luni, 27 iunie 2011

2012 sau 2013?


Ne mai desparte mai puţin de o rotaţie completă în jurul Soarelui de mult-discutatul an 2012, cel pentru care s-au făcut cele mai sumbre şi fanteziste previziuni. Dar, dacă prezicătorii de tot felul au început să îşi modifice declaraţiile iniţiale, conform cărora vom sălta brusc pe o altă treaptă vibraţională şi vom deveni mai buni, mai frumoşi şi mai deştepţi sau că va avea loc apocalipsa şi ne vom pulveriza cu totul, în lumea adevăraţilor specialişti grijile au sporit, termenele pentru găsirea unor soluţii de anihilare sau doar de diminuare a unor viitoare efecte fiind tot mai scurte. Este absolut sigur însă faptul că, în 2012, erupţiile solare vor cunoaşte o intensificare, fluxurile magnetice care vor fi azvîrlite în spaţiul cosmic, deci şi în direcţia Pămîntului, fiind extrem de nocive. După toate calculele, Coronal Mass Ejection (CME) vor lovi Terra în mai puţin de 15 minute, adică mult mai rapid decît poate detecta şi alerta sistemul ACE (Advanced Composition Explorer), instalat de NASA. Astronomul Jimmy Raeder, cercetător la Universitatea din New Hampshire, a afirmat: „Intrăm în ciclul solar 24. Din motive pe care nu le cunoaştem încă, fenomenul CME din ciclurile solare cu soţ loveşte Pămîntul cu un vîrf puternic magnetizat, în partea de nord. Aceste CME deschid o breşă şi încarcă magnetosfera cu plasmă, chiar înainte de a începe furtuna solară propriu-zisă”.
Reamintim faptul că magnetosfera este partea exterioară a atmosferei, în care cîmpul magnetic terestru are o acţiune intensă. Magnetosfera se află deasupra ionosferei, spre limita cîmpului magnetic al planetei, la o înălţime de peste 100 de kilometri. Prin proprietatea ei de a atrage, magnetosfera reţine particulele cu energie foarte mare care vin de la Soare sau de la alte surse din Univers, cele mai multe fiind nocive sau chiar mortale. Cu alte cuvinte, magnetosfera este cea care ne protejează de o mare parte dintre pericolele care ne pîndesc permanent din cosmos. Ce se întîmplă în prezent la această înălţime?
Iniţial, s-a descoperit o reducere a acestui scut de apărare, adică a magnetosferei, ceea ce a dus la începerea unor cercetări mult mai ample. La 16 decembrie 2008, naveta spaţială Themis a trimis o analiză care a pus în alertă lumea ştiinţifică din diverse domenii: gaura din cîmpul magnetic al planetei are un diametru de patru ori mai mare decît cel al Pămîntului! Prin acest spaţiu uriaş, radiaţiile furtunilor solare lovesc direct suprafaţa planetei, fără să mai fie oprite de nimic. Ce se va întîmpla? Nu ne permitem să emitem previziuni nefondate şi, de aceea, vom cita afirmaţiile doctorului Richard Fisher, directorul Diviziei de Heliofizică a NASA: „Vor fi afectate sau distruse o parte dintre echipamentele şi sistemele de comunicaţii, sateliţii, sistemele GPS, cele de dirijare a traficului aerian, sistemele bancare, computerele de orice fel, aparate medicale, tot ceea ce este electronic. Vor fi probleme mari pentru omenire. Zone întinse de pe glob vor rămîne fără electricitate, iar repararea acestora va dura foarte mult. Cel mai rău este că fenomenul va fi instantaneu, cîmpul magnetic fiind deteriorat fulgerător”. Toate aceste pronosticuri au fost confirmate în Raportul Consiliului Naţional de Cercetare, intitulat Severe Space Weather Events: Understanding Economic and Social Impact (Evenimente meteo severe în spaţiu: înţelegerea impactului economic şi social). Studiul a fost finanţat de NASA şi prezentat de Academia Naţională de Ştiinţe a SUA. Specialiştii readuc în atenţie marea furtună solară din 1895, cunoscută sub numele de „Carrington Event”. La vremea aceea, în lume nu existau atîtea aparate electronice şi totuşi evenimentul a impresionat prin faptul că pe cer aurora boreală a putut fi văzută chiar şi din Cuba, ziarele puteau fi citite şi noaptea, fără alte surse de lumină, iar staţiile telegrafice funcţionau haotic, chiar şi atunci cînd s-a întrerupt total alimentarea electrică. In unele locuri, sîrmele de pe stîlpii de telegraf s-au topit, acele busolelor s-au învîrtit aiurea ore întregi, iar păsările care s-au încumetat să zboare după hrană nu şi-au mai regăsit cuiburile decît după cîteva zile. Mult mai tîrziu, în 1959, furtunile solare au declanşat pe Pămînt un şir de ploi torenţiale, care, în anumite locuri, au avut efecte distrugătoare. In ziua de 2 decembrie 1959, la ora 9.13, din cauza apei acumulate din ploile torenţiale, în sudul Franţei, în amonte de Frejus, barajul Malpasset s-a rupt şi 50 de milioane de metri cubi de apă au măturat totul în calea lor. Intr-un studiu publicat în aprilie 2009, Igor Rekmensky afirmă că, în momentul în care erupţiile solare se vor declanşa în toată amploarea lor, în primele 90 de secunde, peste 300 de mari transformatoare de pe glob vor fi arse, mai mult de 130 de milioane de oameni rămînînd fără curent electric. Asta va însemna automat lipsă de apă potabilă, de căldură, de hrană, de asistenţă medicală, de transporturi şi de posibilităţi de comunicare. Trebuie să spunem însă că există şi alte puncte de vedere referitoare la aceste evenimente. In perioada 18-22 octombrie 2010, s-a ţinut „Săptămîna solară”, timp în care s-au intensificat observaţiile asupra astrului zilei. La data de 21 octombrie 2010, dr. David Hathaway, cercetător la NASA Solar Marshall Space Flight Center, a ţinut o teleconferinţă, în cadrul căreia a răspuns mai multor întrebări legate de Soare, de erupţiile magnetice, dar şi privitoare la urmările acestora, în anul 2012.
Pentru a înlătura orice dubii, vă prezentăm cîteva date legate de dr. Hathaway. Este specialist în astrofizică, a lucrat la Centrul Naţional de Cercetare Atmosferică al SUA, apoi la Observatorul Solar Naţional, iar din 1996 este şeful Grupului de Fizică Solară de la NASA. A publicat peste 150 de articole privitoare la Soare, are trei brevete SUA, a primit zeci de premii de la NASA şi de la alte foruri internaţionale. Vă redăm în continuare cîteva fragmente din răspunsurile pe care le-a formulat.
„Vîrfurile următorului ciclu de pete solare vor avea loc în 2013 şi nu vor fi mai rele decît cele care s-au produs în ultimii 100 de ani. (…) Ceea ce vedem noi la suprafaţa Soarelui nu sînt flăcări, ci structuri magnetice. Singurul loc unde există o ardere reală este în miezul Soarelui. Acolo este o bază de hidrogen care arde, formează heliu şi produce lumina, care scapă, în cele din urmă, la suprafaţă. (…) Există trei mari enigme solare: 1. Cum se formează ciclurile petelor solare?; 2. Cum se declanşează erupţiile solare?; 3. Cum iau naştere vînturile solare? (…) Cîmpul magnetic din centrul petelor solare este de aproape 10.000 de ori mai mare decît cel al Pămîntului”.
Intrebat dacă, în 2012, erupţiile solare vor fi devastatoare pentru noi, aşa cum afirmă prezicătorii, omul de ştiinţă a răspuns că nu, dînd asigurări că efectele mai puternice vor fi resimţite în anul 2013. Se pare însă că au fost ocolite unele întrebări, precum cele legate de diverse lucrări subterane efectuate în anumite locuri de pe glob.
Deocamdată, timpul curge, iar termenele cînd aceste fenomene se vor produce sînt tot mai aproape. NASA a făcut două experimente de a aduce la cunoştinţa populaţiei globului evenimente sau fenomene ce pot influenţa viaţa pe Terra. Oamenii au primit însă totul cu indolenţa care îi caracterizează sau, poate, cu speranţa că, de undeva, cineva îi va feri de orice nenorocire, pentru că, aşa cum extraordinar de frumos a spus omul de ştiinţă american, „ştiu cu siguranţă că în Soare, ca şi în Univers, se găsesc carbon, oxigen, azot şi mai ştiu că trupurile noastre, care sînt făcute din aceste elemente, au fost cîndva parte dintr-o stea”.
Notă
Inainte de predarea materialului la redacţie, agenţiile de presă au făcut cunoscut că, în ziua de 13 februarie 2011, a avut loc primul „tsunami solar”. Pata solară numărul 1158 a expulzat în spaţiu cea mai mare cantitate de radiaţii din ultimii cinci ani. Miliardele de particule au început să bombardeze Pămîntul la data de 15 februarie 2011. Fenomenele se vor repeta cu o mai mare amploare. Pe 17 februarie 2011, China anunţa deja că i-au fost dereglate legăturile în UUS. Televiziunile din România anunţau, la 22 februarie 2011, că sute de bucureşteni s-au prezentat la spital, acuzînd diverse afecţiuni cauzate de aceste explozii solare.
Articol preluat din revista Lumea Misterelor.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Mesajul strabunilor


Autori: Ionel Grama, Cristian Pompei
„Nu mor strămoşii niciodată
Războiul lor în noi şi-l poartă,
Căci li-e ţărîna spulberată
Dar nu li-e duşmănia moartă“
(Octavian Goga, Strămoşii)

„Imediat după Anul Nou, am primit un e-mail de la o cunoştinţă, care şi-a petrecut revelionul pe Măgura Uroiului, lîngă Simeria. In Attachment, mi-a trimis şi cîteva fotografii, făcute chiar în acea noapte. Intr-una dintre ele, se vede o piatră pe care sînt trasate nişte linii curbe, ce par a reprezenta ceva. Aştept părerea dvs.“, stă scris în e-mailul pe care l-am primit de la Florin Boroiu, din Slătioara, prietenul nostru alături de care am făcut mai multe expediţii prin munţii din zonă. Analizînd imaginea respectivă, am observat capetele unor daci, avînd cuşmele pe frunte, şi steagul dacic, acel şarpe cu cap de lup, care scotea ţipete ascuţite, băgînd spaima în duşmani. Cum era şi normal, l-am rugat pe Florin să obţină mai multe informaţii de la autorul fotografiei şi nu mică ne-a fost uimirea cînd am văzut că e vorba despre dl Paul Ionescu, o persoană care, cu ceva timp în urmă, mai trimisese şi alte imagini inedite.
Măgura Uroiului
Aprofundînd căutările, am găsit că Măgura sau Muntele Uroi este socotit Muntele Sfînt al dacilor, acel misterios Kogaion(on), despre care s-a scris foarte mult, dar pe care nimeni nu l-a localizat pînă acum. Se pare că pe unele hărţi, încrustate chiar în pietrele muntelui, sînt marcate toate locurile importante din zonă, dintre aceste nelipsind Sarmizegetusa Regia. Săpăturile făcute pe Muntele Uroiul încă din 1921 au scos la iveală faptul că omul a vieţuit acolo de la începuturile Epocii Fierului, adică din mileniul al II-lea î.H. Figurine zoomorfe, brăţări, securi, cuţite, unelte de tăiat lemne, toate au dus la concluzia că acolo a existat o vatră locuită încă din cele mai vechi timpuri. Cercetările din anii 2003 şi 2004 au confirmat, de asemenea, prezenţa omului pe Muntele Uroi încă din Eneolitic, din perioada 3500-2300 î.H. Dar urmele găsite, cioburile de ceramică, oasele, scoicile erau arse puternic, semn că acolo a avut loc o tragedie, o distrugere violentă, rămasă necunoscută pînă în vremurile noastre.
Solii de dincolo de timp
Contactat de Florin Boroiu, dl Paul Ionescu ne-a trimis o frumoasă descriere a drumului spre vîrful muntelui, pe care o redăm în rîndurile care urmează. „Incepem ascensiunea şi ceva se întîmplă... o bucurie imensă îmi cuprinde sufletul, nu mai simt nicio apăsare şi timpul parcă se dilată. Toţi membrii grupului sesizează acelaşi lucru. In mai puţin de 15 minute, ajungem pe platou. Peisajul e mirific, copacii şi boscheţii sînt acoperiţi de chiciură şi parcă ne plimbăm printr-o pădure de argint. Vizităm sanctuarul şi decidem apoi să ne instalăm pe versantul nordic. (…) Priveliştea este fantastică. Se văd localităţile luminate: Simeria, Uroiul, Simeria Veche, Hunedoara, Rapoltu Mare şi, vag, disting prin negură munţii Metaliferi şi Şureanu. Deva este învăluită într-o ceaţă deasă şi, din cînd în cînd, se aud exploziile petardelor. Aprindem două făclii pentru liniştea sufletelor noastre, apoi turnăm alcool tehnic în două farfurii de inox şi îi dăm foc. Splendidă imagine! Se apropie momentul... In Simeria şi în toate localităţile din jur încep focurile de artificii. Ridic ochii spre cer şi, spre surpriza noastră, doar aici cerul este senin. Se disting patru stele dispuse sub forma unui pătrat imens, marcînd parcă punctele cardinale. Steaua dinspre est are luminozitatea cea mai mare. Prietenii mei privesc spectacolul de la poalele Măgurei Uroiului, în timp ce se uită spre cer. Simt cum îmi explodează sufletul de bucurie, o bucurie nepămînteană. Nici nu îmi simt corpul, nici frigul de afară. Simt doar că, de cîteva minute, plutesc într-o altă lume”.
Dar, dacă aşa cum susţin unii cercetători, Uroiul este Kogaionul, înseamnă că, acolo, anumite energii ancestrale păstrează în ele istorii pierdute sau mesaje pentru generaţiile următoare. La trecerea dintre ani, dl. Paul Ionescu a avut o ocazie pe care, probabil, nu o va mai întîlni în viaţa sa, de a primi un astfel de mesaj. Iată însă continuarea poveştii.
„Undeva, în planul al doilea al privirii mele, apar dintr-odată patru bărbaţi îmbrăcaţi în alb. Sînt de o simplitate rară. Unul dintre ei are o barbă mare, albă, şi este cel mai în vîrstă dintre ei. Toţi au capetele descoperite şi mă privesc cu o bunătate venită parcă din sufletul lor. Cel mai în vîrstă mi se adresează cu o voce caldă: . Nici nu s-a stins ecoul mesajului transmis, că bărbaţii au dispărut din imagine. Tîrziu, realizez că sînt aceleaşi chipuri care mi-au apărut şi în munţii Şureanu, lîngă peştera Ciclovina. Interesant! Mă întorc spre Simeria şi urmăresc finalul spectacolului lumesc. Liniştea se lasă peste toată zona. Mîncăm şi ciocnim cănile cu şampanie îngheţată. La un moment dat, dinspre sanctuare se aude mişcare. Indreptăm frontalele spre zona din care s-au auzit zgomotele şi vedem o căţeluşă veselă, care se apropie de noi. (…) Impachetăm şi coborîm în linişte. Ne apropiem de oraş şi atmosfera este tot mai apăsătoare. Sînt energiile degajate de oameni la “marea bubuială”. Pe jos e plin de cioburi şi ambalaje de artificii. Tineri “afumaţi” caută ţigări pe la chioşcurile deschise non-stop. Căţeluşa ne însoţeşte pînă la gară, apoi, dintr-odată, dispare. Ciudat! Gara este pustie şi în tren sîntem singuri. Sîntem deja în 2011”.
Nu ştim dacă protagonistul nostru cunoaşte că prin Vîrful Uroi trece Marea Linie Dacică, un fel de cordon imaginar ce uneşte cetăţile şi sanctuarele străvechi, pornind de la Pecica, cu Vîrful Omu, şi că toată geometria dacică după care acestea au fost amplasate se baza pe mersul Soarelui şi al Lunii, precum şi pe aşezarea stelelor pe cer. Dincolo de toate acestea însă rămîne mesajul, adus din neguri de timp de sufletele celor care au trăit cîndva acolo. Le mulţumim lui Florin Boroiu pentru prietenia lui şi dlui Paul Ionescu pentru că ne-a încredinţat acest mesaj să îl transmitem mai departe.



Iar eu, le multumesc respectuos celor de la revista Lumea Misterelor pentru minunatele articole ce adauga un margaritar de cunoastre si ne cimenteaza iubirea de tara.

Tudor Gheorghe - Antiteze


Versuri, Radu Gyr.

Renasterea Daciei

vineri, 24 iunie 2011

Arkaim, oraşul misterios


Autor: Ionel Grama
După unii istorici, între anii 600 şi 580 î. H., iar după alţii între 652 şi 600 î. H, în Anshan - Persia a fost rege Cyrus I. Deseori lumea îl confundă cu nepotul său, Cyrus al II-lea, născut în anul 559 î. H., supranumit şi „Cel Mare“, deoarece i-a eliberat pe evrei din Babilon, a pus la punct un aparat administrativ şi o armată extrem de eficiente, făcînd din Persia o putere de temut.
Pe la sfîrşitul lui 530 şi începutul anului 529 î.H., Cyrus al II-lea Cel Mare a pornit cu oştile sale împotriva masageţilor, conduşi la vremea aceea de regele Tamyris. Deşi avea o oaste mai puţin numeroasă şi mai slab dotată, el l-a învins pe persan, Cyrus fiind decapitat pe cîmpul de luptă. Trupul său a fost pus într-un mormînt din care, ceva mai tîrziu, a dispărut fără urmă.
Dar cine au fost şi unde trăiau cei care au învins oştile persane? Un răspuns îl aflăm de la Herodot (484-425 î.H.): „Caucazul formează bariera părţilor dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o cîmpie de o întindere imensă, care se pierde în depărtare; această cîmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cyrus poftă să pornească cu armata. (…) Masageţii poartă un costum asemănător cu cel scitic şi au aceleaşi moravuri ca şi sciţii. Ei sînt şi călăreţi, şi pedeştri, căci au în comun şi de unii, şi de alţii, sînt şi arcaşi, şi suliţaşi, dar obicinuiesc mai mult barda de rezbel. (...) Masageţii erau un popor numeros şi bine organizat, un popor războinic capabil să învingă şi să distrugă chiar o armată condusă de vestitul împărat persan Cirus”.
După toate datele istorice, aceste popoare şi evenimentele legate de ele au existat cu aproape 2.500 de ani în urmă. Celiabinsk este o regiune situată la est de munţii Urali din Federaţia Rusă. Aici, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Stalin a mutat din calea nemţilor fabrica de tancuri T 34-85 şi de aruncătoare cu reacţie Katiuşa. Capitala regiunii, oraşul Celiabinsk, a primit atunci numele de Tankgorod, „Oraşul tanc”. In 1987, în apropierea oraşului, au început lucrările pentru amenajarea unui imens rezervor de apă necesar agriculturii şi în valea Arkaim au fost descoperite vestigiile unui oraş a cărui vechime a fost apreciată la peste 4.500 de ani, cu 2.000 de ani mai mult decît evenimentele descrise la începutul articolului. Şantierul hidrologic a fost abandonat şi ruşii au început ample cercetări arheologice, zona fiind survolată cu elicopterul, de cîteva ori, de însuşi Vladimir Putin. Cercetările au scos la iveală faptul că este vorba despre un oraş cu mult mai vechi decît Babilonul biblic, mai vechi chiar decît unele construcţii egiptene, ridicat după reguli şi cu metode moderne. Locuinţele erau aşezate în semicerc, fiecare casă fiind tratată împotriva incendiilor, în fiecare existînd sursă de apă potabilă, depozite de hrană cu sisteme de aerisire, canale de scurgere a apelor pluviale şi menajere, dar şi bucătării utilate cu ustensile asemănătoare celor din zilele noastre. Analizînd platformele circulare descoperite, arheologul Vadim Cernobrovy a declarat: „Oraşul şi împrejurimile sale sînt uniform înglobate în aceste cercuri. Nu ştim care erau funcţiile lor, dacă erau fabricate într-un scop defensiv, ştiinţific, educativ sau de ritual. Unii cercetători estimează chiar că aceste cercuri erau folosite ca platforme de aterizare ale unui vechi aeroport spaţial...”. Istorici de renume mondial, precum Jean Deshayes, sînt de părere că astfel de construcţii circulare au fost realizate de masageţi, acea ramură a geto-dacilor pe care Herodot i-a localizat în Caucaz, adică între Marea Neagră şi Marea Caspică, dar care, se pare, au depăşit Uralii şi au ajuns pînă în China, India şi Tibet.

Există urme care să confirme acest lucru? Arkaim seamănă, din multe puncte de vedere, cu Sarmizegetusa noastră, în sit şi în jurul său găsindu-se cioburi de ceramică pictată ca la daci, săbii scurte cu lame înconvoiate, obiecte şi bucăţi de ţesături care au pe ele simboluri şi semne asemănătoare celor găsite în şantierele arheologice de la noi. Nu ştim şi nu putem afirma cu certitudine faptul că aceia care au ridicat oraşul Arkaim acum aproape 4.500 de ani au fost sau nu înaintaşii străbunilor noştri daci. Ştim însă, de la istoricul şi geograful Hecateu (Hekataios) din Milet (540- 470 î.e.n - autorul lucrărilor Genealogii şi Descrierea pămîntului), care a trăit şi pe la curtea lui Cyrus al II-lea, că masageţii „cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sînt războinici de temut, pedeştri şi călare, sînt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sînt spade, securi de luptă, de aramă. Harnaşamentele cailor le sînt împodobite cu aur, iar ei poartă în bătălii centuri şi fruntare de aur”. Aceleaşi cuvinte de laudă le-a folosit şi Herodot despre dacii noştri, atunci cînd a scris despre expediţia regelui persan Darius, din anul 513 î.H., împotriva sciţilor din Dobrogea de azi: „Dacii sînt cei mai viteji şi cinstiţi dintre traci”.

Corabia verde


de Aron Cotrus

Corabia se frãmântã si se rãsuceste
In lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhãreste
Si apele cresc ca din hãu nãsdrãvane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Invinsã pe-o clipã, sub valuri se pierde
Parcã de-a pururi, corabia verde
Nãprasnic muscatã de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Prin potopul ce zãlud o rãstoarnã,
S-aud prin vãzduh ca o goarnã,
Peste-ale mãrii nesfârsite noiane,
Poruncile tale de proroc, Pãpitane!

Si iatã, de odatã se-naltã semeatã...
Parãsi, Crãiasã peste timp, peste ceatã,
Peste-ale apelor titanice toane,
Corabia ta verde, o, Cãpitane!

Zãnatec aleargã prãpãdul pe ape,
Tot mai aproape si mai aproape,
Dar duhul mai tare-i ca-ale mãrii prigoane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Gata cu totii sã murim în picioare,
Pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
Spargem talazuri, înfrângem bulboane,
Cu gândul la tine, o, Cãpitane!

Lupta e cântecul si biblia noastrã,
Holde vor creste de samulastrã
Din cremenea oarbã, din pietroase mormane
Si din sângele nostru, o, Cãpitane!

Moartea însãsi de-ar sãlta pe punte,
Sãrire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
Printre mii si mii de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Doua lacrimi (Grigore Vieru)

joi, 23 iunie 2011

Arssura - Drumul meu

Birul


Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
„- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de oameni.
„- Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
„- Tine cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
„- Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„- Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
„- Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere!”.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
„- Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic:
„- M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul - repede la paharnic:
„- Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
„- Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
„- Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„- Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Mihai Constantinescu - O Lume Minunata

miercuri, 22 iunie 2011

Petre Ţurlea - evocarea figurii mareşalului Ion Antonescu ...

şi reiterarea cererii pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului Regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai românilor - Mareşalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura Mareşalului la tribuna Camerei Deputaţilor. Şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946.

Iată temeiurile recursului în anulare:

1. Neconstituţionalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Mareşalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constituţiei din 1923. În art. 1 se preciza că "Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 29 martie 1923." Art. 2 menţiona: "Sub rezerva celor cuprinse în art. 3 şi 4, puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în Constituţia din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstituţional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, că: "Cei vinovaţi de faptele prevăzute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnică pe viaţă." Şi art. 3 alin. 6 consemna că: "Pe lângă aceste pedepse, se va pronunţa şi degradaţiunea civică, precum şi confiscarea averii (subl. ns.) în folosul statului." Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război. Aşadar, chiar dacă art. 16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război; or, procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în timp de pace, în 1946.

Decretul-lege nr. 312 este neconstituţional şi pentru că violează principiul constituţional al răspunderii ministeriale numai în faţa unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constituţie preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum şi regele, au dreptul de a cere urmărirea miniştrilor şi a-i trimite înaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie, care singură este în drept a-i judeca."În pofida acestei reglementări constituţionale, Decretul-lege nr. 312 preciza, în art. 7, că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniştri sau de către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelaşi Decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstituţia în vigoare preciza: "Comisii şi tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul că "Tribunalul Poporului", înfiinţat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", aşadar neadmis de Constituţie.

În sfârşit, art. 107 alin. 5 din Constituţia din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." În contradicţie cu această prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovaţi pentru dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război cei care: a) Au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite." Îns, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunţa.

II. Procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii de totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa.

Procesul a avut un caracter politic, organizat de aşa-zisele forţe democrate, în frunte cu PCR, având drept scop câştigarea de capital electoral (în vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) şi realizarea unei lovituri împotriva PNŢ şi PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de către reprezentanţii diplomatici occidentali la Bucureşti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de răzoi, al Mareşalului Antonescu şi al miniştrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNŢ, Maniu, şi pe cel al PNL, Brătianu. (...) Mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu în timpul procesului." (Apud Marcel Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente. Bucureşti, 1995, vol. I, p. 186 şi vol. II, p. 369.)

Procesul s-a desfăşurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de PCR, cu manifestări intense chiar în sala de judecată.

Documentele de arhivă demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădare a României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.

Ostasi, va ordon, treceti Prutul !

Corina Chiriac si Marius Teicu – Unde erai


marți, 21 iunie 2011

Kepha - Lupta dintre natii

Imnul lagarelor


de Valeriu Cârdu

Din lacrimile'mbelsugate
Ne cresc prigoanele pe umar
Sunt dusi flacaii fara numar,
Pe drumurile blestemate.

Purtam catusele haine,
Cu fruntea sus între zabrele,
Usor trec ceasurile grele,
Când biruinta sfânta vine.

Refren: S'a prabusit de–acum dusmanul,
Se'nalta'n zari de foc minunea,
Strigati: "Traiasca Legiunea
Si Neamul sfânt si Capitanul".

Din fulger spada si din para,
Un neam pornit pe drumuri sfinte,
Cu pas de flinte si morminte,
Peste morminte sa rasara.

Peste furtuna vremii bate,
Un ceas de plata si dreptate.
Ni–l cer strabunii si parintii,
Cântati! E ceasul biruintii.

Refren: ......

Lord of the dance


luni, 20 iunie 2011

duminică, 19 iunie 2011

“Linistea este intentia de a stapani efectele agitatiei excesive. Linistea este sera in care se cultiva intelepciunea.”

(Huai-Chin Nan)



Veritasaga - Ce-a mai ramas

Native American Music/ Ly-o-lay-ale-loya

vineri, 17 iunie 2011

DOC - Genti de bani

Peste mormantul tau sfant...

de Simion Lefter

Peste mormântul tau sfânt dela Putna,
Lacrimi vãrst–am suvoi,
Ca tara'ntreaga se zbate'n lanturi,
Stefane vino la noi! bis

Adu–ti pandurii, aduna–ti vultanii,
Adu–i ca noi vrem razboi,
De–atâta jale si de durere,
Tudore vino la noi! bis

Dreptatea noastra se zbate în lanturi,
Românul piere'n nevoi,
Cu teapa astazi te cheama tara,
Tepese vino la noi! bis

Te vrea Moldova, te cere Ardealul
Si Jiul leagan de eroi,
Din Nistru, Tisa, te cheama tara,
Mihai vino la noi! bis

Mihai, Tepes, Tudor si Stefan,
Veniti din vremuri la noi,
Ne cere Neamul o noua jertfa,
Codrene vino la noi! bis

Enigma - Indian Chanting (Yeha Noha)

joi, 16 iunie 2011

Viața ca un joc


Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.
Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.
Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.
Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!

Corul Barbatesc Finteusul Mare - Scoală Române!

miercuri, 15 iunie 2011

De ce tipa oamenii unii la altii

"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai: -De ce tipa oamenii cand sunt suparati? -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei. -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul -Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol. Maestrul intreba din nou: -Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri: -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate. In final,inteleptul concluziona, zicand: -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere." Mahatma Ghandi

Cine suntem, de unde venim si incotro...

Constat că noi, românii, avem în continuare o problemă de raportare la celelalte naţii, care fie se face de pe o poziţie de inferioritate, fie de superioritate. Cert este că nici una, nici alta nu ne ajută să ne apreciem în mod real calităţile şi defectele noastre ca popor şi civilizaţie. Dacă ar fi să aleg, cred că cea mai dăunătoare atitudine este cea de inferioritate. De nenumărate ori putem vedea compatrioţi dispuşi să dea dreptate din start acţiunilor politice ale gazdelor, chiar dacă acestea ne afectează direct sau indirect. De pildă, ultima acţiune a guvernului spaniol de a anunţa restrângerea dreptului la medic pentru străini este "înţeleasă" de mulţi dintre noi ca fiind coerentă şi justificată. "Nu se mai putea aşa" sau "Era de aşteptat" sunt expresii pe care noi, unii români din Spania, le folosim mereu din dorinţa de a fi pe plac spaniolilor. Nu vrem să fim în dezacord cu societatea sau cu o parte a ei, de teamă să nu fim marginalizaţi. Pe deasupra, în toţi aceşti ani de convieţuire ne-am alimentat convingerea că în "Spania este mai bine", ca să fim liniştiţi că am luat decizia corectă atunci când am emigrat. Este o atitudine normală a unui om care doreşte să se integreze într-o nouă societate. Problema apare însă atunci când începem să ne minţim singuri şi să negăm evidenţa că ceea ce fac unii şi alţii ne afectează. Când guvernul socialist al lui Zapatero a impus restricţiile de muncă au fost voci care aprobau decizia, motivând că "într-adevăr suntem prea mulţi în Spania". Chiar şi anul trecut, când au fost reactivate acele restricţii într-o formulă mult mai perversă, prin care se ştirbeau unele drepturi europene, se auzeau unele voci aprobatoare. Capacitatea noastră de a ierta tot ceea ce ni se face rău este uneori surprinzătoare. Aceeaşi autocritică "patologică" am văzut-o, şi era destul de răspândită printre românii din Spania, atunci guvernul lui Rajoy a limitat accesul străinilor la asistenţa medicală gratuită. Din dorinţa de a nu supăra şi de a continua să credem mai mult în valoarea străinilor, unii cred si grozăvia spusă de ministrul regional de Sănătate din Castilla La Mancha, care susţine în toată presa spaniolă că "mii de români" trag ţepe Spaniei, după ce se tratează în spitalele din România, prezentând cardul european de sănătate. Cu siguranţă, oficialul cu pricina nu a ajuns încă să se trateze într-un spital din România. Pe de altă parte, dacă suntem oricând dispuşi să ne autoînvinuim în avans în faţa străinilor, atunci când luăm contactul cu Statul Român ne tranformăm în nişte rebeli de necontrolat. Tot ce e românesc ni se pare prost, greşit sau rău-intenţionat. Adesea avem şi motive evidente să credem asta, însă tot ceea ce desconsiderăm şi anulăm plecând de la această prejudecată ne afectează şi ne reprezintă până la urmă tot pe noi. Un spaniol care aude lucruri urâte despre români de la un român nu poate decât să generalizeze. După ani de zile de pribegie în care mulţi români şi-au atins scopul economic al emigrării, poate că ar trebui să vedem cât de mult cântăresc acum sacrificiile şi umilinţele îndurate printre străini şi să ne pregătim să facem o autocritică, dar sănătoasă. De ce am emigrat? A meritat? Unde am greşit? De ce greşim? Ce facem acum? Toate complexele noastre faţă de celelalte naţii sunt nişte iluzii imprimate prin clişee culturale care ne-au modificat percepţia. Pe scurt, am văzut prea multe filme de propagandă, pe vremea când noi aveam doar două ore de televiziune pe zi! De aceea credem că noi, românii, nu putem construi nimic fără să copiem un model văzut afară, iar criza în care se află acum şi Vestul ne demostrează însă că treaba nu e ca în filme. De aceea, ar fi cazul să ne trezim şi să ne comportăm la fel de bine printre români, aşa cum am făcut-o atâta vreme printre străini şi să ne străduim să ne apărăm interesele şi demnitatea. Felix Damian

Se răstoarnă Pămîntul!

Autor: Ionel Grama
Savanţii planetei au stabilit că, o dată la 200.000 de ani, într-un proces care durează între 4.000 şi 5.000 de ani, are loc o inversare a polilor magnetici ai Pămîntului, nordul devenind sud şi sudul, nord.

Pînă în prezent, nimeni n-a reuşit să afle care sînt cauzele reale ale acestui fenomen bizar. In 1995, o echipă de geologi de la Colegiul Occidental din Los Angeles a descoperit că procesul de inversare a polilor planetei s-a accelerat în ultimii ani, aceştia deplasîndu-se cu 53 de grade într-un singur an. După cum apreciază specialiştii, este posibil să trăim o inversare superrapidă, cu urmări imprevizibile în viaţa şi existenţa planetei noastre. Analizînd urmele lăsate în roci, cercetătorii au ajuns la concluzia că în ultimele 160 de milioane de ani au avut loc sute de astfel de inversări, ultima dintre acestea producîndu-se în urmă cu circa 780.000 de ani. Curios este faptul că această inversiune este întipărită deja în „memoria“ planetei, procesul nefiind întîmplător, aşa cum s-a crezut la început, ci unul guvernat de anumite reguli, necunoscute deocamdată.

Fabio Lepreti, specialist de la Universitatea Calabria, a afirmat: „Rezultatele la care am ajuns ne duc la concluzia că inversările de polaritate nu sînt evenimente întîmplătoare, independente unele de altele. Dimpotrivă, există un anumit grad de memorie în cadrul proceselor magnetice care dau naştere acestor inversări“. De obicei, schimbarea polilor planetei a avut loc în decursul a 4.000-5.000 de ani, dar, de curînd, cercetătorii de la Institutul American de Geofizică au descoperit că fenomenul se poate produce şi într-un timp extrem de scurt. In urmă cu 15 milioane de ani, a avut loc o răsturnare bruscă în doar patru ani, iar în ultimii 100 de ani Polul Sud s-a deplasat cu peste 900 de kilometri, mişcarea accelerîndu-se progresiv. Dacă între 1973 şi 1984 Polul Sud s-a deplasat cu 130 km, în următorii zece ani a parcurs peste 150 km. Care este cauza acestor mişcări ciudate? Conform ultimelor date obţinute, se pare că vinovat de toată această poveste este… Soarele. Furtunile solare - despre care NASA a lansat de curînd mai multe avertismente, pe care noi le-am prezentat deja în revistă - duc iniţial la o intensificare a cîmpului magnetic, urmată, în foarte scurt timp, de o decompensare, o scădere a intensităţii acesteia, efect ce se poate întinde de la cîteva zile la cîteva săptămîni sau luni. In prezent, cîmpul magnetic al Pămîntului este cu 38% mai redus decît acum 2.000 de ani şi continuă să scadă. Concomitent, forţa gravitaţională a planetei este şi ea în continuă micşorare, în vreme ce rezonanţa Schumann a crescut de la 7,8 cicli pe secundă la 8,6 sau chiar mai mult, ceea ce generează senzaţia că timpul se scurtează, că trece mai repede şi „nu mai avem timp“.
Ce pericole ne pîndesc în cazul producerii unui astfel de fenomen? In primul rînd, pe măsură ce cîmpul magnetic al planetei va scădea în intensitate, mai multe specii de păsări, animale de uscat (cîrtiţele) sau marine (rechinii) vor muri din cauza pierderii simţului de orientare, aceste vietăţi deplasîndu-se după liniile cîmpului magnetic terestru. Din acelaşi motiv, Pămîntul va fi supus efectului nociv al razelor cosmice care, nemaiîntîlnind cîmpul magnetic, vor lovi direct suprafaţa Terrei. Acest fenomen va fi maxim în momentul în care cîmpul va fi zero, deci atunci cînd polii se vor inversa. De comun acord cu meteorologii, geologii susţin faptul că, pe perioada derulării fenomenului de inversare, au loc o multitudine de fenomene, precum: schimbări climatice majore, încălzirea globală accentuată, creşterea numărului şi a forţei uraganelor şi tornadelor, dispariţia diferenţelor dintre anotimpuri, înmulţirea cutremurelor, ce devin tot mai violente, inundaţii şi alunecări de terenuri, modificări în comportamentul oamenilor şi al animalelor, înmulţirea cazurilor de cancer (în special cel de piele), dispariţia definitivă a unor specii. Temperaturile aerului cresc, gheţurile se topesc, nivelul mărilor şi oceanelor creşte, o parte din uscat va fi înghiţit de ape, mari suprafeţe cultivabile şi multe oraşe vor fi inundate, oamenii vor rămîne fără locuinţe şi fără hrană, apa potabilă se va împuţina, se vor produce migraţii în masă, se vor declanşa violenţe şi chiar războaie pentru supravieţuire.
Ruth Montgomery, în cartea sa “Străinii printre noi”, in 1978, spunea următoarele: „In viitor se vor inversa polii magnetici ai planetei şi se va schimba axa de rotaţie a Pămîntului. Vremea va deveni foarte violentă, vor fi furtuni puternice, inundaţii crescute şi căderi masive de zăpadă. (…) Vor erupe vechi vulcani din insulele Mediteranei, din sudul Americii şi din California, apoi, la scurt timp, va apărea ciuma. Pămîntul se va cutremura puternic, afectînd întinderi mari de uscat din nordul Europei, Asiei şi Americii şi se vor produce valuri de proporţii monumentale. Timp de trei zile, planeta se va legăna lent în spaţiu şi vor avea loc erupţii vulcanice în cîmpii, acolo unde nu s-au produs niciodată. (…) Evenimentul se va produce într-o clipire de ochi şi Pămîntul se va înclina într-o parte. Vînturi sălbatice vor urla peste uscat, soarele va părea că stă în loc şi apoi că merge înapoi. Acela va fi timpul cînd Terra se va stabili pe noua ei orbită. Răsăritul va fi în alt loc pe cer, iar în zonele întunecoase, oamenii, animalele, păsările şi plantele vor îngheţa şi vor muri“.
Se pare că toate aceste preziceri se confirmă în prezent, inclusiv apariţia ciumei şi mai ales a holerei, care, în Nigeria şi Camerun, a făcut zeci de mii de victime în 2010. In toată această apocalipsă există însă şi un dram de speranţă: aceea că ştiinţa va găsi soluţiile pentru diminuarea acestor efecte. Trebuie doar să ne grăbim, întrucît timpul se scurge mai repede!

Morometzii - 13-15 Iunie zile negre

Morometzii - 13 15 Iunie zile negre

Dealul Negru


de Misu Gaftoiu

Noi, legionarii lui Codreanu,
Din munca ne–am facut un crez,
Si'n toate partile pornit–am
Echipele de camasi verzi.

Din Cluj în zi de sarbatoare,
La Dealul Negru am pornit,
Sa ajutam pe Motii care
Atât amar au suferit. bis

Din zori si pâna însereaza,
Cu totii noi cu drag muncim,
Sub cerul ce ne privegheaza
O scoala noua sa cladim.

Se stinge var, se scoate piatra
Si din paduri se taie brazi
Si'n cântece legionare,
Lucreaza dragii camarazi.

Carutele aduc nisipul,
Din Turda ne–a sosit ciment
Si'n graba mare noi turnat–am
Pentru vecie fundament.

Iar seara'n jur pe lânga focuri,
Ca'n vremurile stramosesti,
Tot despre Capitan ai Garda,
Ne spune Banea la povesti.


În timpul noptii în coliba,
Dormim cu Capitanu'n gând
Si toti visam o tara noua,
De maretie stralucind.

Din munca noastra se ridica
Maret locas în sus spre cer
Spre fericirea tarii noastre
Si'n cinstea Garzilor de Fier.

Pasarea Colibri - Ploaia care va veni

marți, 14 iunie 2011

Cedry2k - Clipa Schimbarii 2

Pars Atra – XIII

Secretul fericirii


Cu mulţi ani in urma, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.
Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
"-Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?"
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
"-Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent."
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea si ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!

Roxette - Listen to your heart

luni, 13 iunie 2011

Vino, Doamne!


Brutalitatea cu care forţele de ordine au intervenit în dimineaţa zilei de 13 iunie ‘90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru “curăţarea” Pieţei Universităţii precum şi blocarea zonei, în mod ostentativ cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participanţii la manifestaţia maraton care ţinea de peste 50 de zile. In câteva ore, mii de oameni revoltaţi s-au adunat în zona centrală a Capitalei solicitând eliberarea celor reţinuţi ilegal.

Neţinând cont de starea de agitaţie crescândă, de revolta celor prezenţi în perimetru Universităţii, poliţiştii au continuat să facă numeroase arestări şi să lovească protestatarii care, la început nu făceau altceva decât să strige lozinci împotriva regimului şi a comunismului.

La doar câtvea ore de la intervenţia în forţă a poliţiştilor susţinuţi de unii “oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat şi au forţat barajele formate în zonă.
Au urmat adevărate lupte de stradă, manifestanţii cerând eliberarea celor reţinuţi ilegal. Poliţiştii şi cadrele armatei au folosit scuturile şi bastoanele, “oamenii muncii” aduşi de FSN au utilizat bâte de lemn şi răngi metalice, iar cei agresaţi au ripostat, în cele din urmă cu pietre. Mai târziu au apărut grupuri de indivizi care au preparat cockteiluri Molotov şi le-au folosit împotriva forţelor de ordine. Geamurile unor clădiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate şi vehiculele militare dispuse în baraj. Manifestanţii aveau să reocupe Piaţa Universităţii. Centrul Capitalei arăta mai ceva ca la revoluţia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigăte, împuşcături.


Puţine sindicate au dat curs chemării FSN

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor consideră că intervenţia autorităţilor a fost exagerată iar numărul forţelor de ordine nejustificat în raport cu numărul mic de protestatari care mai existau în Piaţă: “S-a observat că după 20 mai ’90 apăruse un colaps al Pieţei Universităţii. După 24 mai ’90 studenţii şi alte asociaţii şi-au anunţat retragerea. Mai rămăseseră membrii ai unor organizaţii, grevişti ai foamei… A fost o perioadă în care <> la Piaţa Universităţii a scăzut dramatic. In total, ziua, poate participarea nu depăşeau 200 de persoane. Majoritatea erau masaţi în faţa Teatrului Naţional. Unii continua greva foamei, alţii susţineau. Existau şi tentative de dialog, dar mai degrabă erau duşi cu vorba. A avut loc şedinţa de Guvern din 11 iunie, la care a participat şi Iliescu şi membrii marcanţi FSN. S-a hotărât “curăţarea” Pieţei Universităţii. Apoi, un grup restrâns operativ s-a dus la Snagov şi au pus la punct organizarea acţiunii. Pe 12 iunie ’90, a avut loc o altă şedinţă la Ministerul de Interne, la care s-au stabilit sarcini, misiuni, cum să se facă mobilizarea etc. Există şi un document scris în acest sens. Tot în acea perioadă se stabiliseră acţiunile împotriva sediilor unor partide istorice, asociaţiilor civice cu activităţi anticomuniste, personalităţi şi altele ”. Documentul în cauză menţionează atribuţiile pe care Poliţia, Armata, SRI şi conducerea CFSN trebuia să le îndeplinească, dar şi faptul că urma să se facă mobilizarea unor sindicate de la marile întreprinderi bucureştene pentru susţinerea acţiunii. In dimineaţa zilei de 13 iunie ’90, doar vreo 3000-4000 de sindicalişti au răspuns la chemarea autorităţilor”.

Primele atacuri împotriva studenţilor

In ziua de 12 iunie ’90, după comunicatul Parchetului care solicita eliberarea Pieţei, mai rămăseseră la protest 30-40 de prsoane şi 10-11 grevişti ai foamei. Pe la ora 4-5, peste 1400 de angajaţi ai forţelor de ordine au înconjurat zona. “Oamenii rămaşi au fost striviţi, împrăştiaţi, iar cei din greva foamei duşi la spital. Celor care au fost spitalizaţi li s-au făcut analize medicale, examene toxicologice şi a reieşit foarte clar că nu erau nici consumatori de droguri şi nici nu băuseră alcool. La Facultatea de Arhitectură, studenţii se aflau în perioada de preparare a unor examene, a unor lucrări şi rămâneau în clădire pentru a le definitiva. Aceştia au văzut, pe ferestre, în dimineaţa acelei zile, modul în care erau maltrataţi cei din piaţa şi au început să strige în sprijinul celor violentaţi. In acele momente, s-au format comandouri care au intrat peste studenţi, în clădirea facultăţii. Unii au fost bătuţi, unii arestaţi”, a precizat Ene.
In dimineaţa zilei de 13 iunie ’90, s-au făcut şi arestări la nimereală. Unii au fost luaţi de pe stradă în timp ce se duceau la serviciu sau la cumpărături. Reţinerea cetăţenilor s-a făcut şi de pe străzile adiacente Pieţei Universităţii. Pe lângă protestatari, au fost arestaţi şi bătrâni şi copii ai străzii şi oameni care nu avea legătură cu manifestaţia. Toţi cei arestaţi au fost urcaţi în dube şi duşi la o Unitate Militară de la Magurele, conform planului stabilit în urmă cu două zile de autorităţile statului.

Poliţiştii fac loc “muncitorilor indignaţi”

In timp ce grupurile de manifestanţi aflaţi pe laturile Facultăţii de Arhitectură strigau “Jos comunismul!”, pe la ora 11-11,30 îşi fac apariţia trupele de muncitori de la uzinele bucureştene. Aceştia, înarmaţi cu bâte de lemn şi răngi metalice iau la bătaie protestatarii şi strigă victorioşi “IMGB face ordine!”, dar şi “Noi muncim, nu gândim”. Când grupul de bătăuşi ajunge la intrarea principală a Facultăţii de Arhitectură, brusc, cordoanele de poliţişti şi alte forţe de ordine s-au dat la o parte creându-i acestuia un culoar direct spre institut. Muncitorii nervoşi au spart geamurile şi uşa de acces.

Toate acestea au avut rolul să-i facă pe cetăţenii din jur să ia atitudine. Pe toate străzile din jurul universităţii au avut loc reprize sângeroase de luptă cu forţele de ordine. In scurt timp, curajul “muncitorilor” bătăuşi a scăzut considerabil şi s-au făcut nevăzuţi.

Grupurile de protestatari au încercat în repetate rânduri să reocupe zona Pieţei Universităţii. Forţele de ordine ripostau violent. In faţa galeriei de artă, de lângă Biserica “Dintr-o zi” o dubă a poliţiei a fost răsturnată după ce circulase un zvon cum că această servea pentru transportarea celor arestaţi. Alte autorurisme parcate în zonă au fost avariate.

Tot după-amiaza au apărut şi grupurile de tineri care scoteau benzina din rezervoarele unor autorurisme şi preparau cockteilurile Molotov. Au fost incendiate, la început dubă răsturnată, apoi camionul din dreptul restaurantului Dunărea, apoi restul. Bătălia dintre forţele de ordine şi grupurile de manifestanţi au durat până în jurul orei 16-16,30.

Forţele de ordine părăsesc zona

După ora 17, forţele de ordine părăsesc brusc zona, abandonând toată autovehiculele în zonă. A fost un moment ciudat, cei peste 1400 de poliţişti au dispărut foarte repede lăsând toate căile de acces libere pentru manifestanţi care s-au îndreptat, din nou, pe carosabilul de la Universitate. In jurul orei 18-18,30, toţi cei reţinuţi de poliţie pe durata zilei au fost eliberaţi de la unitatea militară de la Măgurele.

Martorii evenimentelor din acea zi au declarat că cei care au preparat şi incendiat autovehiculele din zonă erau tineri care nu făceau parte din grupurile de manifestanţi de la Piaţa Universităţii. Mai mult, benzina folosită proveneau de la unele autovehicule care fuseseră “abandonate” în zonă de mai bine de o lună. Dorin Cristescu, unul dintre manifestanţi a relatat: “In jurul Facultăţii de Arhitectură erau abandonate încă din prima jumătate a lunii mai ’90 mai multe autoturisme. Mai mulţi cetăţeni au reclamat la poliţie acest fapt. Ne-am dat seama că ceva nu este în regiulă când am sesizat că deşi în stare bună, autovehiculele erau marcate cu spray-ri de vopsea roşie şi proprietarii nu apăreau să şi le mute de acolo. Au existat patru astfel de autoturisme. Benzina din rezervoarele acestora, dar şi a altor autovehicule din zonă (inclusiv a dubei de poliţie răsturnate) a fost utilizată pentru confecţionarea cockteilurilor Molotov cu care s-au produs incendierile din zona, şi care au fost utilizate la incendirea autobuzelor şi vehiculelor militare”.



Victor Roncea

Aforic, ADN, Subsapte si Sagace - Ape tulburi

13, 14, 15 iunie - zile negre


Tudor Gheorghe - 13, 14, 15 ( Nu ma bate, frate!)

duminică, 12 iunie 2011

Arssura - Ce-ti doresc

Ce mai faci?

Stateam linistit pe canapea.
Cu o melodie frumoasa, telefonul a inceput sa sune, la inceput abia auzit dar din ce in ce mai tare, si ma scoase din starea de concentrare.
Raspund fara sa ma uit cine ma suna.
“- Salut prietene!” aud la celalalt 'capat al firului'
“- Mi-ai trecut prin minte si mi-am zis sa te sun sa vad ce mai faci?”
Inca cu gandul ratacit am avut un moment de ezitare inainte sa raspund. Mintea mea incerca sa isi schimbe atentia la vocea celui ce m-a sunat. Inca ma intrebam cine este. Era o voce cunoscuta dar inca nu reusisem sa 'localizez' persoana.
“- Hei, nu e nimic special, am vrut doar sa te aud!” imi spuse prietenul la telefon parca sa anticipeze intrebarea (pusa in gand) …
Brusc, o idee, ca o voce, imi rasuna in interior. Iar eu am transmis-o celui de la telefon, aproape automat:
“- Cum sa nu fie special daca ma suni doar ca sa ma auzi si sa ma saluti? ESTE SPECIAL! Iti multumesc. Tocmai ai adaugat un strop de stare de bine. Te salut si eu cu drag. Ce mai faci ?...”

Gregorian and Sarah Brightman - Moment of Peace

sâmbătă, 11 iunie 2011

Urme de viaţă pe Lună


Autor: Ionel Grama

In octombrie 2009, prin misiunea LCROSS (Observarea Craterelor Lunare şi a Satelitului Sensing), NASA şi-a propus să detoneze o rachetă într-un crater de la polul sudic al Lunii, pentru a analiza ce cantităţi de apă există în solul selenar.

La acea dată, americanii mai ţineau încă sub tăcere faptul că pe satelitul nostru există apă. Cei mai mulţi oameni cred că apa de pe acest corp ceresc este necesară doar pentru consum, ca apă de băut sau pentru nevoile de întreţinere a membrilor misiunilor care vor ajunge acolo. Lucrurile nu stau însă aşa. Paul Spundis, cercetător la Institutul Lunar şi Planetar din Houston, a precizat: „Atunci cînd este în formă gazoasă, apa ar putea fi condensată într-o formă extrem de rece, cea criogenică, de oxigen şi hidrogen lichid, care este, de asemenea, o încărcătură explozivă pentru rachete”. Cum misiunea LCROSS urmărea şi alte obiective, acelaşi specialist a mai spus: „In alt scop, putem folosi apa pentru protecţia împotriva radiaţiilor. Ea este un scut foarte bun, deoarece stopează o mulţime de particule cu energie înaltă. Astfel, se poate îmbrăca habitatul gonflabil cu o pernă de apă, ce s-ar comporta exact ca un scut împotriva radiaţiilor”. De la data iniţierii acestui program a mai trecut încă un an şi, dacă americanii încearcă să ţină secret faptul că au descoperit pe Lună peste 40 de cratere care conţin apă îngheţată, staţia indiană Chandrayaan -1, lansată la 22 octombrie 2008 de ISRO (Indian Space Research Organisation), a transmis deja centrelor de urmărire că pe Selena sînt cratere de doi pînă la 15 kilometri diametru, care conţin un strat de apă îngheţată de cîţiva metri grosime. Acelaşi Paul Spundis a afirmat, în final, că pînă acum s-au găsit pe Lună cam 600 de milioane de tone de gheaţă, formate dintr-o apă pură, care a îngheţat cu milioane de ani în urmă şi care s-a menţinut la o temperatură de -248 de grade Celsius. Bineînţeles, nimeni n-a suflat o vorbă de unde a apărut atîta apă pe satelitul nostru „natural”. Doctorul Spundis a mai făcut însă o afirmaţie extrem de interesantă: „Dacă am echivala această cantitate în combustibil pentru navetele spaţiale, gheaţa identificată pînă acum pe Lună ar fi suficientă pentru a lansa cîte o navă pe zi, vreme de 2.200 de ani“. Normal, deoarece apa poate fi descompusă în oxigen şi hidrogen, elemente folosite în prezent de rachetele spaţiale. Acum, cînd specialiştii indieni spun că „prezenţa straturilor mari de gheaţă din regiunile polare ale Lunii şi descoperirea moleculelor de apă de acolo conduc teoriile spre posibilitatea existenţei materiei organice pe satelitul natural al Pămîntului” (sursa - Dn@aindia), americanii şi-au amintit brusc că, în iulie 1969, misiunea cu echipaj uman Apollo 11 a adus pe Pămînt mostre de sol lunar ce conţineau componente de carbon şi că au găsit urme de aminoacizi, baza existenţei vieţii, ceea ce indica prezenţa materiei organice pe Lună.
Deşi perspectivele sînt optimiste, în februarie 2010, preşedintele Barack Obama a oprit derularea programului Constellation, prin care SUA urmau să trimită un echipaj uman pe Lună. Hotărîrea, care nu are nicio legătură cu criza mondială, rămîne un mister. In august 2010, sateliţii artificiali ce ţin sub supraveghere Luna (de ce o fi nevoie s-o ţinem sub control?) au alertat staţiile terestre că acolo se întîmplă ceva: Luna se dezumflă, crapă, plesneşte şi… se micşorează! Da, pentru că aceia care au adus-o cîndva se pregătesc să o ia şi să o ducă în altă parte a Universului, acolo unde vor începe, probabil, un nou program Terra!

Kazi Ploae si Specii – Patria

Melodie necenzurata!

Cățelușul șchiop


În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.15 $ … şi apoi întreabă:
“-Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
“- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
“- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
“- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
“- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
“- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat

Horia Brenciu - Lucruri Simple

vineri, 10 iunie 2011

Marţienii pot ajuta Pămîntul


Autor: Ionel Grama

Analiza ultimelor imagini luate de pe planeta Marte a dat mari bătăi de cap specialiştilor. Intr-o fotografie se zăreşte un tub inelat, un fel de conductă uriaşă, ce se întinde pe mai mulţi. La 103 grade longitudine estică şi 70 de grade 5 minute latitudine nordică, a fost fotografiat un crater, care are pe fundul său un mare cîmp de gheaţă. In partea opusă, la 290 de grade 33 de minute longitudine vestică şi 83 grade 37 de minute latitudine sudică, pe fotografii au apărut un fel de copaci verzi . Au mai fost fotografiate obiecte care seamănă cu un copac tăiat, nişte cranii la care se văd ogivele ochilor şi nişte construcţii de un alb metalizat, care strălucesc în soare. Desigur, toate interpretările sînt secrete. Uneori însă, cîte ceva tot mai scapă şi ajunge la urechile lumii. Vă prezentăm în continuare dezvăluiri senzaţionale date publicităţii într-un articol scris de Ima Sanchis (I.S.) în revista La Vanguardia.

Interviu cu Alfred L. Webre (A.L.W.), directorul Institutului pentru Cooperare în Spaţiu (ICS).
A.L.W.: Am 67 de ani. M-am născut într-o bază navală din Florida, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Locuiesc în Vancouver. Sînt doctor în drept şi judecător al Tribunalului pentru crime de război din Kuala Lumpur. Sînt căsătorit, am un fiu şi două fiice vitrege. Trăim într-un univers de origine inteligentă. Sînt dovezi că există civilizaţii etice mai avansate decît a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare.
I.S.: Daţi-mi dovezi.
A.L.W.: Există declaraţii ale angajaţilor Guvernului Statelor Unite, care atestă că au participat în programe secrete de relaţionare cu anumite civilizaţii extraterestre.
I.S.: Aceasta înseamnă că deja a avut loc contactul cu extratereştrii?
A.L.W.: Da, după spusele acestor martori, Guvernul Statelor Unite lucrează cu ei în secret încă din anii ‘50.
I.S.: Adică?
A.L.W.: Andrew Basiago, fiul unui oficial CIA, a fost înscris la vîrsta de şapte ani într-un program secret pentru copiii supradotaţi, care erau antrenaţi să devină ambasadori înaintea raselor extraterestre.
I.S.: Vreun contact?
A.L.W.: A avut loc o întîlnire cu trei astronauţi de pe planeta Marte. In ianuarie 2009, Virginia Olds, angajată a CIA, a confirmat că CIA ştie că există o civilizaţie umanoidă ce trăieşte la suprafaţa lui Marte. Credem că, în anul 9500 î.H., fragmente ale supernovei Vela au intrat în sistemul nostru solar şi au distrus ecologia de pe Marte. Marţienii, cu vreo 1.500 de ani mai avansaţi decît noi, etic şi tehnologic, s-au refugiat sub pămînt. (…) In decembrie 2008, am publicat un raport ce includea fotografii făcute de robotul NASA Rover Spirit, în care se identifică anumite specii de umanoizi, animale şi structuri, la suprafaţa lui Marte. Il puteţi vedea pe Exopolitics.com. Există trei astronauţi care ne asigură că au văzut viaţă extraterestră. Buzz Aldrin, care a călătorit cu Apollo XI, spune că, la sosirea pe Lună, în 1969, erau două nave extraterestre mari în jurul marelui crater. Versiunea lui a fost verificată de mai-marii oficiali ai NASA.
I.S.: Am rămas fără cuvinte…
A.L.W.: Doctorul Steven Greer, director al Proiectului „Disclosure” (Dezvăluire), a adunat mai mult de 500 de mărturii de la armată, guvern şi inteligenţe de ordin superior, martori ai prezenţei extraterestre, iar aceste dovezi au fost făcute publice în mai 2009, la Clubul Naţional de Presă din Washington. Mexic, Chile, Brazilia şi Peru şi-au făcut publice arhivele despre OZN-uri. Recent şi Franţa, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie, care a scos la lumină 7.200 de dosare OZN adunate de D155, o unitate secretă a Ministerului Apărării.
I.S.: De ce nu se dezvăluie existenţa vieţii pe Marte?
A.L.W.: Din raţiuni politice.
I.S.: De ce marţienii nu se prezintă ei înşişi în societate?
A.L.W.: Planeta noastră este una de ordin inferior şi bănuim că se află într-o carantină impusă de către conducerea universului. Şi această carantină se încheie acum. Credem că civilizaţiile etice extraterestre au utilizat fenomenul OZN pentru a ne obişnui cu existenţa lor, iar între 2010 şi 2020 putem începe să avem relaţii deschise cu aceste civilizaţii.
I.S.: Şi primul contact va fi cu marţienii?
A.L.W.: Da, deoarece există multe avantaje mutuale: ei ne pot da tehnologii şi cunoaştere, iar noi avem o planetă verde, preţioasă, pe care ei pot emigra.
I.S.: Cum funcţionează Universul?
A.L.W.: Există multe dimensiuni şi universuri paralele cu al nostru. Unele civilizaţii extraterestre vin din altă dimensiune, alt univers paralel, de aceea OZN-urile pot apărea şi dispărea.
I.S.: Cum sînt aceste civilizaţii mai evoluate?
A.L.W.: Se pare că trăim într-un univers organizat, iar civilizaţiile mai etice au reuşit să domine dimensiunea Timp şi probabil că ele sînt cele care vor dezvolta realitatea noastră.
I.S.: Dar sună teribil!
A.L.W.: După unele teorii, evoluăm în formă accelerată, pentru a abandona economia de război permanent şi pentru a o transforma într-o economie sustenabilă. Conştiinţa umană se dezvoltă pentru a intra în vîrsta universală şi pentru a relaţiona în mod deschis cu alte civilizaţii.
I.S.: Ne-aţi putea da o mînă de ajutor.
A.L.W.: Există o normă primordială: nu se intervine în evoluţia unei civilizaţii de pe altă planetă. Dar, în foarte puţin timp, omul va învăţa să folosească teleportarea cuantică şi să scoată energie din spaţiu. Sîntem într-o eră de tranziţie, în care trebuie să decidem dacă mergem către distrugere ori către evoluţie.
I.S.: Ocupaţia dumneavoastră constă în a studia marele guvern al Universului?
A.L.W.: Exopolitica este o ştiinţă socială care studiază relaţiile dintre civilizaţia noastră umană şi alte civilizaţii inteligente din Univers. Unul dintre primii noştri paşi pentru diplomaţia universală se va face prin intermediul civilizaţiei marţiene. Personal, lucrez cu doctorul Norman Miranda, şeful de cabinet al preşedintelui Ansamblului General al ONU, pentru ca ONU să reprezinte Pămîntul în faţa civilizaţiei de pe Marte.
I.S.: E posibil ca acest interviu să vă lase la fel de perplecşi ca şi pe mine, dar luaţi aminte la mărturiile celor care au participat la Summitul European de Exopolitică din 2009 - astronauţi de la NASA şi Agenţia Spaţială Rusă, care afirmă că a existat contact cu civilizaţiile extraterestre - şi la cele ale organizatorului său, Webre, autorul exopoliticii, procuror general al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din New York şi consultant al Fundaţiei „Ford”, ex-profesor de economie la Yale şi Universitatea Texas, delegat în convenţia democrată din Texas, în 1996 (Clinton-Gore). Ei vorbesc de o realitate marţiană, dacă e cert: există oare mai mult decît atît, la scară galactică? (Editat de revista La Vanguardia).

Raku - Tu schimbarea

Inchinare


de Victoria Lazarescu


Un gând umil s-a ridicat spre tine,
Sfios, ca ciocârliile spre soare,
Cãci tu ne-aduci credinta în mai bine
Si vorba ta-i o sfântã sãrbãtoare.

În tine se-ntrupeazã nãzuinta
Pe care toti eroii o purtarã :
Sã cânt-n largul zãrii biruinta,
Învingãtori si liberi, ori sã moarã.

În tine-si vãd bãtrânii tot avântul
Ce-l trâmbitau cu drag în largã zare :
Prin tine se rãzbunã tot pãmântul
Si înfloreste România Mare.

Umilu-mi gând s-a ridicat spre tine,
Sã-ti dea prinosul dragostei de frate,
Cãci tu ne-aduci credinta în mai bine
Si-n tine ni-s nãdejdile-ntrupate.

Enigma - Eyes of Truth

joi, 9 iunie 2011

Enigma de la Rosia Montana


Autor: Ionel Grama

„Măria-ta! Sîntem bătuţi de nevoi,
La noi în zadar ară plugul,
Căci holdele noastre cu spicul de aur
Străinul le fură belşugul“
(Octavian Goga, De la noi).
In ziua de 7 iulie 2010, Organizaţia Greenpeace ne-a trimis următorul mesaj: „Comunicat de presă/ Roşia Montană. Activiştii Greenpeace au blocat accesul în Compania Roşia Montană Gold Corporation. Ei solicită companiei să nu mai lucreze la un dezastru. Bucureşti, 7 iulie, 2010 - Activiştii Greenpeace din România şi Ungaria au blocat accesul angajaţilor în Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi sînt hotărîţi să rămînă pe poziţii oricît este nevoie, pînă cînd compania îşi va înceta activitatea. Astăzi, 7 iulie, la ora 7.30, 15 activişti Greenpeace au instalat în faţa sediului RMGC tabăra de Salvare a Roşiei Montane. Activiştii s-au legat cu lanţuri de intrarea în sediul companiei, protestînd faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Prin această acţiune, Greenpeace România închide sediul companiei RMGC şi cere interzicerea oricăror exploatări miniere. Pe bannerele de la faţa locului se poate citi: «RMGC: Nu mai munciţi la un dezastru». Activiştii Greenpeace susţin că, «dacă angajaţii companiei merg la birou zi de zi, aceştia nu fac nimic altceva decît să lucreze la distrugerea Roşiei Montane. Orice minut în care RMGC nu are activitate, e un minut cîştigat pentru Roşia Montană». Greenpeace România aduce la cunoştinţa opiniei publice că RMGC nu a mai lucrat niciodată în alte proiecte miniere, proiectul demarat în ţara noastră fiind primul de acest gen. In plus, acţionarul majoritar al RMGC (Gabriel Resources Ltd.), care se autointitulează o «companie canadiană», nu este decît o sucursală a acestei companii, avînd sediul într-o insulă din Marea Britanie, numită Jersey, după cum arată documentele oficiale. Greenpeace condamnă orice formă de minerit şi susţine dezvoltarea durabilă şi turismul, ca alternative la activităţile miniere. In plus, organizaţia consideră că România ar trebui să ţină cont de recomandările Parlamentului European de interzicere a folosirii cianurii în activităţile de minerit, alăturîndu-se unor ţări care au interzis deja folosirea cianurii, precum Ungaria, Cehia, Germania, Grecia, Argentina, Filipine, Costa Rica”.
Căutînd să ne documentăm asupra acestei situaţii, am găsit pe internet un alt comentariu, care circulă prin toată lumea de mai multe luni, în care se dau o serie de explicaţii, în formulările respective fiind incluse şi numele a doi actuali miniştri.
„O echipă de ofiţeri activi din SRI atrage atenţia asupra faptului că miza în această afacere nu este aurul. «La Roşia Montană sînt sute de mii de tone de uraniu pur». De 20 de ani, minereul radioactiv este traficat de aici, în cantităţi mici, iar zbaterea celor doi ministeriabili pentru ca GC să pună gheara pe zăcămintele de la Roşia Montană ar avea ca punct final legalizarea contrabandei cu uraniu, sub umbrela exploatării aurului. Menţionăm că în anii 2008 şi 2009 mai mulţi membri ai grupării teroriste Farc din Columbia - arestaţi de către autorităţile SUA - au declarat că au cumpărat, din exploatarea de la Roşia Montană, prin interpuşi, o mare cantitate de uraniu pur. Din verificările efectuate în legătură cu zăcămîntul de uraniu din zona staţiunii Roşia Montană, judeţul Alba, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ:
1. Calitatea zăcămîntului era deosebită, aceasta fiind considerată resursa cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume. Statul român, prin Minvest S.A., a concesionat, în 1997, firmei canadiene Gabriel Resources Ltd. terenul pe care urmează să fie amplasată viitoarea exploatare de aur şi argint de la Roşia Montană, contra sumei de trei milioane de dolari. Concesionarea a fost făcută în urma unui studiu efectuat de canadieni, care, după ce au scanat zona prin satelit şi cu sonde moderne, au făcut următoarea afirmaţie: «Undeva, chiar sub casele oamenilor, zace o comoară compusă din vreo 300 de tone de uraniu». In «subsolul» afacerii cu firma canadiană, transformată între timp în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), la capitolul secret este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi vreodată în cursul exploatării, în afară de aur - respectiv uraniu, stronţiu, cycloniu, roşianidiu, metale care nu figurează în tabloul lui Mendeleev -, se va regăsi în proprietatea RMGC-ului.
2. Pînă în prezent, nimeni nu a descris corect tipul zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană şi acest lucru este foarte important pentru a înţelege ceea ce se pune la cale: zăcămîntul de la RM este, în esenţă, un zăcămînt dispers cu grad scăzut de mineralizare, combinat cu eflorescenţe de tip filon, cu concentraţie mare de minereu, aceste filoane fiind dezvoltate pe distanţe mari şi care mai au o caracteristică - în zonele de contact încrucişate, avînd concentraţii imense de minereu, aşa-numitele vîltori conţin de la 20 la 400 kg de metal, cu peste 60% aur. Aşadar, zăcămîntul de la RM conţine 500 de tone de aur dispers, dar, probabil, de şapte-opt ori mai mult aur în filoane şi vîltori. Concluzie: exploatarea nu necesită mină tip carieră, ea se poate face tradiţional, în galerie. Faptul că se insistă pe o metodă distructivă arată că se urmăreşte epuizarea totală a zăcămîntului şi aceasta pare a fi o comandă politică, probabil externă. O altă caracteristică a zăcămîntului este stratificarea geologică: sub stratul aurifer se află o prelungire geologică a zonei Băiţa, cu conţinut de substanţe radioactive, neexploatabilă economic, dar cu mare risc pentru mediu. La o ploaie torenţială, uraniul poate fi purtat sute de kilometri, iar oraşe precum Turda şi Arad ar avea sursele de apă contaminate radioactiv. Ceea ce se pregăteşte la RM seamănă izbitor cu jaful din anii ‘50 de la Băiţa Plai, cînd zăcămîntul cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume a luat drumul Moscovei”.

miercuri, 8 iunie 2011

CZC in lupta anticomunista a poporului roman - II


Nicolae Rosca
Dar lupta nu se terminã aici. Asaltul tãrii noastre si al întregii lumi este amânat numai, pentru o datã mai târzie, când circumstantele istorice provocate de lipsa de viziune a oamenilor politici vor crea conditii mai favorabile înaintãrii comunismului. Deaceea se impunea, si fãrã rãgaz, organizarea definitivã a apãrãrii nationale. Cãpitanul începe a doua fazã a luptei sale :
-demascarea agentilor comunisti si a tuturor acelora ce promovau cauza bolsevicã la noi în tarã ;
-înjghebarea unui front de luptã care sã cuprindã fãrã exceptie toatã suflarea româneascã.
In lupta de demascare a agentilor si a celor pusi în slujba marxismului la noi în tarã, Corneliu Zelea Codreanu semnaleazã în primul rând pe evrei.
S-a consumat multã cernealã de-a lungul istoriei contemporane românesti, pentru a se încerca demonstrarea unui inventat rasism care ar fi stat la baza "antisemitismului" legionar. Nimic mai depãrtat de adevãr decât aceste false si tendentioase acuzatii. Poporul român din mijlocul cãruia rãsãrise si Miscarea Legionarã a lui Codreanu, ca un specific al lui, este un popor blajin, omenos, întelegãtor al durerilor altora si care de-a lungul agitatei sale istorii nu a asuprit niciodatã pe nimeni. El nu s-a uitat niciodatã la culoarea sângelui si în mijlocul lui si-au gãsit totdeauna culcus si ajutor, toate nemurile ce, fugind de persecutii, se strecurau pe la noi. Istoria noastrã este plinã de exemple si nu este cazul sã le mai enumerãm aici. Codreanu însusi ne mãrturiseste în diferite rânduri gândurile ce le nutrea fatã de probleme minoritare :
"Sã nu vadã nimeni în noi niste asupritori ai altor neamuri sau niste mâncãtori de jidani din urã religioasã".
Principiul cãlãuzitor (în tratarea minoritãtilor) trebuie sã fie : pericolul pe care o minoritate îl poate prezenta pentru viata si libera dezvoltare a natiunii dominante.
Minoritãtile conlocuitoare urmeazã sã se bucure de toate drepturile în mãsura loialitãtii de care vor da dovadã fatã de Statul Român.
Asadar nici urmã de sovinism nationalist, ci o grijã legitimã pentru interesele si securitatea populatiei bãstinase în fata eventualelor activitati antinationale ce le-ar putea desfãsura minoritãtile conlocuitoare.
"Antisemitismul", pentru a-l numi asa, al lui Corneliu Zelea Codreanu si al întregii generatii pe care el a condus-o, a fost determinat numai de necesitatile luptei sale antimarxiste. Cãci intrând în lupta cu comunismul la noi si studiindu-i problema Cãpitanul o gãseste strâns legatã de problema evreiascã. Aceastã masã de oameni intratã de curând pe teritoriul nostru în urma unor tratate ce ne-au fost impuse de Marile Puteri, fãrã atasamente sentimentale si chiar cu interese economice si politice diferite de comunitatea umanã în mijlocul cãreia trãia acum, era factorul cel mai activ al pãtrunderii bolsevismului în România. Aceasta nu este o noutate, cãci acelasi fenomen s-a petrecut în toate ariile de pãtrundere ale ideilor marxiste, care au fost ajutate si catapultate de elementele evreiesti aflãtoare în aceste arii. Marxismul însusi este un produs al intelectului evreiesc.
Ajutorul evreiesc la pãtrunderea marxismului la noi în tarã se canaliza pe mai multe directii :
-Economic. Acaparând pe îndelete, fiind detinãtori de fonduri internationale, sfere importante din economia tãrii, pe care apoi le exploatau nu în directia promovãrii unei economii sãnãtoase, cu participarea maselor românesti la beneficiile ei, ci în directia pur egoistã, îmbogatindu-se din ce în ce mai mult elementele evreiesti în detrimentul românului. Ba mai mult chiar, cantitãti importante din aceastã bogãtie a Statului erau deturnate si expatriate pentru ajutarea cauzei evreiesti în lume. Nedreptãtile sociale provocate astfel dãdeau nastere la nemultumiri legitime în clasele nevoiase românesti, care vãzându-se neajutorate si neapãrate în fata acestor abuzuri exploatatoare, cãdeau pradã demagogiei marxiste.
-Politic. Detinãtori ai bogãtiilor tãrii, puteau foarte usor sã influenteze în toate domeniile de afirmare româneascã, în sensul vederilor si intereselor lor. Prin coruptii si cumpãrãri de constiinte în aria politicianistã românã, evreii pun mâna, practic, pe conducerea politicã a tãrii noastre pe care o dirijeazã prin acolitii lor. Procesul se maturizeazã cu introducerea în patul regelui tãrii a nefastei Elena Lupescu, evreica si ea, prin care evreii pun stãpânire pe vointa regelui Carol II. Numai asa se poate explica atât politica internã a tãrii, crudã si dement represivã fatã de fortele cele mai reprezentative ale neamului românesc, cât si cea externã ce nu urmarea altceva decât izolarea si indiguirea Germaniei, în eventualitatea unei pãtrunderi sovietice în Europa.
-Culturalã. Evreii promovau si sustineau în România printr-o bogatã retea de ziare si reviste create de ei, ideile cele mai periculoase, atât din punct de vedere national cât si crestin si moral. Ei urmãreau destrãmarea moralã a societãtii noastre si ruperea de traditiile sale sãnãtoase, pentru a usura cât mai mult pãtrunderea marxismului la noi.
-Prin activitate directã. Marea majoritate a agitatorilor si a propagandistilor comunisti, atât între studenti cât si între muncitori, erau evrei. Acestia se strecuraserã din Rusia , gãsind adãpost si ajutor în populatia evreiascã foarte numeroasã în provinciile rãsãritene românesti, sau erau recrutati direct din aceastã populatie aflãtoare pe pãmântul nostru.
Aici se gãseste motivul exclusiv al "antisemitismului" lui Corneliu
Zelea Codreanu : el s-a izbit de evrei când a început lupta anticomunistã, constatând asadar , cã acestia formau în mijlocul comunitãtii românesti un grup compact, neasimilabil, cu interese economice si politice diferite de ale noastre si cu simpatii si militantã probolsevice.
Pentru înjghebarea unui front de luptã care sã se opunã subversiunii marxiste, Corneliu Codreanu îsi dã seama cã trebuie începutã educatia poporului în acest sens, trebuie creat un organ politic, trebuie organizatã tara, trebuie stimulate impulsurile creatoare ale geniului românesc, trebuie înfrãtite pãturile sociale si sterse nedreptãtile dintre ele. "Nu-i deajuns sã învingem comunismul. Trebuie sã si luptãm pentru dreptatea muncitorilor" spune Codreanu în cartea sa.
Cu spirit organizator si metodic el pãseste la prima fazã a programului sãu : educatia în scoala legionarã. "Din aceastã scoalã legionarã va trebui sã iasã un om nou, un om cu calitãti de erou" (P.L.,pag.307). "Un om în care sã fie dezvoltate pânã la maximum toate posibilitãtile de mãrire omeneascã ce se aflã sãdite de Dumnezeu în sângele neamului nostru" (P.L.,pag,307)
Prin conceptia ce-i stã la bazã ea atinge înãltimi sublime. Educatia pe care vrea sã o facã Corneliu Codreanu legionarilor este completã si armonioasã. Ea îmbrãtiseazã fãptura omeneascã cu cele trei dimensiuni ale ei : fizicã, moralã ,spiritualã.
Din punct de vedere fizic, el îndeamnã lumea la o viatã sãnãtoasã, o viatã de miscare în mijlocul naturii, de muncã continuã, de alimentare sãnãtoasã si sobrã. Educatie fizicã, marsuri, instructie si muncã în tabere, în bãtaia vântului si sub razele binefãcãtoare ale soarelui, sunt elementele de sustinere ale unui fizic sãnãtos.
Din punct de vedere moral, educatia legionarã potentializeazã toate calitãtile pozitive ale omului : cinste, omenie, hãrnicie, vitejie, onoare,spirit de sacrificiu, dragoste.Si mai ales dragoste. Acest izvor de inspiratie al tuturor celorlalte virtuti umane este considerat de Cãpitan motorul cel mai puternic al oricãrei activitãti. Fãrã ea, fãrã scufundarea individului în apa vie a dragostei dezinteresate, nimic trainic nu se poate face.
Toata carapacea egoismului omenesc, toate tendintele individualiste ce au pus stãpânire pe sufletul omului modern, se topesc la flacãra educatiei legionare. Omul nou pe care Corneliu Codreanu vrea sã-l punã pe orbita româneascã este omul drumurilor drepte si luminoase, omul actiunilor eroice si al jertfei continue si neprecupetite pentru poporul sãu, omul pasiunii creatoare purificat si înãltat într-o sublimã aventurã a dragostei.
Corneliu Codreanu enuntã o serie de legi, "Legile Legionare", care sunt puncte de reper pe care trebuie sã se sprijine omul legionar în lupta sa interioarã de devenire. Un om cu astfel de calitãti va fi un stãvilar de neînvins al neamului sãu, pe care puhoaiele marxiste nu-l vor putea clinti.
Dar Cãpitanul nu uitã nici dimensiunea spiritualã a omului, care capãtã o însemnãtate primordialã în conceptia lui. Lupta care se apropie nu va fi numai o înclestare dintre douã sisteme politice, unul bun si altul rãu. Va fi mai mult decât atâta. Va fi o luptã între douã conceptii de viatã, între douã spiritualitãti antagonice. De o parte lumea noastrã crestinã, aruncatã în Istorie de Nasterea, Rãstignirea si Invierea Mântuitorului, de cealaltã parte, lumea descrestinatã în lupanarele ateismului si aruncatã în luptã de fortele oculte ce s-au opus întotdeauna îndumnezeirii omului. De aceea prima conditie ce o pune Cãpitanul pentru a lupta alãturi de el contra fortelor întunericului, este credinta. Sã fii credincios. Sã poti cutreiera împreunã cu el cãrãrile metafizice ale vietii. Crestinismul lui Corneliu Codreanu este integral si fãrã paleative. In lupta poporului nostru si a lumii noastre, spunea el, numai o credintã profundã, fãrã sovãiri si agresivã, ne poate ajuta. Pentru a ne fortifica credinta, drumul cel mai sigur este postul si rugãciunea, adicã o ascezã activã, pe care Corneliu Zelea Codreanu a practicat-o cu rigurozitate toatã viata lui.
Scoala formativã a Cãpitanului este o simbiozã perfectã între forta si dârzenia luptãtorului, mãretia eroismului si perfectiunea sfinteniei. Eroism constant, de duratã si credintã profundã în Dumnezeu, iatã coordonatele educatiei legionare. Ancorarea fortelor individului pe aceste dimensiuni va oferi lumii crestine forta necesarã pentru a stârpi puterile rãului încarnate în comunism.
Cu acest om modelat în scoala sa, porneste Corneliu Codreanu la a doua fazã a programului sãu : organizarea maselor românesti. Activitatea lui în aceastã fazã este uriasã. El îmbrãtiseazã tot asezãmântul românesc, cu toate aspectele si cu toate realitãtile lui. Nici un sector nu este dat uitãrii. Totul este important pentru Cãpitan. Ca un artist genial, mistic si pasionat, el îsi plimbã mâinile înfrigurate si înamorate peste toate unghiurile operei sale, modelând si dând contururi unui mãret viitor românesc. Cuiburile [unitatea de bazã a organizatiei legionare], taberele de muncã [unde se învatã tineretul sã munceascã pentru binele obstesc], organizatiile politice de la sate si orase, Corpurile legionare [Fratii de Cruce, Studenti, Muncitori, Rãzleti], scolile de educare pentru tineret, asociatiile culturale, unitãtile comerciale legionare,[pentru a smulge comertul tãrii din mâini strãine], se înmultesc cu repeziciune peste toatã geografia tãrii. Se creazã partidul “Totul Pentru Tarã” si se pãtrunde în Parlamentul tãrii unde deputatii legionari cer dreptate pentru pãturile românesti umile, demascã neregulile în mânuirea banilor publici a unor demnitari si cer luminã în trasarea politicii externe românesti.
Tara întreagã tresaltã, simte chemarea omului destinului ei si se îngrãmãdeste în jurul sãu. Curentul legionar creste urias.
Printre cei care-i ascultã chemarea si-l urmeazã din primul moment îl gãsim, alãturi de tãrani, pe tineretul român. Sfâsiind paravanul mincinos al marxismului si dezvãluind adevãrata lui fatã, tineretul tãrii îi întoarce spatele definitiv si cu o uimitoare unanimitate se încadreazã luptei lui Codreanu si a poporului lor. Pentru aceasta adeziune vor avea de suferit persecutii, închisori si chiar moartea în România regelui Carol II, dar nu se vor clinti de pe pozitiile anticomuniste pe care i-a asezat Cãpitanul lor. Se naste astfel în România, între cele douã rãzboaie, la cãldura idealurilor legionare, o intelectualitate fecundã, nationalã si profund crestinã.
Marea victorie a lui Corneliu Zelea Codreanu este însã adeziunea maselor muncitoresti române, la postulatele legionare. El apeleazã numai la constiinta nationalã a acestor oameni. Le promite dreptate, însã numai "în cadrul dreptãtii neamului" si nu în afara lui sau contra intereselor colectivitãtii românesti. Drepturile muncitorului român nu pot fi mânuite de forte externe natiei lui, cãci acestea nu sunt preocupate de soarta lui, ci urmãresc finalitãti strãine de interesele Natiunii noastre. Toate revizuirile si îmbunãtãtirile trebuie cerute si realizate numai pe linia si în cadrul neamului românesc din care muncitorii fac parte cu drepturi egale ca ale celorlalti. "Miscarea Legionarã va da muncitorului mai mult decât un program, mai mult decât o pâine mai albã, mai mult decât un pat mai bun. Ea va da muncitorimii dreptul de a se simti stãpânã pe tarã, deopotrivã cu toti ceilalti români [Circulãri si Manifeste,pag.185]. In numãr masiv, muncitorimea tãrii îngroase entuziasmatã rândurile Miscãrii Legionare, unde vine obositã si dezamãgita de sloganele înveninate ale comunismului care-o atâtã la distrugerea unei societãti, pentru a cãdea în alta si mai tiranicã si mai exploatatoare a fiintei umane. "Comunismul lucreazã din urã contra celor ce au, noi [legionarii] din dragoste pentru cei ce n-au", le spune Corneliu Codreanu [Circulãri si Manifeste, pag.62], atrãgând muncitorimea pe drumul national. Ei formeazã în Legiune puternicul Corp Muncitoresc Legionar ce va fi activ la toate actiunile si la toate bãtãliile Cãpitanului. Marxismul este ucis definitiv în sufletul muncitorului român ce se avântã cu entuziasm si încredere în revolutia nationalã pe care i-o ofera Codreanu.
Infãtisarea tãrii se schimbã încet, încet. Efectivele Miscãrii Legionare cresc cu repeziciune în ciuda tuturor greutãtilor, a nedreptãtilor si abuzurilor ce se comit fatã de ea si a numeroaselor represiuni sângeroase, la care este supusã. Adeziunea maselor românesti de toate categoriile este masivã si entuziastã. Ura marxistã contra societãtii este stãvilitã si înlocuitã cu dragostea si înfrãtirea tuturor pãturilor sociale, chemate, în plan de egalitate, la fãurirea aceluiasi nou orizont românesc. De la lupta de clasã sub steaguri si interese strãine se trece la munca ordonatã, cu împãrtirea justã a beneficiilor, în cadrul legilor nationale si a posibilitãtilor economiei noastre. "Internationala" fãrã patrie si Dumnezeu este înlocuitã cu imnurile si marsurile legionare ce umplu vãzduhul românesc ca niste clopote ce bat a sãrbãtoare. De la frica si deznãdejdea ce cuprinsese fiinta tãrii, numai câtiva ani mai înainte, se trece la hotãrârea dârza de a rezista si de a supravietui primejdiei rãsãritene. De la obrãzniciile si nerusinãrile cetelor de agenti si trepãdusi ai Moscovei, se trece la sfânta determinare româneascã de a-si apãra drepturile pe aceste pãmânturi mostenite de la strãbuni si udate cu sângele lor.
Tara româneascã se îmbracã în haine de sãrbãtoare si se avânta cu încredere pe fãgasurile istorice pe care i le deschide Corneliu Zelea Codreanu. Soarele sperantei strãluceste vesel pe cerul românesc.
Numai politicianismul rãmâne strãin de aceastã tresãrire a natiei sale. In mijlocul acestei jungle nu au putut rãzbi ideile si generozitatea Cãpitanului. Atãt atasamentele sale internationale, cãt si jocul de interese personale din care-si fãcuserã o religie, îi îndepãrteazã de pulsul poporului lor, îi împiedicã sã vadã primejdia ruseascã sub adevãrata ei dimensiune si nu pot întelege toatã frãmântarea lui Corneliu Codreanu si a întregii lui generatii pentru a o indigui. Detesati de antenele neamului lor, acesti oameni rãtãcesc stupid pe sãlile organizatiilor internationale ale epocii, luând contacte, încheind pacte ce nu vor functiona niciodatã, si vor imprima, când va veni momentul, amprenta murdarã a trãdãrii pe fatã a propriului lor popor. Pentru acestia nu are Corneliu Codreanu decât cuvinte de dispret. "Aceste douã categorii [scrie el undeva referindu-se la evrei si la politicieni], vor constitui într-un asemenea ceas rusinea moralã a neamului".[Este vorba de ceasul în care natia româna va trebui sã-si apere "cu tunul si sângele ei", dreptul la o viatã liberã.]
In fata manevrelor acestui politicianism ce conducea politica externã a tãrii noastre pe o pantã favorabilã Rusiei Sovietice, cu primejdii colosale pentru noi, Corneliu Zelea Codreanu ia o pozitie radicalã. Intr-un Memoriu adresat regelui tãrii, avertizeazã : "Dacã noi, tineretul, vom fi pusi in situatia tragicã de a intra într-un rãzboi alãturi de puterile bolsevice", declarãm pe fatã cã vom trage toti cu revolverele în cei ce ne-au condus acolo si pentru cã nu putem dezerta, spre a nu face un act de dezonoare, ne vom sinucide. Niciodatã tineretul neamului românesc nu va lupta sub cerul Satanei împotriva lui Dumnezeu" [Circulãri si Manifeste,pag.88/51]. Si tot acolo cere responsabilitãti tuturor celor ce ne conduceau spre dezastru ; "Cerem ca Majestatea Voastrã sã pretindã tuturor celor ce ne conduc sau manifestã pãreri privitoare la politica externã a României cã raspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc."
"Asteptãm deasemenea acelasi gest de mare curaj si de mare cavalerism si din partea Majestãtii Voastre, în ceea ce priveste linia regalã de politicã externã a României"[idem].
In fata acestei luãri de pozitie nu a rãspuns nimeni si cu atât mai putin regele tãrii, adevãratul promotor si întretinãtor al acestei politici. Se produce astfel o prãpastie din ce în ce mai profundã între politica oficialã a tãrii, pro-aliatã [si deci pro-bolsevicã] si anti-germanã, si instinctul maselor românesti câstigate de cauza nationalã, care vedeau în rãsãrit adevãrata si uriasa primejdie pentru existenta poporului nostru, cum s-a adeverit din nefericire.
Aceastã pozitie ferm anticomunistã si militantã, tocmai în preziua aprinderii rãzboiului de dominare a lumii, grãbesc asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Uneltirile si primejdiile împãienjenesc din ce în ce mai mult viata lui, ca preludiu al macabrului deznodãmânt. Evreimea si conspiratia bolsevicã, cu concursul uneltelor lor din tarã, între care si demnitari destul de înalti, dau sentinta de moarte.
Data asasinãrii lui va fi determinatã de ultimele alegeri libere ce au avut loc în România la sfârsitul anului 1937. Sistemul de alarmã a functionat. Miscarea lui Corneliu Codreanu a obtinut o frumoasã victorie electoralã, ceea ce indica tendintele politice ale tãrii si adeziunea majoritarã a poporului românesc la tezele legionare. Devenise un om prea periculos, ce descifrase si deci putea strica jocul tenebros ce conducea la dezmembrarea tãrii si a întregii Europe.
Simtind aproape duhoarea trãdarii, Corneliu Zelea Codreanu face un ultim avertisment contemporanilor sãi :"De vor intra trupele rusesti pe la noi si vor iesi învingatoare, în numele diavolului, cine poate sã creadã, unde este mintea care sã sustinã cã ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adicã bolseviza ?". In zadar însã. Auzul politicienilor români era sclerozat. Strigãtul lui disperat rãmâne un strigãt în desert. Viata lui Corneliu Zelea Codreanu, vajnicul luptãtor anticomunist si trezitor al constiintei nationale românesti, a ajuns la sfârsitul traiectului ei. Este condamnat întai la 10 ani închisoare într-un odios proces lipsit de orice bazã juridicã, asa cum s-a demonstrat chiar în cursul lui si ucis miseleste apoi, prin strangulare, în pãdurea Tâncãbesti, în timp ce era transportat la inchisoarea Jilava, în noaptea de 29-30. Tâncãbesti, noiembrie 1938. O noapte sinistrã. Un blestem înfricosãtor aruncat peste istoria tãrii noastre. Toatã suflarea româneascã rãmâne consternatã si îngrozitã. Complotistii închinã cupe de sampanie. Românul scrâsneste din dinti, strânge pumnii si asteapta ziua rãfuielelor.
In Tâncãbesti nu se frânge numai viata unui om, se frâng însãsi aripile neamului românesc.
Dupã disparitia fizicã a Cãpitanului evenimentele s-au precipitat asa dupã cum le prevãzuse el. Ni se rãpesc Basarabia si Bucovina, ni se ciopârtesc toate frontierele tãrii cu imense suferinte si umiliri pentru poporul nostru. Se nãruiesc "ca un castel de cãrti", exact asa cum prevãzuse el, toate tratatele pe care se sprijinea politica noastrã externã. Tot sistemul de aliante "firesti" pe care se sprijinea apãrarea noastrã se dovedesc inutile si de-a dreptul nefiresti. Exact asa cum prevazuse omul din pãdurea Dobrina.
România rãmâne singurã în fata destinului ei.
In 1941 "dupã alungarea lui Carol II din tarã, responsabil direct al dezastrului- România ia parte activã la rãzboiul de dezrobire, alãturi de acele puteri ce reprezentau atunci singura fortã de apãrare a Europei în contra puhoiului bolsevic. Ca orice stat mic, România nu a dorit rãzboiul. Dar când destinul a împins primejdia unei crude robiri peste spatiul de viatã al poporului nostru, toatã suflarea româneascã, ca în vremea trecutelor invazii barbare, îl acceptã cu seninãtate si-l va purta cu bãrbãtie. Toatã tara "aceasta este realitatea si nu aceea ce încearca sã o dea comunistii, cã românii nu ar fi luptat cu entuziasm si vitejie contra Rusiei Sovietice- ocupa transeele deschise în timpul truditei sale vieti, de Corneliu Zelea Codreanu. Transeele anticomuniste.
Rãzboiul este crâncen. Este o înclestare apocalipticã ce depãseste planurile istoriei. Rezultatul lui este cunoscut. Orbirea Occidentului crestin, minat si corupt timp îndelungat de dusmanii civilizatiei noastre, înclinã balanta victoriei spre Rusia Sovieticã. Jumãtate din Europa, între care si tara noastrã, intrã în Noaptea Patimilor. Un urias si crud "gulag" acoperã o jumãtate din falnica civilizatie a Europei.
* *
Au trecut 40 de ani de la sfâsietoarea crimã din pãdurea Tâncãbesti. Viziunea politicã a Cãpitanului este însã de o uimitoare actualitate. Proiectia ei la scara lumii este evidentã si tragicã. Figura lui scapã timpului si se confundã cu aspiratiile unei lumi cuprinsã de frigurile groazei, ce-si vede orizonturile vietii amenintate, ce-si simte patrimoniul spiritual hãrtuit din toate pãrtile. Subversiunea este totalã, frontul moral prãbusit si nu mai existã nici o pavãzã în fata infiltratiilor dusmane. Greselile enorme si orbirea politica a occidentalilor ajunge la scadentã. Ucenicii de vrãjitor ce s-au jucat cu destinele omenirii acum 35 de ani, au dispãrut fizic, dar au lãsat lumii o mostenire dezastruoasã. Astãzi, peste tot, marxismul rânjeste cinic, apropiata victorie.
Ca în 1919, lumea întreagã are nevoie de un nou spirit al Dobrinei. Nu mai existã altã alternativã. S-au încercat toate componentele, toate legãturile si tratativele posibile cu dusmanul si drumurile s-au închis. Lumea este înghesuitã din ce în ce mai mult în acest ghetou al libertãtii occidentale, atacat cu înversunare din toate pãrtile : din exterior si din interior. Pentru supravietuirea ei nu-i mai rãmâne decât drumul eroismului, adicã a ceea ce numim noi spiritul Dobrinei, preconizat acuma 60 de ani într-o pãdure moldoveneascã.
Figura lui Corneliu Zelea Codreanu, Cãpitanul Românilor, se desprinde din orizontul românesc si se proiecteazã pe firmamentul lumii ca un mare vizionar al frãmântatelor noastre vremuri.