pot sa va descriu exact ceea ce se petrecea in aceste experiente din prima copilarie, cind ma jucam cu acei tovarasi nevazuti; caci, intr-adevar, n-am incercat niciodata pina acum sa vorbesc sau sa scriu despre ei - doar, foarte vag, atunci cind am facut un rezumat global al vietii mele. Deci, daca scrisoarea mea vi se pare incoerenta sau lipsita de logica, aflati ca-i numai pentru ca incerc la maturitate - si in toate facultatile mintale, sa speram! - sa descriu ceva, raminind in limitele rezonabilului...
Cu exceptia povestilor lui Grimm sau Andersen, n-am citit vreodata marturii ale altor persoane in aceasta privinta. Desi am purtat corespondenta cu Sir Arthur Conan Doyle si am una sau doua din cartile sale, nu am citit-o inca pe aceea de care vorbiti. Mi-ar placea sa o citesc si-l voi ruga pe fiul meu, daca poate, s-o caute la biblioteca din Norfolk.
Deci sa ne intoarcem la experientele mele, cel putin la unele dinte ele. Nu stiu cind a inceput totul. Prima data, mi se pare, aveam cam 18 sau 20 de luni. Aveam o casuta unde sa ma joc, in spatele unei gradini vechi, si era plin de caprifoi si alte flori, in anotimpul acela gradina era impinzita de trestii care cresteau foarte inalte, imi amintesc de ele. Facusem un cuib peste trestii; un prieten invizibil fusese cel care ma ajutase sa fac manunchiuri de trestie si sa le leg in snopuri, ca sa fac un adapost. Cind era vreme frumoasa, ma duceam sa ma joc acolo. Dupa-amiaza, mama cobora in gradina sa ma cheme. Micul meu prieten (care mi se parea ca este de inaltimea mea) era acolo cu mine. Niciodata nu m-am gindit ca putea fi "ireal" sau ca nu era unul din copiii vecinilor. Numai cind m-a intrebat mama cum il cheama pe acel prieten, m-am dus sa-l intreb cum se numeste. Atunci a disparut. Un timp, mama a fost tulburata de acest lucru si mi-a pus mereu intrebari. imi amintesc ca am plins pentru ca, de mai multe ori, a venit sa ma spioneze - ceea ce-l facea pe prietenul meu sa dispara de fiecare data.
Cam peste un an sau un an si jumatate, schimbare mare: n-am mai avut un singur prieten, ci mai multi. Ne mutaseram in alta parte, tot la tara, si acolo aveam doua terenuri de joaca preferate, unde sa zburd cu acesti prieteni invizibili. Unul din locuri - cu totul aparte! - era un vechi cimitir unde cresteau cedri inalti. Unul dintre ei avea crengile pina aproape de pamint si, sub acest copac, mi-am facut un adapost. Era vizuina in care, cu ajutorul acelor prieteni mititei, imi adunam comorile - bucati de sticla colorata, frunze multicolore si alte lucruri frumoase din Natura. Dar ceea ce ma deranja este ca nu stiam niciodata de unde apareau: imediat ce se apropia unul din membrii familiei mele, o luau din loc!
Cealalta vizuina a mea era o capita veche de fin, din virful careia imi dadeam drumul la vale. Era peste drumul mare la marginea caruia locuiam, in fata casei. Amintirea mea cea mai grozava, si este cu siguranta aceea care a a tulburat-o cel mai mult pe mama, a fost atunci cind, privind pe fereastra, a vazut mai multi copii dindu-si drumul de pe capita, impreuna cu mine! Bineinteles ca aveam o mica ascunzatoare sub fin, un loc in care ne asezam adeseori ca sa discutam serios probleme importante pe care le ai la trei sau patru ani. Deci, uitindu-se pe fereastra, mama m-a chemat sa ma intrebe cine erau copiii care se jucau cu mine. Atunci mi-am dat seama ca nu le stiam numele. Si o sa ma intrebati cum erau imbracati. Pai, erau baietei si fetite. Sunt incapabil sa va descriu in detaliu hainele lor, silueta, chipul. Nici macar nu ma gindeam ca erau altfel decit mine (si erau oare?). Singura deosebire era ca puteau sa apara sau sa dispara dupa voie. O data, doar o singura data, privind pe fereastra, am vazut zane care ma chemau afara, sa ma joc cu ele. De data aceea mama Ie-a vazut foarte bine, dar nu m-a oprit sa ies la ele. Ceea ce s-a repetat un anotimp intreg, adica o vara intreaga.
Cativa ani mai tirziu - trebuie ca aveam atunci sase sau sapte ani - locuiam intr-o padurice. Acolo am invatat sa vorbesc cu copacii sau mai degraba, se pare, ei vorbeau cu mine. Eram sigur ca oricine putea auzi vocile care pareau ca pot iesi dintr-un copac. Era suficient sa-ti alegi unul (un copac viu, nu unul mort!) sa stai in fata lui cincisprezece sau douazeci de minute in fiecare zi la aceeasi ora, timp de douazeci de zile. Si, dupa experienta mea, functional Alegeam un copac foarte frumos si ma jucam in jurul lui cu prietenii, cei care veneau sa mi se alature (care in vremea aceea mi se pareau mult mai mici decit mine). Construiam o cabanuta minunata, cu ramuri de sequoia, de alun, de corn sau de gherghin. Foloseam si violete, cale salbatice si toate felurile de muschi care pareau sa iubeasca in mod deosebit acest coltisor, unde ma intilneam cu prietenii mei ca sa stam la sfat. Prietenii mei erau micii elfi ai copacilor. O faceam des? Nu stiu. Am petrecut mai multi ani in acel loc.
Acolo am inceput sa citesc Biblia pentru prima data, de la un cap la altul, acolo am invatat sa ma rog, acolo am avut multe viziuni si experiente spirituale. Si am vazut nu numai elfi, dar si personaje care mi-au parut a apartine lumii celor vechi, mai ales cei despre care vorbeste Geneza. in acea ascunzatoare, nu eram niciodata deranjat de cineva din exterior. Acolo am citit prima scrisoare de dragoste, de la o fetita. Acolo m-am refugiat ca sa ma rog atunci cind a murit bunica - ea, pe care o iubeam atit si care jucase un rol atit de important in copilaria mea.
Sa descriu elfii din copaci, zanele din paduri sau ceea ce mi se parea a fi ingeri, prezente, in frumusetea si minunile care le insoteau, n-as putea sa o fac, mi s-ar parea un sacrilegiu. Acestea sunt experiente care au fost esentiale pentru mine - si asa ramin mereu.
Ele au un caracter prea sacru ca sa pot vorbi de ele. Este ca primul sarut si restul...! De ce fac aceasta comparatie ? Pentru ca exista, bineinteles, manifestari fizice care insotesc aceste manifestari ale tuturor energiilor invizibile in mijlocul carora existam. Si in ciuda tuturor acestora, ne inchidem ochii si urechile, refuzam sa ascultam muzica sferelor celestei lata de ce suntem incapabili sa auzim aceste voci, sa vedem aceste forme care prind contur sub ochii nostri! Totusi, toate acestea sunt facute pentru a ne da forta, zi de zi!
Bineinteles ca veti dori sa-mi puneti alte intrebari, de exemplu "Ce jocuri jucati?"
Erau diverse jocuri: sub copacul din cimitir sau in gradina sau in fin, jocurile nu erau aceleasi. Mi se pare ca jocurile erau adaptate punctelor mele de interes din acel moment si nevoilor dezvoltarii mele. Daca v-as spune ca prietenii mei plantau flori, alegeau hatisul sau coltisorul bine ascuns in care imi faceam o vizuina - n-ar ajuta prea mult. Toate acestea ma ajutau sa vad frumusetea lor, mi se vorbea despre aceasta frumusete.
Acolo am invatat sa citesc pentru prima oara. Se poate ca acele prezente sa ma fi invatat pentru prima oara sa interpretez ceea ce numim "cartea cea buna". Nu cred ca, povestindu-va aceasta, imi fortez imaginatia, nu.
Ne jucam ca toti copiii: de-a indragostitii, de-a mama si tata, de-a fratii si surorile, de-a hotii si vardistii, ne jucam de-a enoriasii si predicatorii... Ne jucam de-a tot ceea ce vedeam in jurul nostru.
Acum nu mai am nici una din aceste viziuni sau le am greu si foarte rar.
Se pare ca odata, cind dadeam o lectura pentru cautatorii de terenuri petrolifere, am vorbit incontinuu de acele experiente cu spiritele Naturii (cind de fapt intrebarea pusa privea cautarea nu stiu carui mineral sau teren petrolifer, in tinutul copilariei mele; caci, desi am locuit in locuri diferite, diversele noastre case n-au fost niciodata situate la o distanta mai mare de un kilometru una de alta!).
Pe scurt, in cursul acestei sedinte, cele doua secretare carora le revenea stenografierea lecturii au fost, se pare, ingrozite: erau ca paralizate de o prezenta care le impiedica sa faca cea mai mica miscare, nu mai puteau decit sa zimbeasca sau sa plinga de bucurie. Si, de cum am inceput sa cobor in inconstient, se pare ca am inceput sa vorbesc cu o multime de oameni - dar nu se auzea decit vocea mea!
Persoana care conducea lectura atunci a pus multe intrebari. Dar nu se otinea decit un singur lucru: amintirile de altadata ale zilelor pe care le petreceam impreuna, eu si spiritele Naturii - si nostalgia lor de a ma regasi cit mai repede cu putinta, pentru a continua ceea ce faceam cu atita bucurie pe atunci.
Cele sapte persoane care asistau la aceasta lectura mi-au povestit ca acea conversatie neobisnuita a durat aproape trei ore si, cind m-am trezit in fine, erau atit de impresionate, ca abia indrazneau sa se apropie de mine! Persoana care statea cel mai aproape de mine a fost atit de ingrozita incit n-a mai vrut sa doarma in aceeasi camera cu mine in noaptea aceea.
Dar ca intotdeauna in aceste cazuri, superbul nostru materialism gaseste intotdeauna o explicatie, spunind ca este numai un efect al imaginatiei...
N-as putea sa afirm ca stiu sau ca inteleg in totalitate ce inseamna toate acestea. Cum v-am spus deja, toate aceste manifestari trebuie ca vin de la aceasta Energie Divina pe care o numim Dumnezeu. Toate formele de viata vizibila si invizibila emana din aceasta Sursa unica din care isi trag esenta. El ne va aduna, cum spunea invatatorul lisus: "Am vrut de atitea ori sa va adun, ca o closca adunind puisorii sub aripa, dar n-ati vrut". Suntem orgoliosi ca niste cocosi, vrem sa raminem fiecare in coltul nostru!
In fine, sper ca aceste citeva amintiri pe care vi le trimit va vor fi utile. Este doar experienta mea personala, nu oblig pe nimeni sa ma creada. Nu poti trai o experienta in locul altcuiva.
Poti doar sa constati efectele asupra comportamentului persoanei care a trait-o. Si dupa aceea, vedeti care sunt principiile dupa care isi modeleaza viata. (Lectura 464-12, supliment, 31 ianuarie 1933)
In cursul tuturor acestor ani de adolescenta si in viata de adult, Edgar a fost lipsit de bucuria revederii micilor prieteni nevazuti, dar cu putin inainte de moartea sa, au venit sa i se arate din nou, lucru pe care el l-a interpretat drept un anunt al plecarii sale apropiate. A murit la Virginia Beach, pe 13 ianuarie 1944, la ora sapte seara, in momentul cind soarele apunea. Atunci s-a intimplat ceva neobisnuit:
"La Virginia Beach, la Norfolk si in tot lungul coastei, se mai vorbeste si acum cu stupefactie despre fenomenul care a insotit acel admirabil apus de soare. Brusc, o raza de foc rosu-aprins s-a ridicat ca un obelisc, tisnind din discul soarelui. Aproape ca a atins zenitul si a ramas ca un monument de lumina in cer, pina aproape de caderea noptii" (Joseph Miliard, L'Homme du mystare, Edgar Cayce I Omul misterului, Edgar Cayce - a aparut in versiune romana la Ed. Rotary, Bucuresti, 1992, n. tr.)

joi, 28 octombrie 2010

De ce a fost ucis Capitanul

de Filon Verca


Era în toamna anului 1937. Venisem la restaurantul legionar din strada Gutenberg nr.3 pentru masa de prânz. Lume multã la mesele deja pline si multe alte persoane care asteptau sã se elibereze un loc. Mã asez si eu la rând. Putin timp si intru în salã. Dintr-un colt de unde pândeam un loc liber, zãresc pe Cãpitan asezat la o masã cu încã douã persoane cu care stãtea de vorbã. Dupã discutie mi-am dat seama cã erau arhitecti care se ocupau cu construirea blocului cu câteva etaje, ce urma sã adãposteascã prima înfiripare a comertului legionar.
În timp ce Cãpitanul se ospãta cu niste ochiuri, îi observam toate gesturile. La un moment dat îi întâlnesc privirea. Am rãmas ca hipnotizat. Din ochii lui se desprindea ceva nedefinit, un fel de cãldurã interioarã care mã învãluie, mã cuprinde, mã fascineazã, uitând de tot ce mã înconjoarã.
Cu încetul sala se goleste. Eu, rãmas singur, privesc mereu în aceeasi directie, unde parcã mi se desvelise un mister.
Cãpitanul se ridicã si se îndreaptã spre iesire. Acum îi vãd statura. Înalt, de o frumusete rarã. Frumos ca un Adonis, cu mersul apãsat, maiestos, hotãrât.

Corneliu Zelea Codreanu (dreapta) la Mânãstirea Dealu. In stânga: Ion Zelea Codreanu (Mos Zagreb)
Uitasem de ce am venit si o iau pe urma lui pânã ce-l pierd din vedere.
Proaspãt student la Facultatea de Litere, în Capitala tãrii, iesit din “Frãtia de Cruce” de la liceul “Traian Doda” din Caransebes, scoalã unde se forjau caracterele, totul îmi pare acum o legendã, unde îmi angajasem viatã.
L-am mai vãzut de atâtea ori pe Cãpitan, fie în costum de schi pe treptele sediului, fie antrenându-se cu noi a cânta pentru prima datã “Imnul Muncitorilor”. Am învins “Internationala”, exclamã Cãpitanul, imnul opus proletariatului comunist.
La numai un an si jumãtate, acest atlet al lui Hristos se aflã întemnitat într-o celulã rece si umedã din închisoarea Jilava, asteptând sã fie judecat pentru trãdare de tarã. Resemnat, citea Noul Testament, procesul lui Iisus.
Singur în celulã simtea cã drumul sãu nu mai era lung. Citind mereu cele patru evanghelii, vedea dealul Cãpãtânii, urcusul greu, se apropie de Cel ce va fi rãstignit, urmãrindu-I procesul si se pregãteste si el, încredintându-si sufletul crestin, lui Iisus, simtind cã fariseii îl vor condamna si pe el.
-“Toatã ziua stau singur si vorbesc, pe rând, cu cei ce au murit dintre noi. Totdeauna stau toti lângã mine ; când mã rog, se roagã si ei”.

Din învãlmãseala luptei, prins de mâna Iudei, sã-l rãpunã, presimte destinul si cautã reconfort în viata lui Iisus care suferind ca om, accepta moartea.
În Scrierile Sfinte, Evangheliile, îsi gãseste linistea, împãcarea, se pregãteste si el de moarte.
-“Si peste timpul lung, dincolo de 2000 de ani, îl vãd pe Domnul nostru Iisus Christos, descris de Evanghelie, ca si cum ar fi la zece pasi de mine. Îl vãd cum a cãzut jos si se roagã : Doamne, fã sã treacã paharul acesta de la mine, dacã este cu putintã. Îl vãd cum L-au prins si cum Îl duc legat, spre Ana si Caiafa. Îl vãd cum Îl bat, cum Îl lovesc în fatã, la interogatoriul luat în noaptea aceea, de cãtre farisei si cãrturari, mai marii zilei de atunci”.
Cãpitanul trãieste suferintele lui Iisus, le simte în carnea lui, supus ca El torturii omenesti.
-“Chinuit fiziceste ca un câine (sunt pline hainele de suferintã, iatã sunt 60 de zile si 60 de nopti de când dorm îmbrãcat pe scândurã si rogojina aceasta. 60 de zile si 60 de nopti de când oasele mele sug ca o sugãtoare umezeala care tâsneste din pereti si din pãmânt). De 60 de zile nu schimb nici o vorbã cu numeni si atacat în acelasi timp în fiinta mea moralã, acuzat de trãdare, declarat strãin, ca nefiind român... arãtat ca un dusman al Statului, coplesit de lovituri si legat cu mâinile la spate, adicã, neavând nici o posibilitate de apãrare”.
Conditiile de detentie îi pregãtesc sfârsitul fizic -plãmânii fiindu-i prinsi- se voia moartea lui de o moarte “naturalã”.
Cãpitanul îsi vede procesul, unde fariseii îmbrãcati în purpurã de judecãtori, aduc mãrturii mincinoase, sã-l condamne.

Corneliu Zelea Codreanu in 1913 la Liceul Militar de la Manastirea Dealu impreuna cu tatal sau
Toti l-au osândit, sã fie pedepsit cu moartea... o nãdejde I se aprinde în suflet. Poate Pilat Îl va gãsi nevinovat.
Sunt Pastile. E obiceiul sã se elibereze condamnatul la moarte. Pilat se va adresa poporului. Poporul e, desigur, cu Mine si va cere eliberarea Mea. I-am fãcut bine. Am vindecat pe atâtia. Pilat iese în balcon si strigã poporuilui : Pe care sã vi-l slobozesc ? Pe Baraba sau pe Iisus care se numeste Christos ?
Iisus aude dinãuntru întrebarea. I se pare un veac minutul în care astepta rãspunsul.
Atunci, toti au strigat : Nu pe El ci pe Baraba. Si Baraba este un tâlhar.
Dar ce sã fac cu Iisus, ce se chiamã Christos, cãci nu-I gãsesc nici o vinã ? (Însemnãri de la Jilava).
“Si totusi, Tribunalul, fãrã a avea nici o dovadã, nici cea mai micã dovadã, a rãspuns afirmativ la toate întrebãrile, condamnându-mã la 10 ani muncã silnicã. O mare nedreptate”.
Si el, Cãpitanul, a fost condamnat nevinovat, precum fariseii si cãrturarii evrei L-au condamnat pe Iisus. Si el a fost, nu rãstignit, ci ucis cu streangul de gât, apoi i-au tras un glonte în ceafã, i-au turnat acid peste trupul inert sã-l descompunã, sã nu i se mai recunoascã fata, deasupra corpului inert au turnat placã grea de ciment. Si el a înviat, dar numai în sufletele noastre si a generatiilor care vor mai sãlãslui pe aceste meleaguri românesti.

-“Primeascã Dumnezeu si suferinta mea, spre binele si înflorirea Neamului nostru”, a strigat Cãpitanul.
Sã se rãstigneascã ! Sã se rãstigneascã !
Dar ce rãu a fãcut ?
Si mai vârtos strigau zicând : Sã se rãstigneascã !
Ei strigau în gura mare si cereau de zor sã fie rãstignit si strigãtele lor si a preotilor celor mai de seamã au biruit.
Cãpitanul consternat la auzul sentintei care-l condamna la 10 ani de muncã silnicã, vede judecãtorii jubilând, constienti cã au cãlcat legea, dar au împlinit si ei porunca care pornea de la Palatul Irodiadei, contra argintilor, rãsplata nemerniciei.
Era cam la ceasul al saselea -continuã Cãpitanul a citi Evangheliile. Si s-a fãcut întuneric peste tot. soarele s-a întunecat si catapeteasma templului s-a rupt în douã. Iar Iisus prins de îndoieli, se adreseazã Tatãlui Ceresc : Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai pãrãsit ? Tatã, în mâinile Tale încredintez sufletul meu.
Auzind apelul lui Iisus din Evanghelii, Cãpitanul continuã : “Iar eu, în genunchi, la picioarele acestei cruci, de pe care, din trupul de om a plecat la Dumnezeu sufletul Fiului Sãu, mã închin : Tatãl nostru carele esti în Ceruri...”.
În fata jertfei supreme a Mântuitorului, Cãpitanul îsi îndreaptã rugãciunea sa, din adâncul sufletului sãu crestin : “Adu-Ti aminte de toti ai mei. Primeste-i sub scutul Tãu. Iartã-i si odihneste-i. Dã-le putere celor vii si biruintã asupra celor potrivnici, spre înflorirea României crestine, legionare si apropierea de Tine, Doamne, a Neamului românesc, întru învierea lui. Amin !”
Pilda credintei lui mãrturisitã cu atâta tãrie, în preajma ultimului drum, pãstreazã trãinicia doctrinei lui, adânc ancoratã în linia crestinã : “Cã vom învia din morti în numele lui Hristos si numai prin Hristos, adicã, în afarã de credinta lui Hristos nimeni nu va învia si nu va fi mântuit”.

El nu se revoltã împotriva nedreptãtii cãreia i-a cãzut victimã, precum singur se destãinuie : “Când am terminat Evangheliile, am înteles , cã stau aici, în închisoare, din voia lui Dumnezeu, cã desi nu am nici o vinã sub latura juridicã, El mã pedepseste pentru pãcatele mele si-mi pune la încercare credinta mea”.
Ultima datã când l-am vãzut pe Cãpitan, era la mormântul lui Mota-Marin la Casa Verde, Bucurestii Noi. Eram de gardã la mormânt. Cãpitanul se opreste în fata mausoleului, pleacã fruntea, îsi face semnul crucii si se roagã. Am pândit o clipã sã-l privesc în fatã. Ochii lui profunzi degajau aceeasi cãldurã, expresia lor însã trãda o mare tristete. Fratele lui de luptã zãcea sub pãmânt, iar el stãtea cãzut pe gânduri.
Ce oare se petrecea în sufletul sãu în acea clipã, voi întelege mai târziu, mult mai târziu, citind ultimul sãu cuvânt adresat camarazilor lui, lumii întregi, în “Însemnãri de la Jilava”, unde era întemnitat pentru a fi ucis.
Nu se mai revoltã, ci resemnat îsi asteaptã dezlegarea.
“Stau aici din voia lui Dumnezeu... El mã pedepseste pentru pãcatele mele...”.
Se apropia de Iisus, urcând si el ultimul drum, acceptând sã se împlineascã “voia lui Dumnezeu” .
Dupã ce a plecat de la mormânt, o mare povarã mi s-a asezat pe inimã. O presimtire cã nu-l voi mai vedea, dar si o fermã determinare de a urma linia trasatã de acest mare om care-mi va ghida pasii o viatã întreagã, pe oriunde mã va purta destinul.
Sunt peste 60 de ani de atunci si azi, constiinta îmi rezervã o mare bucurie, a sti, cã nu i-am pãrãsit, o clipã mãcar, calea semãnatã de atâtea morminte.
25 iunie 1999

Video/Audio: Discurs al Capitanului Legiunii Arhanghelul Mihail, din 1937

Giannis Kalatzis - Gorgona

Edgar Cayce si spiritele naturii

Un popor marunt, precis si organizat

Pentru cei care nu le cunosc, totul e foarte vag: spiridusi, elfi, zane, intra toti in aceeasi oala. Lamuriti-va: nu oricine face orice in aceasta lume marunta care, pentru ca este invizibila, nu este mai putin organizata.
Mai intii, se stie - Traditia spune! - ca aceste spirite au domenii de actiune foarte diferite; formele lor sunt adaptate elementului in care traiesc:
- zanele si elfii, ca si silfii, traiesc in elementul Aer,
- gnomii, spiridusii in elementul Pamint,
- ondinele, nimfele in elementul Apa,
- salamandrele in elementul Foc.
Cum spune Cayce:
Gnomii, spiridusii, zanele, vircolacii nu sunt "elementali". Sunt entitati facute din elemente care sunt, ca entitati, la fel de exact definite ca si fiintele umane care traiesc in lumea materiala.
Elementalii de care vorbeste Cayce desemneaza curenti vibratorii, "emanatii" de vibratii nepersonalizate.In anumite locuri, "emanatiile astralului inferior" sunt acumulari de unde grele, cu vibratii foarte joase, provenite din emotiile si actele distrugatoare. De exemplu, intr-o casa patata de o crima, aerul respirat, peretii, mobilele sunt impregnate de negativism. Nu este vorba de fiinte propriu-zise, de "entitati", cum spune Cayce, ci de acumulari vibratorii. Roger de Lafforest a contribuit mult la cunoasterea acestor fenomene si a dat astfel de exemple in cartile sale (cea mai buna, un best-seller care isi merita acest nume, a aparut la Laffont, cu titlul Casele care ucid).
El dezvaluie tehnici care curata aceste emanatii si pe care Louis Viei le foloseste in geobiologie pentru a alina viata cotidiana a celor vii, perturbata de astfel de case negative. A nu se confunda cu cele patru elemente, Apa, Pamint, Foc, Aer, forme sub care se prezinta moleculele de materie din care este facuta viata terestra.
Cayce afirma deci ca "Spiritele Naturii" sunt facute din aceeasi materie ca si noi, adica din cele patru elemente, fiind insa structurate dupa un mod vibratoriu diferit. Va urma.

miercuri, 27 octombrie 2010

Maximilian cu Cedry2k si Guess Who - Vorbesti de parca ai sti

Firul de ceapa


Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor păcătoşilor din Iad şi cobora des, să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
–Poate totuşi ai făcut o cât de mică faptă bună! Încearcă să-ţi aminteşti! Îi ruga el pe păcătoşi.
Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
–Eu! Eu am dat unui crşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
–Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul.

Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapă în Iad şi i-a spus femeii:
–Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!
Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scapre şi ei din Iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:
–Voi rămâneţi acolo în Iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut nici un bine!
În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad...
Ea păcătoasa, judecase pe alţii...

(după Doistoievski)

Edgar Cayce si spiritele naturii


Edgar Cayce ma surprinde neincetat! Felul sau de a preface vechiul in nou... De a ni-l servi iarasi, facind din el Noua Era!
"Spiritele Naturii" de exemplu. Bineinteles ca nu le-a inventat. Erau piinea de toate zilele a stramosilor. Dar toate s-au dus odata cu vrajitorii ...
Or, iata-l pe Edgar al nostru venind cu ideea ca totul este adevarat! Ca trebuie sa credem in zane. Unora le va veni greu sa-l urmeze.
Si apoi lunile, anii trec si evenimentele (care chiar se inlantuie intr-un mod irational!) ii dau dreptate lui Cayce. Un exemplu: Atlantida. Cayce a fost printre primii care au anuntat revenirea ei, totodata in plan cultural si in plan geografic. Daca ultimul punct nu s-a confirmat inca (nu s-a gasit inca dovada fizica indiscutabila a existentei Poseidiei - exceptind foarte misteriosul zid din Bimini, pe plan cultural s-a vazut deja cu prisosunta. Exista o revenire in forta a Atlantidei, toata lumea vorbeste de ea!
“Marele public” nu va putea sa-si astupe la nesfirsit urechile la anumite “melodii”. O sansa pentru Cayce: Inchizitia nu-i mai arde pe profeti, nici pe clarvazatori, pe chiori, pe cocosati, pe schiopi, pe sasii, pe sterpi si alti sarmani, despre care se credea ca behaie cu Belzebut!

Edgar Cayce si spiritele naturii

Spiritele naturii sunt pretutindeni

Unii se vor intreba: "Spiritele Naturii"? Ce inseamna?
Expresia cuprinde in general toate aceste "manifestari" insolite, aceste "personaje" mai mult sau mai putin mitice, numite la tara: zane, vircolaci, elfi, gnomi, ghibelini, aratari, salamandre... Inclusiv toti cei care-i vizitau pe greci si latini: nimfe, ondine, naiade, tritoni, driade, fauni, satiri etc, despre care vom avea ocazia sa aflam mai multe in articolele ce urmaza.
In cele scrise mai jos, Cayce vorbeste de un barbat care era in legatura cu zanele, in Scotia. In aceasta tara, ca si in Irlanda, Tara Galilor traditia celtica de respectare a lumii zanelor a durat mai mult; invatatura druizilor despre spiritele Naturii n-a fost uitata aici: Inaintea acestei vieti entitatea traia in tara scotiana (...) Era cineva foarte priceput in colaborarea cu lumea nevazuta, cu energiile elementare. El era in legatura cu zanele, cu toate aceste fiinte care nu se exprima sub o forma materiala si pe care numai cei bransati la Infinit le pot zari. (Lectura 2547-1)
Entitatea, ne spune Cayce -, este un baietel de unsprezece ani despre care a vorbit in “Profetiile lui Edgar Cayce”. In mai multe rinduri el isi anuntase parintii de venirea unui ciclon, inainte sa-l fi detectat cineva (se stie ca cicloanele sunt pacostea coastelor tropicale, mai ales a acelora din sud-estul Statelor Unite).
Cayce, in lectura respectiva, vorbeste de caracteristicile neobisnuite ale acelui copil, un "suflet vechi" cu totul de exceptie, pentru ca fusese personajul biblic Noe intr-o viata anterioara. El mai spune parintilor sai: Si nu-i puneti NICIODATA intrebari despre sursa informatiilor sale! ...Caci copilul afla aceste lucruri de la spiritele Naturii si ar putea sa-l sperie obligatia de a explica. Cum va spune Cayce in privinta propriilor sale amintiri din copilarie: Sunt experiente esentiale pentru mine si care au un caracter prea sacru ca sa pot vorbi despre ele. Ar parea un sacrilegiu. Ceea ce nu-l impiedica pe Cayce sa le recomande parintilor: Nu-i dati impresia ca este deosebit de ceilalti. (Aceeasi lectura)
Spiritele Naturii apartin folclorului din toate tarile si nu numai in lumea celta de care am tinut, in "Galia impadurita", Insulele Britanice, padurile adinci ale Germaniei si fiordurile scandinave... De exemplu, in zona musulmana, oamenii cred in "djnuni", termen general care cuprinde toate felurile de entitati invizibile, de la fantomele umane si animale pina la spiridusi.
La drept vorbind, este ceva universal. Daca crestinismul s-a straduit sa dezradacineze credinta in aceste spirite, n-a reusit niciodata complet. Se vorbea inca de zane... Inca se spun multe povesti despre oameni care au vazut vircolaci, zane, spiridusi.
Una din marile mele bucurii, explorind lecturile lui Edgar Cayce, a fost sa descopar ca el credea in existenta acestor fiinte "invizibile". Sunt sigura ca multi dintre cititori au avut experiente despre care nu indraznesc sa vorbeasca nimanui. Vor fi foarte fericiti sa constate ca nu sunt pe atit de nebuni pe cit li s-a spus...

marți, 26 octombrie 2010

Fosile enigmatice?

Sau rezolvarea enigmelor?

Acum aproape 450.000 de ani anunnakii/elohimii/dumnezeii, locuitorii Planetei Nibiru (actualmente Eris), Gliese etc., au sosit pe Pamant:
“Data: 445.000… Nefilimii (ingerii cazuti – n.a) condusi de Enki (Azazel – n.a) sosesc pe Pamant de pe A Douasprezecea Planeta. Se intemeiaza Eridu – Statia Pamant I – in sudul Mesopotamiei “(Z. Sitchin, A Douasprezecea Planeta, Ed. Aldo Press, Bucuresti).
Doar prin intelegerea prezentei lor permanente in apropierea noastra (in spatiu – in vecinatatea Pamantului, in interiorul gol al Terrei, chiar printre noi – intr-o dimensiune paralela etc.) fenomenele paranormale, relatarile despre OZN – uri, aparitia religiilor etc. nu vor mai fi mistere, taine, minuni de care sa profite tot felul de sarlatani. Cateva exemple in sprijinul celor de mai sus, referitoare la unele fosile, zise enigmatice:

1) Urma intiparita a unei perechi de tip ciudat de incaltaminte, alaturi de un trilobit strivit de pas, in strat pietrificat. Descoperirea a fost facuta de W. Y. Meisser in statul Utah (SUA) si are o vechime de sute de mii de ani.
2) Ciocanul gasit in 1934 la periferia orasului London (Texas, SUA), a carui analiza spectroscopica indica un aliaj necunoscut inca in industria umana. Are o vechime de cateva sute de mii de ani.
3) In albia raului Paluxi (Glen Rose, Texas), arheologul Carl Baugh de la Universitatea de Stat din Pensilvania a descoperit in straturile de piatra urmele pasilor unui om alaturi de cele ale unui dinozaur.
Referindu-se la importanta descoperirilor de acest gen, dr. A. E. Wilder Smith, de la Universitatea Illinois (SUA), spunea urmatoarele:
“O singura urma de dinozaur sau brontozaur gasita in acelasi loc cu o singura amprenta de picior omenesc este suficienta sa rastoarne teoria darwinista si sa revolutioneze biologia contemporana”.
4) Craniul unui bou moscat, gaurit de glont, descoperit de paleontologul rus Al. Kaznatev in Iacutia, cu o vechime de cateva zeci de mii de ani.

5) La American Falls (Idaho) au fost descoperite oase de bizoni cu gauri de glont, tot cu o vechime de cateva zeci de mii de ani.
6) Un mit al indienilor delaware relateaza cum zeii indienilor de pe un varf muntos din Kentucky au tras cu tunete omorand o turma de animale.
7) Un craniu de neanderthalian, descoperit in depozitul arheologic de la Broken Hill si aflat in prezent la British Museum, prezinta pe osul temporal un orificiu perfect rotund, in timp ce osul din partea opusa lipseste, efect remarcat la plagile prin impuscare.
In 1968, biologul american I. T. Sanderson si zoologul belgian B. Heuvelmans au analizat un om de Neanderthal conservat intr-un ghetar gasit in Stramtoarea Bering. Au descoperit, cu uimire, ca partea din spate a craniului era sfaramata, iar ochiul drept era distrus de gloante trase cu o arma de foc de mare calibru.
9) Alt craniu strapuns de glont a fost descoperit in Zambia. El dateaza de circa 40.000 de ani si este expus la Museum of Natural History din Londra.

Referindu-se la aceste civilizatii, James Churchward, in lucrarea Astralii din Atlantida spunea:
“Avem dovezi ca intreaga zona nord-vestica a Americii a fost populata de unele rase cu o civilizatie avansata, in cea de-a doua jumatate a erei tertiare si inainte de perioada geologica glaciara”.
10) In acest context, Biblia ne vine in ajutor, cand un grup de evrei cazuti in idolatrie au suferit pedeapsa elohimilor/anunnakilor dirijati chiar de catreYahweh/Anu:
“Iata ca au venit sase oameni… fiecare cu unealta lui de nimicire in mana… slava (nava – n.a) Dumnezeului lui Israel s-a ridicat… s-a indreptat spre pragul casei; si El le-a zis: «loviti; ochiul vostru sa fie fara mila si sa nu va indurati… umpleti curtile cu morti!… Iesiti…». Ei au iesit si au inceput sa ucida in cetate” (Ezechiel 9:1-7).
Din pacate o Carte cu o Stiinta la care oamenii abia daca viseaza – Biblia – este ignorata, fiind citite in schimb lucrari care ridica in slavi venerarea pietrelor si a lemnelor, relateaza depre ingerasi, dracusori, cazane cu smoala si tot felul de superstitii.
Pentru astfel de productii ale inculturii sunt foarte potrivite cuvintele marelui filosof Henri Bergson, extrase din lucrarea “Cele doua surse ale moralei si religiei”:
“Este umilitor pentru inteligenta umana spectacolul a ceea ce au fost si sunt inca unele religii. Ce mai tesatura de aberatii!… Se vorbeste mult despre o «mentalitate primitiva» ce astazi ar fi reprezentata prin rasele inferioare, dar care odinioara ar fi apartinut intregii omeniri; superstitia ar trebui trecuta chiar in randul acestei mentalitati”.

Alexander Rybak - Dolphin


Alexander Rybak - Dolphin

luni, 25 octombrie 2010

CTC si Armada - Cei 4 cavaleri ai apocalipsei

Răsplata


Un om bogat avea doi servitori. Unul foarte rău, leneş, neloial, al doilea cinstit, harnic, loial, pios. Neavând urmaşi, negustorul a lăsat averea celor doi slujitori, în părţi egale. Amândoi s-au apucat de negustorie. Cel rău prospera văzând cu ochii şi făcea bani şi din piatră seacă. Al doilea, deşi suflet mare, nu prospera deloc, dimpotrivă ieşea în pagubă din negustoria făcută. Supărat foarte şi mirat, cel din urmă a mers la un călugăr şi l-a întrebat:
–Părinte, cum se face că un om rău şi necredincios prosperă şi este fericit, în timp ce credincioşii au atât de multe necazuri?
Bătrânul călugăr era cunoscut pentru înţelepciunea sa:

–Donmul dă necredincioşilor fericirea pământească trecătoare, singura, pe care ei o pot înţelege. Dar dacă duşmanilor săi, Dumnezeu le dă atât de mult, imaginează-ţi, ce daruri are pentru prietenii săi!

Lord of the dance - Simple gifts


Lord of the dance - Simple gifts

duminică, 24 octombrie 2010

Regimul vegetarian si beneficiile lui

Cele Cinci Precepte in metoda Quan Yin

1. Abtine-te sa iei viata fiintelor însufletite.
2. Abtine-te sa spui ceea ce nu este adevarat.
3. Abtine-te sa iei ce nu ti s-a oferit.
4. Abtine-te de la un comportament sexual gresit.
5. Abtine-te sa folosesti intoxicanti. Presupune evitarea tuturor “otravurilor” de orice fel, precum alcoolul, drogurile, tutunul, jocurile de noroc, etc.


Beneficiile regimului vegetarian
Angajamentul de a tine toata viata un regim vegetarian sau lacto-vegetarian este o conditie necesara pentru a primi initierea în Metoda Quan Yin. Alimentele provenite din plante si produsele lactate sunt permise în acest regim, dar orice alt produs provenit din surse animaliere, sunt interzise. Sunt multe motive pentru aceasta, dar cel mai important vine de la Primul Precept, care ne spune sa ne abtinem sa luam viata fiintelor însufletite sau „Abtine-te sa ucizi”.

A nu ucide sau a nu rani creaturile din jurul nostru este evident în folosul lor. Mai putin evident este faptul ca a ne abtine de a rani pe cineva este în egala masura si în avantajul nostru. De ce? Din cauza legii karmei: „Ce semeni, aceea vei culege”. Când ucizi sau îi faci pe altii sa ucida pentru a-ti satisface pofta pentru carne, îti creezi datorii karmice, si aceste datorii trebuie platite la urma urmei.

Prin urmare, în adevaratul sens, a pastra o dieta vegetariana este un dar pe care ni-l oferim noi singuri. Ne vom simti mai bine, calitatea vietii noastre se va îmbunatati pe masura ce greutatea datoriei karmice se va diminua, si ni se ofera accesul spre noile realitati subtile si divine ale experientei noastre launtrice. Se merita pe deplin pretul mic pe care îl platiti! Argumentele spirituale împotriva mâncatului carnii sunt convingatoare pentru unii oameni, dar exista si alte motive evidente pentru a fi vegetarian. Toate îsi au originea în felul firesc de a trai, ele sunt în legatura cu sanatatea noastra si modul de alimentatie, ecologia si mediul, etica si suferinta animalelor, foametea din lume.

Sanatatea si alimentatia

Studiile facute asupra evolutiei speciei umane ne arata ca stramosii nostri au fost vegetarieni de la natura. Structura corpului uman nu este potrivita pentru mâncatul carnii.

Acest lucru a fost demonstrat de Dr. G. S. Huntingen de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa de anatomie comparata. El a aratat ca toate carnivorele au intestinul mic si mare mai scurt, intestinul lor gros fiind drept si neted. În contrast, animalele vegetariene au ambele intestine – subtire si gros – mai lungi. Din cauza continutului scazut în fibre si din cauza densitatii mari de proteine din carne, intestinele nu au nevoie de mult timp pentru absorbtia hranei, prin urmare, intestinele carnivorelor sunt mai scurte decât cele ale ierbivorelor.

Si la oameni – asemenea tuturor animalelor ce se hranesc cu plante – intestinul subtire si cel gros sunt lungi. Împreuna, intestinele noastre au aproximativ opt metri si jumatate lungime. Intestinul subtire este îndoit de mai multe ori, iar peretii sunt încretiti. Pentru ca intestinele noastre sunt mai lungi decât cele ale carnivorelor, carnea pe care o mâncam sta în intestinele noastre un timp mult mai lung.

Drept consecinta, în aceasta perioada de timp carnea începe sa putrezeasca si sa creeze toxine. Aceste toxine se presupun a fi cauza cancerului de colon, de asemenea, ele sporesc efortul ficatului, care are functia de a elimina toxinele. Aceasta poate declansa ciroze sau chiar cancerul hepatic.

Carnea contine multe proteine urokinazice si uree, care îngreuneaza activitatea rinichilor si le poate distruge functia. În fiecare kg de carne sunt 14 grame de proteine urokinazice. Daca punem celule vii în proteine urokinazice lichide, functia lor metabolica s-ar degenera. Mai mult, carnea nu contine fibre dietetice sau celuloza si prin urmare poate duce foarte usor la constipatie. Dupa cum se stie, constipatia poate cauza cancerul rectal sau hemoroizi.

Colesterolul si grasimile saturate din carne creeaza, de asemenea, boli cardiovasculare. În Statele Unite ale Americii si acum în Formosa, bolile cardiovasculare sunt cauza numarul unu a mortalitatii.
Cancerul se situeaza pe locul al doilea în cauza mortii. Experimentele arata ca fierberea si prajirea carnii creeaza o substanta chimica (methylcholantherenul), care este un carcinogen puternic. Soarecii carora li s-a administrat aceasta substanta chimica au facut cancer cum ar fi tumori ale oaselor, cancerul sângelui, cancer de stomac, etc.

Cercetarile au aratat ca puii de soareci hraniti de femele soarece care au cancer de sân, vor face si ei cancer. Când celulele canceroase umane sunt injectate în animale, si ele dezvolta cancerul. Prin urmare, carnea pe care o mâncam zilnic, daca provine de la animale care initial au astfel de boli, si noi o punem în corpul nostru, atunci este o sansa foarte mare ca si noi sa ne îmbolnavim de bolile respective.
Majoritatea oamenilor presupun ca la ora actuala, carnea este curata si sanatoasa fiindca se fac inspectii la toate macelariile. În realitate, numarul vitelor, porcinelor sau al pasarilor sacrificate zilnic este mult prea mare pentru a putea fi examinate în parte.
Este foarte dificil ca fiecare bucata de carne sa fie analizata daca are cancer sau nu, sa nu mai vorbim de examinarea fiecarui animal în parte.

La ora actuala, în industria carnii, daca este o problema cu capul animalului, atunci capul este îndepartat, daca piciorul este bolnav, atunci este îndepartat. Numai partea bolnava este înlaturata, iar restul este pus la vânzare.
Dr. J. H. Kellogg, un vegetarian faimos, a spus: „Când mâncam hrana vegetariana, nu trebuie sa ne mai facem griji din cauza carei boli i s-a tras moartea. Si asta îti face masa mai placuta!”
Mai sunt si alte motive de îngrijorare. Antibioticele, ca si alte droguri, incluzând steroizii si hormonii de crestere, fie ca sunt puse în hrana animalelor sau sunt injectate direct în animale. A fost deja publicat faptul ca oamenii care manânca aceste animale absorb si aceste substante în corpul lor.

Exista astfel posibilitatea ca antibioticele din carnea animalelor sa diminueze eficienta antibioticelor folositoare omului.
Sunt si oameni care considera ca regimul vegetarian nu este suficient de hranitor. Un expert în chirurgie, american, Dr. Miller, a practicat medicina în Formosa timp de 40 de ani. El a înfiintat un spital unde toate mâncarurile sunt vegetariene, atât pentru pacienti, cât si pentru cei care lucreaza în spital. El a spus: „Soarecele este un animal care se poate hrani atât cu hrana vegetariana cât si nevegetariana. Daca se face un experiment pe doi soareci, unul fiind hranit doar cu vegetale, iar celalalt doar cu carne, vom observa ca amândoi cresc si se dezvolta la fel, însa cel vegetarian va trai mai mult si va avea o rezistenta mai mare la boli. Daca cei doi soareci se îmbolnavesc, cel vegetarian se va însanatosi mai repede”.

Doctorul a adaugat: „Medicina pe care ne-o ofera azi stiinta moderna s-a îmbunatatit considerabil, dar ea nu face decât sa trateze boala. Hrana este totusi cea care ne sustine sanatatea”.
Apoi arata ca: „Mâncarea din plante este o sursa nutritiva mai directa decât carnea. Oamenii manânca animale, dar acestea la rândul lor se hranesc cu plante.
Majoritatea animalelor au o viata scurta si sufera de aproape toate bolile întâlnite si la oameni. Este foarte probabil deci, ca bolile omului sa provina din carnea animalelor bolnave pe care o manânca. Prin urmare, de ce n-ar lua omul hrana direct din plante?” Dr. Miller ne sugereaza ca noi nu avem nevoie decât de cereale, pastaioase si legume, ca sa luam toate substantele nutritive de care avem nevoie pentru a ne mentine sanatosi.

Majoritatea oamenilor cred ca proteinele animale sunt superioare celor de origine vegetala, deoarece primele sunt considerate a fi proteine complete, iar celelalte incomplete. Adevarul este ca unele proteine din plante sunt complete, iar prin combinarea judicioasa a alimentelor se pot crea proteine complete din câteva surse de proteine incomplete.
În martie 1988, Asociatia Americana pentru Dieta dadea urmatorul comunicat: „Opinia ADA este ca regimurile vegetariene sunt sanatoase si suficient de hranitoare, daca sunt planificate în mod corespunzator.”

Exista credinta falsa ca cei ce se hranesc cu carne sunt mai puternici decât cei vegetarieni. Însa, experimentul facut de profesorul Irving Fisher de la Universitatea Yale, pe 32 de vegetarieni si 15 mâncatori de carne, arata ca vegetarienii sunt mai rezistenti decât cei care consuma carne.
Participantilor li s-a cerut sa stea cu mâna întinsa cât mai mult posibil. Rezultatul testului a fost cât se poate de clar. Dintre cei 15 consumatori de carne, doar doi au rezistat cu mâinile întinse între 15 si 30 de minute; dintre cei 32 de vegetarieni, 22 de persoane au rezistat cu mâinile întinse între 15 si 30 de minute, 15 persoane peste 30 de minute, 9 persoane peste o ora, 4 persoane peste 2 ore, iar unul din vegetarieni si-a tinut mâinile întinse mai multe de 3 ore.

Multi alergatori pe distanta lunga pastreaza un regim vegetarian înainte de competitii. Dr. Barbara More, o experta în terapia vegetariana, a terminat cursa de 110 mile în 27 de ore si 30 de minute. În vârsta de 56 de ani, ea a batut toate recordurile atletilor tineri: „Vreau sa fiu un exemplu si sa demonstrez ca aceia care pastreaza un regim în întregime vegetarian vor avea un corp puternic, o minte limpede si o viata curata.”
Au vegetarienii destule proteine în hrana lor? Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda ca 4,5% din caloriile zilnice sa fie derivate din proteine. Dar 17% din caloriile grâului sunt proteine, broccoli contine 45%, iar orezul 8%.
Este oarte usor sa avem un regim bogat în proteine, fara sa mâncam carne. Beneficiind si de avantajul de a ne feri de bolile cauzate de dietele bogate în grasimi – ca de exemplu bolile de inima si cancerul - regimul vegetarian este de departe alternativa cea mai buna.

Relatia dintre consumul exagerat de carne sau alte produse animale bogate în grasimi si bolile de inima, cancerul de sân, cancerul de colon sau infarct, a fost deja dovedita.
Sunt însa alte boli care pot fi prevenite si câteodata chiar vindecate printr-un regim vegetarian scazut în grasimi: litiaza renala, cancerul de prostata, diabetul, ulcerul peptic, litiaza biliara, artrite, gingivita, acnea, cancerul pancreasului sau cel al stomacului, hipoglicemia, constipatia, diverticuloza, hipertensiunea, osteoporoza, cancerul ovarian, hemoroizii, obezitatea, astma.
În afara fumatului, nu mai exista nici un alt factor cu un risc asa de mare pentru sanatatea omului cum este consumul de carne.

Lev Tolstoi spunea: „ Atâta timp cât vor exista abatoare, vor fi si câmpuri de lupta. Regimul vegetarian este cel mai bun test pentru umanitarism.” Desi majoritatea dintre noi nu încurajam omorul, ne-am format deprinderea -sustinuta de societate- de a mânca cu regularitate carne, fara constiinta suferintelor la care sunt supuse aceste animale pe care le mâncam.