Imparatii daci ai Romei

Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte putin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat tacere.

Enigme Istorice

De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica. Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din motive greu de inteles.


Regalian, stranepotul lui Decebal

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de "dac" este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.


Dacia - abandonata sau eliberata?

Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca "Dacia a fost pierduta" in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.


Maximinus Daia (Daza)

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de carpi, istoricii insista ca prin "carpi" trebuie sa intelegem "goti"). Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita "Dacia Aureliana" si mai apoi "Dacia Ripensis", pentru a pastra aparenta unei Dacii romane. Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana. In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.


Aureolus, ciobanul din Carpati

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: "Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor...". Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata. Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.


Imparatul Galeriu, "olteanul" care i-a razbunat pe daci

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale. Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup. Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de "roman", declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.


Daia si Licinius

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului. A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic. In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior. S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de "Augustus" in vestul imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine moeso-dacica) au fost numiti "fiii augustilor". In felul acesta, toti cei patru suverani care formau tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau de origine dacica. Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin si Licinius se reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil. Daia a fost infrant si, spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului. Cu acesti patru imparati de origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.


Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune "Dacus". Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta "profanare" a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.


Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la Roma

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita "Crucea greceasca". Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.


Falsificarea istoriei

Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a "demonta" originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din "Historia Augusta", care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului "intunecat", pana la venirea maghiarilor in Transilvania. Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici. Istoricii romani, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata. Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, "nu trebuiau" sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati. Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta. Cunosteau, desigur, limba latina, erau integrati in societatea romana provinciala, dar obarsia lor era dacica. Daca ar fi fost daci complet romanizati, fara sa mai poarte vreo mostenire dacica, li s-ar fi spus romani, pur si simplu, fara prea multa insistenta pe originea etnica. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discuta, dat fiind ca s-a nascut la sudul Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era daca, ci provenea dintr-o familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva. Dupa trei decenii, intr-o alta lucrare a aceluiasi istoric, Romula "devenea" o daca romanizata. In schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia sa-l numeasca pe Aureolus "hatmanul calarimii Avreulus Dacul". Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei romani, ii deranja existenta unor daci dupa retragerea romanilor din Dacia. Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlaturarea dacilor din istorie, prin incalcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise. Aceasta falsificare persista pana astazi, iar istoria oficiala nu recunoaste originea dacica a acestor imparati. Stergerea dacilor din istorie pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a nascut demult, dar continua si astazi. Istoricii nostri desavarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu se mai sfarseasca.

Aurora Petan

Dacia mare - Basarabia, Bucovina - date istorice

Câteva date reprezentative din istoria Basarabiei si Bucovinei:

1470 (20 august) – Oastea moldoveana învinge la Lipnic, pe Nistru, pe tatari
1479 – Stefan cel Mare ridica pe malul stâng al Dunarii Cetatea Chilia Noua, la care au participat 800 de zidari si 17000 de ajutoare
1497 – Stefan cel Mare îi zdrobeste pe polonezi în lupta de la Codrii Cosminului, în apropiere de Cernauti
1552 – Petru, un fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea, originar din Lapusna, ajunge domn al Moldovei, sub numele de Alexandru Lapusneanu
1616-1620 – Orheenii se rascoala împotriva domnitorilor impusi de Poarta
1715 – Hotinul, ocupat de otomani înca din anul 1713, devine raia ruseasca
1758 – Ultima navalire a tatarilor pe teritoriul românesc, în zona Bugeacului
1775 (7 mai) – Conventie turco-austriaca, prin care Polonia cedeaza Imperiului Habsburgic Bucovina
1777 (1 octombrie) – Pentru ca nu consimtea sa cedeze Bucovina, domnitorul Grigore Ghica al III-lea este executat din ordinul sultanului
1812 (16 mai) – Pacea ruso-turca de la Bucuresti, prin care Imperiul Tarist intra în posesia teritoriului cuprins între Prut si Nistru
1813 – Este înfiintata Eparhia Chisinaului si Hotinului
1818 – Orasul Chisinau devine capitala Moldovei
1826 (25 octombrie) – Semnarea Conventiei ruso-otomane de la Akkerman (Cetatea Alba)
1848 (20 mai) – Adunarea Nationala de la Cernauti formuleaza un program de 12 puncte
1848 (18 septembrie) – La Institutul Teologic si la Liceul Latino-german din Cernauti se introduce limba româna
1856 – În cadrul Congresului de Pace de la Paris, marile puteri hotarasc retrocedarea sudului Basarabiei, catre Moldova
1860 – Bucovina e reunita cu Galitia prin decret imperial
1865 (ianuarie) – din initiativa episcopuluiMelchisedec al Dunarii de Jos, se realizeaza unirea bisericii Basarabiei cu cea a vechii Moldove, noul sediu fiind stabilit la Ismail
1875 – Inaugurarea Universitatii din Cernauti, cu trei facultati: Teologie, Drept si Filosofie
1877 (3 ianuarie) – Rusia si Austro-Ungaria încheie o conventie secreta, prin care prima urma sa reintre în posesia sudului Basarabiei (judetele Cahul, Ismail si Bolgrad)
1878 – Sudul Basarabiei revine Rusiei, conform hotarârii Congresului de la Berlin
1892 (24 februarie) – Se înfiinteaza Partidul National Român din Bucovina
1906 (1 decembrie) – În urma solicitarii clerului basarabean, limba româna este acceptata ca obiect de studiu la Seminarul de Teologie de la Chisinau
1914 (2 septembrie) – Orasul Cernauti este ocupat de trupele rusesti
1917 (8 iulie) – Trupele Puterilor Centrale ocupa orasul Cernauti
1917 (octombrie-noiembrie) – Se desfasoara la ChisinauCongresul Ostasesc, ce proclama autonomia Basarabiei
1917 (noiembrie-decembrie) – Sfatul Tarii proclama Republica Democratica Moldoveneasca
1918 (10 ianuarie) – Trupe ale armatei române trec Prutul, la chemarea oficialitatilor basarabene fiind întâmpinate cu entuziasm de populatie
1918 (24 ianuarie) – Sfatul Tarii proclama independenta RDM
1918 (27 martie) – Sfatul Tarii hotaraste Unirea Basarabiei cu România
1918 (9 aprilie) – Regele Ferdinand semneaza decretul regal cu privire la Unirea Basarabiei cu România
1918 (15 noiembrie) – Congresul General al Bucovinei hotaraste Unirea acestei provincii cu România
1918 (18 decembrie) -Regele Ferdinand semneaza decretul privind Unirea Bucovinei cu România
1920 (28 octombrie) – Prin Tratatul de la Paris se recunoaste pe plan international Unirea Basarabiei cu România, în afara de Ucraina si Rusia
1923 – “Memoriu al românilor din Transnistria”, prezentat la Societatea Natiunilor, prin care se afirma necesitatea crearii Republicii Autonome Socialiste Moldoveneasca pe malul drept al Nistrului
1924 – Se proclama RASSM
1925 (19 aprilie) – La Balta are loc un congres al Comitetului Central Executiv al RASSM. Se introduce conceptul fals de “limba moldoveneasca” ca un artificiu al strategiei sovietice de a izola Basarabia de România
1932 – Comitetul românilor din Transnistria trimit un Protest societatii Natiunilor împotriva macelului românilor din Transnistria. Se mentioneaza aici un numar de 700000 de români în regiunea Kamensk-Podolisk
1939 (23 august) – a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, pactul de neagresiune germano-sovietic, al carui protocol secret prevedea anexarea la URSS a Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (26 iunie) – URSS adreseaza României un ultimatum, cerând retragerea armatei române de pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (28 iunie) – Armata Rosie ocupa Basarabia
1940 (2 august) – Lege prin care Basarabia este anexata la URSS
1940-1941 – În jur de 300000 de români din Basarabia si Bucovina de Nord sunt deportati în Siberia si Asia Centrala de catre sovietici
1941 (iunie-iulie) – Armata româna reocupa Basarabia
1941 – Transnistria este organizata de catre administratia româna
1944 – Trupele sovietice reinvadeaza Basarabia si Bucovina iar Moldova orientala devine Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca.

S.R.G. - Am ucis Pamantul

Marcel Iures - Ca sa fii rege

Falx - arma letala a dacilor

Nenumăratele cercetări făcute, au adus contribuţii deosebite la dimensionarea civilizaţiei şi a culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care îl ocupă dacii în ansamblul Europei antice şi a aportului acestora la îmbogăţirea tezaurului cultural universal. Săpăturile arheologice efectuate în ultimii treizeci de ani, pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numără cele din complexul situat în munţii Sebeşului, cele de la Piatra Craivii Tilişca, Bãniţa, Căpîlna, Cugir, Pecica, Racoş şi încă multe altele din spaţiul intracarpatic la care se adaugă cele de la Poiana, Răcătău, Brad, Piatra Neamţ, Bărboşi, Cîrlomăneşti etc, din Moldova sau cele de la Crãsani, Bucureşti, Popeşti, Coţofeneşti, Bîzdîna, Sprîncenata etc, din spaţiul extracarpatic au adus noi şi importante date cu privire la metalurgia dacilor. Pe lîngă săpături s-au efectuat numeroase studii cu privire la prelucrarea fierului. Toate acestea ne îngăduie astăzi definirea civilizaţiei fierului la daci cît şi rolul metalurgiei la desăvîrşirea civilizaţiei dacice.
Armele se pot înscrie printre elementele care pot ilusta gradul de civilizaţie al unei populaţii. Cercetările au dovedit că cele mai vechi piese de fier descoperite la noi datează din Hallstatt A, (sec. 12 î.e.n.) existînd indicii că reducerea şi prelucrarea se făceau pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza următoare (Hallstatt B). O apariţie atît de timpurie a metalurgiei fierului arata stadiul la care ajunsese metalurgia fierului în perioada de maximã înflorire a statului dac.

Iscusiţii meşteri geto-daci care prelucrau de multă vreme şi cu deosebită pricepere bronzul au învăţat şi prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicată. În atelierele făurarilor, care aveau un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, cleşti de forme şi dimensiuni diferite, dălţi, dornuri, pile, meştşugarii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se încălzea şi apoi se întindea şi se uniformiza forma obiectului ce se dorea obţinut. Cu dălţile se tăia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se găurea. Calitatea pieselor este dovedită de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stîngaci executate. Diferite procedee de călire asigurau duritatea şi rezistenţa obiectelor de fier prelucrate. Măiestria meşteşugarilor autohtoni în ce priveşte călirea este demonstrată de faptul că toate piesele găsite sunt călite, ba mai mult, călirea nu este uniformă ci se executa diferenţiat, numai asupra părţilor active din piesă.
În sec. 3—2 î.e.n. se constată o considerabilă înmulţire a cuptoarelor de redus minereu răspîndite fiind pe întreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de bază în agricultură, nenumărate unelte meşteşugăreşti şi un impresionant arsenal militar. Atelierele de fierărie descoperite atît în interiorul cît şi în exteriorul arcului carpatic erau capabile să satisfacă necesităţile în obiecte de fier ale comunităţilor de pe cuprinsul întregii Dacii.

Se presupune că secera ca atare este o invenţie nord-tracică avînd centrul în interiorul arcului carpatic, din care seceră ulterior s-a dezvoltat arma naţională a dacilor - FALX DACICA — sabia încovoiată.
Falxul este un soi de seceră mai mult sau mai puţin adusă de vîrf, ceva mai mică decît sabiile lungi şi curbe sarmatice. Este arma tipică de luptă a dacilor drept pentru care apare figurată pe numeroase monumente şi pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abundă şi pe scenele de pe Columna lui Traian de la Roma sau pe monumentul de la Adamclisi. Puţinătatea exemplarelor găsite în site urile arheologice arată importanţa pe care o aveau ca pradă de război, dar cu tot acest impediment s-au găsit exemplare—întregi sau numai fragmente—în aproape toate cetăţile importante cercetate. Acest lucru ne dă o dimensiune a numarului de exemplare existent in epoca de maximă înflorire a statului dac.

Multitudinea de reprezentări a acestei arme specifice denotă popularitatea ei în arsenalul lumii antice şi impactul pe care această armă l-a avut în bătăliile pe care dacii le-au purtat, fie în Dacia fie acolo unde i-a însoţit pe purtătorii ei. Un astfel de exemplu îl reprezintă o inscripţie de pe o clădire din castrul Cohortei I Aelia Dacorum. Această inscripţie cu relief reprezentînd sabia dacică conţine şi numele tribunului Claudius Menander care a ţinut sa-şi sublinieze descendenţa dacică prin raportarea la sabia încovoiată.
Mai mult încă una din legiunile participante la războaiele dacice şi rămasă în zona Sarmizegetusei pentru supravegherea zonei şi-a incrustat numele unităţii pe un bloc de marmură prin cioplirea literelor sub forma de sabii si pumnale curbe.
Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica să fi fost o simplă unealtă, folosită la recoltarea păioaselor, şi să fi evoluat, datorită dublului rol al ţăranului dac, nevoit adesea să lase muncile cîmpului şi să apuce armele. Acesta este şi motivul pentru care falxul este o armă folosită îndeosebi de către pedestrime. Apariţia sabiei curbe în forma ei consacrată coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de armă-unealtă.
Această armă este răspîndită în toate ţinuturile geto-dacilor fiind exportată şi în lumea celto-germană şi sarmatică. Avea lama lungă şi îngustă, ascuţită pe partea concavă şi prevăzută cu un mîner de lemn sau de os, foarte potrivită pentru tăiere şi spintecare şi mai puţin pentru împungere. Unele exemplare descoperite prezintă şanţuri de scurgere a sîngelui şi incrustaţii pe lamă. Varianta mai scurtă se numea Sica ( în limba dacă) iar cea lungă ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea FALX (în limba latină). Falxul era curbat înspre treimea anterioară curburã care o facea deosebit de eficace împotriva ligamentelor picioarelor inamicilor si mai ales in cazul loviturilor la cap..
Falxul în sine este o armă înspăimîntătoare: lama curbată asemenea unui cosor aşezată la capătul unui mîner de lemn se dovedea a fi o armă mortală în mîinile unui luptător bun şi toate populaţiile care înconjurau ţara dacilor au învăţat să se teamă de ea.
Acţiunea de tăiere se făcea printr-o mişcare de lovire şi tragere. Tăierea era amplificată de folosirea ambelor mîini. Cînd era folosit cum trebuie putea tăia cu uşurinţă un membru sau sa putea decapita un adversar. Deasemenea datorită ciocului care rezulta din curbură şi a mînerului lung putea pătrunde prin coifuri şi armuri, provocînd răni grave sau producînd comoţii cerebrale în cazul loviturilor la cap.
Luptătorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale prin unităţile inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine împotriva cavaleriei uşoare datorită lungimii falxului. Cei înarmaţi cu falxuri, care se asemăna ca mod de folosire cu romphaia tracică, luptau în unităţi mici, avînd ca dispozitiv de luptă modelele scitice de triunghi cu vîrful înainte. Deoarece aveau nevoie de spaţiu pentru a-şi folosi armele cît mai avantajos, nu foloseau decît rar scuturi căci acestea i-ar fi incomodat. De obicei ei luptau cu pieptul gol şi numai cu o scufie pentru protecţie.
Falxul era o armă grea, mânuită cu ambele braţe. În unele reprezentări pare sa fie o lamă asemănătoare unei coase ataşată la capătul unui mâner rezistent de lemn sau alt material, iar în altele pare mai degrabă asemănătoare unei săbii, luând o formă uşor curbată. Faptul că putea cauza răni grave sau amputări, a generat atâta teamă în rândul soldaţilor romani încît un grup special de legionari purtau armuri la braţe şi picioare şi erau oponenţi ai luptătorilor cu falxul. În urma tot mai deselor întâlniri ale romanilor cu mânuitorii de Falx, a făcut ca armurierii romani să adauge două benzi transversale de metal pe coifurile soldaţilor pentru a putea rezista loviturilor năucitoare.
Printre primele reprezentări grafice care ilustrează sabia încovoiată poate fi socotit şi blocul de piatră de var descoperit la Grădiştea Muncelului şi păstrat la Muzeul din Deva. Relieful a fost găsit în afara perimetrului cetăţii şi este de dimensiuni modeste (h=0.83m; lat.= 0.57 m şi grosimea de 0.33 m) şi executat grosolan, conservat într-o stare precară, reprezintă două personaje din care unul în picioare cu o lance în mînă şi altul aşezat pe pămînt, avînd capul acoperit cu o bonetă. Lîngă acest personaj—fără îndoială un tarabostes dac—se vede o sabie curbă, de fapt cu lama dreaptă şi numai către capăt curbată brusc. Naţionalitatea acestui individ este precizată de sabia curbă, figurată în spatele lui. Genul acesta de sabie apare des pe monedele imperiale romane bătute dupa terminarea războaielor de cucerire a Daciei cît şi pe monumentul roman din Britania (B. Mitrea, Sabie dacică pe un monument roman din Britania, în Revista ist. Română, IX, 1939, pag. 264—270)

O altă reprezentare a falxului dacic este pe placa de marmură găsită tot la Grădiştea Muncelului printre ruinele unei clădiri şi aflată acum tot in custodia Muzeului din Deva. Această placă de dimensiuni ceva mai mari ( 1,115 mX 0,57m) şi în cîmpul superior, încadrate de o tabula ansata se află mai multe semne adîncite şi executate sub formă de litere întruchipînd într-un fel artistic numele Legiunii a IV Flavia Felix. Cercetătorii au stabilit ca această legiune a fost cantonată la Sarmizegetusa—probabil prin cîteva detaşamente de supraveghere dupa primul război dacic şi sigur prin mai multe efective după cel de al doilea (Dio Cassius, XVIII, 9, 7). Este relevant faptul că o legiune a ales să îşi graveze numele sub formă de săbii curbate pentru a înţelege faima acestui tip de armă. (M. Macrea, Sargeţia, II. 1941, pag. 133-136)
Faptul că aceste arme au reprezentat principalele trofee luate de catre învingători a făcut ca numarul de exemplare găsite să fie extrem de mic.
Pumnalele curbe—Sica—au fost găsite în mai multe morminte dacice din Transilvania cum sunt cele de la Blandiana (H. Ciugudean, în ActaMN, XVII, 1980, pag. 425—426, fig. 2/1—2),
---Tărtăria(H.Ciugudean; D.Ciugudean, Ephemeris Napocensis, III, 1993, p. 77—79.),
---Călan (Sargetia XXX, Mormîntul tumular dacic de la Călan (jud. Hunedoara), A. Rustoiu; V.Sîrbu, I.V. Ferencz)
---Osen (B.Nikolov, Trakiijski nahodki ot Severozapadna Bălgaria, în Arheologija—Sofia, XXXII, 1990, 4, fig. 9, 10)
---Tărnava (B.Nikolov, Trakiijski pametnici văv Vracansko, în Izvestija—Sofia, XXXII, 1965, (în NV Bulgariei)
---Călăraşi ( C.S Nicolăescu—Plopşor, Antiquites celtiques, în Oltenie, în Dacia, XI—XII, 1945—1947, pl. I/6)
---Cetate (în Oltenia) (idem)
---Cugir (I. H. Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, II, Bucureşti, 1993, fig. 11)
---Popeşti (jud Giurgiu) (Al. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, pag. 201, fig. 14/2-3)
---Solotvino (Ucraina Transcarpatică)----cea mai nordică---- (A. Rustoiu, E. A. Balaguri, C, Cosma, Solotvino—„Cetate” (Ucraina Transcarpatică). Aşezările din epoca bronzului, a doua vîrstă a fierului şi din evul mediu timpuriu, Cluj-Napoca, 2002,fig. 4 dreapta)
---Histria ( D.M Pippidi et al., Raporta asupra activităţii şantierului Histria în campania 1956, în Materiale, V, 1959, pag. 309, fig.11)
Cercetările arheologice efectuate în diverse puncte ale fostei Dacii au dovedit dezvoltarea deosebită a metalurgiei cu cel puţin două-trei secole înaintea cuceririi romane, transformînd civilizaţia dacică într-o civilizaţie binară, o civilizaţie a lemnului dublată de o civilizaţie a fierului de tip La Tene perfect comparabilă cu cea a celţilor şi cu nimic mai prejos decît cea romană


[1] –Clemens Flavius Alexandrinul 1, 16, p. 132 (Stahlin, II, p. 49). „Tracii au inventat aşa-numita «harpe». Este un cuţit mare, încovoiat”
[2] –Radu Vulpe; Columna lui Traian, monument al etnogenezei românilor; Editura Sport—Turism; Bucureşti, 1988
[3] –V. Barbu; Adamclisi, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1965
[4] –I.I. Russu; Daco-geţi în imperiul roman, Edit. Academiei, Bucureşti, 1980
[5] –I. Glodariu, E. Iaroslavski, Civilizaţia fierului la daci, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1979
[6] –Gheorghe Tudor; Armata geto-dacă, Edit. Militară, Bucureşti, 1986
[7] –Nicolae Lupu; Tilişca, aşezările arheologice de pe Căţănaş, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
[8] –I.Glodariu, E. Iaroslavski, opera citată
[9] –N. Densuşianu, Istoria militară a poporului român, Edit. Vestala, Bucureşti, 2002

Cătălin Borangic
www.enciclopedia-dacica.ro

Cedry2k - Schimbari de valori (cu Dragonu)

Aurul dacic

Aurul dacilor. Intre mit si realitate, intre imbogatire si blestem

Oriunde si oricind a fost vorba despre aur, isteria imbogatirii a dominat omenirea. Fabulatii si legende care de care mai uimitoare, s-au pravalit spre urechile celor avizi de senzational metamorfozindu-se cu rapiditate, capatind noi elemente inventate la gura sobei. Deosebit de incitante povestirile despre aur ajung la cei dornici de imbogatire rapida, provocind adevarate exoduri catre locurile de origine ale acestor legende. Cu toata circumspectia asupra acestor fabulatii trebuie recunoscut faptul ca nici o legenda nu s-a nascut fara un capat de ata care sa fi fost innodat la realitate.
Ultimii ani au readus in actualitate, poate mai furtunos ca niciodata in decursul istoriei, comorile dacilor din Muntii Orastiei. Dupa fabuloasele cantitati de aur si argint care au luat drumul Romei cind Traian si-a instalat talpa in Dacia, dupa zecile de mii de monede descoperite pe la 1500 in albia Streiului de niste pescari, monede ce valorau cit o suta de mii de soldati cu armuri si cai la un loc, dupa alte zeci de descoperiri intimplatoare care au reusit sa imbogateasca generatii intregi si, nu in ultimul rind, dupa aproape un secol de sapaturi arheologice stiintifice care nu au scos la suprafata aurul mult visat de aventurieri, se parea ca povestile despre aurul dacilor s-au cam terminat.Muntii Orastiei au ramas pret de citeva decenii in liniste. Pe timpul verilor doar, echipe de arheologi mai cotrobaiau prin cetatile lui Decebal facind sapaturi intr-o acuta lipsa de tehnologie si de mijloace financiare.
Scriam "se parea" ca povestile s-au terminat si ca linistea s-a asternut peste tinuturile de unde Burebista tuna acum mai bine de doua mii de ani sa se stirpeasca viile. Tinuturile acestea blestemat de frumoase n-au fost nicodata parasite. Mai cu frica in sin, mai cu sabia in mina, mai cu voia lui Zalmoxis, oamenii au ramas statornici pastrindu-si traditiile, identitatea si, nu in ultimul rind, aurul mostenit din mosi stramosi. Ei si-au ascuns aurul de lacomia si rapacitatea celor care le calcau paminturile sau erau la putere. Rind pe rind mai intii de romani, apoi de hoardele migratoare, de voievozii avizi de aur, de grofi lacomi si dornici de lux, de chiaburi, de comunisti de tot felul de aventurieri care nu se dadeau in laturi de la nimic pentru un pumn de galbeni. Si l-au ascuns in cele mai felurite locuri.In pamint, in zidurile caselor, prin poduri si cocini, pe sub cusca cinelui ferit de ochii si dorintele amatorilor de metal galben.


Aurul jurat

Multi din cei care ascundeau aurul duceau cu ei pe cealalta lume si secretul locului pe care il alesesera pentru siguranta averii lor. Treceau ani pina cind din acele locuri erau decoperite mai mult sau mai putin intimplator. Mostenitorii de citeva generatii sau aventurieri in cautarea imbogatirii rapide il descopereau si fie il vindeau, fie il ascundeau in locuri numai de ei stiute. Daca descoperirea se facea de mai multi oameni urma imparteala. Si cum comercializarea aurului a fost totdeauna anevoiasa, de cele mai multe ori, in asteptarea unor momente prielnice,descoperitorii il ingropau la rindul lor urmind un ritual mostenit din cele mai vechi timpuri.Toti cei care aveau parte din acest aur, jurau sa nu se atinga de locul cu pricina decit impreuna .Daca unul dintre ei murea, aurul raminea pentru totdeauna in acel loc, ceilalti trebuind sa renunte la el de frica blestemului. Blestemul insa exista nu numai pentru cei ce jurasera. Aurul raminea acolo purtind cu el blestemul peste sute si mii de ani pina cind cineva se incumeta sa-l atinga. Speculatii sau nu, evenimente reale s-au derulat de-alungul timpului, relevind ca legatura dintre aur si nenorociri nu este una tocmai intimplatoare.
Marin V. din satul Ludesti la 52 de ani observa intr-o noapte in gradina sa un foc nefiresc. Flacara avea cam o jumatate de metru inaltime si pilpiia incet de o culoare albastruie si durind mai putin de un minut. Marcind locul merge in casa si ii povesteste nevestei. Cu tot avertismentul ei, dis de dimineata se apuca de sapat si descopera o oala din lut plina de galbeni. Bucuria lui era fara de margini, la fel cu ingrijorarea femeii care se temea de blesteme. Dupa o disputa aprinsa Marin se lasa induplecat de rugamintile femeii si ingroapa aurul. Dar in alt loc, numai de el stiut. In acea seara nevasta isi gaseste barbatul paralizat in grajd. El traieste si acum de peste sapte ani. Incapabil sa rosteasca ceva, incapabil sa-si aminteasca locul in care si-a ascuns averea lui de o noapte.
Milan S. din Gradistea de Munte, bastinas al Muntilor Orastiei stia de la bunicul sau ca undeva prin curtea vecinilor in noaptea Sinzienelor prin treizeci si ceva se aratase foc mare. Minat de saracie si lacomie Milan cauta noptile pe bijbite prin ograda alaturata fara ca vecinul sa prinda de veste. Acesta se trezea de dimineata gasindu-si curtea scormonita si nu pricepea ce se intimpla. Cirtitele nu faceau gropi asa de mari.Intr-una din zile vecinul observa o sapatura mai mare ca de obicei. Puse mina pe lopata si incepu sa dea la oparte pamintul afinat din groapa. Pe la jumatate de metru, cind pamintul devenise mai tare, gasi doi bani de aur. Pe atunci pe la Gradiste tot veneau arheologi care sapau la Cetate. Chema pe doi, le povesti patania si le dadu monedele. Primi pentru fiecare cite 30 de lei. Dupa 37 de ani la o nedeie in Costesti, Milan, baut, se lauda in crisma satului ca are ascuns atita aur cit sa cumpere tot satul. Prietenii il crezura si pusera fel si fel de pariuri.Incinsi de bautura pornira prin bezna impreuna cu Milan spre locul cu pricina. Pe drum acesta apuca sa le spuna ca a gasit aurul in curtea vecinului sau. Cind treceau puntea de lemn peste riul Gradistei aceasta s-a rupt. Au cazut cu toti in apa. Nici unul nu pati nimic in afara de Milan. Intr-o apa ce trecea putin peste genunchi il gasira abia dimineata o suta de metrii mai in jos innecat. Locul unde isi ascunsese banii Milan il mai cauta si azi cei care au aflat de aceasta intimplare.
Cind cotrobaie prin memoria lor incarcata de mituri, batrinii locului isi mai amintesc de povestile bunicilor despre Sapta nebuna. Mergind la pascut cu vacile prin virtoapele de la Valea Rea, gasi intr-o zi o usa mare de piatra care dadea intr-o vagauna. Fara teama ea intra si gasi un adevarat tezaur. Doi ciini mari de aur strajuiau o incapere plina de obiecte de aur care de care mai frumoase si mai mari. Deodata usa se inchise in urma ei dar stralucirea aurului era asa de puternica incit inauntru era lumina. Se aseza pe un jilt mare de aur si privind minunatiile di jurul ei adormi.Cind se trezi, linga ea era un animal nedeslusit care bea apa dintr-o scurgere din bolta incaperii. Fiindu-i sete bau si ea. Cind termina de baut usa se deschise dintr-o data si ea iesi la lumina. Pleca intr-o fuga acasa dar spre surprinderea ei nimeni nu o mai cunostea. Cu toate incercarile ei disperate de a-i convinge ca ea este Sapta care a plecat cu o zi in urma cu vacile la pascut, oamenii o priveau uimiti fara a da un semn ca ar cunoaste-o. Pentru ca era curata si ingrijita ,o familie de margineni a luat-o ca fata in casa. In fiecare zi ea isi depana povestea de nenumarate ori celor care se incumetau sa o asculte. Dupa un timp unii au banuit ca ce povesteste ea nu este doar rodul unei minti ratacite si au incuvintat sa o insoteasca la locul cu pricina. Cu mic cu mare au pornit dupa Sapta care urma sa le arate marea grozavie. Dupa o zi itreaga de cautari zadarnice nu gasira nimic.Usa de piatra parca intrase in pamint. Dezamagiti, satenii au lovit-o cu pietre pe Sapta si au alungat-o.Multi ani dupa aceea, cei care bateau cararile Muntilor Oarastiei o inilneau pe Sapta nebuna care cu privirea ratacita si bolborosind mereu, cauta o usa de piatra.
Poate ca aceasta ultima intimplare ar fi trebuit catalogata ca o legenda pitoreasca a locurilor, perpetuate peste ani.Numai ca, la sfirsitul acestui mileniu, o scrisoare anonima anunta o descoperire senzationala facuta de niste studenti care intr-o drumetie au dat peste o pestera plina de aur. Recompensa ceruta era fabuloasa si cei care au primit scrisoarea au luat-o ca pe o gluma. Descrierile pesterii si a obiectelor de aur semanau insa izbitor cu ceea ce Sapta nebuna le indruga cu mult timp in urma localnicilor.
Astfel de istorii si similitudini exista cu zecile prin aceste zone. Odata cu febra aurului, s-a trezit la viata si izvorul legendelor si al vorbelor purtate cu iuteala vintului. Atunci cind moartea vine pe neasteptate, putini sunt localnicii care nu beneficiaza la propriile priveghiuri, alaturi de traditionalele bocete, de birfe rostite in soapta si pe furis. Atunci babele satului sau dupa caz tinerii aduc vorba despre cum mortul cautase sau gasise aur, cum se inbogatise si nu avusese parte de el, despre averile strinse a celor care sunt in viata,despre juramintele calcate si peste toate despre blestemul neiertator al aurului.


Nota bene:

Trebuie sa mai spun ca de mai multi ani, in calitate de jurnalist, observ si cercetez la cele mai inalte cote jaful arheologic din Muntii Orastiei. Aceasta zona de peste 40 000 de hectare este dovada cea mai puternica a continuitatii dacice .Dovezi etnografice si etnologice cercetate si demonstrate de doamna doctor Lucia Apolzan, certifica o locuire extrem de activa si numeroasa a acestor tinuturi in perioada de dupa retragerea aureliana. Alaturi de aceste dovezi ale ilustrei cercetatoare, faptul ca pe o arie asa de mare se gasesc inca in foarte multe locuri aceste comori, dovedeste inca odata o viata economica si politica foarte dezvoltata in acea perioada, contrar parerilor curentului care sustine ca la venirea lui Atilla aici era pustiu. De sapat in cautarea comorilor s-a sapat decind lumea. Daca la o casa din Costesti sau Gradiste nu este un cautator, a urmatoarea sunt doi. Culmea este ca de aproape o suta de ani arheologi de renume ai Romaniei au scormonit aceasta zona fara sa fi gasit macar un singur banut de aur. Cum oare? Sunt ei niste arheologi slabi sau sunt excroci? Personal dupa ce am intervievat zeci de batrini din zona care in tinerete au sapat alaturi de familia Daicoviciu, tatal si fiul, eu inclin sa acord credit celei de a doua variante. Ca taranii au sapat si sapa in continuare nu ar fi un mare pacat. Pacat este comercializarea obiectelor descoperite peste granita acolo unde altii asteapta cu rabdare sa vina vremea cind ne vor scrie istoria.
Intr-o increngatura mafiota in cel mai strict sens al cuvintului, care are in componenta bisnitari, politisti, politicieni de diferite culori, localnici si reprezentanti ai unor fundatii, obiectele de patrimoniu sunt descoperite, evaluate, impartite, trecute peste granita cu complicitatea vamesilor, si vindute la preturi care ating de cele mai multe ori valoarea de catalog. Dupa stiinta mea au fost carate dincolo valori de patrimoniu care au o valoare de aproximativ 7-8 milioane de dolari. Daca taranul care sapa si gaseste, primeste la prima mina maxim douazeci la suta din valoarea adevarata, rind pe rind urcind in ierarhia mafiota sumele se maresc de la o treapta la alta. Este o ineptie sa gindesti ca o astfel de zona poate fi pazita de trei politisi cit are postul de politie Orastioara de Sus. Dar asta este situatia aici si nimeni nu ia nici o masura. Se dau legi peste legi, una mai proasta ca alta care fac din aceasta situatie un paradis al avocatilor care-i pot scoate basma curata pe ticalosi.

Vladimir Brilinsky, Deva, Romania

Cedry2k feat. raku - Pacea inimii

Marius Ciprian Pop - Cat de parasit esti, Doamne !

Haarp Cord - Demonii

Medicina tradiţionala (zalmoxiană) – patrimoniu cultural

De ce afirmăm că medicina holistica zalmoxiană este patrimoniu cultural al românilor ?
Raspunsul îl găsim în însăşi definitia culturii (după DEX) şi anume:
Cultura reprezinta totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse domenii (în cazul nostru –sănătatea n.a); totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.
După cum cunoaştem cu toţii, Zalmoxis este principalul zeu al geto dacilor, amintit în repetate rânduri în literatura antică, începând cu Herodot, Platon, până târziu de către istoricii bizantini. Este celebru citatul din Operele lui Platon : «Regele nostru Zalmoxis, care este si zeu ne învată că după cum nu trebuie să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap şi nici capul nu poate fi îngrijit neţinând seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul ce-l au de îngrijit ! » (Dialogul Carmides)
Prin urmare, printre atribuţiile lui Zalmoxis se înscriu şi cele de vindecător al întregului (organism) adică holistic! Acest concept se adresează vindecării cauzei bolii care a produs-o si nu simptomelor şi totodată ţine seama de întregul organism, neuitand sa trateze si partea psihică, adică cea a sufletului.
Toate cunostintele privind medicina zalmoxiană erau detinute de cercurile de initiati de la care au trecut cu timpul in popor, astfel incat in fiecare sat exista unul sau mai multi cunoscatori ai ierburilor vindecatoare (în satele de munte mai exista si azi asemenea tamaduitori).
Este demn de mentionat Dictionarul plantelor medicinale cu nume dacice, respectiv traducerea in limba Latina, realizat de medicul Dioscoride, cel care l-a insotit pe Imparatul Traian in expeditiile din Dacia, dovada ca la acea vreme exista o indelungata practica si experienta vindecatoare pe aceste meleaguri.
Atat medicina autohtona daca, cat si cea extrem orientală, decriu si sustin într-o primă etapă imbolnavirea sufletului, adica o tulburare in planul corpului nostru eteric, energetic, cel care raspunde de pildă de instalarea starii de rau prin deochi, adica prin exercitarea unei forte energetice puternice asupra unui ins (de cele mai multe ori copii, cu o mai mica putere de aparare), la care medicina alopată modernă nu poate da explicatii.
Cercetările moderne totuşi confirmă faptul că in primul rând se tulbură psihicul de pildă in stress, boala secolului generata de suprasolicitare si insatisfactii pe diferite planuri (social, familiar, financiar, discordante religioase in cazul casatoriilor realizate intre membrii a doua religii diferite, etc).
Ce inseamna corp energetic?
Tot ceea ce este viu poseda si este animat de energie (denumita forţa Qi), forta energetica vitala responsabilă de activitate vitala fizică şi cerebrală..
Medicina holistica porneste de la acest principiu si incearca prin toate mijloacele sa intareasca energia vitala, astfel incat, dupa declansarea bolii, sa aduca organismul intr-o stare de echilibru cat mai apropiata de normalitate, adică de starea de dinaintea imbolnăvirii. Acest lucru se poate realiza prin metode de tratament naturale, energetice, informationale, lipsite de toxicitatea si efectele secundare pe care le au medicamentele chimice, folosite de medicina clasica.
O abordare holistica presupune ca exista o forta vitala in fiecare pacient si ca aceasta este singura capabila sa determine cauza bolii si modalitatea de restabilire a echilibrului.
Un medic sau un terapeut specializat in medicina holistica stie sa recunoasca simptomele fortei vitale diminuate, iar remediile sale terapeutice nu sunt indreptate spre contracararea unui efect, ci pentru a stimula energia Qi, forţa capabilă de a restabili (reabilita) starea de sanatate a intregului organism. Forta vitala, odata trezita, elimina boala; pacientul trebuie doar sa aiba rabdare si sa actioneze in aceeasi directie cu aceasta forta. Practic, trebuie sa aiba incredere in inteligenta acestei forte care lucrează in intimitatea organismului, in nevăzut, adică la nivel inframicroscopic.
Nu întamplator prima întrebare care trebuie adresata pacientului este: Vrei să te vindeci? Este o întrebare retorica de altfel care are rolul de a-l face pe bolnav co-participant la vindecare, si totodata constient de puterea vointei sale. Toate procesele bio-fizico-chimice sunt controlate perfect de forta vitala care este stimulată psihic de puterea subconstientului bolnavului. Boala apare pentru că noi împiedicam energia vitală să actioneze asa cum ar trebui, şi de multe ori, inconstient, din necunoastere sau lipsă de voinţă de a renunţa la vicii, ne împotrivim ei. (Ultramoden se discuta despre Psihologia Transpersonala (PT) stiinţa care extinde cercetarea psihologica a persoanei pâna la dimensiunea spirituala a existentei, punând accent pe studiul starilor si proceselor prin care oamenii pot experimenta legaturi profunde cu interiorul Fiintei (Sinele), depasind constiinta Eului).
Conform medicinii holistice, pacientul trebuie înteles şi tratat în funcţie de un ansamblu de factori: fizici, emotionali, sociali, spirituali si economici. Tratamentul holistic înseamna să vindeci concomitent trupul si sufletul, prin toate mijloacele. De aceea, cand se doreste tratarea unei afectiuni, trebuie sa se tina cont de toate aspectele din viata bolnavului, inclusiv de emotiile cu care ne confruntam. Mania, stresul sau tristetea sunt sentimente care consuma energia organismului si scad dramatic numarul globulelor albe, influentand negativ imunitatea. De asemenea, este important si cum ne odihnim. Imunitatea creste daca-i dam organismului suficient timp de refacere, prin activitati relaxante si somn odihnitor.
Este important sa petrecem cat mai mult timp recreativ in mijlocul naturii!
Dumnezeu i-a asezat pe protoparinti in gradina raiului, nu intr-o urbe poluata! Acolo avem noi specia umana experienta multimilenară! De acolo au cules stramosii nostri remediile pentru bolile care erau mai putine la numar decat cele de azi generate de complexitatea vietii moderne!
Este important sa respectam si ritmurile circadiene. Este indicat sa dormim intre orele 22 si 06. Noaptea, cand toate fiintele vii cu exceptia pradatorilor nocturni isi refac energia, este planificata pentru refacere. În acest interval de pilda, ficatul suprnumit laboratorul organismului, “curaţă” adica detoxifică mai eficient sangele si isi regenereaza celulele.
Respiratia este o alta componenta de importanta majora in medicina holistica. In reglarea imunitatii, plamanii joaca un rol esential. O respiratie corecta, profunda (toracica si abdominala) inseamna o mai buna oxigenare a celulelor. Multe boli sunt determinate de slaba oxigenare celulara, aceasta favorizand cresterea nivelului de radicali acizi – un mediu care imbatraneste prematur organismul.
Alimentatia este cea mai importanta componenta de care trebuie sa tinem cont, atunci cand este vorba de sanatate. Perioadele de post, ori regimurile speciale pentru lehuze, galbenare (hepatita) diabet sunt recomandari care insoteau (si insoţesc) fiecare tratament. Este important sa respectam inapetenta in timpul bolii, pentru a nu suprasolicita in scopul digestiei energia destinata vindecarii.
Care erau metodele practicate de geto-daci?
Terapiile holistice antice, strămoşeşti recunoscute ca valabile si azi sunt : fitoterapia, apiterapia, aromaterapia, gemoterapia ( mestecau mugurii de mesteacan, pin) , dietoterapia, atingerea (terapia prin atingere!), bioenergia, , masajul, crestăturile în punctele energetice, biometeorologia, helioterapia, talasoterapia(pentru cei care traiau aproape de mare), psihoterapia, optimizarea, umorul, (terapia prin râs – spun psihologii contemporani nouă), meloterapia, terapia prin culoare, mişcarea (dansul popular) dansul therapeutic (căluşul) sacroterapia.
Actualmente, alaturi de acestea, acupunctura, presopunctura si in mod special homeopatia, care este una dintre cele mai importante metode holistice de restabilire a sanatatii, sunt metode care astăzi intregesc lista lor. Sigur, mai sunt si altele ca: balneologia, tratamente cu namol, reflexoterapia, fizioterapia cristaloterapia shiatsu etc. Fiecare dintre acestea ajuta in procesul therapeutic, de vindecare de regasire a homeostaziei, a funcţionalitaţii normale a organismului. Ele trebuiesc conduse si supravegheate de specialisti, de oameni care au studiat aceste forme de terapie.
Substantele biologic active continute in plantele care cresc din solul bogat in anumite substante minerale specifice, influientate atât de structura subsolului cât si de actiunea astrelor care stralucesc nopţile deasupra acestui teritoriu situat la jumătatea distanţei intre Polul Nord si Ecuator, au proprietati vindecătoare deosebite.
Fitoterapia este una din cele mai vechi metode practicate de om, fiind şi cea mai la îndemână.
Atingerea, mângâierea locului dureros al copilului de mâna mamei, veche de când lumea, este una din metodele moderne la care apelează psihologii (terapia prin atingere).
Culorile verde si albastra, culori neutre, culorile padurilor noastre si a cerului senin, ambele intalnite pe tot teritoriul tarii asezata pe paralela 45, sunt culori vindecatoare pentru multe afectiuni cronice . (Culorile au o mare influenta asupra psihicului uman. Fiecare culoare are un rol bine stabilit asupra omului: verdele linisteste si este un calmant excelent pentru organism, in vreme ce rosul incita, este excitant, creste tensiunea arteială! este hipertensor Medicina traditionala indiana, Ayurveda, foloseste si ea de mii de ani aplicarea culorilor pentru reenergizarea si armonizarea organismului).
Sunetele muzicale rezultate din rostirea incantatorie a unor formule ritualice de vindecare, dar si sunetele nascute din adierea vântului printre ramurile arborilor ce strajuiesc si azi ca şi in vechime lacasele de cult – mânastirile primele promovatoare si pastratoare a metodelor terapeutice antice, au devenit ceea ce numim meloterapie (Azi stim ca tot ceea ce este viu reactionează la o muzica. La cea armonioasă, frumoasa, plantele reactioneaza pozitiv: infloresc, se dezvolta mai repede si in deplinatatea lor. La o muzica stresanta plantele se ofilesc si mor. Animalele sunt si ele sensibile la muzică. S-a constatat ca vacile dau mai mult lapte daca ascultă muzică terapeutică cum ar fi Mozart ori “Anotimpurile” lui Vivaldi).
Este mai usor sa previi decât să tratezi!
Acest dicton antic cunoscut isi pastreaza si azi valabilitatea. Daca ne odihnim bine, respiram corect aer proaspat, nu ne mâniem si nu păstrăm ranchiună, nu ne expunem abuzurilor de orice natura si mai mult decat toate daca alimentatia este echilibrata, adaptata calitativ si cantitativ, ne putem considera sănatoşi în proportie de 90%.
Cunostintele actuale privind metabolismul confirma faptul ca este esential sa consumam fructe si legume proaspete, bogate in vitamine, care stimuleaza imunitatea, cum ar fi vitaminele A, C, E, B1, B5, B6, B9 si B15. De asemenea, si mineralele sunt foarte importante pentru biochimia organismului: fara calciu, potasiu, magneziu, zinc, seleniu, crom, organele interne nu functioneaza corespunzator.
In perioada aceasta, a supremei comunicari ne bucuram si de cunostintele furnizate de alte culturi medicale de pe alte meridiane care s-au dezvoltat in paralel cum este cea chineza sau indiana, ayurvedica si constatam ca nu exista contradictii.
Iata de exemplu cum raspund la intrebarea:
Cum sa nu ne reîmbolnavim?
Conceptul antic zalmoxian, regasit si in medicina extrem orientală este valabil pentru orice boală adaptat zilelor noastre: dacă frigul sau umezeala ori erorile alimentare, intoxicarea involuntară cu tot felul de droguri inclusiv medicamente ori alcoolismul cronic sau fumatul au condus la boală, şi până se vindecă omul evită aceste agresiuni asupra corpului, dar după o vreme uită şi din nou se expune din neatenţie, lipsă de voinţă, sau forţat de împrejurări, se va reîmbolnăvi şi face o formă mai gravă decât prima dată.
Indemnul, povaţa demnă de urmat decurge si din Imnurile sacre – atribuite lui Pitagora (invătături de care iniţiaţii de aici nu erau străini:
„ Îngrijeşte-te de săsătatea trupului tău
Dar dă-i cu măsură băutura, mâncarea şi
Mişcarea
Şi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va
Stânjeni”.
Pentru ca am subliniat deja sacroterapia, spre incheiere subliniez faptul ca, credinta în vindecare dar şi în divinitate, este esentiala pentru sanatatea noastra trupeasca si sufletească. Uneori omul se simte singur si abandonat in mijlocul rautaţii si grijilor.
Rugaciunea sub forma dialogului intim, sincer, profund, cu Divinitatea ori luata din cartile de rugaciuni, este foarte importantă şi azi ca în vremurile când era invocat Zalmoxis.
Seara, totodata este important ca in câteva minute, sa recapitulam ce am facut bine si ce am facut mai putin bine sau rau, adică să constientizăm actiunile noastre, încât să putem spune: “Doamne, ajuta-mă ca maine sa fiu mai bun, să răspândesc armonie şi pace si sa fac mai mult bine decat am facut azi!”.
În concluzie:
Consider că există o continuitate de necontestat in privinta metodelor terapeutice vechi, autohtone, asa cum exista in bogata noastra traditie privitoare la: limbă, port popular, obiceiuri de botez, nuntă, înmormantare, ritualuri agrare de fertilitate, şi de stimularea dragostei.

Dr. ELENA ARMENESCU

Nanu` feat Cedry2k & I-Gura - Identitate nationala

Cedry2k - Spre Zero

Misterele din Bucegi - muntii vrajiti ai dacilor

Cuprinsi intre Valea Prahovei, Valea Ialomitei, Depresiunea Brasovului si Subcarpatii Curburii, Bucegii nu sunt doar inima de piatra a Romaniei, ci si un minunat sanctuar: un munte sfant, de pe creasta caruia se vede toata tara, pana la Dunare, poate cea mai curata apa din lume, si un zeu de piatra cu chip de dac, ce vegheaza neincetat asupra Romaniei.

Taina Marelui Sfinx

Chipul de om sapat in stanca priveste cu ochii larg deschisi peste tara dacilor. Are infatisare mandra, cu caciula moale pe crestet, cu varful indreptat inainte. Fata ii este potrivita, proportionata, buzele ferme si barbia hotarata. Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului. Il asezam cu mandrie pe carti postale ilustrate si in ghidurile turistice pentru straini, dar am uitat de mult care e rostul lui, ce cauta acolo, in Bucegi, si de ce ne vegheaza tainic de atatea milenii.
Sfinxul nostru are exact aceeasi inaltime cu cea a sfinxului egiptean de la Gizeh. Oare e o coincidenta? Privirea sa este indreptata spre locul in care echinoxurile se deseneaza pe cer, iar conturul cel mai clar il dobandeste la 21 noiembrie, cand apune soarele. Daca sfinxul din Egipt stim ca a fost facut de mana omului, despre al nostru specialistii romani se tem sa spuna asa ceva. Doar strainii, mereu strainii, cand vin pe aici si se minuneaza de frumusetea si vraja plaiurilor noastre, au curajul sa gandeasca mai departe. Asa a fost cercetatorul peruan Daniel Ruzo, care a venit in Bucegi in 1968, anume ca sa vada Sfinxul nostru, pe care il stia de pe o carte postala. Si a constatat ca Sfinxul seamana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de pe podisul Marcahuasi din Peru...Controversatul istoric Nicolae Densusianu spunea ca egiptenii au plecat din Carpati, trecand prin Grecia, Asia Mica si Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Iata deci originea sfinxului egiptean, in opinia sa! Si chiar daca am admite ca Sfinxul nostru, impreuna cu Babele - stranii fapturi de piatra ce stau la taifas in apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii si nu creatia unor indepartati stramosi, inseamna ca natura si-a depasit limitele si s-a intrecut pe sine. Sunt, oare, Babele, niste altare ciclopice? Caci singura actiunea naturii pare sa nu le explice suficient forma. Nu stim daca asa au fost dintotdeauna, ori o mana de om a intervenit asupra lor, dandu-le infatisarea de azi.

Cum priveau dacii Sfinxul, acest Om de Piatra din varful muntilor? Cu siguranta, nu ca pe o simpla stanca erodata de ploi si vant, cum facem noi astazi. Probabil ca la poalele lui se practicau ritualuri, era intrebata vointa zeilor ori se faceau initieri si sacrificii. Poate ca aici, mai mult ca in orice loc, nemurirea era la ea acasa. Dar Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din tara. Mai exista si un Sfinx banatean, "de la Toplet", undeva, pe un mal al raului Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, in Muntii Ciucas, un altul in zona Carpatilor de Curbura, pe valea raului Teleajen...Si mai spun unii ca numele de "Sfinx" nu este potrivit. E un nume carturaresc, din mitologia greaca si egipteana, menit sa-i atraga pe turisti, nume ce nu are a face cu lumea noastra dacica, straveche. Oare cum numeau stramosii nostri acest chip impietrit, vesnic veghetor asupra noastra?

Muntele cu nume de om

"Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau imparatiile?" Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi, legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele "Omul". Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat, in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Ori ca pietrele enigmatice semanate parca de uriasi, tocmai in varful varfului, sunt altare ciclopice, sunt megaliti, asemenea celor din apusul Europei. Sau ca sunt coloanele cerului. Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu "Tronul lui Zamolxe". Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe zeul primordial. E adevarat, un Monte Omu exista si in insula Sardinia, Alpii Dolomitici au si ei un varf Omo, iar cei Ligurici un Monte Omo a carui creasta depaseste altitudinea de 2600 m. Si nu putem jura ca este vorba de cuvantul latinesc pentru om, caci stim ca varfurile cele mai inalte nu erau ale oamenilor, ci erau consacrate zeilor umblatori prin nori, erau sacre, erau lacasurile marilor preoti. Acel Om care a dat numele celui mai inalt virf din Bucegi nu putea fi decat un zeu.
Despre Varful Omu (2507 m) se spune ca este centrul unei stele alcatuite din mai multi munti convergenti. El este chiar centrul intregului arc de culmi care alcatuiesc Bucegii, in el se intalnesc si se innoada toate crestele. Si cu toate acestea, chiar fiind cel mai inalt varf din Bucegi, el nu poate fi vazut tot timpul de pe traseu, ci doar din anumite puncte: este, intr-un fel, un munte tainic, un munte ascuns. Din acest centru, de la poalele Varfului Omu, izvoraste Ialomita, care curge prin Valea Obarsiei, lasand la rasarit Sfinxul si Babele, iar la apus Muntele Batrana si Muntele Doamnele. Babele, Batrana si Doamnele: ce duhuri, ce vantoase, ce zane prefacute in pietre salasluiau aici in vremuri de mult apuse?

Cei incercati, care au urcat pe varful Omu de nenumarate ori si au scrutat zarile in diminetile limpezi, spun ca de aici, din inima Bucegilor, poti sa vezi aproape toata tara, daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul, Carpatii Orientali, Tara Barsei, toata Transilvania. Esti pe acoperisul tarii dacilor. Numai cerul e deasupra ta.
Unii sustin ca Omu e un munte vrajit, cu o energie foarte puternica, in maruntaiele caruia sunt stranse comori. S-a afirmat, pe baza masuratorilor radiestezice, ca exista o poarta de intrare intr-o retea subterana aflata sub Omu. Aceasta poarta ar fi undeva pe Valea Obarsiei Ialomitei, intr-un loc dominat de o stanca numita "Biserica Trasnita". Vasile Lovinescu sustine si el, in "Dacia Hiperboreana," ca "muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, in sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind explorata doar pe vreo 20 de kilometri".

Nume vrajite

La fel de magice ca si locurile sunt numele acestora. Cele mai multe sunt franturi dintr-o limba straveche, pe care am uitat-o, desi ea inca salasluieste in vorbirea noastra de zi cu zi. De la nume de forme de relief marunte, la numele proprii ale fiecarui coltisor din Bucegi, cuvintele au taria si mireasma unor vremuri in care oamenii vorbeau cu zeii si erau una cu natura. Putine influente straine, venite mai tarziu, au putut patrunde aici. Piscul, plaiul, muchia, curmatura, braul sau brana, strunga - toate sunt cuvinte stravechi, unele socotite dacice, altele cu origine necunoscuta, deci probabil tot din vremea dacilor sau chiar mai demult. Zimbrii, animale cu nume dacic, salasluiau odinioara pe Creasta cu Zimbri sau in Valcelul cu Zimbri. La fel si tapul, denumit tot cu un cuvant dacic, dar de buna seama tapul salbatic, cel negru si iute de picior, care a dat numele Coltii Tapului, Valea si Poiana Tapului. Candva, Bucegii erau cutreierati si de cerbi, cum ne marturiseste Valea Cerbului. Zanoage, Bolboci, Gavane, Galme, Clabucete, Clai, Spintecaturi, Zgarbura, Vanturisul si Vantoasele, atatea cuvinte milenare incarcate de poveste, ce astazi nu mai exista in vorbirea noastra cea chinuita de neologisme ale noului mileniu, precum inflatie, piata de capital, incalzire globala, pensii private, motiuni de cenzura...O alta lume, un alt taram, dar acelasi suflet legat de pamantul romanesc...
Chiar numele Bucegilor se lasa greu de descifrat: ce este un buceag? Lingvistii spun ca huceagul sau buceagul este un paduris des si jos, ori covorul de muschi verde si moale, sau chiar pamantul pustiu, lipsit de paduri, doar cu buruieni si ierbarie. Localitati cu numele Bugeac sau Buceag exista in judetele Constanta, Ialomita si Teleorman, ca sa nu mai vorbim de Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu apartinand regatului dacic al lui Burebista. Poate ca tufele joase de jepi, numite si buceag, au dat numele Bucegilor. Cat despre originea numelui, in zadar o cautam in limbile vecine: este la fel de vechi precum numele Carpatilor. Lingvistul Sextil Puscariu sustine chiar ca Bucsoiul, unul din bratele stelei de munti ce se intalnesc in varful Omu, isi are numele derivat de la Buc, Bucur, tot asa cum si Buceci, Bugeci, se deriva de la Buc cu acelasi sufix ca in Maneciu sau Moeciu. Iar Bucur, stim, este un nume autentic dacic.
Ca locurile acestea erau vrajite, ne-o arata si alte nume. Valea Comorilor ne povesteste de uriasele tezaure dacice, ascunse la ananghie de preoti si regi. Iar povestile locului spun ca nu departe, in Sinaia, doua astfel de tezaure chiar au fost descoperite in vremea regelui Carol. Ce stiau batranii locului de i-au spus acelei vai "a comorilor"? Daniel Ruzo spunea ca, de fapt, Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, ci e inconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum si de capul unui caine, care are rolul de pazitor al unei comori ascunse intr-o Pestera a Tezaurului. Iar aceasta pestera, mai adauga cercetatorul, trebuie sa fie undeva in apropierea Sfinxului, acest magnific monument al Omului. Ce fel de tezaur ar putea fi ascuns in maruntaiele muntelui? Unul omenesc, alcatuit din cupe scumpe de aur si argint, incrustate cu nestemate, sau unul divin, care strange laolalta cunoasterea si intelepciunea unui trecut ce poate a fost, in privinta spiritualitatii, cu mult deasupra prezentului?
Si atatea alte nume de poveste... Dar poiana Sfarsitul Lumii? Poate e vorba de o lume ce incepe in ochiul Sfinxului si se sfarseste in norii de sub talpile zeilor daci. Dar Podul cu Florile sau Piatra Arsa? Dar Varful cu Dor? Ce dor atat de fierbinte a dat numele unei vai, unui izvor si unui varf printr-o numire atat de stravechi inmiresmata? Caci nu este Varful Dorului, ci e Varful cu Dor, asa cum e Valea cu Brazi ori Dealul cu Melci. Iata dorul, stand pe un varf, unde pietre ciudate formeaza, zice Nicolae Densusianu, un altar ciclopic. Un dor mai tare decat moartea, un dor vesnic, incremenit in piatra. Poate sufletul strabunilor care geme, uitat, poate dorul de vremurile cand zeii umblau cu talpile goale pe pajistile Bucegilor.
Au venit apoi valurile tarzii de neamuri straine, care si-au lasat numele in Bucegi: turcii (Mecetul Turcesc), tatarii (Cheile Tatarului) si chiar tiganii, dar samburele dacic a ramas. Pana si "stanca" si "stana", vorbe atat de insemnate, au obarsie necunoscuta: de buna seama sunt cuvinte stravechi, rostite pe aceste meleaguri cu mult inainte ca romanii sa ajunga cu armatele lor la Dunare, si pastrate in limba noastra pana astazi.

Un urias sanctuar stravechi

Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita. Armatele imparatilor romani Domitian si Traian nu au ajuns in locurile sacre ale dacilor. A fost cucerita Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate, ce au fost facute de romani una cu pamantul. Stalpii templelor au fost facuti bucati, preotii alungati ori ucisi, incinta sacra a fost vandalizata. Dar Muntele Sfant al dacilor nu a fost niciodata profanat. Poate pana astazi, cand hoardele de turisti ii rapesc linistea, ingroapa in gunoaie aceste monumente si le manjesc cu spray-uri colorate.
Scriitorii greci din vechime spun ca dacii aveau un munte sfant, pe care il numeau Kogaionon, cuvant care insemna chiar acest lucru "Cel Sfant", iar pe langa acesta curgea apa lor sfanta, care se numea la fel. Tot in apropiere se afla si o pestera sacra, in care s-a retras Zamolxe si, dupa el, preotii daci care tineau cumpana vremilor. Multi si-au batut capul sa afle unde se afla acest munte. Unii au spus ca Godeanul este muntele sfant, cel indeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfanta ar fi ori Streiul, ori Gradistea. Altii au vazut in Retezat acest munte sfant, altii au ales Ceahlaul, unii Muntele Gaina ori varful Gugu, din Muntii Tarcului. Ba mai mult, unii sustin ca Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai multi munti. Si despre Bucegi s-a spus, cu indreptatire, ca ar putea adaposti muntele sfant, iar Varful Omu pare sa fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate. Si nu doar pentru ca este cel mai inalt din Bucegi si de pe fruntea lui se poate vedea braul Dunarii. Si nu doar pentru ca este presarat cu stanci ciudate, socotite de unii altare megalitice. Si nu doar pentru ca de la poalele lui izvoraste Ialomita, care curge pe langa Sfinx, Babe si naucitoarea pestera cu acelasi nume - loc curat de rugaciune, atat in trecut cat si astazi. Si nu doar pentru ca se numeste Omu... Ci pentru ca intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe de la Pestera Ialomitei, pe care unii o numesc Pestera lui Decebal, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi de calugari crestini, urca la platoul Babelor, unde se face inchinare Sfinxului si sfatuitoarelor lui, apoi se indreapta spre obarsia Ialomitei, pana pe varful Omu. Acesta este Muntele Sfant, aceasta este Apa Sfanta, aceasta este Pestera lui Zamolxe. Nu puteau fi preotii daci atat de necugetati incat sa-si lase muntele sacru, toata sfintenia si tot temeiul neamului lor, in mainile dusmanului. Ce aveau ei mai sfant nu se afla la Sarmizegetusa, unde era de prevazut ca romanii vor putea ajunge, ci in creierii muntilor, in nori, pe varfurile cele mai inaccesibile.

Locul unde se intalnesc lumile

Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat, caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor fenomene. Se zice ca intre 1994 si 1998, in zona Bucegilor s-au inregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 si la 3.00 noaptea. Specialistii au afirmat ca e vorba de fracturi ale scoartei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe...Cercetari efectuate inainte de 1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Varful Omu, are caracteristici speciale, e un adevarat Stalp al Cerului. Concluzia cercetarilor neconventionale a fost ca acolo se afla un fel de poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, iar aceasta energie era din ce in ce mai puternica, depasind pragul de latenta in 1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut si dacilor, care l-au numit Kogaionon. Fenomene stranii se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, uneori chiar saptamani intregi; lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului si multe altele. Cate din acestea sunt reale si cate provin din imaginatia turistilor, nu stim. Dar, in mod sigur, Bucegii sunt un loc aparte, caci multi le-au simtit energia extraordinara.

In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par sa i se supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si Helibakia, a fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa in Dunare, la Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau poate este vorba de Apa Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in Valea Ialomitei. Este vorba de zona numita "Sapte Izvoare", aflata pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, unde exista o sursa de apa misterioasa, cercetata in laborator inca din 1927. Ce are special aceasta apa? Se pare ca este una dintre cele mai curate din lume! Studiile au continuat, au venit si strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero - fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e zero. In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa. Testele recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala, care izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din punct de vedere chimic, aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre cele mai curate surse naturale de apa plata din lume. S-au gasit si explicatii stiintifice pentru aceasta minune: fie apa aceasta trece printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si recapete structura ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat puternice anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint, iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este "apa vie", cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.
Oricat de greu sunt de crezut pentru unii legendele, povestile impatimitilor de munte sau cercetarile neconventionale, oricat de banala si cenusie ar fi perspectiva asupra Bucegilor din birourile oficiale ale institutelor de cercetare, un lucru e sigur: Bucegii sunt un loc cu totul special. Dar numai cei care ajung acolo cu gand curat stiu asta. Chiar daca ni se spune ca e vorba doar de capriciile naturii, care a sapat in pietre forme curioase, a croit pesteri si a limpezit izvoare pana la puritatea absoluta, nu trebuie sa uitam ca un lucru, oricat de banal, daca generatii la rand e socotit sfant, devine sfant. Iar Sfinxul, Babele si Omu nu sunt deloc banale: este de netagaduit ca dacii, si chiar stramosii lor indepartati, le-au considerat sacre. Mii de ani, preotii au vorbit cu zeii la poalele Sfinxului si s-au initiat band apa vie. Trebuie sa fii orb la suflet si intunecat la privire ca sa nu accepti ca Bucegii, daca nu au fost dintotdeauna, in mod sigur au devenit la un moment dat, datorita stramosilor nostri, un mare si puternic sanctuar. Si nu multe neamuri au parte de astfel de minunatii, produse de atingerea zeilor, asa cum avem noi: trebuie doar sa vedem, sa intelegem si sa ocrotim ceea ce ni s-a dat.

Aurora Petan